Scăderea Dniprului a scos la lumină situri la rezervația Khortytsia

Barajul de la Kahovka, pe Dnipro, a fost distrus la 6 iunie 2023, iar retragerea apei a scos la lumină, în amonte, situri care stătuseră sub râu. La rezervația națională Khortytsia, lângă Zaporijjia, UNESCO spune că în noiembrie 2024 au fost cercetate 21 de obiective de patrimoniu, iar printre piesele salvate se află două bărci cazace din secolul al XVIII-lea și fragmente de oase de mamut.

Ce s-a întâmplat cu apa

Centrala hidroelectrică de la Kahovka a fost distrusă la 6 iunie 2023. UNESCO o numește unul dintre cele mai mari dezastre tehnologice și de mediu din Ucraina modernă. Barajul se afla la circa 170 de kilometri în aval de insula Khortytsia, cea mai mare insulă a Dniprului, aflată în dreptul orașului Zaporijjia, la câteva zeci de kilometri de linia frontului.

Prăbușirea barajului a schimbat regimul apelor. Pe măsură ce apa s-a retras, situri din patul râului, care nu fuseseră niciodată accesibile cercetării, au ieșit la suprafață. Expunerea a adus însă două riscuri: eroziunea și săpăturile neautorizate în straturi de cultură vulnerabile.

După ce barajul de la Kahovka a fost distrus, zeci de situri subacvatice și terestre ni s-au arătat.

Dmytro Kobaliia, arheolog subacvatic

Ce s-a cercetat și ce s-a salvat

O cercetare de teren din noiembrie 2024 a cuprins 21 de obiective de patrimoniu, dintre care unul de importanță națională și douăzeci de importanță locală. În interiorul unor cimitire evreiești vechi au fost înregistrate patru movile funerare. În februarie 2025, o cercetare în regiunea Herson a acoperit 56 de situri, printre care movile de importanță națională avariate de lupte și de ocupație.

Lista pieselor salvate, așa cum o dă UNESCO, arată astfel:

• patru fragmente mari din bărci din epoca cazacilor, conservate provizoriu
• două bărci cazace din secolul al XVIII-lea
• fragmente de oase de mamut
• 31 de modele tridimensionale noi, realizate în câteva luni

Cine lucrează acolo și cu ce

Expedițiile au fost conduse de Dmytro Kobaliia, arheolog subacvatic care conduce și departamentul de protecție a monumentelor istorice, arheologice și naturale. În documentele UNESCO apar și Mykhailo Mulenko, șef interimar al aceluiași departament, și Polina Petrashyna, cercetătoare la departamentul de restaurare, pregătită în arheologie subacvatică și în conservarea metalului.

Lucrările se fac cu sprijinul UNESCO, al Guvernului Japoniei și al Fondului de urgență pentru patrimoniu, împreună cu rezervația Khortytsia, Centrul Național de Cercetare și Restaurare al Ucrainei și organizația neguvernamentală Amadoka. În 2024, un specialist a terminat un curs de arheologie subacvatică, iar alți opt au urmat cursuri de cartografiere în sisteme informatice geografice.

Lista echipamentelor primite spune mult despre felul în care se lucrează: costume de scafandru, o dronă subacvatică, un compresor, butelii de aer, o barcă cu motor, un detector de metale, echipament de teren și de protecție, laptopuri și aparate foto profesionale.

Lemnul îmbibat cu apă sau metalul nu pot aștepta.

Polina Petrashyna, cercetătoare la departamentul de restaurare

Banii și cadrul juridic

La 22 aprilie 2026, UNESCO a anunțat un proiect de urgență pentru patrimoniul ucrainean, finanțat de Ministerul Culturii din Suedia cu 12 milioane de coroane suedeze, adică aproximativ 1,3 milioane de dolari. Proiectul acoperă rezervația Khortytsia, inclusiv muzeul rezervației, lovit în repetate rânduri, și prevede monitorizare de mediu pe insulă.

Aceeași comunicare spune că scăderea nivelului apei după 2023 a scos la iveală depozite arheologice păstrate mult timp sub apă și că malul s-a destabilizat, iar eroziunea a crescut. O cooperare cu Muzeul Vasa din Suedia urmează să întărească experiența în arheologie subacvatică și în conservarea materialelor îmbibate cu apă.

Pentru ce se află pe fundul râului există și un cadru internațional. Convenția UNESCO privind protecția patrimoniului cultural subacvatic a fost adoptată la 2 noiembrie 2001 și definește acest patrimoniu ca urmele existenței omenești care au stat scufundate, parțial sau total, cel puțin 100 de ani, în mări, lacuri și râuri. Bărcile cazace din secolul al XVIII-lea intră, prin urmare, în această categorie.

Ce nu se știe încă

Printre lucrările anunțate, dar nefinalizate la data surselor, sunt datarea cu radiocarbon a lemnului arheologic îmbibat cu apă, cercetarea și conservarea sculpturilor de piatră cumane și repararea acoperișului muzeului, avariat de bombardamente.

Documentele UNESCO nu spun câte dintre siturile apărute au fost deja afectate de eroziune sau de săpături neautorizate, nici câte dintre ele pot fi salvate. Nu există un inventar public al tuturor pieselor scoase din râu, iar un registru digital standardizat al obiectivelor afectate este abia în pregătire.

Despre cauzele distrugerii barajului nu ne pronunțăm aici. Sursele folosite consemnează data și consecințele, nu răspunderea, iar o discuție despre răspundere ar cere alte documente decât cele de patrimoniu.