Un molar de elefant de 700.000 de ani arată peisajul primilor oameni din Levant

Un molar de elefant scos dintr-un sit acheulean din nordul Israelului a devenit, printr-un studiu publicat în Quaternary Science Reviews, o fereastră spre peisajul în care trăiau oamenii de acum aproximativ 700.000 de ani. Dintele aparține elefantului cu defensele drepte, Palaeoloxodon antiquus, și a fost găsit lângă topoare de mână și clivere de bazalt. Analizele combinate de izotopi, uzură dentară și polen descriu un mozaic de păduri, pajiști și mlăștini, cu apă din belșug.

Ce s-a găsit și unde

Situl se numește Gesher Benot Ya’aqov, prescurtat GBY, și se află în Valea Riftului Iordanului, la sud de Valea Hula. Este unul dintre siturile cheie ale paleoliticului inferior din Levant, cercetat de decenii.

Piesa centrală a studiului este un molar, identificat prin tomografie computerizată drept molar inferior al treilea, plus fragmente de defensă. Lângă ele se aflau unelte de piatră din tradiția acheuleană, topoare de mână și clivere lucrate în bazalt.

Studiul este semnat de Hannah Farrell, doctorandă la Universitatea din Haifa, împreună cu Gonen Sharon, de la Universitatea Tel-Hai, care a săpat situl, Minji Jin și Dafna Langgut, de la Universitatea din Tel Aviv, care au analizat polenul, Cheryl Makarewicz, care a coordonat analizele izotopice, și Nimrod Marom, pentru arheozoologie.

Bazaltul nu este o piatră comodă. Este o rocă vulcanică dură, iar un topor de mână sau un cliver lucrat din ea cere o mână deprinsă și un ochi format. Uneltele de acest tip, găsite în același strat cu resturile de elefant, arată o populație care cunoștea bine materia primă locală și o folosea sistematic, nu ocazional.

Cum se citește un peisaj dintr-un dinte

Trei seturi de date, trei tipuri de informație.

Izotopii de carbon și de oxigen din smalț arată că animalul a trăit într-un loc bine aprovizionat cu apă. Smalțul se formează o singură dată și nu se mai reface, deci păstrează semnătura chimică a apei și a hranei din perioada în care a crescut dintele.

Uzura dentară, citită la microscop, indică o dietă mixtă, cu frunze de copaci și cu iarbă. Un animal care mănâncă numai iarbă și unul care rupe frunze din arbori își tocesc dinții altfel.

Polenul din sedimentele de sub dinte completează tabloul cu specii mediteraneene de arbori, pajiști deschise și plante de mal și de apă: stuf, pipirig, salcie, tamarix.

De ce contează locul

Valea Hula făcea parte din ceea ce cercetătorii numesc Coridorul Levantin, o punte de uscat între Africa și Eurasia pe care s-au deplasat atât oameni, cât și animale.

Gonen Sharon, care a săpat situl, formulează concluzia în termeni de resurse: apa, plantele și animalele au decis unde puteau supraviețui oamenii și fauna. Un mozaic cu păduri, pajiști, mlăștini, râuri și ape mici oferă în același loc apă, materie primă vegetală și pradă, iar asta contează mai mult decât temperatura medie a unei epoci.

Ce spun autorii și ce nu arată dintele

Legătura cu activitatea umană este, deocamdată, de natură spațială. Dintele se afla aproape de unelte de piatră, iar din acest motiv autorii leagă rezultatele de situl locuit. Studiul nu raportează însă urme de tăiere pe dinte sau pe fragmentele de defensă, deci nu se poate spune că elefantul a fost vânat, tranșat sau consumat.

Nici proveniența exactă a animalului nu este stabilită. Ipoteza că a trăit în Valea Iordanului rămâne o ipoteză, sprijinită de valorile izotopice, nu o concluzie fermă.

Ce nu se știe încă

Articolul vorbește despre aproximativ 700.000 de ani, dar nu prezintă metoda de datare a acestui context și nici un interval de incertitudine, ceea ce înseamnă că cifra trebuie luată ca o încadrare, nu ca o măsurătoare proprie a studiului.

Concluziile despre stabilitatea pe termen lung a acestui peisaj se sprijină pe un singur dinte, dintr-un singur sit. Un animal poate traversa mai multe medii în timpul vieții, iar un dinte înregistrează doar perioada în care s-a format.