Lănci de 2,45 metri și tăvi de scoarță: ce a păstrat travertinul la Abric Romaní

Un studiu publicat pe 7 octombrie 2026 în revista Science Advances a inventariat 597 de resturi de lemn din adăpostul sub stâncă Abric Romaní, de la Capellades, lângă Barcelona. Treisprezece dintre ele au fost fabricate sau folosite de neandertalieni: două lănci, un obiect masiv interpretat ca posibilă măciucă, patru piese de scoarță care ar fi fost recipiente și câteva elemente de construcție. Lemnul nu s-a păstrat ca lemn, ci ca amprentă în carbonatul depus de apă.

Cum se păstrează un obiect care putrezește

La Abric Romaní, izvoarele bogate în carbonat de calciu au depus în permanență tuf și travertin peste tot ce zăcea pe sol. Lemnul a putrezit, dar forma lui a rămas ca un gol în rocă, un mulaj negativ. În unele cazuri, amprenta este atât de fină încât se pot citi caracteristicile histologice ale lemnului, adică structura țesutului.

De aici vine valoarea sitului. Din echipamentul neandertalian, piatra se păstrează aproape oriunde, iar lemnul aproape nicăieri. Palmira Saladíé, cercetătoarea care a coordonat studiul, spune în comunicatul instituțiilor implicate că aspectul cel mai neobișnuit al sitului este tocmai acela că acolo se pot vedea lucruri care de obicei dispar.

Ce s-a găsit

Cele treisprezece piese provin din 16 niveluri arheologice, care acoperă ocupări între aproximativ 62.000 și 40.000 de ani în urmă. Din nivelul R vin două lănci: una de 2,45 metri, interpretată ca lance de împins, și una păstrată pe 1,99 metri.

Din nivelul P provine obiectul cel mai discutat: o piesă lucrată dintr-o singură bucată de lemn, cu un mâner de aproximativ 16 centimetri și cu un capăt lat și ascuțit. Autorii o interpretează ca posibilă măciucă, dar nu îi atribuie o funcție sigură.

Restul inventarului este domestic: patru piese de scoarță carbonizată și aplatizată, care ar fi putut servi drept recipiente sau tăvi, o structură de bețe încrucișate deasupra unui foc, care ar fi putut fi un suport ridicat pentru pregătirea hranei, o piesă dreaptă de 5,10 metri fără ramuri, probabil element al unei construcții ușoare, plus posibile bețe de săpat.

Ce arată lemnul despre felul în care lucrau

Specia dominantă în sit este pinul silvestru, Pinus sylvestris, folosit mai ales ca lemn de foc. Unele dintre recipientele de scoarță sunt însă din ienupăr, o alegere pe care autorii o semnalează fără să o poată demonstra ca intenționată.

Pe mai multe piese se văd striații de raclare. Ele arată că obiectele au fost modelate anume, nu doar culese și folosite așa cum au fost găsite. Josep Vallverdú, de la institutul care conduce săpăturile, spune că lemnul permite recuperarea unei părți esențiale din lumea neandertaliană.

Ce spun autorii și ce nu susțin

Comunicatul care însoțește studiul este neobișnuit de prudent în privința interpretărilor. Funcția obiectului din nivelul P rămâne deschisă: poate fi o unealtă de lovire, dar și un obiect cu încărcătură socială sau simbolică, iar deosebirea nu se poate face din urme.

Lancea nu poate fi legată sigur de vânătoarea de cerbi, chiar dacă a apărut în același context cu resturi de cerb. Funcția recipientelor de scoarță nu poate fi stabilită cu certitudine. Autorii au folosit comparații etnografice pentru a propune interpretări, ceea ce este o metodă utilă, dar nu o dovadă.

Ce nu se știe încă

Studiul se sprijină pe un singur sit. Conservarea de la Abric Romaní este un accident geologic fericit, nu o situație obișnuită, deci nu se poate spune din aceste date cât de răspândite erau aceleași practici în restul arealului neandertalian.

Nu se știe nici dacă proporția se poate extrapola. Treisprezece artefacte din 597 de resturi de lemn nu înseamnă că atât foloseau neandertalienii, ci doar atât s-a păstrat recognoscibil într-un singur adăpost, de-a lungul a peste 20.000 de ani de ocupări.