Cutremurul din Alep, octombrie 1138: de unde vin cei 230.000 de morți

Cutremurul din nordul Siriei, început în octombrie 1138, apare de decenii în listele celor mai ucigașe seisme din istorie, cu aproape 230.000 de morți la Alep. Cifra există, dar nu îi aparține: ea vine dintr-o cronică scrisă trei secole mai târziu, care a pus pe seama Alepului pierderile unui alt cutremur, petrecut în 1139 la Ganjak, în Caucaz.

Cifra care circulă

În listele celor mai ucigașe cutremure din istoria consemnată, Alepul anului 1138 stă de obicei pe locul trei sau patru, cu un număr de morți dat rotund: 230.000. Cifra a intrat în cataloage, de acolo în enciclopedii și de acolo în articolele care se scriu la fiecare cutremur mare din Siria sau din Turcia.

Ea are totuși un izvor identificabil, iar istoria seismologică a Orientului Apropiat l-a urmărit până la capăt. Rezultatul acelei urmăriri este unul dintre cazurile cele mai limpezi de cifră greșită care a supraviețuit propriei dezmințiri.

De unde vine cifra

Seismologul Nicholas Ambraseys, de la Imperial College din Londra, a publicat în 2004, în revista Annals of Geophysics, un studiu despre cutremurele secolului al XII-lea din Orientul Apropiat, scris anume pentru arheoseismologi și pentru istoricii care lucrează cu date seismice. Despre cifra de la Alep el scrie că provine de la Ibn Taghribirdi, autor din secolul al XV-lea, adică la trei sute de ani după eveniment, care raportează o pierdere de 230.000 de vieți într-un cutremur ce ar fi fost cel mai grav la Alep.

Concluzia studiului este fără echivoc: aceste pierderi s-au datorat cutremurului din Ganjak, din 30 septembrie 1139, pe care studiul îl așază în Georgia, nu celui din nordul Siriei. Autorii de mai târziu, arată Ambraseys, amestecă cutremurul din 1138 atât cu seismele din noiembrie 1137 din Jazira, cât și cu marele cutremur din 1139. Trei evenimente diferite, strânse într-unul singur, cu bilanțul celui mai greu lipit pe numele orașului cel mai cunoscut.

Există și o verificare simplă, care nu cere arhive: Alepul avea pe atunci câteva zeci de mii de locuitori. O pierdere de 230.000 de oameni într-un oraș de câteva zeci de mii este aritmetic cu neputință, oricât de distrugător ar fi fost cutremurul.

Ce spun izvoarele apropiate de eveniment

Martorul cel mai bun este Ibn al-Qalanisi, cronicar contemporan care scria la Damasc. El pune prima zguduire în anul 533 al hegirei, marți 4 Safar, adică marți 10 octombrie 1138, și înșiră apoi o serie de replici: în noaptea de vineri 14 Safar, la 19 Safar, în noaptea de miercuri 26 Safar și ultima în primele ceasuri ale lui 28 Safar, adică vineri 3 noiembrie. Ambraseys socotește șocul principal la 11 octombrie 1138, iar seria întreagă se întinde pe trei luni, din octombrie până în decembrie.

Un autor mai târziu, Kemal al-Din, pomenește o singură zguduire, joi 13 Safar, adică 19 sau 20 octombrie 1138, ceea ce nu se potrivește cu datele lui al-Qalanisi. Explicația pe care o dă studiul este interesantă în sine: datele felurite din izvoare arată că martorilor le-a fost greu să deosebească seismul principal de celelalte zguduiri, mai ales dacă a fost un cutremur multiplu. Iar izvoarele vremii, adaugă Ambraseys, nu se remarcă prin simțul datei și al ordinii cronologice.

Compilațiile moderne au adăugat propria încurcătură. Catalogul cutremurelor istorice ale Siriei, publicat în 2005 de Mohamed Reda Sbeinati, Ryad Darawcheh și Mikhail Mouty, în aceeași revistă, strânge variantele: Sieberg, în 1932, dădea 8 septembrie 1138; o lucrare din 1994 dădea 15 octombrie; iar Poirier și Taher, în 1980, mutau evenimentul în noiembrie 1139, cu Alepul distrus. Așa se naște o dată disputată: nu din rea voință, ci din copierea unor cataloage care se corectaseră deja între ele.

