Sursa originală
Pe scurt
Mihai Costăchescu, născut pe 23 septembrie 1884 la Goești, județul Iași, a fost istoric și folclorist. A publicat „Documentele moldovenești înainte de Ștefan cel Mare”, două volume apărute în 1931 și 1932, care cuprind actele Moldovei din anii 1374-1458. A murit la Iași în 1953.
- 01Mihai Costăchescu s-a născut pe 23 septembrie 1884 la Goești, județul Iași, și a murit la Iași pe 18 martie 1953.
- 02A fost profesor de liceu, cu licență în filologie română, filologie slavă și estetică.
- 03A publicat „Documentele moldovenești înainte de Ștefan cel Mare”, două volume, în 1931 și 1932.
- 04A semnat peste șaptezeci de lucrări, între care ediții de documente, monografii și studii de toponimie.
- 05A fost ales membru corespondent al Academiei Române în 1939 și repus în această calitate în 1990.
Pe 23 septembrie 1884 se năștea, într-un sat din județul Iași, Mihai Costăchescu. Nu a condus institute și nu a ținut cursuri universitare. A fost profesor de liceu și a făcut altceva: a strâns, a transcris și a tipărit documentele Moldovei dinaintea lui Ștefan cel Mare, adică materia primă din care se scrie istoria.
Cine a fost Mihai Costăchescu?
S-a născut pe 23 septembrie 1884 la Goești, în județul Iași. A făcut liceul între 1897 și 1905, apoi Facultatea de Litere și Filosofie din Iași, între 1906 și 1910, cu licență în filologie română, filologie slavă și estetică. Combinația nu este întâmplătoare: ca să citești actele Moldovei medievale, trebuie să știi slavonă.
A fost profesor de limba și literatura română la Iași, din 1912, și la Buzău, între 1913 și 1916. Între 1920 și 1930 a fost secretar al Societății istorico-arheologice a Muzeului Municipal din Iași. Din 1949 a lucrat, potrivit datelor disponibile, în sectorul de istorie medie al Institutului de Istorie și Filologie al Academiei R.P.R., Filiala Iași, instituția în care fusese integrat, în același an, Institutul de Istorie Națională „A. D. Xenopol”.
Academia Română i-a acordat în 1933 premiul „Gheorghe Asachi”, iar pe 20 mai 1939 l-a ales membru corespondent. A murit la Iași pe 18 martie 1953.
Ce a publicat, mai exact
Lucrarea care i-a fixat numele este colecția „Documentele moldovenești înainte de Ștefan cel Mare”, în două volume, apărute la București, la editura Viața Românească. Fișa de catalog a Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” din Iași păstrează și felul în care se prezenta autorul pe foaia de titlu, profesor la Liceul Național din Iași.
- Volumul I, 1931, 557 de pagini: documente interne, urice, ispisoace, surete, regeste și traduceri, din anii 1374-1437.
- Volumul al II-lea, 1932, 956 de pagini: documente interne din 1438-1456 și documente externe din 1387-1458, adică acte de împrumut, omagii, tratate, privilegii comerciale, salvconducte și scrisori.
Cele două volume acoperă împreună optzeci și patru de ani de arhivă moldovenească, de la cel mai vechi act păstrat, din 1374, până la 1458, anul dinaintea consolidării domniei lui Ștefan cel Mare. Este perioada cea mai sărac documentată din istoria Moldovei și, tocmai de aceea, cea în care fiecare act contează dublu.
A continuat apoi cu seriile domnești: „Documente moldovenești de la Ștefan cel Mare” în 1933, „Documente moldovenești de la Bogdan voievod, 1504-1517” în 1940, „Documente moldovenești de la Ștefăniță voievod, 1517-1527” în 1943 și un nou volum de documente de la Ștefan cel Mare în 1948.
În total, a semnat peste șaptezeci de lucrări: ediții de documente, monografii de orașe și sate, studii de genealogie, de onomastică și de toponimie.
Datele biografice de mai sus și lista lucrărilor vin din datele disponibile: o fișă publicată de o instituție despre viața lui nu am găsit, în vreme ce ediția însăși se poate verifica în depozitele digitale ale bibliotecilor universitare din Iași și din Cluj.
De ce contează o ediție de documente?
Pentru că fără ea nu există istorie verificabilă. Un act medieval moldovenesc este scris în slavonă, pe pergament, adesea deteriorat, uneori păstrat doar într-o copie târzie sau într-o traducere de secol XVIII. Ca să poată fi folosit, cineva trebuie să îl citească, să îl transcrie, să îl dateze, să identifice locurile și persoanele din el și să explice unde se află originalul.
