Sari la conținut
Ultimele
HISTORIX.RO

Cine a fost Ștefan cel Mare: ce se poate data din viața lui

Ștefan cel Mare a domnit 47 de ani, din 12 aprilie 1457 până la 2 iulie 1504, iar cea mai veche mențiune scrisă despre el este din 11 februarie 1450. Anul nașterii nu stă pe niciun document: cercetătorii propun trei intervale, între 1433 și 1442.

Laurențiu Dicu
21 noiembrie 2026, 21:00 · 17 min de citit

Sursa originală

Constantin Rezachevici, Cronologia critică a domnilor din Țara Românească și Moldova, I, Editura Enciclopedică, București, 2001 · „Capitolul despre Ștefan cel Mare, p. 532-543”
ro
Citește originalul ↗
Biserica Adormirea Maicii Domnului din Borzești, în 1904. Ștefan cel Mare și fiul său Alexandru au ridicat-o în 1493-1494, în satul pe care tradiția îl arată drept loc al nașterii domnului. Wikimedia Commons, autor necunoscut · domeniu public

Pe scurt

Ștefan cel Mare a fost domn al Moldovei 47 de ani, din 12 aprilie 1457 până la 2 iulie 1504, când a murit la Suceava. Era fiul lui Bogdan al II-lea și al Oltei, iar prima mențiune scrisă despre el este din 11 februarie 1450. Anul nașterii nu se poate stabili pe document.

  • 01Domnia: 12 aprilie 1457 până la 2 iulie 1504, adică 47 de ani, după cronica de curte a Moldovei.
  • 02Prima mențiune scrisă: 11 februarie 1450, în actul prin care tatăl său făgăduia credință lui Iancu de Hunedoara.
  • 03Anul nașterii nu stă pe niciun document: Leon Șimanschi propune 1437-1439, Constantin Rezachevici 1433-1434, Andrei Eșanu iarna 1441-1442.
  • 04În actele lui se numește „Ștefan voievod”, iar în hrisoavele solemne „Io Ștefan voievod”, cea mai veche folosire a lui Io fiind din 10 mai 1466.
  • 05Supranumele „cel Mare” nu apare în vremea lui: cea mai veche atestare este din 1517, iar una cu dată exactă la 3 februarie 1531.
  • 06Ultimul document păstrat din cancelaria lui este din 7 octombrie 1503.
Adevărul istoric din spatele legendei
  1. Fals

    „Contemporanii îl numeau pe Ștefan cel Mare „cel Mare”.”

    În actele, pisaniile și însemnările domniei stă „Ștefan voievod”, cu sau fără Io. Cea mai veche atestare a supranumelui este o însemnare a baronului Herberstein, așezată în 1517, iar una cu dată exactă apare la 3 februarie 1531, în scrisoarea regelui Sigismund I al Poloniei. Cronicarul Grigore Ureche îi spune „cel Bun”.

  2. Nu se poate verifica

    „Ștefan cel Mare s-a născut la Borzești.”

    Nu există izvor care să dea locul nașterii. Legătura cu Borzeștii este reală, dar de alt fel: biserica ridicată acolo în 1493-1494 de domn și de fiul său Alexandru, Tetraevanghelul închinat în 1495 și indiciile despre obârșia familiei mamei în zona Trotușului.

  3. Nu se poate verifica

    „Ștefan cel Mare s-a născut în 1433.”

    Anul vine dintr-un calcul, nu dintr-un document. Constantin Rezachevici a propus în 1982 intervalul 1433-1434, Leon Șimanschi răstimpul 1437-1439, iar Andrei Eșanu iarna 1441-1442. Cifra de 71 de ani la moarte, care duce la 1433, apare întâi la Dionisie Fotino, într-o lucrare tradusă în 1859.

  4. Adevărat

    „Ștefan cel Mare a domnit 47 de ani.”

    Cronica domnească, scrisă în zilele acelea, dă 47 de ani, 2 luni și trei săptămâni, iar socoteala pornește din 12 aprilie 1457 și se încheie la 2 iulie 1504. Pe acoperământul de mormânt făcut de Bogdan al III-lea durata este rotunjită la 47 de ani și trei luni.

Despre Ștefan cel Mare se cunosc fapte datate până la ceasul zilei și altele despre care nu se știe nici anul. Capitolul acesta așază scheletul dosarului: ce stă pe document, din 11 februarie 1450 până la 2 iulie 1504, și de unde încolo lucrează deducția cercetătorilor.

