Un oraș roman de 30 de hectare, cartat în Austria: a trăit doar un secol

Pe malul Ennsului, în Austria Inferioară, un oraș roman de 25 până la 30 de hectare a fost cartat aproape fără săpătură. Universitatea din Innsbruck a anunțat pe 25 septembrie 2026 că structurile măsurate arată o așezare planificată, cu rețea regulată de străzi și un amfiteatru de circa 8.000 de locuri. Orașul a funcționat în jur de o sută de ani, din preajma anului 80 până în preajma anului 180 d.Hr., iar apoi a fost părăsit.

Ce arată măsurătorile

Cercetarea s-a făcut la Stein, o parte a comunei St. Pantaleon-Erla, și combină metode care nu distrug situl: prospecțiuni geofizice realizate de GeoSphere Austria, fotografie aeriană, săpături mici și țintite, plus analize de laborator. Rezultatul este imaginea de ansamblu a unui oraș cu trasee de străzi ordonate, întins pe 25 până la 30 de hectare. Amfiteatrul este piesa care surprinde cel mai mult: cu circa 8.000 de locuri, se apropie de capacitatea celui de la Carnuntum, cel mai mare centru roman din regiune. Metodele acestea au o limită pe care echipa o spune deschis: ele arată forme îngropate, adică ziduri, drumuri și gropi, dar nu arată direct cine a locuit acolo și când. Datarea vine din săpăturile mici și din obiectele scoase la suprafață, nu din hartă.

Cine a făcut cercetarea

Proiectul este condus de Gerald Grabherr, de la Institutul de Arheologii al Universității din Innsbruck, împreună cu Barbara Kainrath, de la Research Archaeology. Alături lucrează Forum Donaulimes, GeoSphere Austria și serviciile de arheologie ale landurilor Austria Superioară și Austria Inferioară. În același loc se afla și un castru de trupe auxiliare, identificat în 2017 prin fotografii făcute cu dronă: zid de piatră, turnuri la colțuri și între ele, iar în jur un sat militar cu străzi și locuințe. Din patru colecții particulare au fost inventariate peste 2.000 de obiecte mici, printre care șapte diplome militare, peste 500 de piese de bronz, circa 200 de fibule și circa 500 de monede.

Un secol de viață, apoi pietrăria

Monedele dau capătul cronologic cel mai limpede: șirul lor se întrerupe brusc în anul 180 d.Hr., la trecerea de la Marcus Aurelius la Commodus, adică la încheierea celui de al doilea război marcomanic. Oamenii și atelierele s-au mutat la Lauriacum, tabăra legionară de la Enns, care a ajuns atunci la înflorire și a crescut cam la de trei ori suprafața orașului părăsit. Ce rămăsese în picioare la Stein a fost folosit mai târziu ca pietrărie, adică drept rezervă de materiale de construcție pentru alții. O sută de ani este puțin pentru un oraș roman, și tocmai asta îl face interesant: așezarea a fost ridicată dintr-un plan, a crescut repede și s-a stins înainte să aibă timp să se transforme, deci păstrează o singură etapă de urbanism, fără suprapunerile obișnuite din orașele care au trăit secole.

Ce spun sursele

Echipa propune drept nume antic Claudivium, o localitate pe care Claudius Ptolemeu o trece în Geografia sa la coordonate potrivite pentru locul descoperit, iar râul care intră dinspre nord ar fi Aist. În plus, numele dispare din izvoarele antice după anul 180, exact când încetează și așezarea. Universitatea din Innsbruck formulează totuși prudent: identificarea este probabilă, nu dovedită. Nu s-a găsit până acum nicio inscripție care să scrie numele pe piatră. Zona face parte din sistemul de apărare al Dunării, înscris în 2021 în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO, cu 77 de componente din Germania, Austria și Slovacia.

Ce nu se știe încă

Rămân deschise trei lucruri. Primul este identificarea definitivă: fără inscripție sau document, Claudivium rămâne o propunere bine argumentată, nu un fapt stabilit. Al doilea este cronologia dintre domnia Flavienilor, între 69 și 96 d.Hr., și războaiele marcomanice din 166-180: nu se cunoaște încă în detaliu cum a crescut orașul în acest interval. Al treilea nu este de ordin științific, ci practic: proiectul nu are finanțare asigurată pe termen lung, iar fără ea harta rămâne o hartă, fără săpăturile care ar putea să o verifice.