Sursa originală
Pe scurt
Firmanul din 1861 este actul prin care Poarta otomană a recunoscut unirea administrativă a Moldovei și Țării Românești, hotărâtă de români la 24 ianuarie 1859. Documentul ajungea la Galați pe 25 noiembrie 1861 și cuprindea cinci condiții, dintre care una prevedea încetarea unirii la moartea lui Alexandru Ioan Cuza.
- 01Poarta a primit unirea abia în toamna anului 1861, după un an de amânări.
- 02Firmanul avea cinci condiții, dintre care una prevedea încetarea unirii la moartea lui Cuza.
- 03Firmanul a ajuns la Galați pe 25 noiembrie 1861, adus de secretarul agentului Costache Negri.
- 04Cuza a proclamat unirea pe 11 decembrie 1861, într-o formă mai largă decât îngăduia actul.
- 05Un singur guvern și un singur parlament au urmat în 1862.
La 11 decembrie 1861 Alexandru Ioan Cuza putea în fine să spună țării că unirea este îndeplinită. În spatele proclamației stătea un act otoman care dădea mult mai puțin decât părea: firmanul din 1861 recunoștea unirea administrativă a Moldovei și Țării Românești, însă o lega de viața unui singur om. Povestea lui se citește cel mai bine în corespondența agentului de la Constantinopol și în ceea ce domnitorul a ales să nu repete în public.
Ce a cerut Poarta în toamna anului 1861?
Răspunsul scurt este: a cerut garanții că unirea nu va merge mai departe. Drumul până acolo fusese lung. Întâi s-a discutat unde avea să se țină conferința puterilor, la Paris sau la Constantinopol. După ce chestiunea aceasta s-a limpezit, s-a ivit alta, mai grea: la conferință trebuia să ia parte și Sardinia, putere semnatară a Tratatului de Paris, însă Sardinia se prefăcuse în regatul Italiei, iar Prusia, Rusia și Austria nu recunoscuseră încă noul regat. Costache Negri, agentul Principatelor la Constantinopol, i-a scris domnitorului că socotește potrivit „de a fi cu mare prudență, până la descurcarea afacerilor italiene”, fiindcă avea tot interesul ca Italia, prietenoasă năzuințelor românești, să stea la masă.
A venit apoi luna lui iulie, cu căldurile ei, și ambasadorii au plecat în concedii pe întrecute. Era limpede că dezlegarea se amâna până la sfârșitul lui septembrie. Atunci s-a întrunit conferința pregătitoare a ambasadorilor de la Constantinopol, iar Poarta, care trebuia în fine să se rostească, a primit unirea, dar cu condiții. Cerea ca hotarele Principatelor să nu poată fi strămutate și ca armata să nu se sporească. În același timp, ambasadorul austriac a primit instrucțiuni să ceară desființarea unirii la moartea lui Cuza, pe când cel al Franței era înștiințat exact pe dos, să rupă conferința dacă o asemenea cerere ar fi fost primită.
Poarta a mai încercat o ascuțire a stipulațiilor privitoare la ocuparea armată a țărilor române în caz de tulburări. Conferința a respins cererea, pe motivul că problema fusese reglementată de Convenția de la Paris, iar reprezentantul Turciei a cerut să refere lucrul la sfatul cel mare al imperiului, încă un mijloc de tărăgănare. În acel moment Negri i-a arătat lui Ali-pașa că boierii renunțaseră la privilegiile lor numai în vederea unirii și că, văzând ei că unirea nu se realizează, îi creau greutăți domnitorului.
Ce spune documentul: cele cinci condiții din firmanul din 1861
Textul pe care Poarta l-a alcătuit în cele din urmă menținea cinci condiții. Ele nu sunt un amănunt de procedură, ci miezul actului:
- unirea numai pe timpul vieții lui Cuza;
- suspendarea Comisiei centrale pe acest timp;
- hotarele Principatelor să rămână neatinse;
- înființarea a două consilii provinciale, unul pentru Moldova și altul pentru Muntenia;
- unirea să înceteze la moartea lui Cuza, cu dispoziții foarte amănunțite asupra modului de procedare pentru a o desface.
Din tot ce se pusese pe masă la Constantinopol, o singură cerere căzuse: guvernatorul pentru Moldova. Celelalte puncte au rămas în text, iar unirea a ieșit condiționată. Domnitorul a protestat, într-o depeșă rămasă necunoscută și destăinuită de ziarul parizian Le Constitutionnel. Protestul lui arată cât de bine înțelesese ce i se dăduse:
Mărginind anumit durata unirei la acea a gospodăratului meu, înfățișând această unire ca o necesitate supărătoare, decurgând din îndoita mea alegere, și ca o concesiune esențial excepțională și trecătoare, pregătind chiar, în momentul ce ea ne este încuviințată, tot ce trebuie spre a o desființa la sfârșitul domniei, se osândește guvernul meu și țara întreagă la tristul rol de a trăi de azi pe mâine, fără a putea întreprinde ceva definitiv și stătător.
Alexandru Ioan Cuza, depeșă către Poartă, reprodusă de A. D. Xenopol
Cum a ajuns firmanul în țară?