Cine a fost Ștefan cel Mare, în reperele care stau pe act

Ștefan cel Mare a fost domn al Țării Moldovei 47 de ani, din 12 aprilie 1457 până la 2 iulie 1504, fiu al lui Bogdan al II-lea și al Oltei. Prima mențiune scrisă despre el este din 11 februarie 1450, iar ultimul document păstrat din cancelaria lui este din 7 octombrie 1503. A fost îngropat la mănăstirea Putna, ctitoria lui.

Atât se poate spune fără rezervă. Restul biografiei, inclusiv anul nașterii, se sprijină pe calcule, pe analogii și pe izvoare târzii, iar istoricii nu cad de acord asupra lor. Deosebirea nu este de nuanță: o dată luată dintr-un hrisov se poate verifica de oricine deschide ediția, în vreme ce un an dedus din vârsta la care un fiu de domn putea purta titlul de voievod rămâne o probabilitate, oricât de bine argumentată.

Întrebarea cine a fost Ștefan cel Mare are, prin urmare, două răspunsuri de feluri diferite. Unul se citește în acte și în inscripții. Celălalt se construiește, iar capitolul acesta arată cum, cu numele celor care au construit și cu anii în care au scris.

De unde se știe că domnia a început la 12 aprilie 1457?

Din cronica de curte a Moldovei, scrisă în slavonă în zilele acelea. Letopisețul anonim consemnează lupta cu Petru Aron și adaugă socoteala: „Și a domnit Ion Ștefan voievod 47 de ani și 2 luni și trei săptămâni”. Constantin Rezachevici arată, în Cronologia critică a domnilor din Țara Românească și Moldova, apărută în 2001, că începutul domniei a fost socotit oficial chiar din ziua bătăliei, marți 12 aprilie 1457, iar aceeași cronică pune moartea domnului în dimineața de marți 2 iulie 1504.

Socoteala se poate verifica, și ea confirmă punctul de plecare. De la 12 aprilie 1457, cei 47 de ani, două luni și trei săptămâni se încheie la 3 iulie 1504, cu o zi după data morții. Ștefan S. Gorovei și Maria Magdalena Székely observă, în monografia lor din 2005, că precizarea exactă ar fi fost „două luni, două săptămâni și șase zile”, iar rotunjirea în plus până la trei săptămâni a ținut seama, probabil, de coincidența zilei de săptămână: marți a luat domnia, marți a murit. Pe acoperământul de mormânt lucrat din porunca fiului său, Bogdan al III-lea, durata este rotunjită încă mai mult, la 47 de ani și trei luni.

Ziua de săptămână nu este un amănunt. Calendarul iulian pune 12 aprilie 1457 într-o zi de marți, iar Paștile acelui an cădeau la 17 aprilie, deci lupta s-a dat în Săptămâna Mare, exact cum spune cronica, în „Marea Marți”. În ediția digitală a Letopisețului Țării Moldovei, pasajul despre urcarea în scaun, marcat în text ca interpolare a lui Axinte Uricariul, dă însă altă zi: „în zioa de joi mari, aprilie 12”. Data de lună a rămas, ziua de săptămână a alunecat la Joia Mare. Așa se nasc, din copiere în copiere, variantele care par izvoare independente.

Când s-a născut Ștefan cel Mare? Trei propuneri și niciun document

Nu există act, inscripție sau însemnare care să dea anul nașterii. Tot ce circulă vine din raționamente, iar cercetătorii au ajuns la trei intervale diferite, toate publicate în reviste de specialitate.

Leon Șimanschi a propus răstimpul 1437-1439, cu anul 1438 drept cel mai probabil. Argumentul lui are mai multe trepte: fiul lui Bogdan al II-lea apare cu titlul de voievod într-un act din 1450, iar pentru purtarea acelui titlu era nevoie de o vârstă minimă, stabilită de Emil Vîrtosu în studiul despre titulatura domnilor; în 1455, când pretenția lui la tron pare să devină oficială, avea cel puțin cincisprezece ani; primul său fiu se naște probabil în 1458, ceea ce împinge limita de sus a intervalului până în 1439, nu mai departe. Limita de jos vine din altă direcție: nașterea tatălui, așezată în anii 1420-1421.

