Canonizarea lui Arsenie Boca: drumul dosarului până la Tomos

Canonizarea lui Arsenie Boca a fost hotărâtă de Sfântul Sinod în ședința de lucru din 11-12 iulie 2024 și proclamată la 4 februarie 2025, în Catedrala Patriarhală din București. Între prima ședință a comisiei teologice, ținută la Deva pe 16 aprilie 2016, și Tomosul citit la Prislop pe 28 noiembrie 2025 au trecut nouă ani, cu un dosar întors o dată din drum. Capitolul urmărește drumul acela pas cu pas, pe acte cu număr și dată.

Cine a pornit canonizarea lui Arsenie Boca și în ce an?

O comisie, în anul 2016. Prima ședință de lucru a comisiei teologice mitropoliene speciale, însărcinată cu cercetarea vieții și a activității părintelui Arsenie Boca în vederea întocmirii dosarului, a avut loc pe 16 aprilie 2016, la sediul Episcopiei Devei și Hunedoarei. Data o dă canonistul Răzvan Perșa, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, într-un studiu de 68 de pagini publicat în revista Altarul Reîntregirii, numărul 2 din 2023.

A doua ședință s-a ținut luni, 31 octombrie 2016, la Mănăstirea Prislop, sub președinția mitropolitului Laurențiu al Ardealului. Relatarea ei a fost dată de agenția Basilica a Patriarhiei Române, care și-a declarat ca sursă pe Adrian Nicolae Petcu, membru în comisie. Lucrările au început cu rugăciunea „Împărate Ceresc”, iar membrii au prezentat referatele primite în ședința din aprilie.

Primul referat a fost al părintelui profesor Mircea Păcurariu, intitulat „Părintele Arsenie Boca de la mănăstirile Sâmbăta de Sus și Prislop”, întocmit pe documentele din arhiva Institutului Teologic din Sibiu. Perioada de prigoană era reconstituită acolo pe declarațiile date chiar de părintele Arsenie în fazele de cercetare, iar referatul stabilea că acesta a făcut 525 de zile de închisoare. Arestările și detenția au fost tratate pe larg în al doilea capitol al dosarului.

În aceeași ședință, mitropolitul Ardealului a formulat un principiu de lucru care merită reținut, fiindcă el a orientat tot ce a urmat: cele mai relevante date despre părintele Arsenie ar fi cele autobiografice, adică mărturiile proprii aflate în declarațiile lui în fața organelor Securității. Capitolul al treilea al dosarului a arătat de ce o declarație smulsă într-o anchetă nu se citește ca o autobiografie obișnuită. Comisia a pornit, așadar, de la izvorul cel mai bogat și, totodată, cel mai greu de citit.

Ce a pus comisia pe masă în 2016

Tot atunci au fost recenzate opt materiale primite spre analiză: șapte cărți și filmul documentar „Părintele Arsenie Boca, omul lui Dumnezeu”, în regia lui Nicolae Mărgineanu. Prezentarea lor s-a făcut critic și succint. A fost propusă alcătuirea unei cronologii a activității părintelui și stabilirea exactă a surselor autentice, ceea ce înseamnă că, la zece luni după începerea lucrului, comisia încă își construia lista de izvoare pe care avea voie să se sprijine.

Documentarea s-a mutat apoi în arhive. Cercetările făcute în arhiva Arhiepiscopiei Aradului au privit dosarul de corespondență dintre Episcopia Aradului și Mănăstirea Prislop, urmând a fi continuate și sistematizate într-un referat întocmit ulterior de Adrian Nicolae Petcu. S-a propus și o documentare în arhivele Arhiepiscopiei Sibiului și Arhiepiscopiei Râmnicului, precum și în arhiva Mănăstirii Sâmbăta.

Din aceeași ședință a ieșit și o îndreptare de fapt, măruntă în aparență și revelatoare pentru metodă: părintele Arsenie a fost silit să părăsească mănăstirea pe baza unor tabele întocmite de autoritățile comuniste centrale, la începutul anului 1959, iar nu în urma Decretului nr. 410, care a fost emis ulterior. Comisia corecta, deci, pe documente, o datare care circula greșit chiar în literatura favorabilă.

