Prima luptă de la Târgu Jiu, 10/23 octombrie 1916: ce spun documentele

Prima luptă de la Târgu Jiu este trecută în calendarul oficial al eroilor la 10 octombrie 1916, însă documentele militare vorbesc despre 23 octombrie. Nu sunt două bătălii, ci două calendare. Iar povestea care a rămas în memoria populară, cu femeile din Gorj care opresc singure armata germană la podul Jiului, nu seamănă decât în parte cu relatarea apărută în revista „România Eroică” în 1929.

De ce prima luptă de la Târgu Jiu cade pe 10 octombrie, dacă operațiunile au început pe 23?

Pentru că România mai socotea, în 1916, pe calendarul iulian. Decalajul față de calendarul gregorian era, în secolul XX, de treisprezece zile, iar 10 octombrie pe stil vechi este 23 octombrie pe stil nou. Așa se explică de ce Calendarul istoric comemorativ al Oficiului Național pentru Cultul Eroilor pune începutul luptei la 10 octombrie, iar fișa aceluiași oficiu dedicată generalului Ion Dragalina scrie că „ofensiva germană a început la 23 octombrie 1916”.

Verificarea se face simplu, pe trei date care se potrivesc toate cu un decalaj de treisprezece zile: 10 și 23 octombrie pentru începutul ofensivei, 14 și 27 octombrie pentru ziua apărării podului, 16 și 29 octombrie pentru încheierea bătăliei. Calendarul oficial dă începutul pe stil vechi și sfârșitul pe stil nou, de unde și impresia că lupta ar fi durat trei săptămâni.

Ce s-a întâmplat, de fapt, în defileul Jiului

Relatarea cea mai apropiată de evenimente pe care o putem citi astăzi este articolul „Victoria de la Jiu”, apărut în revista „România Eroică” în 1929 și republicat în arhiva Oficiului Național pentru Cultul Eroilor. Textul fixează începutul: „La data de 23 octombrie 1916, au debutat amplele operațiuni militare pentru apărarea defileului Jiului”.

• 23 octombrie 1916 (10 octombrie stil vechi): ofensiva germană pornește asupra defileului Jiului. Marele Cartier General îl înlocuiește la comanda Armatei 1 pe generalul Ion Culcer cu generalul Ion Dragalina.
• 25 octombrie: Dragalina urcă în defileu ca să vadă frontul cu ochii lui. La Lainici automobilul intră sub focul patrulelor inamice, iar generalul este lovit la brațul drept.
• 27 octombrie (14 octombrie stil vechi): o unitate germană mică intră în Târgu Jiu, oraș aproape golit de trupe. Apărarea se improvizează, apoi trupele române contraatacă și inamicul este respins.
• 29 octombrie: prima bătălie de la Târgu Jiu se încheie, potrivit calendarului oficial al eroilor.

Luptele grele nu s-au dat numai la pod. Fișa generalului Dragalina menționează ciocniri la Vama Veche și la Poiana lui Mihai Viteazul, adică în inima defileului, pe un teren unde o companie bine așezată putea ține în loc un batalion.

Ce spun documentele despre rolul generalului Dragalina

Ion Dragalina era bănățean, născut la Caransebeș la 3/16 decembrie 1860, într-o familie de grănițeri români. A făcut școala de cadeți la Timișoara și Academia Militară la Viena, a fost ofițer în armata austro-ungară din 1880 și a trecut în armata română în 1887, la Regimentul 2 Linie. La intrarea României în război comanda trupele Diviziei 1, grupate în Grupul Cerna, iar apoi a primit Armata 1.

Aici apare prima corectură. Formula din calendarul comemorativ, potrivit căreia trupele române conduse de Dragalina resping ofensiva germană, comprimă prea mult faptele: generalul a preluat comanda după ce ofensiva începuse și a fost scos din luptă la 25 octombrie, adică înainte de contraatacul victorios din 27 octombrie. Rana s-a infectat, brațul a fost amputat la Spitalul Militar „Regina Maria” din București, iar generalul a murit la puțină vreme.

Meritul lui nu scade din asta, ci se mută. Dragalina a luat o comandă în prăbușire și a ales să urce personal în defileu, ca să vadă situația, nu să o afle prin rapoarte. Decizia a costat un braț și apoi viața. Locul rănirii este marcat de un monument ridicat în apropierea Schitului Lainici și dezvelit la 12 octombrie 1927, iar generalul este înhumat la Cimitirul Belu Militar din București, poziția nr. 31. Un al doilea monument i-a fost inaugurat la Lugoj la 28 iunie 1931.

