Primele morminte de la Göbekli Tepe explică oasele risipite printre monoliți

Timp de treizeci de ani, arheologii au scos din clădirile monumentale de la Göbekli Tepe sute de fragmente de oase umane, fără să găsească vreun mormânt care să le explice. Un studiu publicat pe 22 septembrie 2026 în PLOS ONE descrie primele morminte de la Göbekli Tepe și propune un răspuns: oasele au alunecat la vale, din înmormântări săpate sub podelele clădirilor de pe terasele de deasupra.

Care era, de fapt, misterul de la Göbekli Tepe?

Lipseau mormintele. De la începerea săpăturilor, în 1995, din umplutura clădirilor monumentale au fost recuperate 928 de fragmente de oase umane, potrivit noului studiu. Oase de brațe, de picioare, de craniu, amestecate cu pietre, unelte și resturi menajere. Niciunul nu se afla într-un mormânt care să poată fi identificat ca atare.

Situația era cu atât mai ciudată cu cât Göbekli Tepe este, prin excelență, locul în care te-ai aștepta să găsești morți tratați cu grijă. Stâlpii în formă de T, înalți de câțiva metri și sculptați cu animale, au fost ridicați de comunități care încă nu cunoșteau ceramica și care investeau un efort enorm în clădiri fără nicio funcție practică evidentă.

Un studiu publicat în 2017 în Science Advances, semnat de Julia Gresky, Juliane Haelm și Lee Clare, descria trei fragmente de craniu cu incizii adânci, făcute intenționat cu unelte de piatră de-a lungul axei sagitale. Unul avea și o gaură perforată în osul parietal stâng și urme de ocru roșu. Autorii vorbeau atunci despre o formă necunoscută de cult al craniilor, dar tot nu aveau un mormânt.

Primele morminte de la Göbekli Tepe: ce s-a găsit acum

Studiul publicat pe 22 septembrie 2026 în revista PLOS ONE descrie primele două morminte de la Göbekli Tepe. Ambele aparțin neoliticului preceramic B și se încadrează, în linii mari, între 8700 și 8000 î.Hr.

Primul a fost identificat în 2017, sub podeaua de mortar a unei clădiri rectangulare. Conține rămășițele a cel puțin trei persoane: o femeie de peste 35 de ani, un bărbat între 20 și 30 de ani și o adolescentă de aproximativ 11-14 ani. Fragmente suplimentare de os sugerează că ar putea fi vorba și de o a patra persoană.

Al doilea mormânt se află la vest de clădirea monumentală A și adăpostește o singură femeie tânără, între 20 și 30 de ani, așezată pe partea stângă, cu fața spre răsărit. Este, deocamdată, singura înmormântare individuală documentată la Göbekli Tepe.

Ambele morminte fuseseră săpate mai demult, în campanii diferite, dar analiza antropologică completă și publicarea lor s-au făcut abia acum. Este un decalaj obișnuit în arheologie: între momentul în care un os iese din pământ și momentul în care i se poate spune vârsta, sexul și poziția în mormânt trec, de regulă, ani de laborator.

Cum explică studiul oasele risipite printre monoliți?

Prin gravitație și prin panta dealului. Göbekli Tepe nu este o câmpie: clădirile sunt dispuse pe un versant, unele mai sus, altele mai jos. Autorii propun ca explicație erodarea pantei și deplasarea lentă a solului, care ar fi dislocat oase din morminte săpate sub podelele clădirilor de pe terasele superioare și le-ar fi purtat la vale, în umplutura construcțiilor monumentale de dedesubt.

Ipoteza are avantajul că rezolvă două probleme dintr-odată. Explică de ce oasele apar fragmentate și amestecate, fără nicio ordine anatomică, și explică de ce mormintele propriu-zise nu au fost găsite acolo unde au fost căutate, adică în clădirile monumentale. Dacă morții erau îngropați sub podelele locuințelor, atunci mormintele trebuie căutate în zonele de locuit, nu în sanctuare.

Obiceiul nu ar fi neobișnuit pentru epocă. Înmormântarea sub podeaua casei este documentată în numeroase așezări neolitice din Orientul Apropiat, de la Çatalhöyük la siturile din valea Iordanului. Noutatea este că apare și la Göbekli Tepe, sit considerat multă vreme un loc de adunare rituală mai degrabă decât o așezare obișnuită.

Explicația are însă și o limită pe care autorii o recunosc. Eroziunea este un proces greu de măsurat retrospectiv, iar demonstrația se sprijină pe distribuția oaselor și pe forma versantului, nu pe o observație directă a deplasării lor. Rămâne o ipoteză bine argumentată, nu un fapt stabilit.

Cine a făcut cercetarea?

Studiul este semnat de o echipă condusă de antropologul Julia Gresky și de arheologul Lee Clare, ambii de la Institutul Arheologic German. Cei doi coordonează, din 2009, proiectul dedicat oaselor umane de la Göbekli Tepe, în cadrul departamentului de științe ale naturii și antropologie al institutului.

Articolul se intitulează „First burials give insights into mortuary rites at Göbeklitepe, Early Neolithic Türkiye” și a apărut în PLOS ONE, revistă cu acces liber, sub identificatorul 10.1371/journal.pone.0358979. Cine vrea să verifice datele le poate citi integral, fără abonament.

Ce nu se știe încă despre mormintele de la Göbekli Tepe?

Autorii sunt prudenți cu propria explicație. Rămân deschise cel puțin trei întrebări.

• dacă toate cele 928 de fragmente de oase ajung să fie explicate prin eroziune sau dacă o parte provin din practici funerare diferite
• în ce ordine s-au succedat aceste practici, adică dacă îngroparea sub podea și manipularea craniilor sunt contemporane sau aparțin unor etape distincte
• ce însemnau, mai exact, inciziile făcute intenționat pe cranii, un gest care nu are paralele clare în alte situri din epocă

O a patra problemă este statistică. Două morminte, cu patru sau cinci persoane în total, înseamnă foarte puțin pentru un sit săpat de treizeci de ani și frecventat, probabil, de sute de oameni. Concluziile despre ritualurile funerare de la Göbekli Tepe rămân, deocamdată, construite pe o bază îngustă.

De ce contează pentru istoria neoliticului

Göbekli Tepe a intrat în manuale ca situl care a răsturnat o schemă comodă: mai întâi agricultura, apoi satele, apoi religia și monumentele. Aici, stâlpii monumentali sunt mai vechi decât agricultura propriu-zisă, ceea ce a împins mulți cercetători să vadă în el un sanctuar folosit de grupuri de vânători și culegători.

Situl se află în sud-estul Turciei, lângă Șanlıurfa, și este înscris din 2018 în patrimoniul mondial UNESCO. Din cele aproximativ nouă hectare ale dealului artificial, săpăturile au atins până acum doar o parte, ceea ce înseamnă că argumentul din studiu poate fi testat: dacă mormintele sunt sub podelele clădirilor rectangulare, ele ar trebui să apară și în sectoarele necercetate încă.

Mormintele de sub podele împing interpretarea în cealaltă direcție, spre un loc unde oamenii și trăiau, nu doar se adunau pentru ceremonii. Cele două morminte de la Göbekli Tepe sunt o corecție discretă, dar care schimbă felul în care va fi citit, de acum înainte, cel mai vechi ansamblu monumental cunoscut.