În sfârșit, părintele profesor Vasile Vlad a prezentat un referat în care analiza un memoriu critic la adresa părintelui Arsenie, trimis Patriarhului de Andreea Neacșu, lector la Universitatea de Arhitectură din București. Obiecțiile ridicate de-a lungul anilor fac obiectul capitolului următor; aici contează numai că ele au intrat în dosar din primul an de lucru, nu la sfârșit.

Ce conținea dosarul trimis la București în 2019?

Pe 5 septembrie 2019, Episcopia Devei și Hunedoarei a anunțat aprobarea documentației necesare canonizării, întocmită de Comisia specială teologică a Mitropoliei Ardealului. Dosarul complet și studiul-document asupra sfințeniei vieții urmau să fie înaintate spre examinare și decizie Sfântului Sinod. Anunțul a fost preluat în aceeași zi de agenția Basilica.

Conținutul plicului se cunoaște din studiul lui Perșa. Prin adresa 2590/2019, Sinodul Mitropolitan al Mitropoliei Ardealului a trimis Cancelariei Sfântului Sinod propunerea, însoțită de un studiu-document cu argumentele pentru canonizare, de referate de specialitate întocmite de membrii comisiei, de proiectele textelor liturgice, adică Vecernia, Utrenia, Troparul, Condacul, Sinaxarul și Acatistul, și de un proiect de tomos sinodal. Forma aceasta a dosarului a fost descrisă în al șaselea capitol.

Ceea ce nu s-a trimis contează însă la fel de mult. Perșa notează că icoana nu a fost transmisă Cancelariei Sfântului Sinod, deși în adresa 2590/2019 se menționa trimiterea ei. Amănuntul nu este birocratic. Prin decizia sinodală nr. 6370 din 29 octombrie 2010, aprobarea icoanelor de către Comisia de Pictură a Patriarhiei Române devenise obligatorie înainte de prezentarea lor către Sfântul Sinod, iar icoana este una dintre piesele pe care metodologia le cere explicit. Dosarul a ajuns la București fără exact acea piesă pe care o regulă din 2010 o adăugase listei.

De ce a fost întors dosarul în octombrie 2019?

Prin decizia nr. 9612 din 29 octombrie 2019, Sfântul Sinod a retrimis documentația spre reanalizare Subcomisiei sinodale de canonizare a sfinților români. Hotărârea aceasta a fost pomenită în capitolul al șaselea și explicată, ca mecanism, în al șaptelea: metodologia adoptată prin hotărârea nr. 5085 din 19 decembrie 2002 prevede întoarcerea dosarului cu recomandări atunci când sinodul mitropolitan, subcomisia sau plenul constată că el trebuie completat. Întoarcerea face parte din procedură și nu este un vot împotrivă.

După aceea urmează un interval despre care actele publicate nu spun nimic. Perșa, scriind în 2023, constată că nu a existat un răspuns final al reanalizării documentației trimise de Sinodul Mitropolitan al Mitropoliei Ardealului. Între 29 octombrie 2019 și iulie 2024, comunicatele Biroului de Presă al Patriarhiei Române nu consemnează o hotărâre sinodală privitoare la acest dosar.

Linia principală a canonizărilor a mers, în acei ani, pe alt drum. Prin hotărârea sinodală nr. 78, din 2021, Sfântul Sinod a propus canonizarea a 12 persoane cu viață sfântă, câte două pentru fiecare mare provincie istorică, și a fixat opt criterii pentru mărturisitorii din perioada comunistă. Arsenie Boca nu se afla între cele douăsprezece nume, fiindcă dosarul lui venise pe drumul lui propriu, de la Sibiu. Lista aceea și criteriile ei au fost date pe larg în capitolul precedent.

Rezultatul este o perioadă de aproape cinci ani în care dosarul nu este nici respins, nici aprobat. Pentru cititorul grăbit, tăcerea aceasta pare o amânare fără motiv. În logica procedurii ea înseamnă altceva: un dosar care se oprește nu este un dosar refuzat, iar o reanalizare fără termen este tocmai forma în care Biserica își ia răgazul pe care canoniștii îl descriu drept responsabilitate, nu drept încetineală administrativă.

Ce a hotărât Sfântul Sinod la 11-12 iulie 2024?

