Sari la conținut
Ultimele
HISTORIX.RO

Ciobanul Bucur, întemeietorul Bucureștiului: o legendă apărută la 1728

Legenda ciobanului Bucur apare în scris abia în 1728, la un cărturar sas din Brașov. Bucureștiul este atestat documentar pe 20 septembrie 1459, iar biserica ce îi poartă numele este datată oficial în secolul al XVIII-lea. Lingviștii spun însă că numele orașului vine, într-adevăr, de la un om numit Bucur.

Laurențiu Dicu
21 noiembrie 2026, 18:00 · 9 min de citit

Sursa originală

Muzeul Municipiului București · „Magdalena Chitilă, Biserica lui Bucur între adevăr și legendă, în București. Materiale de istorie și muzeografie, XXVIII, pp. 187-205”
Publicat 2014
Citește originalul ↗
Biserică mică de zid, cu pridvor pe stâlpi de lemn și turlă scundă, pe o colină din București
Biserica „Sf. Atanasie și Chiril” din București, cunoscută drept biserica lui Bucur Ciobanul. Pridvorul pe stâlpi de lemn și ancadramentele de piatră sculptată provin din restaurarea făcută între 1909 și 1910. Wikimedia Commons · CC BY-SA 3.0 ro

Pe scurt

Legenda ciobanului Bucur apare în scris abia din 1728, la cărturarul sas Johann Filstich. Bucureștiul este atestat documentar pe 20 septembrie 1459, într-un hrisov al lui Vlad Țepeș, iar biserica numită Bucur este datată oficial în secolul al XVIII-lea. Numele orașului vine însă, lingvistic, de la un om pe nume Bucur.

  • 01Legenda ciobanului Bucur apare în scris abia din 1728, la cărturarul sas Johann Filstich.
  • 02Bucureștiul este atestat documentar pe 20 septembrie 1459, într-un hrisov al lui Vlad Țepeș care nu vorbește despre oraș.
  • 03Biserica numită Bucur este datată oficial în secolul al XVIII-lea și a fost biserica de cimitir a mănăstirii Radu Vodă.
  • 04Inscripția care îl leagă pe Mircea cel Bătrân de biserică a fost compusă în 1869 de preotul Grigore Musceleanu.
  • 05Numele orașului vine, însă, chiar de la un om numit Bucur: sufixul -ești se formează totdeauna de la un nume de persoană.
Adevărul istoric din spatele legendei
  1. Adevărat

    „Numele Bucureștiului vine de la un om numit Bucur”

    Toponimele formate cu sufixul -ești au la bază, întotdeauna, un nume de persoană, iar Bucur este atestat drept antroponim curent în hrisoavele secolului al XV-lea.

  2. Nu se poate verifica

    „Ciobanul Bucur a întemeiat Bucureștiul”

    Niciun izvor medieval nu îl pomenește; povestea apare în scris abia din 1728 și circulă în variante care îl fac pe rând cioban, pescar, tâlhar sau boier.

  3. Fals

    „Biserica Bucur a fost ridicată de ciobanul Bucur”

    Monumentul este datat oficial în secolul al XVIII-lea și a fost biserica de cimitir a mănăstirii Radu Vodă, iar săpătura din 1953 nu a găsit nicio urmă de lăcaș de lemn mai vechi.

  4. Fals

    „Mircea cel Bătrân a rezidit în 1416 biserica de lemn a lui Bucur”

    Afirmația provine dintr-o inscripție compusă în 1869 de preotul Grigore Musceleanu, iar cercetarea arheologică nu a confirmat nimic din vremea lui Mircea.

  5. Exagerat

    „Bucureștiul a fost întemeiat în 1459”

    Data de 20 septembrie 1459 este prima mențiune documentară sigură, într-un act emis în cetate, nu un act de întemeiere; la Curtea Veche s-a găsit o fortificație de secol XIV.

