Bătălia de la Morgarten, 1315: ce au găsit arheologii la 700 de ani

Bătălia de la Morgarten este una dintre cele mai cunoscute lupte ale Evului Mediu european și una dintre cele mai slab documentate. La 15 noiembrie 1315, o oaste habsburgică a fost prinsă într-o ambuscadă pe un drum îngust de lângă lacul Ägeri și pusă pe fugă. În 2015, la 700 de ani, două cantoane elvețiene au trimis arheologi să caute dovezile pe teren. Rezultatul merită citit cu atenție.

Ce s-a întâmplat la Morgarten la 15 noiembrie 1315?

Miezul faptei este considerat sigur de cercetarea elvețiană: în noiembrie 1315, o ceată de cavaleri habsburgici condusă de ducele Leopold de Habsburg a pornit de la Zug prin valea Ägeri, a nimerit la Morgarten într-o ambuscadă a schwyzerilor și a fost pusă pe fugă. Muzeul Național Elvețian descrie terenul: drum îngust, pământ neregulat și mlăștinos. La capătul lacului, la poalele muntelui Morgarten, se întindea o zonă de mlaștină pe care coloana a trebuit, probabil, să o treacă în șir indian.

Leopold nu se aștepta la un atac în acel loc. Atacul a avut totuși loc, iar schwyzerii au folosit surpriza și cunoașterea terenului împotriva unui dușman mult mai puternic. Luptătorii habsburgici și-au căutat scăparea în fugă, iar ducele însuși a putut fugi. Mai departe de atât, izvoarele tac.

De ce a venit Leopold de Habsburg împotriva schwyzerilor?

Nu pentru libertate și nici pentru idei. Conflictul era o ceartă de hotar veche de două sute de ani între schwyzeri și Mănăstirea Einsiedeln, purtată pentru linia numită March. Leopold, nepot al lui Rudolf de Habsburg, mort în 1291, și duce de Austria, era printre altele protectorul mănăstirii. Hotărâse să îi pedepsească pe schwyzeri pentru mutarea necontenită a hotarului și pentru jefuirea mănăstirii, cu doi ani înainte.

Se adăuga o socoteală dinastică: nobilimea locală nu sprijinea pretenția lui Friedrich cel Frumos, fratele lui Leopold, la coroana regală, ci pe aceea a lui Ludovic de Bavaria, un Wittelsbach. Până în acest punct, arată Muzeul Național Elvețian, izvoarele sunt relativ coerente. Restul este, în bună măsură, presupunere: Leopold și-a strâns trupele la Zug, unde habsburgii aveau o bază, iar de ce a ales la 15 noiembrie 1315 drumul peste Sattel, și nu pasul Raten, rămâne neclar. O ninsoare timpurie ar fi o explicație.

Ce spun izvoarele despre bătălia de la Morgarten?

Spun foarte puțin, iar aceasta este cheia întregii povești. Raportul arheologic publicat în revista Archäologie Schweiz o scrie fără ocolișuri: însemnări contemporane despre locul exact al luptei, despre desfășurarea ei și despre numărul participanților nu se cunosc, iar speculațiile și reconstituirile de mai târziu sunt cu atât mai numeroase. Situația izvoarelor de arhivă privitoare la Morgarten este proastă, motiv pentru care s-a încercat localizarea locului prin obiecte pierdute pe teren.

Imaginile pe care le avem în minte sunt mult mai noi decât lupta. Cea mai cunoscută, cavaleria habsburgică bine înarmată în stânga și schwyzerii aruncând cu pietre și lănci în dreapta, vine din Cronica oficială berneză a lui Diebold Schilling, pictată între 1478 și 1483, adică la o sută șaizeci de ani după întâmplare.

Ce au găsit arheologii în 2015?

În primăvara anului 2015, cantoanele Schwyz și Zug au cercetat cu detectorul de metale presupusul câmp de luptă, sub conducerea științifică a Oficiului pentru monumente și arheologie al cantonului Zug. Căutarea a fost pornită în legătură cu aniversarea de 700 de ani și cu o emisiune a magazinului științific Einstein al televiziunii publice elvețiene, dar și pentru a o lua înaintea căutătorilor ilegali de comori, ale căror urme fuseseră observate în zonă. Suprafața luată la pas era de circa 800.000 de metri pătrați de câmp și de pădure, pe porțiuni abrupte, de 1,8 milioane de ori mai mare decât discul unui detector.

Prospectorul Romano Agola a strâns, în 200 de ore de lucru, mai multe sute de obiecte, cu o greutate de aproximativ 80 de kilograme. Cifra impresionează până la detaliul esențial: covârșitor, materialul este deșeu de civilizație din a doua jumătate a secolului al XX-lea. Obiectele acoperă laolaltă o întindere de peste 2000 de ani.

