Sursa originală
Pe scurt
La Umm el-Qaab, lângă Abydos, un studiu publicat pe 5 octombrie 2026 a reexaminat 46 de cranii din mormintele din jurul incintelor funerare ale regilor Djer și Djet și ale reginei Merneith. 18 dintre ele, adică 39 la sută, au fracturi produse în preajma morții, în jurul anului 3000 î.Hr.
- 0146 de cranii din mormintele secundare de la Umm el-Qaab, lângă Abydos, au fost reanalizate cu metode de antropologie judiciară.
- 0218 dintre ele, adică 39 la sută, au traume produse în preajma morții.
- 03Materialul provine din jurul incintelor funerare ale regilor Djer și Djet și ale reginei Merneith, din prima dinastie egipteană.
- 04Studiul nu susține că a dovedit sacrificiul uman, ci că ipoteza nu mai poate fi scoasă din discuție.
Un studiu publicat pe 5 octombrie 2026 a reexaminat 46 de cranii scoase acum mai bine de un secol din mormintele aflate în jurul incintelor funerare ale primilor regi egipteni, la Umm el-Qaab, lângă Abydos. Optsprezece dintre ele poartă fracturi produse în preajma morții. Autoarea susține că săpătorii de acum o sută de ani au văzut leziunile, dar le-au pus pe seama deteriorării de după înmormântare.
Un sit săpat acum un secol, citit cu instrumente noi
Umm el-Qaab, în deșertul de lângă Abydos, în Egiptul de Sus, este locul unde au fost îngropați regii primei dinastii egiptene. În jurul mormintelor și al incintelor lor funerare se află sute de gropi mai mici, cu oameni din anturajul curții: funcționari, meșteșugari, slujitori. Numărul mare de morminte care par închise în același timp a ridicat, încă de la primele săpături, întrebarea dacă oamenii aceia au murit odată cu regele lor.
Săpăturile care au scos la lumină materialul au avut loc în jurul anului 1900. Institutul Arheologic German din Cairo reexaminează necropola din 1977, iar o parte dintre oasele adunate la început au ajuns în colecții de studiu, separate de restul scheletelor. Noul studiu lucrează exact pe acest material vechi, cu metode de antropologie judiciară care nu existau pe vremea primilor săpători.
Cifrele studiului
Lucrarea este semnată de Roselyn A. Campbell, de la Departamentul de Antropologie al Universității Purdue, și a apărut în revista Frontiers in Environmental Archaeology. Materialul analizat provine din mormintele secundare din jurul incintelor funerare ale regilor Djer și Djet și ale reginei Merneith.
- 46 de cranii analizate, plus doi indivizi din care s-au păstrat doar mandibulele.
- 18 dintre cele 46 de cranii, adică 39 la sută, prezintă traume craniene produse în preajma morții, potențial letale.
- Cel mai des apar fracturi liniare pe bolta craniană; în câteva cazuri sunt documentate și leziuni produse de obiecte tăioase.
- Datarea materialului: prima dinastie egipteană, aproximativ 3078-2900 î.Hr.
- Eșantionul reprezintă doar 5-15 la sută din totalul înmormântărilor de la fiecare incintă.
De ce au fost ratate leziunile la prima citire
Explicația propusă de autoare nu este că săpătorii nu ar fi văzut nimic. Dimpotrivă. Observația centrală a studiului este că fracturile au fost probabil remarcate la vremea lor, dar interpretate greșit, ca deteriorări survenite după înmormântare, din prăbușirea acoperișurilor sau din presiunea pământului. Diferența dintre o fractură produsă pe os viu și una produsă pe os uscat se vede în felul în care marginea rupturii răspunde la efort, un criteriu intrat în practica curentă abia mult mai târziu.
Nu doar că traumele din preajma morții sunt prezente pe rămășițele multor indivizi din mormintele secundare de la Abydos, ci și că săpătorii inițiali au observat probabil aceste leziuni și pur și simplu le-au interpretat greșit, ca deteriorări postmortem.
Roselyn A. Campbell, Frontiers in Environmental Archaeology, 2026
Ce spun sursele
Studiul nu afirmă că a dovedit sacrificiul uman. Afirmă că leziunile se află în intervalul din preajma morții și că ipoteza violenței intenționate nu mai poate fi scoasă din discuție, așa cum s-a întâmplat în ultimele decenii. Autoarea enumeră deschis ipotezele care rămân pe masă: violență intenționată, morți naturale urmate de deteriorarea oaselor și prăbușirea arhitecturii peste morminte. Niciuna nu poate fi exclusă cu materialul păstrat.