Această muncă nu produce teorii spectaculoase. Produce însă baza pe care lucrează toți ceilalți. Când un cititor de azi găsește pe internet anul primei atestări a satului său din Moldova, informația vine, de cele mai multe ori, printr-un lanț care trece pe undeva printr-o ediție de documente.
Titlul volumului întâi spune, de altfel, exact ce conține, în limbajul de cancelarie al vremii: urice, adică actele domnești de proprietate; ispisoace, adică actele de întărire; surete, adică traduceri vechi în română ale documentelor slavone; regeste, adică rezumate ale actelor pierdute.
Partea de documente externe din volumul al doilea are o valoare aparte. Acolo intră tratatele, omagiile, salvconductele și privilegiile date negustorilor, adică exact hârtiile care arată cum funcționa Moldova în raport cu vecinii: drumul comercial spre Liov, condițiile în care treceau mărfurile, garanțiile cerute și date. Istoria economică a secolului al XV-lea moldovenesc se scrie, în bună măsură, din aceste piese.
Ce a mai făcut în afară de documente
A cules folclor, sistematic și pe teren, timp de decenii. Colecția lui a fost publicată postum, în 1969, sub titlul „Folclor din Moldova. Texte alese din colecții inedite”, în volum îngrijit de Stelian Cârstean: cântece, strigături și o secțiune de varia, cu glosar, indice de nume și indice de localități. Din datele disponibile, între textele adunate de el se află și o variantă a Mioriței.
Este o îmbinare care astăzi pare ciudată, dar care era obișnuită la generația lui: același om aduna uricele boierești și cântecele ciobanilor, pentru că ambele erau considerate izvoare despre trecutul unui loc.
Ce i s-a întâmplat după 1948
Aici povestea se întunecă. Mihai Costăchescu a fost ales membru corespondent al Academiei Române în 1939. A fost repus în această calitate pe 3 iulie 1990.
Între cele două date se află reorganizarea Academiei Române din 1948, când regimul comunist a scos din rândurile ei zeci de membri. Repunerea din 1990 nu a mai apucat să însemne nimic pentru el: murise cu treizeci și șapte de ani înainte.
Volumele au supraviețuit însă mai bine decât autorul lor. Ele au continuat să fie citate și folosite inclusiv în anii în care numele lui nu mai era pomenit cu titlu academic.
Unde pot fi citite volumele astăzi?
Ambele volume din „Documentele moldovenești înainte de Ștefan cel Mare” sunt digitalizate și accesibile liber în depozitul Bibliotecii Centrale Universitare din Iași, iar colecția apare și în depozitul digital al Bibliotecii Centrale Universitare din Cluj.
Munca de editare a documentelor medievale românești a continuat după el, la scară mult mai mare, prin colecția academică Documenta Romaniae Historica, la care lucrează și astăzi institutele de istorie. Volumele lui Costăchescu rămân însă prima adunare sistematică a actelor moldovenești din această perioadă și sunt citate în continuare. În volumul XXXI, 2013, al revistei „Studii și Materiale de Istorie Medie”, scoasă de Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” al Academiei Române, Șerban Papacostea și Virgil Ciocîltan trimit amândoi la volumul al II-lea al ediției, printre altele pentru actul prin care Alexandru cel Bun s-a aliat cu regele polon, în mai 1411.
Este cel mai potrivit fel de a marca ziua de naștere a unui editor de documente: nu printr-o comemorare, ci printr-un link la ce a tipărit.
