- 01Cultura Cucuteni începe în jurul anului 4600 î.Hr., adică după alte culturi mai vechi din sud-estul Europei, așa că nu poate fi numită cea mai veche civilizație a continentului. Tăblițele de la Tărtăria, invocate ca dovadă a unei scrieri cucuteniene, aparțin culturii Vinča din Transilvania și sunt cu secole mai vechi. Între sfârșitul culturii Cucuteni și epoca dacilor trec aproximativ trei milenii, interval în care se schimbă și cultura materială, și compoziția genetică a populației.
Puține subiecte de arheologie românească circulă pe internet în atâtea variante ca acesta. Cucutenii apar, pe rând, drept cea mai veche civilizație a Europei, drept primii oameni care au scris și drept strămoșii direcți ai dacilor și ai noștri. Merită luate pe rând, pentru că realitatea documentată e destul de impresionantă fără adaosuri.
Cea mai veche civilizație a Europei?
Cronologia radiocarbon așază cultura Cucuteni între 4600 și 3600 sau 3500 î.Hr., cu o fază pregătitoare, Precucuteni, între 5050 și 4600 î.Hr. Sunt date solide, sprijinite pe zeci de măsurători. Problema e alta: la 4600 î.Hr., sud-estul Europei era deja plin de comunități agricole vechi de peste un mileniu.
Două exemple sunt suficiente. Așezarea de la Tărtăria, în județul Alba, aparține culturii Vinča și a fost datată, pe oase umane găsite în același context, între 5370 și 5140 î.Hr. Este cu șase sute până la opt sute de ani mai veche decât începutul culturii Cucuteni. Iar necropola de la Varna, în Bulgaria, celebră pentru mormintele ei cu piese de aur, a fost datată printr-un program de 71 de măsurători radiocarbon pe 53 de morminte, coordonat de Thomas Higham împreună cu Vladimir Slavcev, Bisserka Gaydarska și John Chapman: cimitirul începe între 4596 și 4516 î.Hr. și se încheie între 4427 și 4341 î.Hr., adică a funcționat aproximativ un secol și jumătate, exact în perioada în care cultura Cucuteni abia își începea drumul.
Rămâne întrebarea dacă Cucuteni poate fi numită civilizație. Nu a lăsat scriere, state sau monumente de piatră. A lăsat însă așezări care ajung la 320 de hectare și la circa 10.000 de locuitori, printre cele mai mari comunități preistorice cunoscute din Europa. Dacă acelea pot fi numite orașe este o întrebare deschisă chiar pentru cercetătorii care le studiază: proiectul britanic care a săpat la Nebelivka se numește, cu semnul întrebării inclus în titlu, „Urbanism timpuriu în Europa?”.
Primii care au scris? Tăblițele de la Tărtăria nu sunt Cucuteni
Afirmația că populația Cucuteni ar fi inventat scrierea se sprijină, aproape de fiecare dată, pe tăblițele de la Tărtăria. Confuzia este ușor de arătat. Cele trei tăblițe de lut inscripționate au fost descoperite în 1961 la Tărtăria, lângă Turdaș, în județul Alba, într-o groapă rituală, în săpăturile conduse de Nicolae Vlassa. Aparțin culturii Vinča, în Transilvania, și nu culturii Cucuteni, din Moldova. Sunt, așa cum am văzut, cu secole mai vechi și provin din alt mediu cultural.
Ce se poate spune despre ele în sine e o discuție separată și la fel de aprinsă. Marco Merlini și Gheorghe Lazarovici au susținut, într-un studiu din 2008, că semnele reprezintă o formă timpurie de scriere, apărută cu una până la două mii de ani înaintea Mesopotamiei. Alți cercetători au arătat însă că însuși contextul descoperirii e nesigur: într-un articol din revista Antiquity, David Whipp a demonstrat că documentația săpăturii a fost greșit citită și că Vlassa nu a publicat niciodată un profil al gropii rituale, așa încât nu se poate verifica dacă aceasta fusese sau nu deranjată.
Pentru Cucuteni concluzia e simplă oricum ar fi. Nu există niciun corpus de texte cucuteniene, nicio descifrare acceptată și niciun obiect cu semne pe care specialiștii să îl citească drept document scris. Semne incizate apar pe vase și pe statuete, dar de la semn la scriere e o distanță pe care nimeni nu a parcurs-o cu dovezi.
Strămoșii dacilor și ai noștri?
