Sursa originală
Pe scurt
Cercetătorii au găsit 19 leziuni traumatice la doisprezece oameni din Scandinavia depuși în case, gropi și fântâni, nu în cimitire, între aproximativ 500 î.Hr. și 1050 d.Hr. Studiul, publicat pe 28 septembrie 2026, a examinat direct 123 de indivizi din 197 de contexte funerare atipice.
- 01Studiul a reanalizat rămășițe umane depuse în case lungi, gropi, fântâni, găuri de stâlp și vetre din Danemarca și Suedia.
- 02Din aproximativ 192 de indivizi și 197 de contexte, doisprezece păstrează 19 leziuni produse înainte de moarte sau în jurul ei.
- 03Un copil de doi până la patru ani este singurul minor din grup; restul sunt adulți.
- 04ADN-ul antic a corectat determinarea de sex la un individ identificat osteologic ca bărbat.
Un studiu apărut în Journal of Archaeological Method and Theory a reanalizat rămășițele unor oameni care nu au ajuns în cimitir, ci în case lungi, gropi, fântâni, găuri de stâlp și vetre, în Scandinavia, între aproximativ 500 î.Hr. și 1050 d.Hr. Din setul mare de contexte, doisprezece indivizi păstrează 19 leziuni produse înainte de moarte sau în jurul ei. Unul dintre ei este un copil de doi până la patru ani.
Ce s-a analizat
Lucrarea se numește „Broken bodies in Domestic Spaces” și este semnată de Marianne Hem Eriksen, Veronica Tamorri, Vasiliki Louka, Emma Tollefsen, Kevin Kay și Jo Appleby. A apărut în regim de acces deschis pe 28 septembrie 2026.
Punctul de plecare al autorilor este o observație simplă despre cum se studiază violența în trecut: aproape tot ce știm vine din cimitire, iar o parte dintre victime nu au ajuns niciodată acolo. Setul de date adunat pentru acest studiu numără aproximativ 192 de indivizi din 197 de contexte, din care 123 au fost examinați direct de autori. Doisprezece au leziuni traumatice sigure, opt dintre ei analizați primar, iar patru pe baza rapoartelor anterioare.
Siturile sunt daneze și suedeze: Postgården VI, Lindved, Tokkendrup și Sdr. Tranders, apoi Uppåkra, Hjärup și Stanstorp din Scania, Rosengade la Aarhus și Gammel Lejre, în Zealand.
Cum arată rănile
Cele 19 leziuni se împart astfel: șase indivizi au traumatisme craniene, șapte au leziuni în restul scheletului, iar patru au mai multe leziuni fiecare. Autorii numără zece leziuni produse cu lamă sau prin lovire și fracturi în cinci cazuri, printre care două posibile fracturi de parare, adică de apărare cu brațul.
Dintre cei doisprezece, patru sunt bărbați, trei posibil bărbați, doi indeterminați și două femei. Una dintre acestea din urmă fusese determinată osteologic ca bărbat. ADN-ul antic, aplicat pe cinci indivizi, a corectat atribuirea.
Singurul copil din grup este Individul 1, de doi până la patru ani. Rămășițele lui au fost depuse într-un context domestic, nu într-un cimitir.
Metodele
Autorii nu s-au oprit la examenul osteologic obișnuit, cu estimarea vârstei, a sexului și a patologiilor. Au clasificat leziunile după tipul de forță, de tăiere sau de lovire, folosind criterii publicate pentru fracturile de parare.
Au adăugat datare cu carbon prin accelerator pentru nouă indivizi, pe lângă datările anterioare, secvențiere genetică pentru determinarea sexului la cinci dintre ei, microscopie digitală, fotogrametrie și imagistică de tip Reflectance Transformation Imaging, o tehnică prin care se citesc urme fine de pe suprafețe, aplicată la trei indivizi.
Ce spun autorii
Explicațiile pe care le discută autorii sunt mai multe, iar lucrarea nu alege una singură. Rănile ar putea veni din violența de tip război, din violență interpersonală sau domestică, ori din violență rituală, inclusiv din ceea ce autorii numesc posibile sacrificii umane, cu ghilimelele lor.
Partea cea mai interesantă a argumentului este alta. Autorii propun că unii dintre acești oameni ar fi fost supuși unei violențe structurale, lente, acumulate pe parcursul vieții. Nu o lovitură, ci o poziție socială. De aici și legătura pe care o fac între statutul marginal, violența rituală și traseele funerare care se abat de la regulă.
Ce nu se știe încă
Studiul nu demonstrează, și nu pretinde să demonstreze, că aceștia au fost sacrificați. Posibilele sacrificii rămân un scenariu între altele, iar din urmele de pe oase nu se poate deosebi o execuție rituală de o crimă obișnuită.
Nu se poate spune nici dacă depunerea în casă, în fântână sau în groapă a fost un act de pedepsire, de protecție sau de amintire. Rămășițele erau adesea incomplete sau dezarticulate, semn că oasele au fost mutate după ce corpul se descompusese, ceea ce înseamnă că între moarte și depunere a trecut timp, uneori mult.
