Morminte din Epoca Bronzului în Spania: poziția corpului nu urmează sexul

Un studiu publicat în 2026 în Journal of Archaeological Science: Reports a verificat o idee veche a arheologiei spaniole: că oamenii Epocii Bronzului erau culcați în groapă pe o parte sau pe alta după sex. Pe 29 de morminte din 15 situri, cu sexul stabilit și prin proteine din smalțul dentar, ipoteza nu s-a confirmat. Ce a contat, în schimb, a fost vârsta.

Ce s-a măsurat

Mormintele aparțin grupului Cogotas I și se întind, după datările cu radiocarbon, între circa 1850 și 1150 î.Hr. Vin din podișul nordic al Peninsulei Iberice, din bazinul râului Duero, în Castilia și León. Săpăturile au fost făcute pe parcursul a vreo cincizeci de ani, unele în campanii universitare, altele în salvări de patrimoniu înaintea unor lucrări, iar osemintele se află azi în șapte muzee provinciale.

Autorii au lucrat pe 29 de înhumări primare, adică oameni puși direct în groapa lor: 13 bărbați și 16 femei. Sexul nu a fost presupus doar din forma oaselor. Pentru o parte a lotului s-au folosit analize de ADN vechi făcute în alte proiecte, iar pentru restul proteomica peptidelor din smalțul dentar, o metodă care caută în smalț proteinele codificate de cromozomii X și Y. În 89,6 la sută din cazuri sexul a fost stabilit prin cel puțin două metode, fără contraziceri între ele, și doar trei oameni au rămas încadrați numai pe baza oaselor.

O precizare de onestitate: cifrele studiului nu sunt identice în toate secțiunile lui. Rezumatul vorbește de 23 de indivizi cu sex stabilit prin proteomică, iar capitolul de rezultate de 24 cu semnal obținut și cinci fără. Partea de metodă pornește de la 22 de morminte, în vreme ce tabelul listează 29 de oameni. Diferențele nu schimbă concluzia, dar merită știute.

Ce a ieșit la numărătoare

Întrebarea principală a fost dacă partea pe care zace scheletul, stânga sau dreapta, se potrivește cu sexul. Pe tot lotul, testul exact al lui Fisher a dat o valoare p de 0,467, adică nicio legătură. Regresia logistică, cu poziția drept rezultat și cu sexul și regiunea drept factori, a dat pentru sex un raport al șanselor de 0,45, la p de 0,318, iar pentru regiune o valoare globală de 0,927.

Datele nu susțin o legătură sistematică între sex și partea pe care este culcat corpul.

Alejandra Sánchez-Polo și colaboratorii, în traducere din engleză

Un singur colț al hărții a arătat ceva. În sectorul nordic și estic, unde intră toate mormintele din provincia Burgos, testul hi pătrat a dat 0,079, dar testul exact al lui Fisher, mai potrivit pentru loturi mici, a urcat valoarea la 0,242. Autorii nu o consideră o legătură dovedită.

Ce a contat, în schimb: vârsta

Împărțiți pe trei trepte de vârstă, de la naștere la trei ani, de la trei la nouă și peste nouă, oamenii apar tratați diferit: legătura cu poziția corpului urcă la o valoare p de 0,046. Și mai clar iese raportul dintre vârstă și felul depunerii, cu o valoare hi pătrat de 12,45 la p de 0,006. Copiii cei mai mici se găsesc numai în morminte individuale, iar copiii mai mari și adolescenții apar mai des în depuneri cu mai mulți oameni.

De aici autorii propun o interpretare: de la vreo trei ani în sus, copiii ar fi fost îngropați după norme care țineau de gen, în vreme ce bebelușii nu erau încă socotiți persoane întregi. Este o citire a datelor, nu o legătură statistică între sex și poziție, iar autorii atrag ei înșiși atenția că unele celule ale tabelelor au prea puține cazuri.

Ce spun sursele și ce au spus titlurile

Studiul a circulat în presa internațională cu titluri care spuneau că în Epoca Bronzului copiii erau îngropați după sex, exact ca adulții. Formularea întoarce rezultatul principal: în lotul analizat nu există o legătură sistematică între sex și poziția corpului, nici la adulți, nici la copii. Ce s-a văzut este că vârsta a contat, iar restul este interpretarea autorilor.

Concluzia lor, scrisă apăsat, este că practica funerară a grupului Cogotas I nu avea o regulă unică și rigidă, codificată după gen, și că felul în care genul era pus în scenă se încrucișa cu vârsta și se schimba de la o zonă la alta.

Ce nu se știe încă

Lotul este mic, iar autorii repetă că tendințele trebuie citite cu prudență. Poziția corpului a fost reconstituită din documentația de săpătură, adesea sumară, fiindcă înregistrarea bioarheologică specializată nu a fost posibilă. Mormintele la care poziția nu a putut fi stabilită cu încredere au fost scoase din analiză, deci lotul nu acoperă toate înhumările primare cunoscute.

Faza propriu-zisă Cogotas I este slab reprezentată, cu șase schelete față de 23 din faza mai veche, așa că nu se poate compara serios o etapă cu alta. Tendințele pe zone și pe vârste sunt descrise ca observații, nu ca rezultate confirmate.

Autorii recunosc și că o parte din interpretările mai ample, printre ele ideea unei subordonări a femeilor sau a unei puneri în scenă a genului, se sprijină pe analogii etnografice și merg mai departe decât cifrele. Lucrarea este prezentată de la început ca explorativă.