Constantin Rezachevici a susținut, într-un studiu din 1982 despre familia domnului, un interval mai timpuriu, 1433-1434. În Cronologia critică din 2001 formulează mai larg: la moarte, Ștefan „avea în jur de 65 de ani, poate chiar mai mult”, adică o vârstă înaintată pentru vremea aceea. Cele două formulări nu spun același lucru, iar deosebirea dintre ele arată cât de puțin se poate strânge intervalul.

A treia propunere este a lui Andrei Eșanu, care a plasat nașterea în iarna 1441-1442. Gorovei și Székely o resping, numind-o insuficient și neconvingător argumentată, fiindcă o naștere atât de târzie nu se împacă nici cu actul din 1450, nici cu nașterea primului fiu.

Pe ce se sprijină, de fapt, cifrele despre vârstă

Două mărturii sunt folosite mereu în discuție, și niciuna nu este un act de naștere. Întâia este raportul medicului venețian Matteo Muriano, trimis din Suceava la 7 decembrie 1502, în care domnul „arăta bine la trup pentru vârsta sa”, dacă boala nu l-ar fi chinuit. Șimanschi citește în formula aceea un om trecut de șaizeci de ani, deci de peste zece ani în 1451. A doua este o cifră târzie: Dionisie Fotino, în Istoria generală a Daciei, tradusă în românește de G. Sion și tipărită în 1859, îi dă 71 de ani la sfârșitul vieții, ceea ce ar duce nașterea pe la 1433. Fotino scria la peste trei veacuri de la fapte și nu arată de unde are numărul.

Ce ar închide discuția se poate spune limpede: o însemnare contemporană de naștere, un pomelnic cu anul, un act în care domnul sau cancelaria lui să dea o vârstă. Nimic de felul acesta nu a apărut până acum. Până atunci, orice an rotund pus în manual sau pe o placă dă unui calcul autoritatea unui document.

S-a născut la Borzești? Ce spune și ce nu spune biserica de acolo

Tradiția leagă nașterea de satul Borzești, pe Trotuș, iar legătura domnului cu locul acela este reală și documentată, numai că ea nu înseamnă naștere. În 1493-1494, Ștefan și fiul său Alexandru au ridicat la Borzești o biserică având hramul Adormirii Maicii Domnului, „întru pomenirea răposaților înaintași și părinți ai lor”. În 1495 i-a închinat un Tetraevanghel, iar în însemnarea de danie ctitorul este numit „fiu al lui Bogdan voievod și al Oltei”.

Gorovei și Székely socotesc că sunt indicii potrivit cărora familia mamei își avea obârșia în Țara de Jos a Moldovei, în zona Trotușului, și trimit la studiul lui Sorin Iftimi despre Ștefan cel Mare și Borzeștii, publicat în volumul Ștefan cel Mare la cinci secole de la moartea sa, îngrijit de Petronel Zahariuc și Silviu Văcaru. Ctitoria și legăturile de rudenie explică de ce locul a ajuns în povestea nașterii. Ele nu o dovedesc.

Deosebirea merită ținută minte, fiindcă se repetă în tot dosarul: un loc legat de cineva prin danie, prin rudenie sau prin ctitorie nu devine, din asta, locul nașterii lui. Pisania de la Borzești spune ce spune, adică cine a ridicat biserica, pentru cine și în ce ani.

11 februarie 1450: cea mai veche mențiune scrisă despre Ștefan cel Mare

Cea mai veche urmă scrisă a existenței lui nu are nicio legătură cu domnia. La 11 februarie 1450, tatăl său, Bogdan al II-lea, făgăduia credință lui Iancu de Hunedoara, guvernatorul Ungariei, iar în actul acela Ștefan este pomenit, cu titlul de voievod, alături de părintele lui. Documentul a fost tipărit de Mihai Costăchescu în al doilea volum din Documentele moldovenești înainte de Ștefan cel Mare, apărut la Iași în 1932, și este reperul pe care îl folosesc toți cei care încearcă să afle când s-a născut Ștefan cel Mare.

Ce dovedește: că în februarie 1450 copilul exista, era recunoscut ca fiu de domn și purta deja un titlu. Ce nu dovedește: vârsta lui. Titlul de voievod se putea purta de la o vârstă mică, iar actul nu o scrie. De aici încolo lucrează deducția, și tocmai de aceea anii propuși pentru naștere se întind pe aproape un deceniu.