Surse
- Documentele moldovenești înainte de Ștefan cel Mare, volumul 1, 1931, depozitul digital BCU Iași, https://dspace.bcu-iasi.ro/handle/123456789/774
- Documentele moldovenești înainte de Ștefan cel Mare, volumul 2, 1932, depozitul digital BCU Iași, http://dspace.bcu-iasi.ro/handle/123456789/775
- Documentele moldovenești înainte de Ștefan cel Mare, Biblioteca Digitală BCU Cluj, https://dspace.bcucluj.ro/handle/123456789/152061
- Institutul de Istorie „A. D. Xenopol” al Academiei Române, Filiala Iași, Istoricul Institutului (din 1949, Institutul de Istorie Națională „A. D. Xenopol” devine secție a Institutului de Istorie și Filologie al Academiei R.P.R., Filiala Iași, cu sectoare de istorie medie și modernă), https://institutulxenopol.ro/istoric/
- Academia Română, Institutul de Istorie „Nicolae Iorga”, Studii și Materiale de Istorie Medie, vol. XXXI, 2013 (Șerban Papacostea, Moldova și unirea bisericilor din Apus și Răsărit. Vremea lui Alexandru cel Bun, p. 9-26, și Virgil Ciocîltan, Ordinul Teuton și Moldova în negocierile ungaro-polone de la Lubowla în martie 1412, p. 27-46, amândoi cu trimiteri la volumul al II-lea al ediției lui Costăchescu, între care actul de alianță al lui Alexandru cel Bun cu regele polon, din mai 1411, p. 637-639), https://www.iini.ro/sites/default/files/Gabriela/Arhiv%C4%83%20SMIM/Studii%20%C8%99i%20Materiale%20de%20Istorie%20Medie,%20vol.%20XXXI,%202013.pdf
- Mihai Costăchescu, Folclor din Moldova. Texte alese din colecții inedite, volumul I, volum îngrijit de Stelian Cârstean, Editura pentru Literatură, 1969 (fișa de catalog Google Books, după exemplarul digitizat al Universității Michigan: strigături, varia, glosar, indice de nume și indice de localități), https://books.google.com/books/about/Folclor_din_Moldova.html?id=VGXRAAAAMAAJ
✓ Ce știm sigur
- Volumul I al colecției a apărut în 1931, la București, are 557 de pagini și cuprinde documente din 1374-1437.
- Volumul al II-lea a apărut în 1932, are 956 de pagini și cuprinde documente interne din 1438-1456 și externe din 1387-1458.
- A primit premiul „Gheorghe Asachi” al Academiei Române în 1933.
- Colecția lui de folclor a fost publicată postum, în 1969, sub titlul „Folclor din Moldova”.
? Ce rămâne neclar
- Împrejurările exacte în care și-a pierdut calitatea de membru corespondent al Academiei Române.
- Cât de mare este partea nepublicată din materialul adunat de el, mai ales din culegerile de folclor.
Contextul românesc
Ediția lui Costăchescu acoperă perioada de formare a statului moldovenesc, de la primele acte păstrate, din 1374, până la urcarea pe tron a lui Ștefan cel Mare. Este intervalul din care provin cele mai vechi atestări documentare ale multor sate și orașe din Moldova de azi.
Întrebări frecvente
Cine a fost Mihai Costăchescu?
Un istoric și folclorist român, născut pe 23 septembrie 1884 la Goești, în județul Iași. A fost profesor de liceu și editor de documente medievale moldovenești. Academia Română l-a ales membru corespondent în 1939, iar în 1933 îi acordase premiul „Gheorghe Asachi”.
Ce cuprinde colecția documentelor moldovenești dinainte de Ștefan cel Mare?
Două volume, apărute în 1931 și 1932 la București. Primul adună documente interne din 1374-1437, al doilea documente interne din 1438-1456 și documente externe din 1387-1458, între care tratate, privilegii comerciale și scrisori.
Ce înseamnă uric, ispisoc și suret?
Sunt termeni de cancelarie moldovenească. Uricul este actul domnesc de proprietate, dat pe veci. Ispisocul este actul de întărire a unei stăpâniri. Suretul este o traducere veche în română a unui document scris inițial în slavonă.
Unde pot fi citite documentele publicate de Mihai Costăchescu?
Ambele volume sunt digitalizate și accesibile liber în depozitul Bibliotecii Centrale Universitare din Iași. Colecția se regăsește și în biblioteca digitală a Bibliotecii Centrale Universitare din Cluj.
A cules Mihai Costăchescu și folclor?
Da. Colecția lui a fost publicată abia în 1969, la șaisprezece ani după moartea lui, sub titlul „Folclor din Moldova. Texte alese din colecții inedite”, în volum îngrijit de Stelian Cârstean, cu cântece, strigături și o secțiune de varia. Din datele disponibile, între textele adunate de el se află și o variantă a Mioriței.
Povestea întreagă a lui Dracula, pe izvoare
Cartea urmărește drumul de la Vlad Țepeș, domnul din documente, la contele din roman, cu izvoarele puse cap la cap. O primești întreagă, în PDF, dacă te abonezi la scrisoarea de sâmbătă, sau o cumperi de pe Amazon.
Linkul către Amazon este link de afiliat: dacă cumperi prin el, Historix primește un comision mic, fără niciun cost în plus pentru tine.
Ți-a plăcut? Primește ce e mai bun, o dată pe săptămână
Sâmbătă dimineața trimitem ce s-a publicat pe Historix, cu un rând despre ce merită citit. Fără reclame și fără senzaționalism. Vezi ce conține scrisoarea.
Laurențiu Dicu
Fondator, editor, pasionat de istorie
Vezi pagina autorului →


