Migrație în Grecia miceniană: ce arată izotopii din 199 de schelete

Un studiu publicat pe 23 septembrie 2026 în PLOS One a măsurat izotopii de stronțiu din dinții a 199 de oameni înmormântați în șase situri din Grecia continentală și insulară. Șaptesprezece dintre ei crescuseră în altă parte decât acolo unde au fost îngropați. Cifra pare mică, dar schimbă felul în care ne imaginăm cine se mișca în Grecia epocii bronzului.

Ce au măsurat cercetătorii?

Smalțul dentar se formează în copilărie și nu se mai reface. În el rămâne prinsă semnătura chimică a rocilor și a apei din locul unde omul a crescut, exprimată în raportul dintre doi izotopi de stronțiu, 87Sr și 86Sr. Dacă valoarea din dinte nu se potrivește cu valorile din jurul mormântului, omul acela a crescut în altă parte.

Studiul se numește „Exploring mobility in Bronze Age Greece: A Sr isotope perspective” și a apărut în revista PLOS One. Prima autoare este Anja B. Frank, iar echipa reunește specialiști de la Muzeul Național al Danemarcei, Universitatea din Göteborg și mai multe misiuni arheologice din Grecia, printre care Karin M. Frei, Ioanna Moutafi, Serena Sabatini, Kristian Kristiansen, Sofia Voutsaki și Lazaros Kolonas. Măsurătorile au fost făcute la Universitatea din Copenhaga, pe un spectrometru de masă VG Sector 54 IT.

Metoda nu e nouă. Aceeași echipă daneză a folosit-o în 2015 pentru „fata din Egtved”, o tânără din epoca bronzului nordic, cu rezultate publicate în Scientific Reports. Proiectul grecesc a fost finanțat de Carlsbergfondet, de Riksbankens Jubileumsfond și printr-o bursă Marie Skłodowska-Curie.

Cine erau cei 199 de oameni analizați?

Cele șase situri acoperă aproape toată epoca bronzului grecesc, plus finalul neoliticului, și se întind din Cicladele insulare până în Laconia.

• Voudeni, în Ahaia: 102 oameni analizați, 8 veniți din altă parte. Necropolă miceniană folosită între circa 1450 și 1050 î.Hr.
• Ayios Vasileios, în Laconia: 51 analizați, 3 veniți din altă parte. Cimitirul nordic al unui centru palatial identificat în săpături începute în 2008, cu morminte din 1700-1450 î.Hr.
• Kirrha, în Grecia centrală: 32 analizați, 3 veniți din altă parte, dintr-o așezare cu peste 40 de contexte funerare.
• Keros, în Ciclade: 8 analizați, 1 venit din altă parte, în jurul anilor 2500-2200 î.Hr.
• Apollo Maleatas, în Argolida: 3 analizați, 2 veniți din altă parte.
• Kalyvia, în Elida: 3 analizați, niciunul venit din altă parte, într-un cimitir de la finalul neoliticului, circa 3400-2800 î.Hr.

Câți oameni veneau din altă parte?

În total, 17 din 199. Autorii scriu că proporția nu trece de 5-10% din fiecare comunitate, în fiecare fază a epocii bronzului. Este puțin, dacă ne imaginăm valuri de migrație, și mult, dacă ne imaginăm sate închise în care nimeni nu venea din afară.

Diferența cea mai interesantă apare la vârste. Printre adulții tineri, sub 30 de ani, 14,0% aveau o semnătură nelocală. Printre adulții mai vârstnici, 9,4%. Printre copii și adolescenți, niciunul. Concluzia autorilor este că se mutau oameni, nu familii: nu apar copii aduși de departe, ceea ce ar fi de așteptat dacă s-ar fi strămutat gospodării întregi.

Se mutau mai ales femeile, prin căsătorie?

Aici studiul atinge o presupunere veche. Pentru epoca bronzului european s-a vorbit mult despre căsătoria patrilocală, adică despre femei care se mută în comunitatea bărbatului, iar mobilitatea a fost citită deseori ca o poveste despre mirese.

Studiul nostru arată că numărul femeilor venite din altă parte este comparabil cu cel al bărbaților, ceea ce sugerează că mai mulți factori diferiți puteau împinge un om să se mute.

Serena Sabatini, Universitatea din Göteborg, comunicatul universității, traducere

Formularea din articolul științific este prudentă: printre cei nelocali se află persoane de ambele sexe și nu apare o diferență clară între ele. Nu este o respingere a căsătoriei patrilocale, este constatarea că izotopii nu confirmă modelul ca explicație principală pentru cei 17 oameni analizați.

A doua observație a echipei privește statutul. Oamenii veniți din altă parte apar și în morminte sărace, și în morminte bogat înzestrate, deci mobilitatea nu era privilegiul unei elite și nici semnul unei situații de jos.

De unde veneau, mai exact?

Cel mai des, din alte părți ale Greciei. Valorile măsurate se potrivesc cu sudul Peloponezului, cu nordul Egeei sau cu Macedonia centrală și de vest, iar autorii nu exclud regiuni mediteraneene mai îndepărtate, din actuala Turcie, Cipru, Italia sau Spania. În multe cazuri, distanța ar putea fi mică: o parte dintre cei nelocali ar fi putut crește pe o rază de circa 25 km de locul unde au fost îngropați.

Cu alte cuvinte, imaginea care rezultă nu e cea a unor călători exotici, ci a unei lumi în care oamenii se mutau între vecini, între vale și vale, între insulă și continent.

De ce contează pentru istoria epocii bronzului?

Pentru Grecia miceniană există o bibliotecă întreagă de discuții despre contacte, negoț și palate, dar mult mai puține date despre oameni concreți. Ceramica importată sau un obiect de aur spun că marfa a circulat; izotopii spun dacă a circulat și omul înmormântat lângă marfă.

Aici stă utilitatea studiului. El pune o cifră, oricât de prudentă, pe o întrebare pe care altfel o rezolvam din intuiție: în comunitățile grecești din mileniile al treilea și al doilea î.Hr., între 5 și 10% din cei îngropați nu crescuseră acolo. Iar profilul lor, adulți tineri, de ambele sexe, din toate categoriile de avere, seamănă mai mult cu o mobilitate individuală, obișnuită, decât cu strămutări de populație.

Autorii insistă că datele vin din șase situri și nu pot fi întinse peste toată Grecia. Este un început de serie, nu o concluzie despre o civilizație.

Ce nu se știe încă

Metoda are o limită pe care autorii o spun în text: dacă două regiuni stau pe roci asemănătoare, mutarea dintre ele rămâne invizibilă. Cei 17 oameni sunt, de aceea, un număr minim, nu numărul real al celor care s-au mișcat.

Izotopii nu spun nici de ce s-au mutat acei oameni. Căsătoria, meșteșugul, negoțul, serviciul pe lângă un centru palatial sau constrângerea rămân toate posibile, iar studiul nu le poate deosebi.

În fine, eșantioanele sunt foarte inegale: 102 oameni la Voudeni și numai trei la Kalyvia sau la Apollo Maleatas. Din trei oameni nu se poate scoate procentul unei comunități, iar autorii nu pretind asta.