Al doilea reper din tinerețe se află în împrejurările anului 1451. După uciderea tatălui la Reuseni, pomenită în capitolul despre acea noapte, grupul celor care nu mai puteau rămâne în țară a plecat spre Transilvania strâns în jurul copilului. Despre anii dintre 1451 și 1457 izvoarele spun atât de puțin încât istoricii nu se pot pune de acord nici măcar dacă Ștefan a intrat în Moldova în a doua jumătate a anului 1456 sau a rămas în Țara Românească până în primăvara lui 1457.

Cum semna Ștefan cel Mare în hrisoavele slavone?

Titlul domnesc este alcătuit, după modelul înaintașilor, pe o schemă de cinci cuvinte, pe care Gorovei și Székely o numesc matrice: numele propriu, apoi voievod, apoi domn, apoi al Țării Moldovei. La ea se adaugă, de regulă, formula de devoțiune și pronumele de majestate, iar rezultatul este intitulația obișnuită a actelor interne: „Din mila lui Dumnezeu, noi, Ștefan voievod, domn al Țării Moldovei”.

Formula se vede chiar în traducerile vechi tipărite de Ioan Bogdan în Documentele lui Ștefan cel Mare, ediția din 1913 care rămâne temelia oricărei cercetări despre cancelaria lui. Un act de întărire pentru un boier începe simplu: „Cu mila lui Dumnezeu noi Ștefan Voevod, domn țării Moldaviei”. Un hrisov solemn pentru Putna, din 1488, începe altfel, cu o invocație dezvoltată: „În numele tatălui și al fiului și al sfântului duh, treime sfântă și de o ființă și nedespărțită. Iată eu, robul stăpânului meu Isus Hristos, Io Ștefan Voevod din mila lui Dumnezeu domn al țerii Moldovei”.

Io, cuvântul care nu apare oriunde

Deosebirea dintre cele două începuturi nu este de stil. Gorovei și Székely au urmărit fiecare apariție a vocabulei Io, socotită de cercetători un nume cu înțeles teocratic, cel dăruit de Dumnezeu cu domnia, și au constatat o regulă: numele domnului este precedat de Io mai cu seamă acolo unde se atinge legătura lui cu Dumnezeu. Pe pietre funerare, pe pisanii de cetăți și de biserici, pe broderii, pe argintărie, pe clopote și în însemnările cărților, Io stă aproape întotdeauna. În actele pentru stăpâniri boierești stă, de regulă, pronumele de majestate Noi.

Cea mai veche folosire a lui Io cunoscută astăzi este din 10 mai 1466, în hrisovul pentru mănăstirea Zografu de la Athos, scris de pisarul Toader Prodanovici: „Iată eu, robul stăpânului meu Iisus Hristos, Ioan Ștefan voievod, din mila lui Dumnezeu domn a toată Țara Moldovlahiei”. Alte șaisprezece cazuri din acte interne se grupează în jurul mănăstirilor și al scaunelor bisericești, între 1473 și 1503, iar Io apare împreună cu Noi doar în trei documente de însemnătate ieșită din comun.

În afara slavonei, titlul se scurtează sau se traduce. Pe monede și în legenda peceții mici stă numai „Ștefan voievod”. În scrisorile latine către brașoveni apare pragmatic, „Stephanus wayvoda Dei gratia Terre Moldavie”, iar în scrisoarea din 25 ianuarie 1475 către principii creștinătății, tipărită de Ioan Bogdan în volumul al doilea, subscrierea italiană sună „noi Stefano vajvoda, per Dio gratia duca de terra Moldaviense”. Despre documentul acela se vorbește pe larg într-un capitol al dosarului.

De când i se spune „cel Mare” lui Ștefan voievod?

Nu din vremea lui. În actele, pisaniile și însemnările domniei nu există supranumele acesta: acolo este „Ștefan voievod”, cu sau fără Io. Cel mai vechi loc în care apare „Ștefan acela Mare” este o însemnare a baronului Sigismund von Herberstein, pusă într-un context care o așază în anul 1517, deci la treisprezece ani după moartea domnului.