Aceasta e afirmația care rezistă cel mai prost la verificare, pentru un motiv aritmetic. Cultura Cucuteni se stinge în jurul anilor 3600 până la 3500 î.Hr., iar cultura care îi urmează în Moldova, Horodiștea-Erbiceni, se încheie în jur de 3150 î.Hr. Primele informații scrise despre geți și daci apar în mileniul I î.Hr. Între cele două lumi sunt aproximativ trei milenii, adică de două ori distanța care ne desparte pe noi de împăratul Traian.
În acel interval se schimbă nu doar ceramica și tipul de așezare, ci și compoziția genetică a populației. Analizele de ADN antic pe indivizi Cucuteni-Tripolie târzii din Republica Moldova, datați între 3500 și 3100 î.Hr., arată deja o componentă legată de populațiile de stepă, în proporții variabile de la om la om. Amestecul a fost treptat, nu o cucerire bruscă, dar a fost real și a continuat în mileniile următoare.
Asta nu înseamnă că Cucutenii nu au nicio legătură cu spațiul românesc. Înseamnă că legătura este una de teritoriu și de moștenire arheologică, nu o linie de descendență directă pe care cineva să o poată trasa. Nimeni nu poate spune astăzi cât din zestrea genetică a locuitorilor Moldovei de azi vine de la oamenii care pictau vasele de la Cucuteni, iar arheologia nu lucrează cu asemenea echivații.
De ce prind aceste afirmații
Explicația e mai puțin misterioasă decât pare. Vasele Cucuteni sunt spectaculoase, cifrele sunt mari, iar cuvintele „cele mai vechi” și „primii” funcționează bine în titluri. Se adaugă o tradiție mai veche de valorizare națională a preistoriei, care caută în trecutul îndepărtat argumente pentru prezent.
Paradoxul e că adevărul documentat e mai interesant decât exagerările. O societate fără scriere, fără regi cunoscuți și fără temple de piatră a construit așezări cât un oraș de provincie de azi, a pictat zeci de mii de vase după reguli stilistice care se schimbă coerent timp de un mileniu și și-a ars sistematic casele după o logică pe care încă încercăm să o înțelegem. Nimic din toate acestea nu are nevoie de supralicitare.
Unde se văd azi piesele și siturile
Cea mai importantă adresă este Muzeul de Artă Eneolitică Cucuteni din Piatra-Neamț, deschis pe 24 iunie 2005 și întemeiat de arheologul Gheorghe Dumitroaia, al cărui nume îl poartă astăzi. Este singurul muzeu dedicat exclusiv artei cucuteniene și deține, potrivit prezentării oficiale, cea mai importantă colecție de artă eneolitică din estul Europei. Se află pe strada Ștefan cel Mare la numărul 3, într-o clădire proiectată de arhitectul Roger Bolomey și ridicată între 1927 și 1928, monument istoric aflat în incinta Curții Domnești.
În același oraș, Muzeul de Istorie și Arheologie păstrează piesele cele mai cunoscute ale culturii: ansamblul numit „Soborul zeițelor”, de la Poduri, suportul „Hora de la Frumușica”, vasul cu colonete de la Izvoare, atribuit fazei Cucuteni A3, și complexul cu altar și trei idoli de la Ghelăiești, din faza Cucuteni B1. Aceleași piese au călătorit în expoziții internaționale, de la Salonic în 1997 până la expoziția dedicată Europei vechi, unde materialul a fost prezentat sub datarea generală 5000-3500 î.Hr.
La Cucuteni, în județul Iași, funcționează din 1974 un muzeu de sit, pe dealul Gosan, la marginea de nord a satului. Aici apare o nuanță pe care puțini o știu: construcția de protecție ridicată în 1984, la o sută de ani de la descoperirea culturii, adăpostește nu o locuință cucuteniană, ci movila numărul 2 dintr-o necropolă tumulară geto-dacică din secolul al IV-lea î.Hr., înaltă de 3,30 metri și lată de 35 de metri, cu patru morminte de incinerație. Muzeul expune însă și piese originale din epoca Cucuteni, iar așezarea eneolitică propriu-zisă, cea care a dat numele culturii, se află în apropiere, pe dealul Cetățuia.
