Pisania de la Streisângeorgiu, 2 octombrie 1408: ce scrie în ea

Pe peretele de apus al bisericii din Streisângeorgiu, în județul Hunedoara, se află un text slavon care își spune singur data: anul 6917, octombrie 2. Pisania de la Streisângeorgiu pomenește un jupan, pe soția lui și pe fiii lor, și trece drept cea mai veche inscripție de ctitorie păstrată a unor nobili români din Transilvania. Numai că anul 6917 nu se traduce atât de simplu cum pare, iar biserica are și o inscripție mai veche.

Ce scrie în pisania de la Streisângeorgiu?

Inscripția este pictată în slavonă, limba de biserică și de cancelarie a vremii, pe peretele de apus al navei, în marginea unui tablou votiv în care sunt înfățișați ctitorii. În traducere, textul începe cu formula „În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh” și spune apoi că „a zidit jupan Chendreș și jupanița lui, Nistora, și fiii lui” biserica marelui mucenic Gheorghe.

Partea cea mai prețioasă pentru un istoric vine la final, acolo unde textul se datează singur prin autoritățile vremii: „în zilele craiului Sigismund, voievozi fiind Ioan și Iacob, anul 6917, octombrie 2”. Așa se datau actele în Regatul Ungariei la începutul secolului al XV-lea, prin numele regelui și al dregătorilor în funcție, iar faptul că o familie de cnezi români din valea Streiului folosește aceeași formulă spune ceva despre locul ei în ierarhia locală.

Verbul „a zidit” nu trebuie citit ca o piatră de temelie. În limbajul pisaniilor medievale el acoperă deopotrivă ridicarea din nou și refacerea, iar la Streisângeorgiu săpăturile au arătat limpede că biserica era mult mai veche decât textul din 1408. Jupanul Chendreș și jupanița Nistora au plătit o etapă de lucrări și o zugrăveală nouă, nu prima biserică de pe locul acela.

1408 sau 1409? Ce se întâmplă când traduci anul 6917

Anul din inscripție este socotit de la facerea lumii, în stilul bizantin. Scăderea mecanică a 5508 dă 1409 și așa ajunge data în majoritatea listelor de calendar. Problema e că anul bizantin începea la 1 septembrie, nu la 1 ianuarie, așa că pentru lunile septembrie, octombrie, noiembrie și decembrie se scade 5509. Pentru ziua de 2 octombrie 6917 rezultă 2 octombrie 1408.

Diferența nu e o ciudățenie de erudiți, ci se vede în felul în care specialiștii citează monumentul. Studiul lui Gheorghe Mihăilă din 1978, publicat în Revista Muzeelor și Monumentelor, se intitulează „Cele mai vechi inscripții cunoscute ale românilor din Transilvania (1313-1314 și 1408)”. Comunicarea lui Nicolae Iorga din 1926, la Academia Română, poartă în titlu varianta prudentă „1408-1409”. Elena Dana Prioteasa, într-o sinteză despre pictura de tradiție bizantină din Transilvania apărută în 2018, scrie 1408.

Concluzia practică pentru cititor: ziua și luna sunt sigure, fiindcă stau scrise în perete, iar anul se scrie corect 1408, cu mențiunea că forma 1409 circulă din cauza conversiei simplificate.

Ce a găsit arheologia sub biserica din Streisângeorgiu?

Cercetările conduse de arheologul Radu Popa în anii șaptezeci au schimbat complet vârsta monumentului. În mormintele din jurul bisericii a apărut o monedă emisă între 1131 și 1141, ceea ce împinge biserica de piatră înainte de mijlocul secolului al XII-lea. Sub ea s-au găsit urmele unei construcții de lemn cu același plan și aceleași dimensiuni, semn că locul de rugăciune era deja statornicit atunci când s-a trecut la piatră.

