Moartea Iuliei Hasdeu, 29 septembrie 1888: ce spun actele

Iulia Hasdeu a murit la 18 ani, în clădirea Arhivelor Statului de pe dealul Mihai Vodă, din București. Biobibliografia consemnează data de 17 septembrie 1888 pe stil vechi, adică 29 septembrie pe calendarul de azi. Ce a urmat, un mausoleu la Bellu și un castel la Câmpina, a fost lucrarea tatălui ei.

Cine a fost Iulia Hasdeu?

Iulia Hasdeu s-a născut pe 2/14 noiembrie 1869, în București, pe strada Carol I la numărul 14, singurul copil al filologului Bogdan Petriceicu Hasdeu. Biobibliografia întocmită de Biblioteca Municipală care poartă numele tatălui, la Chișinău, o arată trecând prin Colegiul Sfântul Sava din București între 1876 și 1881, o școală de băieți, iar din 1881 prin Colegiul Sévigné din Paris.

Studiul semnat de Cristina Sărăcuț și publicat în volumul Institutului de Filologie Română „A. Philippide” al Academiei Române consemnează că scria în trei limbi, germană, engleză și franceză, la patru ani și jumătate. La șapte ani compusese piese de teatru pentru copii și un roman istoric, iar la unsprezece ani o tragedie în trei acte și comedii. Aceeași lucrare o numește prima studentă româncă la Paris.

La Sorbona a fost primită la Facultatea de Litere și Filosofie cu dispensă de vârstă și a studiat greaca și latina. Semna adesea cu pseudonimul Camille Armand.

Ce spun actele despre data morții: 17 sau 29 septembrie 1888?

Aici se află miezul documentar al zilei, și e un miez de calendar. Biobibliografia dă data morții ca 17 septembrie 1888, pe stil vechi, și locul: reședința Arhivelor Statului de pe dealul Mihai Vodă, din București, clădirea în care familia locuia pentru că Bogdan Petriceicu Hasdeu conducea instituția.

România a folosit calendarul iulian până în 1919. În secolul al XIX-lea, diferența față de calendarul gregorian era de 12 zile. Aceeași biobibliografie scrie data nașterii în forma dublă, 2/14 noiembrie 1869, adică exact 12 zile. Aplicată pe 17 septembrie, diferența dă 29 septembrie.

De aceea calendarul de azi o pomenește pe 29 septembrie, iar hârtiile epocii scriu 17 septembrie. Nu sunt două date, ci una singură, citită pe două calendare. Cine vede undeva 17 septembrie 1888 nu a găsit o eroare, a găsit forma veche.

Cauza morții, așa cum apare în aceeași lucrare, este o boală de piept, formula epocii pentru tuberculoză pulmonară. Nu există în sursele citite un certificat medical detaliat, ci consemnarea diagnosticului curent al vremii.

Câți ani avea, de fapt, când a murit?

Răspunsul scurt: 18, nu 19. Născută pe 14 noiembrie 1869 pe stil nou și moartă pe 29 septembrie 1888, Iulia Hasdeu nu împlinise încă 19 ani. Avea 18 ani și zece luni. Cifra 19, foarte răspândită, vine din scăderea anilor fără verificarea lunilor.

Detaliul pare mărunt, dar spune ceva despre felul în care circulă biografia ei. Povestea copilului genial are nevoie de o vârstă rotundă, iar 19 sună mai bine decât 18 ani și zece luni. Documentul, în schimb, dă două date și lasă aritmetica pe seama cititorului.

Ce a rămas scris: cele trei volume postume

Opera ei a ajuns la public după moarte, în trei volume grupate sub titlul Oeuvres posthumes. Biobibliografia le înșiră astfel: volumul întâi, Bourgeons d’avril, în 1889; volumul al doilea, Chevalerie, în 1890; volumul al treilea, Théâtre, tot în 1890.

Studiul Academiei Române adaugă datele de editare: textele au apărut la Hachette, în Paris, și la Socec, în București. Povestirea pentru copii Domnișoara Ursuza, tipărită în volumul din 1890, a fost reluată apoi în revista Amicul copiilor, între 1891 și 1893, în traducerea integrală a tatălui ei.

Aici e un lucru pe care un cititor atent trebuie să îl rețină: tot ce citim de la Iulia Hasdeu a trecut prin mâna lui Bogdan Petriceicu Hasdeu, care a fost pe rând moștenitor, editor și traducător. Asta nu înseamnă că textele sunt măsluite. Înseamnă că nu avem, în sursele consultate, o cale de a compara tipăritura cu manuscrisul pentru fiecare pagină.

Ce scrie pe mausoleul de la Bellu?

Iulia Hasdeu este îngropată în Cimitirul Bellu din București, numit oficial Șerban Vodă. Muzeul memorial de la Câmpina consemnează că tatăl a ridicat acolo, între 1888 și 1891, un prim monument pentru fiică, terminat în 1890, an gravat cu cifre romane, MDCCCXC.

Inscripția este cea care schimbă natura monumentului. Ea spune că templul spiritist a fost terminat după planul dat cu toate amănuntele de Iulia Hasdeu, iar pe Bogdan Petriceicu Hasdeu îl numește doar executor. Pe fața principală stă scris „Mai stai puțin!”. Decorul adună un tron bibliotecă, sfincși, un glob, o cruce, o ancoră și o inimă. Proiectul a fost consemnat la vremea lui în Analele Arhitecturei, revista condusă de arhitectul I. Socolescu.

Starea de azi e tristă și muzeul o spune deschis: geamul de pe sarcofag este spart, inscripțiile de marmură sunt parțial deteriorate, iar vitraliile, florile, fluturii și portretele care împodobeau monumentul au dispărut.

A dictat Iulia planurile castelului de la Câmpina?

Castelul de la Câmpina a fost ridicat între 1894 și 1896, după cum arată muzeul memorial. Are trei turnuri de piatră crenelate, iar turnul central este o cupolă sub care se află un templu. Pe ușa de piatră de la intrare sunt stema familiei, deviza Hasdeu, Pro fide et patria, și vorbe ale lui Galilei.

Muzeul scrie că Hasdeu a proiectat clădirea el însuși, spunându-se că a fost inspirat de spiritul fiicei. Aceasta este formularea prudentă, și e formularea corectă. Ce se poate proba: clădirile există, anii se cunosc, inscripția mausoleului există și atribuie planul Iuliei, iar tatăl a susținut public asemenea idei, inclusiv în volumul Sic cogito, tipărit în 1892.

Ce nu se poate proba, în niciun sens: că planurile ar fi venit de dincolo. Mărturia este una singură și vine de la partea interesată. Un istoric poate stabili că Hasdeu a crezut și a declarat asta; nu poate stabili nimic despre conținutul revelației. Verdictul onest nu e „fals”, ci „neverificabil”.

Merită spus și de ce povestea nu e nici bizară, nici unică. Spiritismul a fost o modă europeană a ultimelor decenii ale secolului al XIX-lea, practicată în saloane și discutată de oameni de știință. Un filolog academic care ține ședințe de spiritism după moartea copilului său nu iese din epocă, intră adânc în ea. Castelul de la Câmpina rămâne, pentru istoric, două lucruri deodată: un monument al doliului și o piesă de arhivă despre ce credea o parte a elitei românești la 1890.