Povestea o știe toată lumea: un cioban numit Bucur și-a oprit oile pe malul Dâmboviței, a ridicat o bisericuță de lemn, iar din așezarea lui a crescut Bucureștiul. Biserica există, se vizitează și se numește chiar Bucur. Numai că legenda apare în scris abia în 1728, iar biserica a fost zidită în secolul al XVIII-lea. Verificăm ce spun hrisoavele, lingviștii și săpăturile, și ce rămâne, la capăt, meritul real.

Ce se afirmă și cât circulă

Forma populară a legendei are trei elemente: un cioban pe nume Bucur, o biserică de lemn ridicată de el pe un deal de lângă Dâmbovița și un oraș care i-ar purta numele. Nu este o poveste de margine. Institutul Limbii Române, împreună cu Ministerul Educației, publică pentru copiii români din străinătate o fișă didactică numită „Legenda lui Bucur, după Dumitru Almaș”, în care ciobanul își înfige toiagul în pământ ca semn de stăpânire, iar așezarea devine apoi târg, cetate și capitală.

Programa de istorie pentru clasa a patra nu îl cuprinde pe Bucur, dar cere repovestirea unor legende istorice. Muzeul Municipiului București, în schimb, expune strict „prima menționare documentară a Bucureștilor” și nu pomenește niciun cioban.

De unde vine povestea

Cea mai veche apariție care poate fi documentată este târzie. Cărturarul sas brașovean Johann Filstich, în „Tentamen historiae Vallachicae”, lucrare scrisă începând din 1728, spune că numele orașului vine de la un schit ridicat de un cioban numit Bucur. În 1761 misionarul franciscan Blasius Kleiner reia povestea, dar îl face pe Bucur cioban sau tâlhar, iar prima sursă internă apare abia la 1776, la banul Mihai Cantacuzino.

Călătorii străini îl descriu fiecare altfel: stăpân al unui sat întins la Wilkinson în 1820, pescar sau cioban la Recordon în 1821, boier la Walsh în 1828, negustor bogat la Perrin în 1839.

Momentul hotărâtor este anul 1835. Iosif Genilie, profesor la Colegiul Sfântul Sava, este primul care leagă legenda de o clădire anume: scrie că Bucureștii „se zice că s-au numit de la stăpânul acestui loc, anume Bucur, a căruia încă se arată o mică biserică pe un deluț între Radul-Vodă și Dâmbovița”. De aici încolo legenda are adresă. În 1858, romanul lui Alexandru Pelimon îi dă forma populară de azi.

Ce arată documentele

Prima mențiune sigură a Bucureștiului se află într-un hrisov al lui Vlad Țepeș, tipărit în ediția critică Documenta Romaniae Historica, seria B, volumul întâi, documentul 118, paginile 203-204. Actul nu are nicio legătură cu orașul: domnul întărește niște ocine lui Andrei și fiilor săi, la Poiana lui Stev și la Ponor. Bucureștiul apare numai în formula de datare, ca loc de emitere: „s-a scris în septembrie 20, în cetatea București, în anul 6968”, adică 1459.

O nuanță filologică merită reținută. Cuvântul slavon din original este grad, care înseamnă deopotrivă cetate și oraș, iar traducerea cu „cetate” este o alegere a editorilor. În 1465 apare „în cetatea de scaun București”, prima atestare ca reședință domnească, iar în 1480 „în noua cetate de scaun București”.

Există și un argument negativ puternic. O scrisoare a lui Dan al II-lea, de după privilegiul din ianuarie 1431, se adresează pe nume târgurilor Țării Românești, de la Rucăr și Câmpulung până la Brăila și Floci, zece cu totul. Bucureștiul lipsește din listă.

