Sursa originală
Pe scurt
În Cordillera del Tigre, provincia Mendoza din Argentina, la circa 3.000 de metri altitudine, un ansamblu de structuri de piatră reperat pe Google Earth va fi cercetat de Universitatea din Jaén împreună cu echipe argentiniene. Anunțul a fost făcut pe 3 octombrie 2026, iar campania începe în vara australă.
- 01Un ansamblu de structuri de piatră din Cordillera del Tigre, Mendoza, la circa 3.000 de metri, intră la verificare arheologică.
- 02A fost observat pe Google Earth de alpinistul Carlos Gobbi și confirmat printr-o expediție pe jos de trei zile.
- 03Campania este condusă de Universitatea din Jaén, împreună cu IANIGLA-CONICET și Universitatea Națională din Cuyo.
- 04Ipoteza de lucru este că ansamblul ține de marginea sudică a Tahuantinsuyo, lângă drumul incaș Qhapaq Ñan.
În munții din provincia argentiniană Mendoza, la circa 3.000 de metri altitudine, se află un ansamblu de structuri de piatră observat întâi pe imagini satelitare. Universitatea din Jaén a anunțat pe 3 octombrie 2026 că trimite acolo o echipă, împreună cu cercetători argentinieni, ca să afle dacă este un sit incaș și ce anume reprezintă.
Cum a fost reperat
Locul a fost identificat pe Google Earth de alpinistul Carlos Gobbi, care i-a confirmat apoi existența printr-o expediție pe jos de trei zile, în Cordillera del Tigre. Ceea ce se vede de sus nu este un desen trasat pe sol, ci un ansamblu de structuri de piatră: încăperi, canale și coridoare legate între ele, cu geometrie circulară și dreptunghiulară.
Universitatea din Jaén descrie obiectivul drept un potențial geoglif ceremonial incaș. Termenul trebuie citit cu prudență, fiindcă descrierea oficială vorbește despre arhitectură, nu despre un contur gravat în teren. Exact asta urmează să fie lămurit pe teren: ce fel de ansamblu este, cine l-a construit și când.
Cine merge și cu ce instrumente
Echipa vine de la Institutul Universitar de Cercetare în Arheologie Iberică al Universității din Jaén, coordonată de Mario Gutiérrez. Din ea mai fac parte Juan Pedro Bellón, directorul institutului, Eva Montes, Vanesa Guajardo, María Isabel Moreno, Miguel Ángel Lechuga și Alicia Cañas. Codirectori din partea argentiniană sunt Cristina Prieto-Olavarría, de la IANIGLA-CONICET, și Horacio Chiavazza, de la Universitatea Națională din Cuyo.
Lucrările prevăd ridicarea detaliată a structurilor cu drone, cartografie digitală și sisteme GPS de precizie, plus analize de sedimente. Campania începe în următorul sezon de vară din emisfera sudică, iar autorizațiile oficiale au fost deja obținute.
Alegerea instrumentelor spune ceva despre felul în care se lucrează azi la altitudine. O echipă nu mai urcă întâi cu târnăcopul, ci cu aparatura de măsurare: se ridică planul exact al structurilor, se leagă de coordonate și abia pe urmă se decide unde merită săpat. Analizele de sedimente sunt partea care poate da o cronologie, fiindcă zidurile singure nu se datează.
De ce contează marginea de sud a imperiului
Universitatea din Jaén prezintă ansamblul drept unul dintre cele mai sudice identificate până acum în spațiul fostului Tahuantinsuyo și îl pune în legătură cu centrele de stăpânire incașă din zonă, între care tamboul de la Ranchillos, aflat pe Qhapaq Ñan, drumul incaș.
Ranchillos, din valea Uspallata, este o instalație administrativă incașă de pe drumul care ducea spre Chile și a fost studiat tocmai de cercetătorii argentinieni implicați acum în proiectul nou. Un releveu publicat în 2024 în revista Arqueología a Universității din Buenos Aires, semnat de Sebastián Silvestri, Horacio Chiavazza și Cristina Prieto-Olavarría, arată că la Ranchillos conviețuiesc tehnici de construcție diferite, care dau încăperi deosebite ca formă, și o mare variabilitate a unităților arhitecturale.
Tocmai aici stă interesul proiectului. Marginea sudică a stăpânirii incașe este una dintre zonele unde se discută cel mai mult cât de adânc ajungea, de fapt, controlul de la Cusco și cât însemna doar prezență ocazională. Fiecare instalație identificată și datată mută puțin linia aceea, care pe hărțile moderne arată mult mai fermă decât era în teren.