Cronologia sitului are, la rândul ei, o marjă. Programul de datare cu radiocarbon al Institutului Arheologic German, publicat în 1997 pe baza a șaisprezece probe luate din resturi de acoperișuri de lemn, sicrie și rogojini, a dat rezultate în acord cu datarea arheologică relativă a mormintelor, dar cu 100-150 de ani mai devreme decât cronologia istorică admisă până atunci.
Ce nu se știe încă
- Dacă loviturile au provocat moartea. Studiul spune limpede că asta nu se poate demonstra, ci doar că leziunile s-au produs în intervalul din preajma morții.
- Cât de larg este acel interval. Autoarea notează că el se poate întinde de la câteva ore până la, în cazuri extreme, câteva săptămâni.
- Cum arătau restul scheletelor. Oasele de sub craniu au fost reîngropate amestecate, așa că nu mai pot fi puse la loc, fiecare la individul său.
- Ce ascunde conservarea veche. Ceara de parafină aplicată pe cranii acoperă detalii de suprafață și face imposibilă evaluarea după culoarea marginilor de fractură.
- Cât de reprezentativ este eșantionul, de vreme ce acoperă între o douăzecime și o șesime din înmormântările fiecărei incinte.
✓ Ce știm sigur
- Studiul a fost publicat pe 5 octombrie 2026 în Frontiers in Environmental Archaeology și este semnat de Roselyn A. Campbell, de la Universitatea Purdue.
- Au fost examinate 46 de cranii și doi indivizi păstrați doar prin mandibulă.
- 18 cranii prezintă traume din preajma morții, cel mai adesea fracturi liniare pe bolta craniană.
- Mormintele aparțin primei dinastii egiptene, datată în studiu la aproximativ 3078-2900 î.Hr.
? Ce rămâne neclar
- Dacă loviturile au fost cauza morții.
- Dacă ele s-au produs cu ore, zile sau săptămâni înainte de înmormântare.
- Dacă o parte dintre fracturi vin totuși din prăbușirea acoperișurilor peste morminte.
- Ce ar fi arătat restul scheletelor, reîngropate amestecate după primele săpături.
Contextul românesc
Când regii primei dinastii erau îngropați la Abydos, în jurul anului 3000 î.Hr., în spațiul românesc lumea Cucuteni se încheiase deja, iar locul ei fusese luat de comunitățile culturii Coțofeni din Transilvania, Oltenia și Banat și de mormintele tumulare cu ocru ale populațiilor de stepă, care apar în Câmpia Română și în Dobrogea. Nu se cunoaște la noi un echivalent al înmormântărilor de anturaj din jurul unui mormânt regal: cel mai apropiat lucru sunt tumulii cu un singur personaj central, fără acel cortegiu de gropi simultane. Comparația are însă un rost practic, fiindcă problema ridicată de studiu, oase vechi scoase acum un secol și recitite cu metode noi, privește direct și colecțiile vechi din muzeele românești.
Întrebări frecvente
Cine a făcut studiul și unde a apărut?
Studiul este semnat de Roselyn A. Campbell, de la Departamentul de Antropologie al Universității Purdue, și a apărut pe 5 octombrie 2026 în revista Frontiers in Environmental Archaeology, articolul 1858940 din volumul 5.
Câte cranii au urme de violență?
Din 46 de cranii examinate, 18 prezintă traume craniene produse în preajma morții, potențial letale, adică 39 la sută. Cel mai des sunt fracturi liniare pe bolta craniană, iar în câteva cazuri leziuni produse de obiecte tăioase.
Dovedește studiul că slujitorii faraonului au fost sacrificați?
Nu. Autoarea arată că leziunile se încadrează în intervalul din preajma morții, dar scrie explicit că nu se poate demonstra că ele au provocat moartea. Violența intenționată, moartea naturală și prăbușirea arhitecturii rămân toate ipoteze posibile.
De ce nu s-a observat asta la primele săpături?
Studiul susține că săpătorii de la începutul secolului al XX-lea au văzut fracturile, dar le-au socotit deteriorări produse după înmormântare. Criteriile prin care se deosebește o ruptură pe os viu de una pe os uscat au intrat în practică mult mai târziu.
Cât de mare este eșantionul față de necropolă?
Cele 46 de cranii reprezintă doar 5-15 la sută din totalul înmormântărilor din jurul fiecărei incinte funerare. Restul oaselor au fost reîngropate amestecate după primele campanii, așa că nu mai pot fi atribuite fiecărui individ.
Acest articol este o adaptare în limba română, cu context suplimentar. Informațiile științifice aparțin autorilor sursei originale. Cum lucrăm la Radar
Ți-a plăcut? Primește ce e mai bun, o dată pe săptămână
Sâmbătă dimineața trimitem ce s-a publicat pe Historix, cu un rând despre ce merită citit. Fără reclame și fără senzaționalism.
Laurențiu Dicu
Fondator, editor, pasionat de istorie
Vezi pagina autorului →
