Un atelier roman de olari pe 2 hectare: 21 de cuptoare și 14 grupuri de roți

Pe traseul viitorului canal Sena-Nordul Europei, la Sermaize, în departamentul Oise, arheologii de la Inrap au săpat 20.000 de metri pătrați și au dat peste un atelier de olari care funcționa după un plan, nu la întâmplare. Pe suprafața cercetată au fost identificate 21 de cuptoare de trei tipuri diferite, 14 grupuri de roți de olar, douăzeci de bazine de preparare a lutului și o zonă de extracție de circa 2.500 de metri pătrați. Institutul a publicat rezultatele pe 30 septembrie 2026.

Un atelier organizat în caroiaj

Ce impresionează nu este numărul de cuptoare, ci ordinea. Structurile se așază într-o rețea regulată, pe linii, ca într-o întreprindere gândită dinainte. Lutul era scos dintr-o carieră de circa 2.500 de metri pătrați aflată la fața locului, apoi trecea prin douăzeci de bazine de preparare, unde era curățat și lăsat să se omogenizeze. Mai departe, cele 14 grupuri de roți de olar permiteau ca în fiecare grup să lucreze de la două până la șase roți în același timp. Pentru depozitare s-au găsit zece pivnițe, iar pentru clădiri temelii din cretă și din gresie.

Ce se producea aici

Atelierul a mers vreme îndelungată, din secolul I î.Hr. până în secolul al III-lea d.Hr., iar marfa lui s-a schimbat pe parcurs. Asta se citește direct în tipurile de cuptoare și în pasta vaselor, nu doar în datarea generală a sitului. În secolele I și II d.Hr. ieșeau de aici vase fine de masă: ceramică neagră lustruită, cunoscută sub numele de terra nigra, și pahare acoperite cu o angobă cu mică, adică o peliculă care le dădea un luciu metalic. Alături se făceau vase de gătit din pastă cu scoici pisate, un amestec care ajută ceramica să suporte focul. În secolele II și III producția trece spre veselă comună de culoare închisă, arsă în cuptoare cu două guri de foc.

Cine a săpat și pentru cine

Responsabil științific al cercetării este Louis Florin, de la Inrap. Săpătura s-a făcut la cererea Societății Canalului Sena-Nordul Europei, beneficiarul lucrării de infrastructură, sub controlul științific al Serviciului regional de arheologie din cadrul Drac Hauts-de-France. Este o săpătură preventivă, adică o cercetare făcută înaintea unui șantier mare, în intervalul în care terenul mai poate fi citit.

Ce spun sursele despre regiune

Nordul Franței are o tradiție documentată de centre de olărit romane, iar Sermaize intră într-un șir cunoscut. În 2020, la Montescourt-Lizerolles, în departamentul Aisne, la 12 kilometri sud de Saint-Quentin, Inrap a cercetat un atelier cu peste douăzeci de cuptoare îngrămădite pe 0,42 hectare, într-un sit cu peste 350 de structuri, datat mai ales în secolele II și III d.Hr.; responsabil a fost Denis Maréchal. Mai aproape de Sermaize, la Rainvillers, tot în Oise, o săpătură din 2005 condusă de Géraldine Faupin a scos un fragment de ceramică pe care era scris numele Severinus, adică numele unui olar din carne și oase, de la începutul epocii romane. Astfel de ateliere se amplasau după reguli practice: lângă zăcământul de lut, lângă apă și lângă un drum sau un râu pe care marfa putea să plece.

Ce nu se știe încă

Deocamdată nu este dovedit că lutul folosit venea chiar din cariera de pe sit. Inrap anunță analize petrochimice care vor compara argilele de la Sermaize cu pasta vaselor găsite, iar până la rezultatul lor legătura rămâne o presupunere firească, nu un fapt. A doua întrebare deschisă este la ce serveau, exact, cele douăzeci de bazine: pentru asta se vor face studii de micromorfologie, adică analize ale straturilor fine de sediment din fundul lor. În al treilea rând, nu se știe cât de departe ajungeau vasele de aici, fiindcă răspândirea producției se stabilește comparând pasta cu descoperirile din alte situri, iar munca aceasta nu a început.