În zilele de joi și vineri, 11-12 iulie 2024, în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” din Palatul Patriarhiei, sub președinția Patriarhului Daniel, s-a desfășurat ședința de lucru a Sfântului Sinod. Comunicatul Biroului de Presă, publicat de Basilica pe 12 iulie, începe lista hotărârilor cu aprobarea canonizărilor pentru 16 sfinți români.

Comunicatul adaugă însă o condiție care arată că hotărârea a fost luată înaintea încheierii lucrului liturgic, nu după: textele liturgice ale unora urmau să fie completate, iar ale tuturor „diortosite într-o viitoare ședință a Sfântului Sinod”, adică îndreptate pe curat. Dosarul nu se închide, așadar, în ziua votului.

Pentru părintele de la Prislop, comunicatul scrie: „Părintele protosinghel Arsenie Boca, cu titulatura: Sfântul Cuvios Mărturisitor Arsenie de la Prislop, cu cinstire în ziua de 28 noiembrie”. Mitropolia Ardealului a publicat vestea a doua zi, pe 13 iulie 2024, sub chiar acest titlu, adăugând că proclamarea canonizării noilor sfinți va avea loc în anul următor, când Biserica Ortodoxă Română aniversa un secol de la recunoașterea statutului de Patriarhie.

Ce spune titulatura

Numele dat de Sinod nu este o formulă de politețe, ci o încadrare. În aceeași listă de 16 se văd trei feluri de nume. Unii primesc „Cuvios”, cuvântul rezervat monahilor, ca Sofian de la Antim, Paisie și Cleopa de la Sihăstria, Dometie cel Milostiv de la Râmeț sau Serafim cel Răbdător de la Sâmbăta de Sus. Alții primesc „Mucenic”, pentru cei al căror sfârșit a fost socotit martiriu, ca Preotul Mucenic Constantin Sârbu, Preotul Mucenic Ilarion Felea sau Cuviosul Mucenic Gherasim de la Tismana. Alții primesc „Mărturisitor”, pentru cei care au mărturisit credința sub prigoană fără să moară în temniță, ca Preotul Mărturisitor Dumitru Stăniloae.

Arsenie Boca a primit două dintre cele trei cuvinte: Sfântul Cuvios Mărturisitor. Adică monah și mărturisitor, nu mucenic. Iar „de la Prislop” leagă numele de locul unde este mormântul, nu de Sâmbăta de Sus, unde a fost stareț, și nici de Drăgănescu, unde a pictat. Ziua de cinstire, 28 noiembrie, este ziua morții lui, în 1989.

În aceeași zi de 12 iulie 2024, la o oră după comunicat, Basilica a publicat icoanele noilor sfinți canonizați. Piesa care lipsise din plicul trimis în 2019 era, la data hotărârii, făcută și arătată public.

Cum se scrie, de fapt, un Tomos sinodal?

Tomosul nu este un comunicat tipărit, ci un obiect lucrat de mână. Cu o zi înainte de proclamare, pe 3 februarie 2025, Basilica a publicat imagini de la redactarea lui și câteva date despre felul în care se face.

Actul este scris pe un pergament din piele de capră, iar imperfecțiunile și forma atipică a suportului îngreunează munca. Îl redactează pictorul Costel Nacu, inspector eparhial la Sectorul Patrimoniu și Pictură Bisericească al Arhiepiscopiei Bucureștilor. Pentru un asemenea tomos lucrează între trei sau patru zile și o săptămână, cu tușuri de caligrafie, cerneală și culori de pictură, folosind stilouri și penițe pe care și le-a modificat singur pentru scrierea pe pergament.

Pe pergament nu se scrie numai. Se și pictează: fotografiile de atunci îl arată pe Costel Nacu lucrând la reprezentarea Sfântului Serafim cel Răbdător de la Sâmbăta de Sus. În forma finală, titlul stă între două grupuri de sfinți zugrăviți, iar sub text se întind, pe mai multe rânduri, semnăturile ierarhilor.

Deosebirea aceasta de material are un înțeles practic. Un comunicat se corectează, o pagină de internet se rescrie, iar un pergament scris cu cerneală și semnat de toți membrii Sinodului nu. Documentul este făcut ca să rămână în forma în care a fost citit, iar cine vrea să verifice ce s-a hotărât se poate întoarce la el.