Colecții importante se mai găsesc la Complexul Muzeal Național Moldova din Iași și la muzeele din Republica Moldova și din Ucraina. Piese Cucuteni se văd și în străinătate: la Neues Museum din Berlin sunt expuse vase pictate provenind chiar de la Cucuteni, în județul Iași, iar Muzeul Național de Istorie a Moldovei de la Chișinău păstrează o colecție bogată de statuete și ceramică.
Surse
- Marco Merlini, Gheorghe Lazarovici, „Settling discovery circumstances, dating and utilization of the Tărtăria tablets”, Acta Terrae Septemcastrensis, 2008, https://www.academia.edu/25973171/Settling_discovery_circumstances_dating_and_utilization_of_the_T%C4%83rt%C4%83ria_tablets
- David Whipp, „The Tărtăria tablets”, Antiquity, https://www.cambridge.org/core/services/aop-cambridge-core/content/view/15373DF798342F77BCDF39DC50DD3CD1/S0003598X00104065a.pdf/the-tartaria-tablets.pdf
- T. Higham, V. Slavchev, B. Gaydarska, J. Chapman, „AMS dating of the Late Copper Age Varna cemetery, Bulgaria”, https://ora.ox.ac.uk/objects/uuid:ae9cab49-b9c0-4da1-a022-fcd84fb77d99/files/mc3900621c1518632fc318ea5ecb5b3bd
- Cornelia-Magda Lazarovici, „New data regarding the chronology of the Precucuteni, Cucuteni and Horodiștea-Erbiceni cultures”, https://www.academia.edu/1440486/New_data_regarding_the_chronology_of_the_Precucuteni_Cucuteni_and_Horodi%C5%9Ftea_Erbiceni_cultures
- Complexul Muzeal Național Neamț, „Muzeul de Artă Eneolitică Cucuteni Gheorghe Dumitroaia”, https://cmnn.ro/muzeu/muzeul-de-arta-eneolitica-cucuteni-gheorghe-dumitroaia/
- Ghidul muzeelor din România, „Muzeul sitului arheologic Cucuteni”, https://ghidulmuzeelor.cimec.ro/id.asp?k=404&-muzeul-sitului-arheologic-cucuteni-iasi=
- Muzeul de Istorie și Arheologie Piatra-Neamț, „Expoziții internaționale”, https://miapn.muzeu-neamt.ro/expozitii-internationale.html
- Cronologia radiocarbon așază Precucuteni între 5050 și 4600 î.Hr. și Cucuteni între 4600 și 3600 sau 3500 î.Hr. Tăblițele de la Tărtăria au fost descoperite în 1961 de Nicolae Vlassa, aparțin culturii Vinča și au fost datate, pe oase umane din același context, între 5370 și 5140 î.Hr. Necropola de la Varna a fost datată prin 71 de măsurători radiocarbon pe 53 de morminte și a funcționat aproximativ un secol și jumătate, între circa 4550 și 4400 î.Hr. Mega-așezările tripoliene ajung la 320 de hectare și la circa 10.000 de locuitori, fiind printre cele mai mari comunități preistorice cunoscute din Europa. Muzeul de Artă Eneolitică Cucuteni din Piatra-Neamț a fost deschis pe 24 iunie 2005, iar muzeul de sit de la Cucuteni funcționează din 1974.
- Rămâne dezbătut dacă marile așezări tripoliene pot fi numite orașe, iar proiectul care le-a cercetat cel mai amănunțit și-a pus întrebarea chiar în titlu. Rămâne dezbătut și statutul semnelor de la Tărtăria: unii cercetători le consideră o scriere timpurie, alții contestă chiar siguranța contextului în care au fost găsite. Pentru Cucuteni însă nu există niciun corpus de texte și nicio descifrare acceptată, iar semnele incizate pe vase nu au fost demonstrate ca sistem de scriere.
Toate aceste discuții se poartă, în bună parte, în jurul unor situri de pe teritoriul României: Tărtăria în județul Alba, Cucuteni și Isaiia în județul Iași, Poduri în județul Bacău, Frumușica și Ghelăiești în județul Neamț. Preistoria spațiului carpato-dunărean este bogată și fără supralicitări: aici se succed, de-a lungul a mai bine de trei milenii, culturi neolitice și eneolitice cu arhitectură, metalurgie și artă proprii, de la Vinča în Transilvania la Gumelnița în sud și la Cucuteni în Moldova. Legătura dintre aceste comunități și populațiile de mai târziu ale aceluiași teritoriu este una de continuitate de locuire, verificabilă arheologic, și nu una de descendență directă.
