Colectivizarea agriculturii în România, 1949-1962
Treisprezece ani în care statul comunist a preluat pământul țărănimii românești. Decizia, categoriile inventate, cotele, revoltele, deportările și bilanțul, pe documente și pe cercetare academică.
Colectivizarea agriculturii în România a fost campania prin care statul comunist a preluat pământul țărănimii între 1949 și 1962. A fost hotărâtă la plenara CC al PMR din 3-5 martie 1949 și declarată încheiată la 27 aprilie 1962, când regimul anunța 96 la sută din teren în forme socialiste. A schimbat viața a trei sferturi din populația țării.
Între 1949 și 1962, statul comunist a preluat pământul a câtorva milioane de familii de țărani români. Procesul s-a numit oficial colectivizare, iar la 27 aprilie 1962 regimul a declarat că s-a încheiat, în prezența a aproximativ 11.000 de țărani aduși la o sesiune extraordinară a Marii Adunări Naționale. În treisprezece ani s-a schimbat nu doar regimul proprietății, ci și felul în care era organizat satul românesc, cel în care trăia atunci cea mai mare parte a populației țării.
Dosarul acesta urmărește operațiunea de la decizia politică până la bilanț. Punctul de plecare este plenara Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român din 3-5 martie 1949, care a fixat cele trei instituții ale noii agriculturi: gospodăriile agricole de stat, gospodăriile agricole colective și stațiunile de mașini și tractoare. Punctul de sosire este sesiunea din aprilie 1962 și, după ea, întrebarea deschisă despre ce a lăsat în urmă colectivizarea.
Subiectul contează pentru că a fost, statistic, cea mai largă intervenție a statului comunist în viața oamenilor din România. Cifrele pe care regimul le-a produs singur dau măsura: la plenara Comitetului Central din decembrie 1961, Gheorghe Gheorghiu-Dej a recunoscut că, între 1949 și 1952, circa 80.000 de țărani fuseseră trimiși în judecată pentru opoziție față de colectivizare, dintre care aproximativ 30.000 în procese publice. Documentele Procuraturii Republicii Populare Române trimise Comitetului Central în 1960 vorbesc despre 89.401 de condamnări între 1950 și 1953 doar pentru nepredarea cotelor obligatorii.
Dosarul este construit din nouă capitole, fiecare cu o întrebare proprie. Primele se ocupă de decizie, de categoriile inventate pentru a o aplica și de mecanismul economic al cotelor. Cele din mijloc urmăresc reacția satelor, revoltele din 1949-1951, deportările din iunie 1951 și anii de stagnare de după moartea lui Stalin. Ultimele privesc viața într-o gospodărie colectivă, asaltul final din 1957-1962 și bilanțul, cu tot ce rămâne în dispută între specialiști.
Regula de lucru este aceeași în toate capitolele: sprijin pe documente, pe ediții critice și pe cercetare academică, cu numele și anii puse la vedere, iar despărțirea limpede între ce arată dovezile, ce este interpretare și ce nu se poate încă spune. Colectivizarea a fost scrisă mult timp numai ca realizare, iar apoi numai ca martiraj. Niciuna dintre cele două variante nu ține locul documentelor.
Capitolele dosarului
- 01 Cum a fost decisă colectivizarea agriculturii: plenara din 3-5 martie 1949 Plenara CC al PMR din 3-5 martie 1949 a hotărât trecerea agriculturii la forme colective. Ce scria în rezoluție, ce s-a copiat din modelul sovietic și ce arată documentele despre înscrierea liberă.
- 02 Chiaburii: cum a construit regimul un dușman de clasă în satul românesc Criteriul oficial de încadrare ca chiabur era munca salariată, nu pământul. Pe listele din sate au ajuns cizmari, mecanici, preoți și gospodari model. Ce urma pentru o familie încadrată.
- 03 Cotele obligatorii: cum a fost „storcit” satul românesc Cantități fixe de grâu, carne, lapte și lână, cerute indiferent de recoltă și plătite sub prețul pieței. Cum funcționau cotele obligatorii, ce pățea cine nu le preda și de ce au fost desființate în 1957.
- 04 Revoltele țărănești din 1949: Bihor, Arad, Bucovina În iulie și august 1949, zeci de sate din Bihor, Arad și Bucovina s-au ridicat împotriva cotelor. Statul a răspuns cu Securitatea și cu execuții.
- 05 Deportarea în Bărăgan: cine a fost ridicat în iunie 1951 Peste 40.000 de oameni ridicați într-o noapte din satele de la granița cu Iugoslavia. Ce scrie în hotărârile din 1951 și cine a ajuns pe liste.
- 06 Întovărășirile agricole: cum a stagnat colectivizarea între 1953 și 1957 Între 1953 și 1957, colectivizarea a stagnat, iar regimul a împins satele spre întovărășiri agricole: pământul rămânea în actele țăranului, dar era lucrat în comun.
- 07 Gospodăria agricolă colectivă: ziua-muncă, lotul și plata de toamnă Ce prelua gospodăria agricolă colectivă, cum se măsura munca în zile-muncă, ce se scădea înainte de plata colectiviștilor și de ce lotul de 20-30 de ari din spatele casei hrănea familia.
- 08 Încheierea colectivizării: asaltul final, 1957-1962 Asaltul final asupra satului, de la revoltele din Vrancea și Galați la Decretul 115 din 1959 și la sesiunea din 27 aprilie 1962, când regimul a declarat colectivizarea încheiată.
- 09 Bilanțul colectivizării: cifre, arhive și memorie Ce a lăsat în urmă colectivizarea agriculturii: populația rurală scăzută la 46,8 la sută în 1989, investiții sub o cincime din buget, Legea 18 din 1991 și disputa dintre istorici.
Întrebări frecvente
Ce a fost colectivizarea agriculturii în România?
A fost campania prin care statul comunist a trecut pământul țărănimii în proprietate colectivă sau de stat, între 1949 și 1962. Ea a creat gospodării agricole colective, gospodării agricole de stat și stațiuni de mașini și tractoare, după modelul sovietic.
Cât a durat colectivizarea în România?
Treisprezece ani, din martie 1949 până în aprilie 1962. Procesul a avut trei etape: o expansiune rapidă până în 1952, o stagnare după moartea lui Stalin și un asalt final între 1957 și 1962, când a fost încheiat prin presiune administrativă și judiciară.
Cine era considerat chiabur?
Chiabur era eticheta dată țăranului socotit exploatator. Criteriul oficial era folosirea muncii salariate, nu doar suprafața deținută, dar în practică pe liste au ajuns și mijlocași, meșteșugari, preoți și oameni care refuzaseră predarea cotelor.
Câți țărani au fost pedepsiți pentru opoziție față de colectivizare?
Gheorghiu-Dej a recunoscut în decembrie 1961 circa 80.000 de țărani trimiși în judecată între 1949 și 1952, dintre care 30.000 în procese publice. Procuratura raporta 89.401 condamnări între 1950 și 1953 doar pentru nepredarea cotelor obligatorii.
Când s-a încheiat colectivizarea agriculturii în România?
Regimul a declarat colectivizarea încheiată la sesiunea extraordinară a Marii Adunări Naționale din 27-30 aprilie 1962, la care au fost aduși aproximativ 11.000 de țărani. Cifrele anunțate atunci vorbeau despre 96 la sută din teren în forme socialiste.
Ți-a plăcut? Primește ce e mai bun, o dată pe săptămână
Sâmbătă dimineața trimitem ce s-a publicat pe Historix, cu un rând despre ce merită citit. Fără reclame și fără senzaționalism.