Ce scrie în Tomosul din 4 februarie 2025

Textul integral a fost publicat de Patriarhia Română și de Basilica în chiar ziua proclamării. Se intitulează „Tomos sinodal al Bisericii Ortodoxe Autocefale Române pentru proclamarea canonizării unor Sfinți Români” și se adresează clerului, cinului monahal și credincioșilor din Patriarhia Română.

Bucurie mare vestește astăzi fiilor săi Biserica noastră dreptmăritoare, la aniversarea centenarului Patriarhiei Române, hotărând ca în calendarul sfinților să fie așezați oamenii bineplăcuți lui Dumnezeu din poporul român.

Tomosul sinodal, 4 februarie 2025

Temeiul scripturistic invocat este versetul din Epistola către Evrei, capitolul 13, versetul 7: „Aduceți-vă aminte de mai-marii voștri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviți cu luare-aminte cum și-au încheiat viața și urmați-le credința”. Despre cei canonizați, textul spune că unii „au plătit cu viața mărturisirea lor de credință”, iar alții „au trăit un martiriu continuu nesângeros, răbdând temniță, torturi și nenumărate umilințe, iar după eliberare au fost în continuare prigoniți de cei fără de Dumnezeu”. Deosebirea dintre cele două propoziții este chiar deosebirea dintre „Mucenic” și „Mărturisitor” din titulaturi.

Urmează formula de procedură, care arată de unde vine hotărârea: Sinodul a lucrat „după consultarea Sinoadelor Mitropolitane ale Mitropoliei Munteniei și Dobrogei, Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, Mitropoliei Ardealului, Mitropoliei Clujului, Maramureșului și Sălajului, Mitropoliei Olteniei, Mitropoliei Banatului și Mitropoliei Basarabiei”, împreună cu toți ierarhii Sfântului Sinod. Toate cele șapte mitropolii au fost întrebate, nu doar cea de unde pornise dosarul.

Partea hotărâtoare este scurtă. Se hotărăște ca sfinții numiți, între care „Sfântul Cuvios Mărturisitor Arsenie de la Prislop, cu cinstire în ziua de 28 noiembrie”, „să fie numărați între sfinții Bisericii și să fie pomeniți cu cântări de laudă în zilele lor de prăznuire, urmând ca aceștia să fie înscriși în Sinaxar, în cărțile de cult, precum și în calendarul Bisericii Ortodoxe Române”.

Tomosul rânduiește apoi trei lucruri care vor urma: să se tipărească slujbele și viețile, să li se zugrăvească icoanele, iar chipurile lor „să fie zugrăvite la loc potrivit, alături de ceilalți sfinți de neam român, în bisericile care se vor ridica din temelie sau se vor zugrăvi de acum înainte”. În sfârșit, cere ca ei să fie și ocrotitori ai unor biserici noi sau reînnoite. Actul se încheie cu o datare în formă veche: „Acest Tomos Sinodal de canonizare se proclamă astăzi, 4 februarie, anul mântuirii 2025”, urmată de semnăturile Patriarhului Daniel și ale ierarhilor.

O observație pe care o poate face oricine deschide documentul: Tomosul enumeră cincisprezece titulaturi, nu șaisprezece, fiindcă Sfinții Cuvioși Paisie și Cleopa de la Sihăstria stau într-o singură intrare, cu o singură zi de cinstire, 2 decembrie. Cifra de 16 vine din numărul persoanelor, nu din numărul rândurilor.

Cum a decurs proclamarea generală de la Catedrala Patriarhală

Programul a fost publicat de Biroul de Presă al Patriarhiei Române pe 29 ianuarie 2025. El are două zile și o rânduială care nu este inventată pentru împrejurare.

Luni, 3 februarie 2025, la ora 17.00, la Catedrala Patriarhală, după încheierea Vecerniei, s-a săvârșit ultima slujbă de pomenire pentru cei 16 sfinți canonizați. Momentul acesta este balamaua întregii rânduieli: până atunci Biserica se roagă pentru ei, ca pentru orice adormit, iar de a doua zi li se roagă lor. Ultimul parastas este, deci, ultima dată când sunt pomeniți ca morți.

