Sursa originală
Pe scurt
Un studiu publicat în Nature pe 7 octombrie 2026 a găsit 1.231 de specii de bacterii intestinale comune la hadza din Tanzania și la tsimanii din Amazonia boliviană, adică circa 90 la sută din cele purtate de tsimani. Aproximativ 60 la sută dintre ele sunt rare sau absente la populațiile industrializate.
- 01Hadza din Tanzania și tsimanii din Amazonia boliviană împart 1.231 de specii de bacterii intestinale, în jur de 90 la sută din cele purtate de tsimani. Aproximativ 60 la sută dintre ele sunt rare sau absente la populațiile industrializate. Datările genetice ale liniilor de bacterii cad în fereastra marilor migrații preistorice.
Două populații care nu s-au întâlnit niciodată, una de vânători-culegători din nordul Tanzaniei, alta de agricultori și pescari din Amazonia boliviană, au în intestine aproape aceleași bacterii. Un studiu publicat în Nature pe 7 octombrie 2026 a numărat 1.231 de specii comune, adică în jur de 90 la sută din tot ce purtau tsimanii. Autorii susțin că multe dintre aceste linii de bacterii ne însoțeau deja când strămoșii noștri au ieșit din Africa.
Ce s-a măsurat, de fapt
Echipa a folosit secvențiere metagenomică de adâncime, adică a citit ADN-ul tuturor microbilor dintr-o probă și a potrivit fragmentele cu bazele de date de genomuri microbiene. Probele de la tsimani, strânse voluntar prin proiectul Tsimane Health and Life History, fuseseră secvențiate până acum doar la rezoluție mică. Datele despre hadza veneau dintr-un studiu anterior, din 2023.
Rezultatul brut: tsimanii din eșantion găzduiau în total în jur de 1.400 de specii de bacterii, iar 1.231 dintre ele apăreau și la hadza. Pentru comparație, comunicatele celor două universități dau în jur de 750 de specii la un hadza obișnuit și în jur de 250 la un californian obișnuit.
Cifra care i-a interesat cel mai mult pe autori
În jur de 60 la sută din speciile comune sunt rare sau lipsesc cu totul la populațiile industrializate. Asta transformă suprapunerea dintre hadza și tsimani într-un argument despre ce am pierdut, nu doar despre ce avem. Ideea autorilor este că aceste bacterii nu sunt o particularitate locală a Tanzaniei sau a Boliviei, ci fondul comun de la care s-a plecat.
De ce tocmai aceste două populații. Hadza sunt unul dintre puținele grupuri de vânători-culegători care mai există, iar tsimanii trăiesc din agricultură la scară mică, pescuit și vânătoare, cu acces limitat la alimente procesate și la antibiotice. Niciuna dintre cele două nu este o fereastră spre preistorie, fiindcă amândouă sunt populații contemporane, cu istoria lor proprie. Ce le apropie este faptul că nu au trecut prin schimbările de alimentație și de medicație care au remodelat intestinele orașelor industriale.
Autorii nu susțin că hadza și tsimanii ar fi rude apropiate. Susțin că bacteriile lor sunt. Diferența e importantă: dacă două populații îndepărtate poartă aceleași linii microbiene, explicația cea mai economică nu este un schimb recent, ci o moștenire dintr-un strămoș comun mult mai vechi.
Cum au ajuns la o cronologie
Problema grea a fost să separe moștenirea veche de schimburile recente de gene între bacterii, fenomen numit transfer orizontal. Echipa a căutat mai multe semnături genomice independente, apoi a folosit ritmul mutațiilor din ADN-ul transmis pe verticală, de la o generație la alta, ca pe un ceas.
Estimările obținute așa pentru momentul în care liniile de bacterii s-au despărțit cad, pentru multe specii, în fereastra marilor migrații preistorice, ieșirea din Africa și intrarea în Americi. Populațiile-strămoș ale hadzaților și ale tsimanilor s-au despărțit, la rândul lor, acum zeci de mii de ani.
Ce spun cercetătorii
Studiul nostru arată că sutele de specii de bacterii care sunt rare sau lipsesc din microbiomurile industrializate ne-au fost însoțitoare străvechi, pe măsură ce migram prin lume.
Justin Sonnenburg, Universitatea Stanford, citat în comunicatul universității
Michael Gurven, antropolog la Universitatea California din Santa Barbara și codirector al proiectului Tsimane, spune în comunicatul propriei universități că este încă un fel în care urbanizarea și industrializarea ne-au schimbat repede corpul și sănătatea. Benjamin Good, de la Stanford, formulează concluzia genetică mai sec: există dovezi că bacteriile acestea erau prezente la strămoșii ambelor populații.