Urmează o atestare cu dată exactă. La 3 februarie 1531, răspunzând unei scrisori a lui Petru Rareș, regele Sigismund I al Poloniei contesta stăpânirea domnilor moldoveni asupra Pocuției și scria că nici chiar „Stephanus ille Magnus” nu ar fi stăpânit-o. Gorovei și Székely bănuiesc că regele a preluat calificativul din scrisoarea lui Petru Rareș. Nu le-a fost străin nici turcilor: un document din 8 septembrie 1581 vorbește despre hotărnicia sultanului Baiazid al II-lea și despre „Qodjea Istefan”.

În românește, cronicarul îi spune altfel. Grigore Ureche își intitulează capitolul „De moartea lui Ștefan vodă celui Bun” și notează, despre felul în care îl pomenea lumea la o sută cincizeci de ani de la moarte: „până astăzi îi zicu sveti Ștefan vodă, nu pentru sufletu, ce este în mâna lui Dumnezeu, că el încă au fostu om cu păcate, ci pentru lucrurile lui cele vitejești”. Trei nume, așadar, pentru același om, fiecare cu data lui: Ștefan voievod în actele proprii, cel Bun la cronicar, cel Mare începând din primele decenii de după moarte.

Cum se datează un act moldovenesc din veacul al XV-lea?

Cine vrea să verifice singur reperele are nevoie de trei chei. Întâia este anul de la facerea lumii, cu care numără cancelaria: 7000 este 1492. A doua este faptul că anul acela începea la 1 septembrie, deci o dată de toamnă socotită greșit mută rezultatul cu un an, iar discuțiile despre asemenea date umplu notele edițiilor. A treia este anul domniei, pus adesea alături: pisania bisericii din Hârlău, despre care vorbește un alt capitol al dosarului, dă laolaltă anul 7000 și „anul al treizeci și șaselea curgător” al domniei, iar cele două se controlează reciproc.

Corpusul pe care se lucrează are o mărime măsurabilă. Pentru răstimpul dintre 1 ianuarie 1473 și începutul lui septembrie 1486, colecția Documenta Romaniae Historica a înregistrat 74 de documente, iar pentru perioada dintre septembrie 1486 și 2 iulie 1504 alte 298, de patru ori mai multe. Diferența nu vine din cei cinci ani în plus: cancelaria își întrerupe activitatea la 29 mai 1484 și, vreme de peste 27 de luni, nu mai produce niciun document, iar reluarea se vede în uricul din 14 septembrie 1486.

Pentru inscripții, numărul vine din Repertoriul monumentelor și obiectelor de artă din timpul lui Ștefan cel Mare, tipărit în 1958: vreo 95 de inscripții slavonești pe piatră, pe metal, pe lemn și pe broderii, aproape toate legate de numele domnului. Cea mai veche dintre ele, arăta Petre Ș. Năsturel în studiul retipărit la Putna în 2003, era din 1463 și stătea pe cununa de moaște a Sfântului Simeon de la Muntele Minunat, de la mănăstirea Neamț: „Moaște ale Sfântului Simeon cel de la Muntele Minunat. S-au ferecat de Ioan Ștefan voievod la leatul 6971”. Cununa a dispărut din mănăstire la începutul veacului trecut, iar textul ei se păstrează într-un desen lucrat cu grijă în 1903.

Exemplul acesta spune ceva despre toată cercetarea epocii. Un reper poate fi solid și, în același timp, pierdut: obiectul nu mai există, data lui se verifică însă prin desen, prin publicație și prin însemnarea starețului care a consemnat copierea. Așa arată, în practică, răspunsul la întrebarea cum știm ce știm.

Până când a domnit Ștefan cel Mare? 2 iulie 1504 și disputa celor două zile

Data morții nu este în discuție. Cronica domnească o pune marți, 2 iulie 1504, și adaugă ora: „ca la 3 ceasuri din zi”, ceea ce Rezachevici socotește a fi în jurul orei 8:30 dimineața, ținând seama că numărătoarea ceasurilor începea de la răsărit. Pe acoperământul de mormânt lucrat în vremea lui Bogdan al III-lea stă „ceasul al patrulea din zi”, adică vreo oră mai târziu. Deosebirea de un ceas între două izvoare contemporane este, în sine, o lecție de prudență.

Discuția se poartă asupra ultimelor două zile. Rezachevici susține că la 30 iunie 1504, cu două zile înaintea morții pe care probabil o presimțea, Ștefan a renunțat formal la domnie, ca să impună în aceeași zi alegerea fiului său Bogdan, și socotește posibil ca el să fi acceptat de formă și călugărirea, pentru a nu exista oficial doi domni în același timp. Argumentul lui pornește de la felul înmormântării, fără sicriu, constatat de comisia austriacă pe care a condus-o Anton Schönbach, care a deschis mormintele de la Putna între 11 și 17 noiembrie 1856.