Marți, 4 februarie 2025, programul a început la ora 7.00, cu purtarea în procesiune a sfintelor moaște din Catedrala Patriarhală și a celor ale Sfântului Apostol Andrei, aduse de la Reședința Patriarhală, toate fiind așezate în Baldachinul Sfinților, pentru ca pelerinii să se poată închina. Între orele 9.00 și 12.00, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Patriarhul Daniel împreună cu membrii Sfântului Sinod și cu membrii Adunării Naționale Bisericești.

De la ora 12.00 a avut loc proclamarea generală a canonizării celor 16 sfinți duhovnici și mărturisitori din secolul al XX-lea, făcută de Patriarhul Daniel, înconjurat de ierarhii Sfântului Sinod. De la 12.30 s-a săvârșit slujba de Te Deum pentru Centenarul Patriarhiei Române, iar în toate lăcașurile de cult din Biserica Ortodoxă Română s-a săvârșit în același timp aceeași slujbă, la începutul căreia au fost trase clopotele timp de un minut.

Data nu a fost aleasă pentru Arsenie Boca și nici pentru vreunul dintre ceilalți cincisprezece. La 4 februarie 2025 se împlineau o sută de ani de la ridicarea Bisericii Ortodoxe Române la rangul de Patriarhie, iar canonizările au fost așezate în ziua aceea. Un dosar pornit în 2016 la Deva s-a încheiat, astfel, într-o zi hotărâtă de un calendar aniversar.

Ce s-a întâmplat după proclamare: acatistul și cartea

Lucrul anunțat în iulie 2024 s-a terminat după proclamare, nu înainte de ea. În ziua de joi, 6 februarie 2025, în aceeași Aulă Magna „Teoctist Patriarhul”, Sfântul Sinod a aprobat proiectele de texte pentru Acatistul Sfântului Preot Mărturisitor Ilie Lăcătușu, cu cinstire la 22 iulie, pentru Acatistul Sfântului Preot Mucenic Constantin Sârbu, la 23 octombrie, și pentru Acatistul Sfântului Cuvios Mărturisitor Arsenie de la Prislop, la 28 noiembrie.

Cu alte cuvinte, în momentul în care Tomosul era citit în catedrală, acatistul noului sfânt nu avea încă forma aprobată. El a primit-o două zile mai târziu. Diortosirea pomenită în comunicatul din 2024 s-a făcut pe bucăți, iar ședințele sinodale următoare au ținut loc de corectură.

Ultimul pas al lucrului editorial a venit după încă nouă luni. În noiembrie 2025, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă a publicat volumul „Acatistele Sfinților români proclamați cu prilejul Centenarului Patriarhiei Române”, care reunește acatistele celor 16 sfinți canonizați în 2024. Lucrarea a fost alcătuită de Departamentul Carte de Cult al Editurilor Patriarhiei Române.

Drumul unei canonizări se termină, așadar, la tipografie. Tomosul rânduise să se tipărească slujbele și viețile, iar volumul de acatiste este una dintre împlinirile acelei rânduieli, la douăzeci și una de luni de la hotărârea Sinodului.

De ce a mai durat zece luni până la proclamarea de la Prislop?

Pentru că proclamarea locală se face în eparhia unde sfântul este cinstit și în ziua lui. Prima zi de 28 noiembrie de după proclamarea generală a fost cea din 2025, iar ea a căzut la 36 de ani de la moartea părintelui, în 1989.

Pe 26 noiembrie 2025, Basilica scria că autoritățile din județul Hunedoara așteptau peste 15.000 de oameni la manifestările din 27 și 28 noiembrie. Ordinea publică era asigurată de efective ale Jandarmeriei, Poliției și Inspectoratului pentru Situații de Urgență, cu două ambulanțe SMURD, 32 de pompieri și o dronă care supraveghea drumul de acces spre mănăstire. Fenomenul pelerinajului de la Prislop, ca fenomen, a fost descris în al cincilea capitol al dosarului; cifrele de aici privesc numai ziua proclamării.