Despre nume, lingviștii dau legendei un punct. Toponimele cu sufixul -ești au la bază, întotdeauna, un nume de persoană, iar Adrian Rezeanu, cercetător la Institutul de Lingvistică al Academiei, reconstituie lanțul în revista Limba Română, pornind de la Iorgu Iordan: Bucur, apoi numele de grup bucurești, apoi satul, cetatea, târgul și orașul. Numele era banal: indicele volumului de hrisoave înregistrează mai mulți Bucur în secolul al XV-lea, de la cel cu partea lui în Bunești până la ocina unui Bucur dăruită mănăstirii Cutlumuz.

Mai mult, satul Bucureștii de pe Luncavăț, din Vâlcea, apare într-un hrisov al lui Mircea cel Bătrân datat de editori în 1392, cu exact aceeași formă slavonă ca a capitalei. Sate cu acest nume se cunosc și în Teleorman, în fostul județ al Brăilei, în Moldova și în Transilvania. Un nume atât de răspândit nu poate trimite la un singur om.

Despre biserică, dovezile sunt și mai limpezi. Monumentul se numește oficial „Sf. Atanasie și Chiril”, cu supranumele Bucur, are codul B-II-m-A-19500 în Lista Monumentelor Istorice și este datat de stat în secolul al XVIII-lea. Gheorghe Ionnescu-Gion scria în 1899 că citise 32 de condice și vreo 5.000 de documente la Arhivele Statului și la Academie, fără să dea „peste un singur act care să vorbească de biserica lui Bucur”. Tocilescu o datase în 1898 la mijlocul acelui secol, pe baza unei cărămizi cu anul 1743.

Săpăturile din 1953, cu șase șanțuri în jurul bisericii, au încheiat discuția: nu s-a găsit nicio urmă de biserică de lemn și nicio zidărie care să ducă până la Mircea cel Bătrân. Clădirea a fost bolnița, adică biserica de cimitir a mănăstirii Radu Vodă, de alături. Gion observa chiar că hramul, Atanasie și Chiril, îi dă de gol rostul, fiindcă sunt sfinții obștești ai cimitirelor.

Cum s-a transformat povestea

Pasul de la poveste la „dovadă” a fost făcut de un om și are dată. În 1869, preotul Grigore Musceleanu, curator al bisericii Radu Vodă, susține că a copiat o inscripție ascunsă de un egumen grec în temelia tindei, în care Mircea cel Bătrân ar fi zidit în 1416 o biserică de zid „în locul celei de lemn a lui Bucur”. Lespedea pusă efectiv în biserică pe 11 iunie 1869 merge mai departe și scrie că Mircea ar fi mutat capitala la București în 1402.

Monumentul însuși s-a schimbat mai mult decât pare. În 1870, trasarea străzii Radu Vodă a tăiat movila în două și a izolat dealul Bucur, iar restaurarea făcută între 1909 și 1910 de arhitectul Grigore Cerchez a refăcut bolta și turla; ancadramentele de piatră sculptată ale ușii și ferestrelor datează de atunci. Aerul arhaic al bisericuței este, în bună parte, o creație a restaurării. Iar în 1908 Comisiunea Monumentelor Istorice cerea Primăriei bani arătând că de monument „e legată însăși legenda întemeierii orașului București”.

Ce rămâne întrebare legitimă

Demontarea legendei nu ne lasă cu răspunsuri, ci cu alte întrebări, iar specialiștii le spun pe nume. Gion, după cele cinci mii de documente citite, încheia astfel: un Bucur a fundat Bucureștii, iată tot ce se știe, iar despre persoana lui nu știm nimic. Petre Ș. Năsturel scria în 1964 că despre orașul din veacul al XV-lea, despre oamenii lui și despre traiul lor, nu cunoaștem aproape nimic.

Datarea primei clădiri de pe colină rămâne deschisă. La consolidarea din 2007-2010, arheologii au observat sub fereastra altarului un arc din cărămizi așezate vertical, care poate fi fereastra unei alte biserici sau doar o boltă de descărcare, și au arătat că lămurirea depinde de sondaje făcute în interiorul bisericii. Cele din 1953-1954 se opriseră în exterior.