Ce nu se știe încă
Comunicatele celor două universități nu dau numărul de persoane incluse în eșantioane și nu publică valorile numerice ale datărilor, ci doar le descriu calitativ. Comparația se sprijină pe două populații, nu pe o rețea largă de grupuri. Transferul orizontal de gene, evoluția rapidă a bacteriilor și variațiile sezoniere de alimentație complică orice reconstituire.
Mai important, legătura dintre pierderea diversității microbiene și bolile cronice, de la obezitate la diabetul de tip 2 și bolile autoimune, rămâne nedemonstrată. Autorii o numesc ei înșiși pasul următor, nu un rezultat. Gurven adaugă un avertisment despre prezent: cu schimbarea rapidă a alimentației și cu accesul la medicamente, microbiomurile tsimanilor își pot pierde în curând diversitatea.
O precizare de metodă, fiindcă regula casei o cere: pentru acest articol am citit comunicatele oficiale ale Universității Stanford și ale Universității California din Santa Barbara, publicate amândouă pe 7 octombrie 2026, și fișa articolului din Nature, nu textul integral al studiului.
✓ Ce știm sigur
- Studiul a fost publicat în Nature pe 7 octombrie 2026 și anunțat în aceeași zi de Stanford și de UC Santa Barbara. Numărul de specii comune, 1.231, și proporția de circa 60 la sută de specii rare în lumea industrializată sunt cifre date de autori. Metoda a fost secvențierea metagenomică de adâncime.
? Ce rămâne neclar
- Numărul de participanți nu apare în comunicate. Datările liniilor de bacterii sunt descrise calitativ, fără valori publicate acolo. Legătura dintre pierderea diversității microbiene și bolile cronice rămâne o ipoteză. Comparația acoperă doar două populații.
Contextul românesc
Fereastra la care trimit datările, ieșirea oamenilor moderni din Africa, se suprapune cu cel mai vechi capitol al preistoriei de la noi: la Peștera cu Oase, lângă Anina, în Caraș-Severin, s-au găsit cele mai vechi resturi de om modern din Europa, vechi de aproximativ 40.000 de ani. Niciun institut din România nu apare printre contribuitorii studiului, iar un studiu echivalent de secvențiere în adâncime pe o populație din România nu l-am găsit publicat. Cel mai apropiat punct de contact rămâne cercetarea de ADN antic pe materiale din siturile românești, care lucrează cu genomuri umane, nu cu microbiom.
Întrebări frecvente
Cine a făcut studiul despre microbiomul hadza și tsimane?
Echipe de la Universitatea Stanford și de la Universitatea California din Santa Barbara, cu Justin Sonnenburg și Benjamin Good autori principali și Michael Gurven, codirector al proiectului Tsimane Health and Life History, printre coautori. Studiul a apărut în Nature pe 7 octombrie 2026.
Câte specii de bacterii au în comun cele două populații?
1.231 de specii, adică în jur de 90 la sută din cele aproximativ 1.400 de specii găsite la tsimanii din eșantion. Comunicatele dau și o comparație: circa 750 de specii la un hadza obișnuit, față de circa 250 la un californian obișnuit.
De ce cred autorii că bacteriile acestea sunt vechi?
Pentru că ritmul mutațiilor din ADN-ul transmis de la o generație la alta, folosit ca ceas molecular, plasează despărțirea multor linii de bacterii în fereastra marilor migrații preistorice. Echipa a căutat mai multe semnături genomice independente ca să excludă schimburile recente de gene.
Studiul demonstrează că pierderea bacteriilor ne îmbolnăvește?
Nu. Autorii spun explicit că legătura dintre sărăcirea microbiomului și bolile cronice, precum obezitatea, diabetul de tip 2 sau bolile autoimune, rămâne nerezolvată și că efectele biologice ale pierderii sunt pasul următor al cercetării.
Ce limite are cercetarea?
Comparația acoperă doar două populații, numărul de participanți nu apare în comunicatele instituțiilor, iar datările sunt prezentate calitativ, fără valori numerice. Evoluția rapidă a bacteriilor și transferul orizontal de gene fac reconstituirea dificilă.
Acest articol este o adaptare în limba română, cu context suplimentar. Informațiile științifice aparțin autorilor sursei originale. Cum lucrăm la Radar
Ți-a plăcut? Primește ce e mai bun, o dată pe săptămână
Sâmbătă dimineața trimitem ce s-a publicat pe Historix, cu un rând despre ce merită citit. Fără reclame și fără senzaționalism.
Laurențiu Dicu
Fondator, editor, pasionat de istorie
Vezi pagina autorului →