Pe 16 octombrie 1861, răspunzând felicitărilor aduse de generalul Golescu, președintele Comisiei centrale, Cuza spunea: „De la suirea mea pe tronul României, unirea a fost statornicul obiect al preocupațiunilor mele”. O lună mai târziu, pe 16 noiembrie 1861, Negri trimitea ambasadorilor o notă în care anunța că „nu ne vom supune la nimic ce ne-ar fi impus”, invocând articolele 22 și 23 ale Tratatului de Paris și articolul 2 din Convenție. Pe 25 noiembrie 1861 firmanul pentru unire ajungea la Galați, adus nu de Negri însuși, ci de secretarul lui.
Pe 3 decembrie 1861, în mesajul de deschidere a adunării, domnitorul spunea că „după 3 ani de silințe neîntrerupte, suntem de astă dată bine întemeiați a crede că unirea este în fine dobândită pentru noi”. În adunarea moldovenească a adăugat, dincolo de textul scris, că unirea este încheiată, că Înalta Poartă și puterile garante au aderat la unirea Principatelor și că urma să se mute în curând la București. Iar pe 11 decembrie 1861 a dat proclamația prin care anunța oficial împlinirea unirii.
Unirea este îndeplinită, naționalitatea română este întemeiată. Acest fapt măreț, dorit de generațiile trecute, aclamat de corpurile legiuitoare, chemat cu căldură de noi, s-a recunoscut de Înalta Poartă și de puterile garante.
Proclamația lui Alexandru Ioan Cuza, 11 decembrie 1861
De ce a proclamat Cuza o unire mai largă decât cea îngăduită?
Pentru că o unire cu termen scris în ea nu se putea guverna. Niciun minister nu ar mai fi putut ține piept curentului, chestiunea rurală nu se putea hotărî deosebit, iar agitația din jurul ei devenea periculoasă. Ca să liniștească spiritele în privința firmanului, domnitorul a spus în adunare că „unirea va fi așa după cum o dorim noi”, ceea ce era cu totul altceva decât scria actul otoman. A. D. Xenopol, care a lucrat pe corespondența lui Negri și pe Monitorul oficial, notează fără ocolișuri că domnitorul proclama unirea într-un chip mai larg decât încuviința firmanul primit de puteri și că făcea astfel un pas îndeajuns de îndrăzneț, trecând iarăși pe lângă voința Europei.
Condițiile nu au fost uitate. În dezbaterile parlamentare de la începutul anului 1864, deputatul Vășescu le amintea colegilor în ce condiții și în ce stare le fusese dată unirea de către străini și în ce mod o proclamase Alexandru Ioan I de la tribună. Pe de altă parte, chiar Barbu Catargiu, adversar politic al domnitorului, rostea în 1861 cuvintele: „Să trăiască domnitorul nostru care singur, prin a sa stăruință, ne-a dat această zi atât de strălucită”. Pasul următor a venit repede: în 1862 Principatele Unite au avut un singur guvern și un singur parlament, iar Carol Popp de Szathmáry a desenat o stemă nouă.
Ce rămâne neclar la data firmanului?
Rămâne neclară chiar ziua lui. Calendarele istorice așază firmanul la 20 noiembrie 1861, iar lanțul documentar arată că textul era în țară pe 25 noiembrie, la Galați. Diferența se explică în bună parte prin stil: România folosea atunci calendarul iulian, în urmă cu douăsprezece zile față de cel gregorian, de unde formele duble cu care lucrează și muzeele, Convenția de la Paris din 7/19 august 1858 sau alegerea lui Cuza la 5/17 ianuarie 1859 în Moldova și la 24 ianuarie/5 februarie 1859 în Țara Românească. Proclamația din 11 decembrie 1861 stil vechi este, în stil nou, 23 decembrie.
Pentru data exactă a firmanului, locul unde se verifică este textul lui tipărit: Monitorul oficial al Țării Românești din 3 februarie 1862 și culegerea Archives diplomatiques, Paris, 1866, p. 200, unde este reprodus actul, iar la p. 209 proclamația. Până la acea verificare, ziua de 20 noiembrie rămâne o dată de calendar, nu o dată de document.
Ce rămâne meritul real
Povestirea populară spune de obicei că în 1861 Poarta „a recunoscut Unirea”, și se oprește acolo. Documentele arată altceva: o recunoaștere cu dată de expirare, obținută după un an de tărăgănări, într-un joc în care Austria cerea desființarea unirii, Franța amenința cu ruperea conferinței, iar Italia nici nu era recunoscută de jumătate din participanți. Meritul nu se micșorează prin asta, ci se vede mai bine. Cu mijloacele vremii, un stat fără armată mare și fără diplomație proprie recunoscută a obținut de la suzeran un act scris, iar apoi l-a citit mai larg decât fusese scris, transformând o concesie provizorie într-un fapt împlinit. Cuza și Negri nu au câștigat un text bun; au câștigat timp, iar timpul l-au folosit.