• nava are în interior 4,60 pe 4,20 metri, iar altarul 3,20 pe 2,80 metri
• zidurile au între 0,80 și 0,90 metri grosime, pe o fundație de bolovani de râu legați cu mortar
• în construcție au fost refolosite blocuri de piatră din ruine romane din apropiere
• necropola se întinde pe 20 până la 24 de metri în jurul bisericii și cuprinde morminte din secolele XI-XIII

Ultimul detaliu are o greutate aparte. Dacă în jurul bisericii se îngropa toată comunitatea, și nu numai familia stăpânitoare, atunci lăcașul a funcționat de la început ca biserică a satului, nu doar ca paraclis de curte. Peretele interior păstrează, unul peste altul, straturi de zugrăveală care merg de la prima tencuială, cu un secol mai veche decât inscripția din 1313-1314, până la repictarea din 1743, făcută de zugravii Gheorghe și Șandru din Făgăraș, și mai departe spre anul 1800 și secolul XX.

Este cea mai veche pisanie românească?

Formularea circulă des și merită despărțită în trei. Pisania de la Streisângeorgiu nu este cel mai vechi text în limba română: ea este scrisă în slavonă, limba de cult și de administrație a românilor ortodocși din Transilvania la 1408. Apoi, nu este nici cea mai veche inscripție din biserica aceasta. Pe peretele de est al altarului se păstrează un text de zece rânduri care se datează în anul 6822, adică 1313-1314, și care pomenește pe cneazul Balea, pe preotul Naneș și pe zugravul Teofil.

Ce rămâne atunci? Rămâne exact ce spune titlul comunicării lui Iorga din 1926: cea mai veche ctitorie de nemeși români cunoscută din Ardeal. Inscripția din 1408 este cea mai veche pisanie de ctitorie păstrată în care o familie de nobili români din Transilvania se numește pe sine, cu nume, cu soție și cu fii, într-un tablou votiv. Pentru ansamblul de pictură, Elena Dana Prioteasa consideră stratul de la 1313-1314 cea mai veche pictură murală păstrată din mediul ortodox medieval al Transilvaniei.

Radu Popa a observat, la rândul lui, că inscripția din 1313-1314 se află pe al doilea strat de tencuială, deci consemnează o refacere, nu ridicarea bisericii. Cele două texte, luate împreună, nu sunt actul de naștere al lăcașului, ci două opriri în istoria lui.

Ce rămâne meritul real al cnezilor din valea Streiului

Chiar după ce se iau etichetele la o parte, faptul rămâne remarcabil cu mijloacele vremii lui. La 1408, o familie de cnezi dintr-un sat de pe Strei a putut plăti piatra, meșterii și un zugrav, a comandat un text în slavonă și s-a pus pe sine în imagine, alături de sfântul ocrotitor. Potrivit fișei monumentului din Arhiva Vasile Drăguț, jupanița Nistora este înfățișată în costum de munte, adică în haina locului, nu într-o uniformă de curte străină.

Elena Dana Prioteasa leagă această a doua campanie de pictură de membri ai unei familii cneziale care ar putea fi coborâtori din cneazul Balea de la 1313-1314. Dacă așa stau lucrurile, avem aceeași stăpânire locală documentată la aproape un secol distanță, pe același loc, în aceeași biserică. Maria Crîngaci Țiplic și Ioan Marian Țiplic așază Streisângeorgiu într-o familie de lăcașuri din sudul Transilvaniei, biserici de curte ortodoxe, de plan sală și de dimensiuni mici, cu altar dreptunghiular la Streisângeorgiu și Strei și cu absidă semicirculară la Densuș și Peșteana.

Ce se mai poate vedea azi la Streisângeorgiu

Biserica Sfântul Gheorghe stă în continuare în satul Streisângeorgiu, astăzi parte a orașului Călan. Este o construcție mică, de piatră, cu turn pe latura de apus, iar interiorul păstrează straturile de pictură amintite mai sus. Printre descoperirile lui Radu Popa se numără și douăsprezece incizii cu brazde pe tencuiala altarului, care, dacă datarea la sfârșitul secolului al XV-lea se confirmă, ar fi cele mai vechi reprezentări de plug din spațiul românesc. Este tocmai felul de detaliu care arată la ce folosea un perete de biserică în viața unui sat.