Iar acum partea pe care o sărim prea des: meritul real. În 1459 exista pe Dâmbovița un loc întărit din care se emiteau hrisoave domnești. Săpăturile de la Curtea Veche au dat o fortificație din a doua jumătate a secolului al XIV-lea, de circa 160 de metri pătrați, apoi cetatea atribuită lui Țepeș, de aproximativ 700 de metri pătrați, extinsă la 900 după 1476. Ion Donat a numărat 41 de sate pe cuprinsul Bucureștiului de azi, pentru răstimpul 1352-1625. Orașul chiar își trage numele de la un om real numit Bucur, dintr-o vreme în care așezările se numeau după moșul lor. Ce nu se susține sunt amănuntele adăugate după 1728: oile, toiagul și bisericuța de lemn.

Nu s-a găsit nicio urmă a vreunei biserici de lemn și nici zidării a căror vechime să ne ducă până la Mircea cel Bătrân, care după o inscripție inventată de preotul Gr. Musceleanu în secolul trecut ar fi ridicat o biserică de zid pe locul celei de lemn, făcută de legendarul cioban Bucur.

Raportul săpăturilor arheologice de la biserica Bucur, 1953

Cum recunoaște cititorul o poveste umflată

  • Povestea apare în scris mult mai târziu decât faptul descris: 1728 față de 1459.
  • Dovada arătată este un monument a cărui datare oficială o contrazice.
  • Inscripția care confirmă povestea a fost scrisă de omul care a reparat clădirea, în 1869.
  • Variantele se exclud reciproc: cioban, pescar, tâlhar, boier, plugar, fiu de voievod. Când un erou are șase identități, niciuna nu vine dintr-un document.
  • Elementul socotit unic se dovedește comun: sate numite București există în Vâlcea, Teleorman, Brăila, Moldova și Transilvania.
  • Lipsa unui document se numește lipsă, nu dovadă a contrariului: faptul că nu știm cine a fost Bucur nu înseamnă nici că a fost cioban, nici că nu a existat.

Surse

  1. Magdalena Chitilă, „Biserica lui Bucur între adevăr și legendă”, în București. Materiale de istorie și muzeografie, XXVIII, 2014, pp. 187-205, ISSN 1222-7536, Muzeul Municipiului București, https://bmim.muzeulbucurestiului.ro/fisiere/28-Bucuresti-Materiale-de-Istorie-si-Muzeografie-XXVIII-2014_189.pdf
  2. Lelia Zamani, „Apariția și numele Bucureștiului, între adevăr și legendă”, în București. Materiale de istorie și muzeografie, XXXI, 2017, pp. 93-101, ISSN 1222-7536, https://bmim.muzeulbucurestiului.ro/fisiere/31-Bucuresti-Materiale-de-Istorie-si-Muzeografie-XXXI-2017_093.pdf
  3. Adrian Rezeanu, „București. Etimologie sau geneză toponimică”, în Limba Română, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan, Al. Rosetti”, anul LX, nr. 2, 2011, pp. 273-278, https://www.diacronia.ro/ro/indexing/details/A541/pdf
  4. Gheorghe I. Ionnescu-Gion, „Istoria Bucurescilor”, Stabilimentul Grafic I. V. Socecu, București, 1899, pp. 18-21, 38-39, 176-178, https://archive.org/details/istoria-bucurestilor
  5. Panait I. Panait, „Începuturile orașului reflectate în primele lucrări de istoriografie bucureșteană”, în București. Materiale de istorie și muzeografie, IV, 1966, pp. 347-354, https://bmim.muzeulbucurestiului.ro/fisiere/04-Bucuresti-Materiale-de-Istorie-si-Muzeografie-IV-1966_352.pdf
  6. Constantin C. Giurescu, „Istoria Bucureștilor. Din cele mai vechi timpuri până în zilele noastre”, Editura pentru Literatură, București, 1966, pp. 41-49, https://archive.org/details/istoria_bucurestilor_din_cele_mai_vechi_timpuri_pana_in_zilele_noastre
  7. Nicolae Iorga, „Istoria Bucureștilor”, Ediția Municipiului București, Imprimeria Națională, 1939, pp. 8-9, 22-23, https://restitutio.bcub.ro/storage/item/2024/Aug/istoria-bucurestilor/UvfG2WUsobz1IiaalL7RwhMS1o01lQm9BzS2whIB.pdf
  8. Gabriel Constantin, „Curtea Domnească din București: întemeiere, evoluție și decădere”, în București. Materiale de istorie și muzeografie, XXXI, 2017, pp. 102-111, https://bmim.muzeulbucurestiului.ro/fisiere/31-Bucuresti-Materiale-de-Istorie-si-Muzeografie-XXXI-2017_102.pdf
  9. Lista Monumentelor Istorice, Ministerul Culturii și Institutul Național al Patrimoniului, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 113 bis din 15 februarie 2016, poziția 1826, cod B-II-m-A-19500, https://www.cultura.ro/lista-monumentelor-istorice/
  10. Institutul Limbii Române, programul Limbă, cultură și civilizație românească, fișa didactică „Legenda lui Bucur, după Dumitru Almaș”, https://lccr.ro/wp-content/uploads/2023/06/Legenda-Cetatea-lui-Bucur-1.pdf