Gorovei și Székely resping ipoteza, într-un studiu publicat în primul număr al Analelor Putnei, în 2005, și în monografia din același an. Dovezile pe care le aduc sunt de datare, nu de interpretare. Lespedea de la Putna și acoperământul de mormânt vorbesc amândouă despre „Io Ștefan voievod”, nu despre un monah, iar atunci când un domn al Moldovei s-a călugărit cu adevărat, cum a făcut Alexandru Lăpușneanu, izvoarele au consemnat tunderea, numele nou și l-au trecut și pe lespede. Decisivă este o însemnare de copist: la 25 mai 1509, monahul Eleazar de la Putna își încheia munca datând-o după anul curgător al domniei lui Bogdan al III-lea, „anul al cincilea curgător și urmând cel de-al șaselea, care se apropie, din luna iulie 2”. Dacă anii domniei fiului se numărau din 2 iulie, atunci domnia tatălui a încetat în ziua aceea, nu cu două zile mai înainte.

Despre mormânt, despre deschiderile lui și despre ce s-a găsit acolo se vorbește în capitolul anume al dosarului. Aici contează numai consecința de cronologie: cele 47 de ani, două luni și trei săptămâni din cronică se potrivesc cu 2 iulie 1504, iar ultimul document ieșit din cancelaria lui, din 7 octombrie 1503, arată un domn care lucra până aproape de sfârșit.

Ce stă în picioare și ce rămâne deschis

Răspunsul la întrebarea cine a fost Ștefan cel Mare se sprijină, în cele din urmă, pe o listă scurtă. Stau în picioare: mențiunea din 11 februarie 1450, ziua de 12 aprilie 1457, cei 47 de ani de domnie socotiți de cancelaria lui și de cronica de curte, formulele cu care se numește în acte, data morții de 2 iulie 1504 și locul odihnei de la Putna. Toate acestea se pot verifica în ediții publicate, document cu document.

Rămân deschise: anul nașterii, cu trei propuneri între 1433 și 1442 și fără niciun act care să le decidă; locul nașterii, pentru care Borzeștii au tradiție și rudenie, nu document; ascendența tatălui, socotit de unii fiu al lui Alexandru cel Bun, de alții fiu al jupanului Bogdan, fratele acestuia, înmormântat la Rădăuți; ora morții, dată diferit de două izvoare contemporane; și cele două zile de la sfârșitul domniei, asupra cărora specialiștii nu s-au împăcat.

Nimic din lista a doua nu micșorează omul. Judecat cu mijloacele vremii lui, un domn care ține scaunul 47 de ani într-o țară așezată între trei puteri mari, care lasă o cancelarie cu sute de acte păstrate și vreo 95 de inscripții, și care își datează pisaniile după anul domniei, cu an și lună, lucra la o scară de care puțini contemporani erau capabili. Că nu știm când s-a născut spune ceva despre izvoarele veacului al XV-lea, nu despre el.