Intervalul cronologic însuși are o mică nepotrivire în text: rezumatul vorbește despre 500 î.Hr. până la 1050 d.Hr., iar secțiunea de metode despre 500 î.Hr. până la 1100 d.Hr. Indivizii cu traume se încadrează între epoca fierului preromană și epoca vikingilor.
Surse
- Marianne Hem Eriksen, Veronica Tamorri, Vasiliki Louka, Emma Tollefsen, Kevin Kay, Jo Appleby, „Broken bodies in Domestic Spaces: Direct and Structural Violence in an Atypical Mortuary Dataset from Iron and Viking Age Scandinavia”, Journal of Archaeological Method and Theory, 34, 2026, acces deschis, https://doi.org/10.1007/s10816-026-09817-w
- School of Heritage and Culture, University of Leicester, afilierea unuia dintre autori, https://le.ac.uk/heritage-and-culture
- Nationalmuseet, Muzeul Național al Danemarcei, instituția care administrează o parte din colecțiile scandinave din epoca fierului și din epoca vikingilor, https://en.natmus.dk/
- Journal of Archaeological Method and Theory, Springer, ISSN 1573-7764, pagina revistei, https://link.springer.com/journal/10816
✓ Ce știm sigur
- Articolul a apărut în Journal of Archaeological Method and Theory, în acces deschis, pe 28 septembrie 2026.
- Autorii au examinat direct 123 de indivizi și au identificat 19 leziuni la doisprezece dintre ei.
- S-au făcut datări cu carbon prin accelerator pentru nouă indivizi și analize de ADN antic pentru cinci.
- Siturile sunt daneze și suedeze, printre care Sdr. Tranders, Uppåkra, Rosengade la Aarhus și Gammel Lejre.
? Ce rămâne neclar
- Dacă vreunul dintre cei doisprezece a fost sacrificat ritual, fiindcă urmele de pe oase nu permit această deosebire.
- Ce înseamnă depunerea în spațiul domestic: pedeapsă, protecție sau amintire.
- Cât timp a trecut între moarte și depunerea oaselor în casă, în groapă sau în fântână.
- Intervalul cronologic al întregului set de date, dat diferit în rezumat și în secțiunea de metode.
Contextul românesc
Nu există o legătură directă cu spațiul românesc. Am căutat instituții românești printre autori și situri din Carpați în setul de date, și nu am găsit niciunele: toate cele nouă situri citate sunt în Danemarca și în Suedia. Cea mai apropiată comparație este una de practică, nu de loc: depunerea de rămășițe umane în spații de locuit, în afara cimitirului, este un fenomen european mai larg. Pe 7 octombrie 2026 am scris în aceeași rubrică despre un bărbat îngropat sub podeaua unei săli din cultura El Argar, în Spania, un caz din alt mileniu, dar cu aceeași întrebare de fond.
Întrebări frecvente
Ce a studiat lucrarea despre violența din Scandinavia preistorică?
Rămășițe umane depuse în afara cimitirelor, în case lungi, gropi, fântâni, găuri de stâlp și vetre. Autorii pornesc de la ideea că studiile despre violență se bazează aproape numai pe cimitire, iar o parte dintre victime nu au ajuns niciodată acolo.
Câți oameni cu răni au fost identificați?
Doisprezece, cu 19 leziuni produse înainte de moarte sau în jurul ei. Șase au traumatisme craniene, șapte au leziuni în restul scheletului, iar patru au mai multe leziuni fiecare. Autorii numără fracturi în cinci cazuri, printre care două posibile fracturi de apărare.
A fost găsit un copil între acești oameni?
Da, unul singur. Este Individul 1, un copil de doi până la patru ani, iar rămășițele lui au fost depuse într-un context domestic, nu într-un cimitir. Restul celor doisprezece sunt adulți.
Ce metode au folosit cercetătorii?
Examen osteologic, clasificarea leziunilor după tipul de forță, datare cu carbon prin accelerator pentru nouă indivizi, ADN antic pentru cinci, microscopie digitală, fotogrametrie și Reflectance Transformation Imaging, aplicată la trei indivizi pentru citirea urmelor fine de pe oase.
Dovedește studiul că au fost sacrificii umane?
Nu. Sacrificiul ritual este unul dintre mai multe scenarii discutate, alături de violența de război și de cea interpersonală. Autorii spun explicit că din urmele de pe oase nu se poate deosebi o execuție rituală de o crimă obișnuită.
Acest articol este o adaptare în limba română, cu context suplimentar. Informațiile științifice aparțin autorilor sursei originale. Cum lucrăm la Radar
Ți-a plăcut? Primește ce e mai bun, o dată pe săptămână
Sâmbătă dimineața trimitem ce s-a publicat pe Historix, cu un rând despre ce merită citit. Fără reclame și fără senzaționalism.
Laurențiu Dicu
Fondator, editor, pasionat de istorie
Vezi pagina autorului →
