15 noiembrie 1813: prima școală de inginerie în limba română

Prima școală de inginerie în limba română nu s-a născut dintr-un program de culturalizare, ci dintr-o problemă de proprietate: moșiile Moldovei se judecau pe hotare, iar actele de hotărnicie erau scrise românește. La 15 noiembrie 1813, sub domnia lui Scarlat Calimachi, se aprobă la Iași un „clas de inginerie și de hotărnicie în limba română”, alipit pe lângă Academia grecească. A dat o singură promoție, dar aceea a fost cea dintâi promoție de ingineri formată în țară.

De ce avea nevoie Moldova de ingineri care știau românește?

Răspunsul stă în dosarele de judecată, nu în discursuri. V.A. Urechia, în „Istoria școlelor de la 1800-1864”, explică limpede neajunsul: un asemenea studiu exista și în școala grecească, însă inginerii formați acolo nu erau de folos țării, fiindcă nu cunoșteau limba vechilor hotărnicii moldovenești și nu puteau astfel duce la capăt delimitările moșiilor aflate în litigiu, foarte numeroase pe atunci. Un inginer care nu putea citi un act de hotar era, practic, nefolositor.

E. Lovinescu, în monografia „Gheorghe Asachi. Viața și opera lui”, adaugă interesul domnesc. Scarlat Calimachi lucra în acei ani la o nouă condică de legi, iar desele încălcări de hotare, urmate de procese fără sfârșit, îi stăteau în drum. Nevoia unei școli de inginerie fusese arătată, de altfel, încă la sfârșitul secolului al XVIII-lea, în raportul mitropolitului Iacob către domn. În eforia școlară se aflau Veniamin Costachi și Mihail Sturza, iar cererea eforiei a fost primită.

Ce spune actul din 15 noiembrie 1813?

Aici documentele cer precizie. Lovinescu numește actul „anaforaua lui Callimachi din 15 Noemvrie 1813”, adică un raport al eforiei încuviințat de domn, nu un hrisov de ctitorire. Prin el „se întemeiază un clas de inginerie și de hotărnicie în limba română, alipit pe lângă școala grecească, zisă «domnească»”. Asachi însuși, în lucrarea lui din 1858 despre învățătura publică în Moldova, rezumă deznodământul în șase cuvinte.

acest proiect s-a încuviințat și s-a pus în lucrare

Gheorghe Asachi, „Cvestia învățăturii publice în principatul Moldovei”, 1858, citat de E. Lovinescu

Urechia datează la fel: „Încă la 1813, în 15 Noembre, sub domnia lui Scarlat Calimach, la Iași se inaugură de G. Asaki, chiar în sînul Academiei grecești de la Mitropolie, clasa specială de inginerie civilă”. Istoricul universitar al Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași mută însă hotărârea domnească în martie 1813, când Scarlat Calimachi aprobă înzestrarea și modernizarea Academiei Domnești, una dintre măsuri fiind introducerea unui curs de „știință inginerească”. Cele două date nu se bat cap în cap: una este decizia de principiu asupra Academiei, cealaltă este actul care înființează clasul în limba română.

Ce se învăța la clasul de inginerie și hotărnicie?

Programa se reconstituie din ce a scris Asachi și din ce au reținut cei care i-au citit hârtiile. Pentru clasă, el a alcătuit îndată, în limba română, un tratat de aritmetică, unul de algebră, unul de geometrie, unul de trigonometrie și o geodezie practică. După teorie veneau desenul liniar, desenul topografic și desenul arhitectonic, iar la urmă practica pe teren: ridicarea planurilor cu instrumente geodezice. Istoricul universitar de la Iași dă, pentru anii 1814-1818, următoarele materii: matematici, geometrie, trigonometrie, geologie și topografie.