Qhapaq Ñan, rețeaua de drumuri andine, a fost înscrisă în patrimoniul mondial UNESCO în 2014. Se întinde pe aproximativ 30.000 de kilometri și traversează șase state: Argentina, Bolivia, Chile, Columbia, Ecuador și Peru. Dosarul UNESCO numără 137 de zone componente și 308 situri arheologice asociate, iar extinderea maximă a rețelei este plasată în secolul al XV-lea, la consolidarea statului incaș.
Ce nu se știe încă
- Dacă ansamblul este într-adevăr incaș. Deocamdată este o ipoteză de lucru, pe care campania urmează să o confirme sau să o infirme.
- Ce funcție avea. Încăperile, canalele și coridoarele pot însemna la fel de bine un loc de cult, o așezare sezonieră sau o instalație legată de drum.
- Dacă termenul geoglif este potrivit. Descrierea oficială vorbește despre structuri de piatră, nu despre un desen trasat pe sol.
- Cum se leagă de rețeaua de drumuri. Apropierea de tamboul de la Ranchillos este un indiciu, nu o dovadă de legătură directă.
- Dacă există material databil. Analizele de sedimente prevăzute în campanie sunt tocmai pasul care poate da o cronologie.
✓ Ce știm sigur
- Universitatea din Jaén a anunțat campania pe 3 octombrie 2026, prin publicația proprie Diario Digital.
- Locul se află în Cordillera del Tigre, provincia Mendoza, Argentina, la aproximativ 3.000 de metri altitudine.
- Se văd structuri de piatră care formează încăperi, canale și coridoare, cu geometrie circulară și dreptunghiulară.
- Lucrările vor folosi drone, cartografie digitală, GPS de precizie și analize de sedimente, cu autorizațiile deja obținute.
? Ce rămâne neclar
- Dacă ansamblul este incaș și din ce perioadă datează.
- Ce funcție avea: cult, locuire sezonieră sau legătură cu drumul.
- Dacă denumirea de geoglif i se potrivește.
- Ce legătură are cu tamboul de la Ranchillos și cu rețeaua Qhapaq Ñan.
Contextul românesc
Subiectul nu are legătură directă cu spațiul românesc, dar metoda da, iar asta îl privește pe cititorul de aici. Observarea unui sit pe imagini satelitare, urmată de verificare pe teren și de ridicare topografică, este exact procedeul prin care au fost identificate în ultimii ani zeci de fortificații și tumuli în Câmpia Română, în Dobrogea și în Transilvania, cu ajutorul imaginilor LiDAR și al fotografiilor aeriene din arhive. Cronologic, ansamblul din Anzi ar cădea, dacă ipoteza incașă se confirmă, în secolul al XV-lea, adică în vremea lui Iancu de Hunedoara și a lui Ștefan cel Mare. Cel mai apropiat echivalent de la noi, ca situație de cercetare, sunt siturile semnalate de amatori și preluate apoi de echipe universitare, un parcurs care la noi nu are încă o procedură limpede.
Întrebări frecvente
Cine a găsit situl?
Alpinistul Carlos Gobbi l-a observat pe imagini din Google Earth și i-a confirmat existența printr-o expediție pe jos de trei zile în Cordillera del Tigre. Abia după această verificare, echipele universitare au preluat cazul și au obținut autorizațiile de cercetare.
Ce se vede acolo, de fapt?
Structuri de piatră care alcătuiesc încăperi, canale și coridoare legate între ele, cu geometrie circulară și dreptunghiulară. Nu este un desen trasat pe sol, deși anunțul oficial folosește termenul de potențial geoglif ceremonial.
Cine face cercetarea?
Institutul Universitar de Cercetare în Arheologie Iberică al Universității din Jaén, coordonat de Mario Gutiérrez, împreună cu Cristina Prieto-Olavarría, de la IANIGLA-CONICET, și Horacio Chiavazza, de la Universitatea Națională din Cuyo.
Ce este Qhapaq Ñan?
Rețeaua de drumuri a statului incaș, înscrisă în patrimoniul mondial UNESCO în 2014. Se întinde pe aproximativ 30.000 de kilometri prin Argentina, Bolivia, Chile, Columbia, Ecuador și Peru, cu 137 de zone componente și 308 situri arheologice asociate.
De ce contează că situl este atât de sudic?
Pentru că marginea de sud a statului incaș este zona în care stăpânirea de la Cusco se subțiază, iar fiecare instalație identificată acolo ajută la stabilirea limitei reale a controlului, nu doar a celei desenate pe hărțile moderne.
Acest articol este o adaptare în limba română, cu context suplimentar. Informațiile științifice aparțin autorilor sursei originale. Cum lucrăm la Radar
Ți-a plăcut? Primește ce e mai bun, o dată pe săptămână
Sâmbătă dimineața trimitem ce s-a publicat pe Historix, cu un rând despre ce merită citit. Fără reclame și fără senzaționalism.
Laurențiu Dicu
Fondator, editor, pasionat de istorie
Vezi pagina autorului →