• Cel mai vechi lot datează din epoca romană: un crampon de fier, o fibulă cu șarnieră de la o haină de femeie, o aplică de curea de la harnașament și trei monede. Ele dovedesc, pentru prima dată, prezența romanilor în zona Sattel.
• Zece piese pot fi datate în Evul Mediu dezvoltat, printre ele un pinten cu spin, două vârfuri de săgeată de fier, o fibulă-disc și două inele de deget, acestea din urmă rare la nivel supraregional.
• Lotul medieval târziu, adică obiectele datate aproximativ între 1250 și 1500, este cel mai numeros după cel modern: pumnale, un cuțit mare, un fragment de potcoavă, o cataramă de curea în formă de D, două vârfuri de săgeată sau de arbaletă, o garnitură de capăt de teacă, o garnitură de casetă cu rozetă și un pinten cu rotiță.
• Piesa cea mai spectaculoasă este un mic tezaur de douăsprezece monede de argint cu patru colțuri, bătute între aproximativ 1260 și începutul secolului al XIV-lea de episcopia de Basel, de abația Fraumünster din Zürich, de Solothurn și de abația Allerheiligen din Schaffhausen. În Elveția centrală s-au găsit până acum puține monede de acest fel.
• Un număr mai mare de gloanțe de plumb, strânse pe o suprafață mică, ar putea veni din luptele din 1798, de la alipirea văii Ägeri la Republica Helvetică.

Dovedesc descoperirile că bătălia de la Morgarten a avut loc?

Nu. Aceasta este concluzia celor care au făcut cercetarea, iar ei o spun într-o singură frază.

O legătură limpede cu bătălia de la Morgarten nu se poate stabili la niciuna dintre piese.

Anette JeanRichard, Stefan Hochuli, Eva Roth Heege, Archäologie Schweiz 39/2016/3, în traducere

Argumentele sunt tehnice și convingătoare. Piesele au fost scoase de la cel mult 20 de centimetri adâncime, fără legături de strat, deci fără posibilitatea unei încadrări stratigrafice, iar o datare științifică a obiectelor de metal nu este posibilă; încadrarea s-a făcut tipologic și prin comparație. La cele două pumnale, împrejurările descoperirii vorbesc împotriva pierderii într-o luptă. Cele două vârfuri de săgeată sau de arbaletă pot veni la fel de bine de la o vânătoare. Pintenul cu rotiță și potcoavele s-ar putea să fi fost pierdute în timpul unei călătorii obișnuite, din oboseala materialului. Nicăieri densitatea descoperirilor nu a indicat o așezare sau un loc de înmormântare; piesele par legate de drumuri, de puncte de observație și de folosirea intensă a pământului și a pădurii.

Titlul articolului științific spune și el ceva despre felul în care s-a vorbit despre descoperiri: „Senzație sau isterie de presă?”. Rezultatele au fost anunțate la 18 iunie 2015, în ajunul unei sărbători populare de trei zile. Monitorizarea presei, comandată pentru o lună, a numărat peste 300 de relatări tipărite și online din toată lumea și aproximativ 20 de materiale de televiziune și de radio. Un cotidian elvețian de mare tiraj scrisese pe prima pagină, în aceeași zi, că descoperirile ar dovedi pentru prima dată că Morgarten nu este un mit. Raportul arheologilor nu spune asta.

Mai trebuie spus și ce s-a pierdut înainte. O parte din piesele legate în trecut de luptă, printre care un pinten de călăreț și o potcoavă găsite în 1909, nu se mai află astăzi la îndemâna cercetării, iar din fotografii vechi se poate bănui că unele nici nu erau din secolul al XIV-lea. La cele mai multe nu se cunosc nici locul exact, nici împrejurările descoperirii.

Ce rămâne din izbânda schwyzerilor

Rămâne totul, mai puțin decorul. Faptul că nu putem lega un singur obiect de ziua de 15 noiembrie 1315 nu înseamnă că lupta nu a avut loc: absența unei dovezi se numește absență. Cercetarea elvețiană consideră în continuare drept sigur istoric faptul că o ceată de cavaleri habsburgici a fost prinsă în ambuscadă și pusă pe fugă. Judecată cu mijloacele vremii ei, fapta cântărește greu: niște țărani și păstori de munte, fără cavalerie și fără bani de mercenari, au oprit o oaste nobiliară folosind singurul avantaj pe care îl aveau, terenul.

Ce s-a adăugat mai târziu este altceva. În același an, schwyzerii au încheiat cu vecinii din Uri și Unterwalden o alianță, pecetluită prin documentul cunoscut drept scrisoarea de la Morgarten, iar legătura dintre această alianță și victoria neașteptată este, cel mai probabil, reală. Din ea s-a tras însă, mult mai târziu, întemeierea Confederației, iar ambuscada a fost prelucrată într-o bătălie pentru libertate. Cearta de hotar cu mănăstirea, adevăratul motiv al conflictului, s-a stins în 1350, fără nicio glorie.