Cursurile au durat cinci ani și s-au încheiat cu un examen general, la 18 iunie 1818. Pentru examen s-au expus planuri topografice, de arhitectură și de fortificații, iar Urechia îl socotește cel dintâi succes al învățăturii în limba română. Drumul nu a fost fără ciocniri: școala românească se izbea de școala grecească de sub același acoperiș. Cu Ștefan Duca, Asachi s-a împăcat, dar cearta a izbucnit la venirea lui Govdelas ca director al gimnaziului elinesc. Eforia a ținut cu el: printr-un raport din 8 februarie 1819, epitropii Veniamin Costachi, beizadea Scarlat Ghica, Constantin Mavrocordat și Mihail Sturza îi recunoșteau zelul și roadele stăruințelor.

Cine au fost cei șapte ingineri ai lui Asachi?

Lista elevilor, păstrată de Asachi și reprodusă de Urechia, numără peste treizeci de nume și spune mult despre cine credea atunci în matematică: fiul domnitorului Alexandru Calimachi, viitor ambasador al Porții la Viena, Teodor Balș, viitor caimacam al Moldovei, Alexandru Balș, logofăt și ministru, vornicul Vasile Beldiman, doi Cantacuzini, trei Sturdzești, Petru Asachi, fratele lui Gheorghe, doi Greceni, poetul Daniil Scavinschi și Teodor Chirangelo, un elev de șaizeci de ani împliniți.

Dintre toți aceștia, șapte au ieșit cu titlul de ingineri, iar cel puțin doi, Scarlat Osvald și Fotache Ghețu, au practicat ingineria până la capăt. Cifra pare mică până când o pui lângă punctul de plecare: o țară fără niciun inginer format în limba locului și fără manuale în română.

1813 sau 1814? De ce izvoarele dau ani diferiți

Cine caută data se lovește de trei ani diferiți, iar fiecare are temeiul lui. Actul de încuviințare este din 15 noiembrie 1813. Predarea efectivă a început în 1814, când Asachi a ținut, cel dintâi, în limba română, cursul de matematică teoretică și de aplicație practică de geodezie și arhitectură. De aici vine prudența bibliografiei: volumul „Iași. Efigii culturale”, publicat de Biblioteca Județeană „Gh. Asachi”, scrie „1813 (1814?)” și arată că școala a funcționat până în 1818.

Al treilea an este 1819. Examenul general s-a dat la 18 iunie 1818, dar titlurile de inginer apar în însemnările lui Asachi la 1819. Cine scrie „școala a funcționat 1813-1818” și cine scrie „absolvenții din 1819” citează, amândoi, documente reale. Deosebirea dintre actul de înființare, începutul predării, examenul și acordarea titlului explică toate variantele care circulă.

Ce a rămas din prima școală de inginerie în limba română

A rămas un început care s-a dovedit greu de stins. Clasul lui Asachi a avut o singură promoție și apoi s-a închis, dar firul a fost reluat: în 1833 se inaugurează Academia Mihăileană, cu o școală de inginerie civilă, iar în 1844, la propunerea aceluiași Asachi, durata studiilor la secția de inginerie civilă trece de la doi la trei ani. În 1849 el înființează la Iași o „școală de aplicație pentru ingineri și conductori”. Universitatea Tehnică din Iași, care îi poartă numele, își leagă astăzi începuturile de anul 1813.

Cât despre măsura omului, ea se judecă cu mijloacele vremii lui. Nu exista terminologie tehnică în română, nu existau manuale, nu exista o catedră, iar școala trebuia să încapă în clădirea unei academii grecești cu alt director și alte interese. Urechia, care a citit actele, și-a îngăduit o comparație scurtă: Asachi este pentru Moldova mai mult decât a fost Gheorghe Lazăr pentru Muntenia. Legenda unei „universități tehnice întemeiate în 1813” nu stă în picioare, fiindcă vorbim despre un clas alipit unei școli străine. Fapta rămâne, totuși, întreagă: cea dintâi predare de științe exacte în limba română, cu examen public și cu absolvenți care au ridicat planuri pe teren.