✓ Ce știm sigur

  • Prima mențiune sigură a Bucureștiului este din 20 septembrie 1459, în formula de datare a unui hrisov emis acolo.
  • În 1465 orașul apare pentru prima dată drept cetate de scaun, iar în 1480 drept „noua cetate de scaun”.
  • Scrisoarea lui Dan al II-lea de după ianuarie 1431 enumeră târgurile Țării Românești și nu îl cuprinde pe București.
  • Satul Bucureștii de pe Luncavăț, din Vâlcea, este atestat înaintea capitalei, cu aceeași formă slavonă a numelui.
  • Săpătura din 1953 de la biserica Bucur nu a găsit nicio urmă de biserică de lemn și nimic din vremea lui Mircea cel Bătrân.
  • La Curtea Veche s-a descoperit o fortificație din a doua jumătate a secolului al XIV-lea, de circa 160 de metri pătrați.

? Ce rămâne neclar

  • Nu se știe cine a fost Bucur, deși numele orașului vine de la un purtător al acestui nume.
  • Nu se știe anul în care Bucureștiul a devenit oraș de scaun, fiindcă hrisovul din 1465 este doar prima dovadă păstrată.
  • Datarea primei clădiri de pe colina bisericii rămâne nerezolvată și depinde de sondaje în interiorul lăcașului.
  • Identificarea „cetății Dâmboviței” din 1368 cu Bucureștiul nu are nici argument decisiv pentru, nici împotrivă.
  • Surse diferite dau prima apariție a supranumelui „Bucur” pentru biserică între 1844 și 1863, iar dosarul nu a fost reluat sistematic.
  • Rezultatele săpăturilor de la Curtea Veche au fost publicate sumar, ceea ce îngreunează orice cercetare nouă a zonei.

Contextul românesc

Subiectul este chiar al nostru: vorbim despre întemeierea capitalei României și despre un monument care se află pe strada Radu Vodă nr. 33, în sectorul 4 al Bucureștiului, înscris în Lista Monumentelor Istorice cu codul B-II-m-A-19500. Aniversarea de 500 de ani sărbătorită în 1959 s-a sprijinit tocmai pe hrisovul din 20 septembrie 1459, iar aceea a fost clipa în care data a devenit reper public. Dosarul a fost construit, aproape în întregime, de cercetători și de instituții românești: ediția Documenta Romaniae Historica la Institutul „Nicolae Iorga”, studiile din anuarul Muzeului Municipiului București și șantierul arheologic deschis în 1953.