Surse

  1. Ștefan S. Gorovei, Maria Magdalena Székely, Princeps omni laude maior. O istorie a lui Ștefan cel Mare, Sfânta Mănăstire Putna, 2005 (titluri, intitulații, cronologia domniei, discuția despre călugărire), https://www.centrulstefancelmare.ro/ro/pdf/17/Princeps+omni+laude+maior.+O+istorie+a+lui+%C8%98tefan+cel+Mare.pdf
  2. Volumul Ștefan cel Mare și Sfânt. Portret în istorie, Sfânta Mănăstire Putna, 2003, cu studiile lui Leon Șimanschi despre formarea personalității domnului și despre Reuseni (p. 32-66) și al lui Petre Ș. Năsturel despre cea mai veche inscripție, din 1463 (p. 170-177), https://www.putna.ro/resurse/admin/carti/Stefan-cel-Mare-si-Sfant.-Portret-in-istorie.pdf
  3. Constantin Rezachevici, Cronologia critică a domnilor din Țara Românească și Moldova, a. 1324-1881, I. Secolele XIV-XVI, Editura Enciclopedică, București, 2001, capitolul despre Ștefan cel Mare, p. 532-543, https://archive.org/details/rezachevici-constantin-cronologia-critica-a-domnilor-din-moldova-si-tara-romaneasca-scan
  4. Ioan Bogdan, Documentele lui Ștefan cel Mare, I, București, 1913, ediția de documente din care sunt luate intitulațiile actelor interne, https://archive.org/details/documentele-lui-stefan-cel-mare-ioan-bogdan-vol-i
  5. Ioan Bogdan, Documentele lui Ștefan cel Mare, II, București, 1913, p. 323, subscrierea scrisorii din 25 ianuarie 1475, https://archive.org/details/documentele-lui-stefan-cel-mare-ioan-bogdan-vol-ii
  6. Grigore Ureche, Letopisețul Țării Moldovei, capitolul despre moartea lui Ștefan vodă celui Bun și pasajul despre urcarea în scaun, copie digitală, https://archive.org/details/ureche-grigore-letopisetul-tarii-moldovei_202509
  7. Analele Putnei, I, 2005, 1, revista Centrului de Cercetare și Documentare „Ștefan cel Mare” al Mănăstirii Putna, cu studiul Mariei Magdalena Székely și al lui Ștefan S. Gorovei despre călugărirea lui Ștefan cel Mare, p. 93-100, https://www.analeleputnei.ro/resurse/admin/arhiva/I-2005-1.pdf
  8. Volumul Ștefan cel Mare și Sfânt. Portret în cronică, Sfânta Mănăstire Putna, 2004, culegerea mărturiilor cronicărești românești și străine despre domnie, https://www.putna.ro/resurse/admin/carti/Stefan-cel-Mare-si-Sfant.-Portret-in-cronica.pdf
  9. Igor Cereteu, recenzie la Andrei Eșanu, Valentina Eșanu, Epoca lui Ștefan cel Mare. Oameni, destine și fapte, Editura Institutului Cultural Român, București, 2004, p. 151, copie în depozitul Institutului de Dezvoltare a Societății Informaționale din Chișinău, https://ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/Epoca%20lui%20Stefan%20cel%20Mare.pdf

✓ Ce știm sigur

  • Era fiul lui Bogdan al II-lea, domn al Moldovei ucis în octombrie 1451, și al Oltei, numită Maria în documentele de cancelarie.
  • Lupta cu Petru Aron s-a dat la 12 aprilie 1457, în Săptămâna Mare, iar domnia a fost socotită oficial din ziua aceea.
  • Cronica domnească dă durata domniei: 47 de ani, 2 luni și trei săptămâni, și moartea în dimineața de 2 iulie 1504.
  • Documenta Romaniae Historica a înregistrat 74 de documente pentru 1473 până la septembrie 1486 și 298 pentru septembrie 1486 până la 2 iulie 1504.
  • Repertoriul din 1958 numără vreo 95 de inscripții slavonești din vremea lui, cea mai veche cunoscută fiind din 1463.

? Ce rămâne neclar

  • Anul nașterii. Cele trei propuneri acoperă aproape un deceniu, iar niciun izvor nu dă data.
  • Locul nașterii. Borzeștii au tradiție, ctitorie din 1493-1494 și legături de rudenie dinspre mamă, nu document de naștere.
  • Ascendența tatălui: unii cercetători îl socotesc fiu al lui Alexandru cel Bun, alții fiu al jupanului Bogdan, fratele acestuia.
  • Ora morții: cronica domnească spune „ca la 3 ceasuri din zi”, acoperământul de mormânt „ceasul al patrulea din zi”.
  • Ultimele două zile de domnie: Rezachevici susține o renunțare formală la 30 iunie 1504, Gorovei și Székely o resping.

Contextul românesc

Toate reperele din capitol se pot verifica în ediții românești de documente. Hrisoavele stau în colecția Documenta Romaniae Historica, seria A, a Academiei Române, iar temelia ei este ediția lui Ioan Bogdan, Documentele lui Ștefan cel Mare, tipărită la București în 1913. Inscripțiile au fost strânse în Repertoriul monumentelor și obiectelor de artă din timpul lui Ștefan cel Mare, apărut în 1958, iar cercetarea de astăzi se face la Centrul de Cercetare și Documentare „Ștefan cel Mare” al Mănăstirii Putna, înființat la 2 ianuarie 2005, care publică revista Analele Putnei și pune liber la dispoziție monografia din 2005.