Pe 28 noiembrie 2025, Sfânta Liturghie a fost săvârșită la Altarul de vară al Mănăstirii „Sfântul Evanghelist Ioan” de la Prislop, în județul Hunedoara. La proclamarea locală au participat 28 de ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, în frunte cu mitropolitul Laurențiu al Ardealului, alături de obștea de maici a mănăstirii, condusă de stareța stavrofora Veniamina Lazăr. Cuvântul de învățătură a fost rostit de mitropolitul Irineu al Olteniei.

Apoi a venit actul propriu-zis. Tomosul sinodal prin care ierarhii hotărâseră canonizarea a fost citit de Preasfințitul Părinte Episcop Andrei și prezentat credincioșilor împreună cu icoana sfântului. Cele două piese pe care metodologia le cere, textul și chipul, au fost arătate în aceeași clipă, în fața mulțimii.

Ne-am pregătit 36 de ani ca să ne întâlnim cu Mântuitorul Hristos Care ni-l prezintă pe slujitorul Său, Părintele Arsenie Mărturisitorul.

Mitropolitul Laurențiu al Ardealului, Prislop, 28 noiembrie 2025

Ce lipsește, deocamdată, din rânduială

Tipicul canonizării solemne, sintetizat de preotul profesor Liviu Stan încă din 1950 și amintit în capitolul precedent, începe cu aducerea sfintelor moaște, ungerea lor cu Sfântul Mir și așezarea într-o raclă deschisă. La Prislop pasul acesta nu a avut loc. Mormântul a rămas unde era, iar rânduiala s-a împlinit prin citirea Tomosului și prin arătarea icoanei.

În aceeași zi, mitropolitul Laurențiu a anunțat ce urmează: după terminarea lucrărilor la noua biserică mare a Mănăstirii Prislop, lăcașul va primi spre ocrotire moaștele Sfântului Cuvios Mărturisitor Arsenie. Ridicarea bisericii, a spus el, a întâmpinat numeroase încercări. Până la ziua aceea, partea din rânduială care privește moaștele rămâne nefăcută, iar faptul acesta se scrie aici fără comentariu, fiindcă el ține de lucrări de construcție, nu de dosar.

Ce stă pe act și ce rămâne deschis

Pe act stau, în ordine: ședințele comisiei teologice mitropolitane din 16 aprilie și 31 octombrie 2016; anunțul Episcopiei Devei și Hunedoarei din 5 septembrie 2019; adresa 2590/2019, cu ce cuprindea și cu ce îi lipsea; decizia nr. 9612 din 29 octombrie 2019, de retrimitere spre reanalizare; hotărârea Sfântului Sinod din ședința de lucru de la 11-12 iulie 2024, cu titulatura și ziua de cinstire; Tomosul sinodal proclamat la 4 februarie 2025; aprobarea acatistului la 6 februarie 2025; volumul de acatiste din noiembrie 2025; și proclamarea locală de la Prislop, din 28 noiembrie 2025.

Nu stau pe act, fiindcă nu au ediție publică, piesele dinăuntrul dosarului: studiul-document, referatele de specialitate întocmite de membrii comisiei și avizul Subcomisiei sinodale. Ele se păstrează la Cancelaria Sfântului Sinod și în arhiva Mitropoliei Ardealului, iar acolo se îndreaptă cine duce cercetarea mai departe. Metodologia din 2002 cere ca rezultatele cercetărilor să fie publicate în presa eparhială și în revistele bisericești, deci și acelea sunt un loc de căutat.

Rămâne deschisă întrebarea cea mai firească: ce s-a schimbat între octombrie 2019 și iulie 2024. Comunicatele consemnează hotărâri, nu dezbateri, iar din afară se vede numai capătul drumului. Absența unui document publicat nu spune nimic despre ce s-a cercetat înăuntru, iar cine citește altceva în tăcerea aceea citește mai mult decât scrie.

Ce poate verifica singur un cititor este, în schimb, aproape tot scheletul de mai sus: textul integral al Tomosului, publicat de Patriarhia Română; comunicatele Biroului de Presă, fiecare cu data lui; paginile Mitropoliei Ardealului despre hotărârea din iulie 2024 și despre proclamarea din noiembrie 2025; și nota de subsol din studiul lui Răzvan Perșa, unde stau numerele celor două adrese. Cu acestea în mână, canonizarea lui Arsenie Boca se poate reface an cu an, fără să fie nevoie de crezare pe cuvânt.