Întrebări frecvente

Cine a fost ciobanul Bucur?

Nu se știe, iar niciun document medieval nu îl pomenește. Legenda apare în scris din 1728 și îl face pe rând cioban, pescar, tâlhar, boier, plugar sau fiu de voievod. Gheorghe Ionnescu-Gion, după ce a citit vreo 5.000 de documente, scria că despre persoana lui nu știm nimic.

Când apare Bucureștiul pentru prima dată în documente?

Pe 20 septembrie 1459, într-un hrisov prin care Vlad Țepeș întărește niște ocine lui Andrei și fiilor lui. Orașul apare doar în formula de datare, ca loc de emitere, iar documentul este publicat în Documenta Romaniae Historica, seria B, volumul I, la paginile 203-204.

Cât de veche este biserica Bucur?

Statul o datează în secolul al XVIII-lea, iar Grigore Tocilescu o plasa la mijlocul acelui secol, pe baza unei cărămizi cu anul 1743. A fost ridicată ca biserică de cimitir a mănăstirii Radu Vodă, de alături, iar hramul, Atanasie și Chiril, este cel obișnuit al cimitirelor.

De ce se numește orașul București?

Fiindcă toponimele cu sufixul -ești se formează de la un nume de persoană și denumesc, la început, descendenții aceluia. Lanțul reconstituit de lingviști merge de la antroponimul Bucur la numele de grup, apoi la sat, cetate, târg și oraș. Bucur era un nume curent în secolul al XV-lea.

Au existat și alte sate numite București?

Da, mai multe. Cel de pe Luncavăț, în Vâlcea, este atestat înaintea capitalei, într-un hrisov al lui Mircea cel Bătrân, cu aceeași formă slavonă a numelui. Altele se cunosc în Teleorman, în fostul județ al Brăilei, în Moldova și în Transilvania.

Coperta cărții Dracula, The True Story Behind the Legend, de Laurentiu D. Dicu
Cartea casei

Povestea întreagă a lui Dracula, pe izvoare

de Laurentiu D. Dicu · 45.000 de cuvinte · în engleză

Cartea urmărește drumul de la Vlad Țepeș, domnul din documente, la contele din roman, cu izvoarele puse cap la cap. O primești întreagă, în PDF, dacă te abonezi la scrisoarea de sâmbătă, sau o cumperi de pe Amazon.

Linkul către Amazon este link de afiliat: dacă cumperi prin el, Historix primește un comision mic, fără niciun cost în plus pentru tine.

Scrisoarea de sâmbătă

Ți-a plăcut? Primește ce e mai bun, o dată pe săptămână

Sâmbătă dimineața trimitem ce s-a publicat pe Historix, cu un rând despre ce merită citit. Fără reclame și fără senzaționalism. Vezi ce conține scrisoarea.

Vreau și

Prin abonare primești scrisoarea săptămânală Historix pe adresa de mai sus. Îi trimitem întâi un email de confirmare, iar abonarea începe abia după ce apeși linkul din el. Te poți dezabona oricând, dintr-un clic, din orice email. Politica de confidențialitate.

Urmărește Historix

Istoria, cu dovezi, în fiecare zi pe rețeaua ta preferată.

Laurențiu Dicu Autor Laurențiu Dicu Fondator, editor, pasionat de istorie Vezi pagina autorului →

Mai mult din Analize

Vezi tot →
acum 3 ore · U.S. Geological Survey

Cutremurul din Chile, 1960: de unde vine cifra 9,5

Cutremurul din Chile din 1960 este cel mai mare măsurat cu instrumente, dar magnitudinea 9,5 a fost calculată, contestată și recalculată cincizeci de ani. Ce arată seismogramele, pământul coborât la Valdivia și straturile de nisip din estuarul Maullín.

31 min de citit