Întrebări frecvente

Câți ani a domnit Ștefan cel Mare?

Patruzeci și șapte de ani. Cronica de curte a Moldovei dă durata exactă, 47 de ani, 2 luni și trei săptămâni, socotită din 12 aprilie 1457, ziua luptei cu Petru Aron, până la moartea din dimineața de 2 iulie 1504.

Cine au fost părinții lui Ștefan cel Mare?

Bogdan al II-lea, domn al Moldovei între 1449 și 1451, ucis la Reuseni, și Oltea, numită Maria în documentele de cancelarie, moartă la 4 noiembrie 1465 și îngropată la mănăstirea Probota.

Unde s-a născut Ștefan cel Mare?

Nu se știe. Tradiția arată satul Borzești, pe Trotuș, unde domnul și fiul său Alexandru au ridicat o biserică în 1493-1494, iar familia mamei pare să fi avut obârșia în zona aceea. Niciun izvor nu dă locul nașterii.

Cum își scria numele Ștefan cel Mare în documente?

În actele interne, „Din mila lui Dumnezeu, noi, Ștefan voievod, domn al Țării Moldovei”. În hrisoavele solemne și pe pisanii apare „Io Ștefan voievod”, iar pe monede și pe pecetea mică doar „Ștefan voievod”.

Când a murit Ștefan cel Mare și unde este îngropat?

A murit marți, 2 iulie 1504, la Suceava, în jurul orei 8:30 dimineața după socoteala lui Constantin Rezachevici, și a fost îngropat în biserica mănăstirii Putna, ctitoria lui, unde lespedea de mormânt îl numește „Io Ștefan voievod”.

Câte documente s-au păstrat din cancelaria lui Ștefan cel Mare?

Colecția Documenta Romaniae Historica a înregistrat 74 de documente pentru răstimpul 1473 până în septembrie 1486 și 298 pentru septembrie 1486 până la 2 iulie 1504. Între 29 mai 1484 și 14 septembrie 1486 cancelaria nu a produs niciun act.

De ce nu se știe anul nașterii lui Ștefan cel Mare?

Fiindcă nu există nicio însemnare de naștere, iar actele nu dau vârste. Anii propuși se deduc din acte vecine: mențiunea cu titlul de voievod din 1450, nașterea primului fiu în 1458 și raportul medicului venețian Matteo Muriano din 1502.

Coperta cărții Dracula, The True Story Behind the Legend, de Laurentiu D. Dicu
Cartea casei

Povestea întreagă a lui Dracula, pe izvoare

de Laurentiu D. Dicu · 45.000 de cuvinte · în engleză

Cartea urmărește drumul de la Vlad Țepeș, domnul din documente, la contele din roman, cu izvoarele puse cap la cap. O primești întreagă, în PDF, dacă te abonezi la scrisoarea de sâmbătă, sau o cumperi de pe Amazon.

Linkul către Amazon este link de afiliat: dacă cumperi prin el, Historix primește un comision mic, fără niciun cost în plus pentru tine.

Scrisoarea de sâmbătă

Ți-a plăcut? Primește ce e mai bun, o dată pe săptămână

Sâmbătă dimineața trimitem ce s-a publicat pe Historix, cu un rând despre ce merită citit. Fără reclame și fără senzaționalism. Vezi ce conține scrisoarea.

Vreau și

Prin abonare primești scrisoarea săptămânală Historix pe adresa de mai sus. Îi trimitem întâi un email de confirmare, iar abonarea începe abia după ce apeși linkul din el. Te poți dezabona oricând, dintr-un clic, din orice email. Politica de confidențialitate.

Urmărește Historix

Istoria, cu dovezi, în fiecare zi pe rețeaua ta preferată.

Laurențiu Dicu Autor Laurențiu Dicu Fondator, editor, pasionat de istorie Vezi pagina autorului →

Mai mult din Analize

Vezi tot →
acum 5 ore · U.S. Geological Survey

Cutremurul din Chile, 1960: de unde vine cifra 9,5

Cutremurul din Chile din 1960 este cel mai mare măsurat cu instrumente, dar magnitudinea 9,5 a fost calculată, contestată și recalculată cincizeci de ani. Ce arată seismogramele, pământul coborât la Valdivia și straturile de nisip din estuarul Maullín.

31 min de citit