Chiar au apărat femeile din Gorj podul Jiului?

Au fost acolo, dar nu singure. Relatarea din 1929 descrie un oraș aproape gol și o apărare strânsă din cine era la îndemână: polițiști, gardieni, cercetași, elevi, femei, copii și răniți scoși din spital. Asaltul asupra podului nu îl conduce o femeie, ci subcomisarul Popilian: „Sublocotenentul Popilian dă asalt podului cu gardiștii și cercetașii”.

Aceeași relatare păstrează și un episod care se uită de obicei, deși este cel mai spectaculos: sublocotenentul de rezervă Pătrășcoiu, din satul Arsuri, a capturat noaptea artileria inamică și a tras cu ea asupra inamicului. Iar victoria propriu-zisă a venit cu trupele regulate, la 27 octombrie, zi despre care autorul din 1929 scrie că „va rămâne înscrisă, cu litere de aur, în istoria războiului nostru de întregire”.

Ce rămâne, atunci, din poveste? Rămâne faptul greu: un oraș de provincie, fără garnizoană, a ținut câteva ore un detașament german cu civili înarmați de ocazie, printre care femei. Judecată cu mijloacele vremii, cu o populație needucată militar și fără radio, isprava aceasta este remarcabilă. Legenda nu a inventat curajul, a inventat exclusivitatea.

A luptat Ecaterina Teodoroiu la podul Jiului?

A fost prezentă, însă nu ca soldat. În octombrie 1916 Ecaterina Teodoroiu era cercetașă, înscrisă din 1913 în Asociația cercetașelor românce, și fusese repartizată la Crucea Roșie Română pentru îngrijirea răniților în spitalul din Târgu Jiu. Relatarea din 1929 o numără printre cercetașii care merg cu gardiștii la pod.

Militară a devenit mai târziu. Fișa Oficiului Național pentru Cultul Eroilor arată că s-a înrolat ca voluntară în Regimentul 18 Infanterie după ce fratele ei, sergentul Nicolae Teodoroiu, a murit la Sâmbotin, la 14 noiembrie 1916. A primit „Virtutea cercetășească în aur de război” și „Virtutea militară de război” clasa a II-a, iar crucea de la mormânt o numește „cercetașă voluntară în reg 43/59 infanterie”.

Născută la 14 ianuarie 1894 în Vădeni, astăzi cartier al municipiului Târgu Jiu, a fost ucisă în noaptea zilei de 4 septembrie 1917, stil nou, în sectorul Dealul Secului, de focul unei mitraliere germane, și a murit la postul de prim-ajutor de la Casa Pădurii. Avea 23 de ani.

Ce rămâne neclar

Data morții generalului Dragalina nu este consemnată la fel nici în sursele aceleiași instituții. Fișa biografică a Oficiului Național pentru Cultul Eroilor dă 6 noiembrie 1916, în vreme ce articolul din „România Eroică”, 1929, scrie „moare, curând, în ziua de 9 Noiembrie 1916”. Diferența de trei zile nu se explică prin calendare, fiindcă ambele date sunt pe stil nou, deci rămâne o problemă deschisă, care se lămurește doar cu actul de deces și cu registrele spitalului.

A doua neclaritate ține de felul în care circulă biografia Ecaterinei Teodoroiu chiar în bazele de date oficiale. Fișa Casei Memoriale din Ghidul Muzeelor, ținut de Institutul Național al Patrimoniului, o descrie ca „tânără învățătoare, voluntară în Primul Război Mondial, care a pierit în luptele de la Mărășești (1917)”, deși fișa militară o dă ucisă în sectorul Dealul Secului, în septembrie 1917, și nu o arată învățătoare. Când două instituții ale statului spun lucruri diferite, miturile au de unde să se alimenteze.

Nu avem, în sursele deschise folosite aici, nici ordinul de zi prin care Dragalina a preluat Armata 1, nici jurnalul de operații al unității care a contraatacat la 27 octombrie. Prima luptă de la Târgu Jiu merită o reconstituire făcută direct pe fondurile Marelui Cartier General.