O biserică din secolul al VII-lea, ridicată în jurul unei gravuri mai vechi

Într-un sat din regiunea Mahas, în nordul Sudanului, o biserică creștină a fost ridicată în secolul al VII-lea lipit de un bloc de granit pe care era deja săpată o figură umană înaltă de 2,5 metri. O echipă de la Universitatea din Varșovia a publicat în revista Antiquity rezultatele cercetării, împreună cu un inventar de aproape 300 de situri din jur.

Gravura și biserica

Locul se numește Miseeda și se află lângă a treia cataractă a Nilului. Gravura, săpată prin ciocănirea suprafeței de granit, înfățișează un bărbat înalt de 2,5 metri și două capre. Biserica, înregistrată de arheologi cu sigla MAS.021, a fost construită în secolul al VII-lea în jurul pietrei, astfel încât imaginea veche a rămas în interior.

Până la această cercetare se credea că biserica era o clădire izolată, fără legătură cu așezările medievale cunoscute. Prospecțiunea a arătat altceva: în jurul ei se află mai multe situri de locuire, deci lăcașul se afla în mijlocul unei comunități, nu într-un pustiu. Proiectul polonez a primit numele de la asemănarea imaginii cu reprezentările creștine timpurii ale Bunului Păstor, un bărbat însoțit de animale, și tocmai această asemănare explică, probabil, de ce creștinii au ales piatra aceea.

Cât de veche este figura

Aici stă nesiguranța cea mai mare. Cercetările anterioare au propus o datare în perioada Kerma sau, mai larg, în vremea regatelor kușite, un interval care se întinde de la circa 900 î.Hr. până în jurul anului 350 d.Hr. Pagina proiectului de la Facultatea de Arheologie a Universității din Varșovia dă drept interval de lucru secolele VII-IV î.Hr. În articolul din Antiquity, autorii scriu însă limpede că o datare mai precisă rămâne de stabilit.

A doua nesiguranță este cine e omul din piatră. Lectura creștină, cea a păstorului, a dat numele proiectului. Autorii propun și o altă posibilitate: un suveran nubian. Comparația lor merge la gravura regelui meroitic Sherkarer de la Gebel Qeili, citită ca semn al stăpânirii meroitice pe marginea de sud a regatului. O figură umană mare, săpată într-o stâncă la vedere, poate fi un semn de hotar al puterii.

Ce a dat cercetarea de teren

Raportul campaniei din 2022-2023, publicat în Polish Archaeology in the Mediterranean, numără 294 de situri arheologice, dintre care 13 verificate dinainte și 281 necunoscute până atunci. Au fost înregistrate 24 de puncte cu artă rupestră. Într-unul dintre ele apar două reprezentări de vite și o girafă, cu trăsături tipice pentru iconografia perioadei Kerma. Pe dealul de granit al bisericii se mai văd un leu, poate un rinocer, un elefant și vite mai mici, iar alături cruci și corăbii din vremea creștină.

Repartiția pe epoci arată o folosire în valuri, nu o continuitate. Vârfurile sunt în mezolitic, acum 12.000 până la 8.200 de ani, apoi în neoliticul târziu și în perioada pre-Kerma, în jurul anilor 3000-2500 î.Hr., și în sfârșit în vremea creștină, între secolele VI și XV. Materialul din perioada Kerma clasică și din vremea kușită este, în comparație, rar. Asta ridică o întrebare incomodă: locul pare mai puțin frecventat exact în secolele în care s-ar fi săpat imaginea lui centrală.

Cum s-a mutat sfințenia locului

Cercetarea a cuprins și o parte etnografică, iar ea arată o schimbare în desfășurare. Biserica nu mai este numită de localnici după sensul ei vechi, ci Beit Kitchiner sau Beit Sheitan, adică „casa lui Kitchener” ori „casa diavolului”. Locul sfânt principal al zonei a devenit mausoleul lui Sheikh Kuman. Un punct care a adunat semnificație peste milenii o pierde, deci, sub ochii cercetătorilor.

Ce rămâne neclar

Rămân deschise datarea gravurii, identitatea personajului și cronologia celorlalte figuri umane de pe stâncă, pe care autorii le trec drept nesigure. Studiul nu propune un răspuns și nu îl forțează, iar asta este, în cazul artei rupestre, singura purtare corectă: fără un strat arheologic legat de gravură sau fără o inscripție, datările rămân încadrări largi.