Ce s-a prăbușit de fapt

Cutremurul a lovit un ținut de graniță între musulmani și cruciați, în care mai toate așezările suferiseră deja din războaie și din seisme mai vechi. Cel mai greu lovit a fost castelul de la Harim, aflat în stăpânire francă: a fost sfărâmat, iar biserica s-a prăbușit.

La Athareb, ținut de musulmani și slăbit de războaie și de cutremurul de 24 de ani mai înainte, citadela s-a prăbușit cu totul și a ucis 600 de oameni din garnizoană; guvernatorul a fugit cu câțiva supraviețuitori la Mosul. Urmează un amănunt pe care nicio listă de catastrofe nu îl reține: scutirea de dări care a venit după cutremur a ajutat reconstrucția, fiindcă guvernatorul ridicase până atunci taxele. Cetățuia de la Shih a fost distrusă în întregime, Zaradna la fel, deși fusese ruinată și mai înainte. La Azrab, la nord de Alep, pământul s-a deschis în mijlocul satului, care s-a surpat apoi cu totul, cel mai probabil în urma unei alunecări de teren declanșate de seism. La Bizaah s-au prăbușit turnuri din ziduri.

În Alep însuși, paguba a fost însemnată, dar nu catastrofală: zidurile orașului s-au boltit, zidurile citadelei s-au crăpat, pietre desprinse din ele au căzut în uliți, case s-au surpat, iar cele două părți ale zidului, la est și la vest de citadelă, au fost străpunse. Kemal al-Din scrie totuși că paguba la Alep nu a fost mare, iar cel mai rău lucru a fost prăbușirea citadelei din apropiere, de la Athareb. Catalogul cutremurelor istorice ale Siriei așază orașul, pentru octombrie 1138, la intensitatea VI până la VII, iar seria întreagă o încadrează la replici.

De ce au murit puțini oameni

Răspunsul stă în izvoare și este partea cea mai omenească a întregii povești. Preveniți de zguduirile premergătoare, oamenii și-au părăsit casele și au fugit la câmp. Mai mult: în tot răstimpul dintre 4 și 19 Safar, adică între 10 și 25 octombrie, populația Alepului a locuit în afara orașului. Cincisprezece zile petrecute sub cerul liber, pe baza unor semne citite corect, explică de ce un cutremur care a străpuns zidurile unei cetăți nu a îngropat un oraș.

Judecat cu mijloacele vremii lui, acesta este un act de prevedere colectivă remarcabil, iar el se pierde complet atunci când evenimentul se reduce la o cifră de 230.000. Cifra umflată nu doar greșește: ea șterge exact fapta care a salvat oameni.

Două mențiuni care nu țin

Prima este Raqqa, pe Eufrat, legată adesea de acest cutremur pe temeiul cronicii lui Mihail Sirianul. Studiul din 2004 arată că lucrurile stau altfel: după ce consemnează cutremurul de la Alep din octombrie 1138, Mihail trece la o însemnare despre o iarnă grea, din decembrie până în februarie, în care a înghețat Eufratul, și abia după aceea pomenește deschiderea pământului și înghițirea a 40 de oameni lângă Raqqa, fără să lege întâmplarea de cutremur și fără să spună că deschiderea pământului ar fi fost urmarea unui seism. Nu există dovadă că șocul a fost răspunzător de ce s-a petrecut la Raqqa.

A doua este întinderea. Cutremurul și unele dintre replicile lui s-au simțit la Damasc, dar nu la Ierusalim. Un seism resimțit la Damasc și nu la Ierusalim nu poate fi evenimentul de proporții planetare pe care îl sugerează cifra care circulă.

Cum se scrie corect

Formularea care rezistă este aceasta: în nordul Siriei, între octombrie și decembrie 1138, s-a desfășurat o serie de cutremure distrugătoare, cu șocul principal la 10 sau 11 octombrie; cel mai greu lovite au fost castelul de la Harim și citadela de la Athareb, unde au murit 600 de oameni din garnizoană; Alepul a suferit pagube însemnate la ziduri și la case, dar nu a fost distrus, iar locuitorii lui, preveniți de zguduirile premergătoare, au stat două săptămâni în afara orașului.

Numărul total de morți nu se cunoaște. Izvoarele nu îl dau, iar singura cifră care circulă aparține altui cutremur. Pentru o evaluare a hazardului seismic, și nu doar pentru o listă de curiozități, deosebirea este hotărâtoare: tocmai pentru asta a fost scris studiul din 2004, ca să pună pe hârtie ce se știe despre seismicitatea regiunii în secolul al XII-lea și să arate cum se folosesc greșit datele macroseismice.