Surse
- A. D. Xenopol, Istoria românilor din Dacia Traiană. Domnia lui Cuza-Vodă, capitolul „De la a doua disolvare până la unire”, p. 218-225. Text integral:, https://archive.org/details/xenopol-a.-d.-domnia-lui-cuza-voda-scan
- Muzeul Național de Istorie a României, expoziția „Stemele Principatelor Unite”, 2021, cu clopotul inscripționat „1861 Dechembrie 11”:, https://www.mnir.ro/unirea-principatelor-1/
- Institutul de Memorie Culturală (CIMEC), dosarul Unirea Principatelor Române, pentru datele adunărilor ad-hoc din octombrie 1857, ale Convenției de la Paris și ale dublei alegeri:, https://cimec.ro/unirea-principatelor-romane/
✓ Ce știm sigur
- Poarta a condiționat recunoașterea unirii, cerând ca hotarele să nu fie strămutate și ca armata să nu se sporească.
- Ambasadorul Austriei a primit instrucțiuni să ceară desființarea unirii la moartea lui Cuza; cel al Franței, să rupă conferința dacă cererea era primită.
- Dintre cererile puse pe masă a căzut numai guvernatorul pentru Moldova.
- Textul firmanului a fost tipărit în Monitorul oficial al Țării Românești din 3 februarie 1862 și reprodus în Archives diplomatiques, Paris, 1866, p. 200.
? Ce rămâne neclar
- Ziua exactă în care a fost emis firmanul, de vreme ce calendarele dau 20 noiembrie 1861, iar lanțul documentar începe cu sosirea actului la Galați pe 25 noiembrie.
- În ce măsură amenințarea lui Negri cu proclamarea unilaterală a unirii a grăbit hotărârea Porții, fiindcă versiunea ultimatumului apare în amintiri manuscrise, iar corespondența lui Negri nu o confirmă.
- Cât de departe mergeau dispozițiile amănunțite din firman privitoare la desfacerea unirii, punct care cere citirea textului tipărit.
Contextul românesc
Firmanul din 1861 este veriga care leagă dubla alegere din ianuarie 1859 de statul modern. Fără el, cele două guverne și cele două adunări ar fi rămas separate, iar reforma rurală, blocată tocmai de această dublare, nu ar fi putut fi dezbătută în comun. Clopotul inscripționat „1861 Dechembrie 11”, aflat în colecția Muzeului Național de Istorie a României, păstrează data proclamației, iar stema nouă desenată de Carol Popp de Szathmáry după recunoașterea din decembrie 1861 arată cât de repede s-a tradus actul în simboluri de stat.
Întrebări frecvente
Ce a recunoscut firmanul din 1861?
A recunoscut unirea administrativă a Moldovei și Țării Românești, nu un stat unitar definitiv. Comisia centrală era suspendată, se înființau două consilii provinciale, hotarele rămâneau neatinse, iar unirea urma să înceteze la moartea domnitorului, cu dispoziții amănunțite despre felul în care ar fi fost desfăcută.
Când a proclamat Cuza unirea Principatelor?
Pe 11 decembrie 1861 stil vechi, adică 23 decembrie stil nou. Proclamația anunța că unirea este îndeplinită și că naționalitatea română este întemeiată, invocând aderarea Înaltei Porți și a puterilor garante. Mesajul de deschidere a adunării fusese rostit opt zile mai înainte, pe 3 decembrie 1861.
De ce unirea urma să înceteze la moartea lui Cuza?
Pentru că Austria a cerut-o explicit, prin instrucțiuni date ambasadorului ei la Constantinopol, iar Poarta a preluat cererea în text. Franța se opunea și își instruise ambasadorul să rupă conferința dacă o asemenea condiție era primită, dar formula a rămas totuși în firman.
Unde se poate citi textul firmanului din 1861?
Textul a fost tipărit în Monitorul oficial al Țării Românești din 3 februarie 1862 și reprodus în culegerea Archives diplomatiques, Paris, 1866, la p. 200, unde se găsește la p. 209 și proclamația domnitorului din 11 decembrie 1861.
Cine a dus tratativele de la Constantinopol pentru Principate?
Costache Negri, agentul Principatelor la Constantinopol, care a purtat corespondență constantă cu Cuza în 1861 și a negociat cu Ali-pașa. Nota lui din 16 noiembrie 1861 către ambasadori invoca articolele 22 și 23 ale Tratatului de Paris și articolul 2 din Convenție.
Povestea întreagă a lui Dracula, pe izvoare
Cartea urmărește drumul de la Vlad Țepeș, domnul din documente, la contele din roman, cu izvoarele puse cap la cap. O primești întreagă, în PDF, dacă te abonezi la scrisoarea de sâmbătă, sau o cumperi de pe Amazon.
Linkul către Amazon este link de afiliat: dacă cumperi prin el, Historix primește un comision mic, fără niciun cost în plus pentru tine.
Ți-a plăcut? Primește ce e mai bun, o dată pe săptămână
Sâmbătă dimineața trimitem ce s-a publicat pe Historix, cu un rând despre ce merită citit. Fără reclame și fără senzaționalism. Vezi ce conține scrisoarea.
Laurențiu Dicu
Fondator, editor, pasionat de istorie
Vezi pagina autorului →


