Pe 24 noiembrie sunt prăznuiți Sfinții Sfințiți Mucenici Clement, episcopul Romei, și Petru, episcopul Alexandriei, alături de alți sfinți pomeniți în Minei. În istoria românilor, ziua este legată de cucerirea Cetății Dâmboviței de către Ștefan cel Mare, la 1473, de hrisoavele lui Moise voievod din 1529 și ale lui Matei Basarab din 1633, și de cuvântul introductiv al lui Mihail Kogălniceanu la cursul de istorie națională, din 1843.
Sinaxar
Sfinții pomeniți în această zi, așezați în istoria lor.
Cum citim Sinaxarul: viețile sfinților au fost scrise pentru credincioși, de multe ori la mult timp după evenimente, și păstrează felul de a povesti al vremii lor. Aici le punem în contextul istoric: cine a fost fiecare, unde și când a trăit, de ce a fost persecutat sau cinstit și când a fost trecut în rândul sfinților. Spunem deschis ce se sprijină pe documente și ce ne-a rămas doar prin tradiție.
Sfântul Sfințit Mucenic Clement, episcopul Romei
Parțial documentatClement este una dintre puținele figuri ale primei generații de după apostoli pe care o atingem prin izvoare, nu doar prin pomeniri. Irineu de Lyon, în Împotriva ereziilor III, 3, 3, scrie că Clement i-a cunoscut pe apostoli, iar Eusebiu de Cezareea îl așază al treilea episcop al Romei, după Lin și Anaclet, și îi pune moartea în al treilea an al domniei lui Traian, adică în jurul anului 100. Scrisoarea lui către corinteni, cunoscută ca Prima epistolă a lui Clement, a fost scrisă pe la anul 96, îndată după prigoana lui Domițian, pentru a potoli o răzvrătire împotriva preoților din Corint; e socotită cea mai veche scriere creștină de după cărțile Noului Testament și a fost atât de prețuită încât în Codex Alexandrinus stă alături de cărțile canonice. Textul întreg îl avem abia din 1875, când Filotei Bryennios a găsit manuscrisul care îl păstra complet. Partea a doua a vieții lui, surghiunul la Cherson, în Crimeea, munca la carieră și moartea în mare cu o ancoră legată de gât, nu vine din izvoare de veac I, ci dintr-o Pătimire alcătuită în veacul al IV-lea.
Ce spun izvoarele: Persoana, slujirea și scrisoarea stau pe izvoare: Irineu, Eusebiu și textul însuși. Mucenicia nu. Eusebiu, care îi dă chiar anul morții, nu spune nicio vorbă despre o moarte mucenicească. Pătimirea care povestește surghiunul și ancora e din veacul al IV-lea și are un anacronism care se vede cu ochiul liber: pune prigoana pe seama unui dregător numit comes sacrorum officiorum Publius Tarquitianus, iar dregătoria aceea nu exista în vremea lui Traian. Cea mai veche mărturie despre cinstirea lui la Cherson e a pelerinului Teodosiu, pe la anul 530, iar moaștele au fost aflate acolo abia în veacul al IX-lea, de Chiril și Metodiu. Arheologia nu ajută: cercetătorii care au măsurat piatra din zidurile Chersonesului și din templul de la Balaklava arată că cariera de la Inkerman, cea legată de legendă, lucra cel mai devreme în vremea lui Antoninus Pius, deci după Traian.
Canonizare: Cinstirea lui e mai veche decât rânduiala canonizărilor formale și e dovedită din veacurile IV-VI; data unei canonizări nu apare în sursele consultate.
- Sursă bisericeascăPatriarhia Română, Calendarul creștin ortodox, sinaxarul zilei ↗
- StudiuR. A. Gawroński, R. Karasiewicz-Szczypiorski, Death of Saint Clement. New evidence concerning tradition of the saint's martyrdom, Saeculum Christianum, XXVII, 1/2020, p. 5-16 ↗
- DocumentEusebiu de Cezareea, Istoria bisericească, III, 15, ediția Nicene and Post-Nicene Fathers, seria 2, vol. 1 ↗
Sfântul Sfințit Mucenic Petru, episcopul Alexandriei
Documentat istoricPetru a condus Alexandria exact în anii cei mai grei: a fost ales în 300, iar în 303 a început prigoana lui Dioclețian, cea mai întinsă dintre toate. A păstorit o parte a vremii din ascunzătoare, umblând prin Fenicia și Palestina și ținând legătura cu credincioșii prin scrisori. Din acea ascundere s-a născut cea mai grea încercare a păstoriei lui: Melitie, episcopul Licopolei, a hirotonit în eparhii care nu erau ale lui, socotind scaunul Alexandriei gol, iar despărțirea melitiană care a urmat a ținut zeci de ani și a pregătit terenul pe care avea să crească arianismul. Răspunsul lui Petru a fost o Scrisoare canonică, pe la 306, în care a rânduit pe trepte pocăința celor care cedaseră în prigoană, după cât de mult cedaseră; e una dintre cele mai vechi rânduieli de penitență păstrate, iar canoniștii bizantini Teodor Balsamon și Ioan Zonaras au scris mai târziu tâlcuiri la ea. Lui i se pune în seamă și faptul că l-a oprit pe Arie de la împărtășire și nu l-a vrut urmaș. A fost ucis prin tăierea capului în 311, în vremea lui Maximin, cel care a stăpânit între 305 și 313.
Ce spun izvoarele: Aici izvoarele sunt bune. Anii păstoriei, prigoana, despărțirea melitiană și Scrisoarea canonică se sprijină pe Eusebiu de Cezareea și pe textul canoanelor, păstrat și tâlcuit de canoniștii bizantini. Un singur lucru rămâne la nivel de povestire: vedenia în care Hristos i-ar fi cerut să nu-l facă pe Arie urmaș, care se citește în Sinaxar, nu într-un izvor din vremea lui. Ziua morții e dată de cele mai multe izvoare la 25 noiembrie 311, iar calendarul românesc îl pomenește la 24 noiembrie, împreună cu Clement al Romei.
Canonizare: Cinstit ca mucenic din veacul al IV-lea, înainte de rânduiala canonizărilor formale; data unei canonizări nu apare în sursele consultate.
Cuvioșii Malhus și Carion
Parțial documentatMalhus este un caz rar printre pomenirile mărunte ale zilei, fiindcă despre el avem o scriere cu autor cunoscut: Viața lui Malhus, monahul luat în robie, alcătuită de Fericitul Ieronim pe la anul 391. Ieronim spune că l-a întâlnit el însuși, bătrân, la Maronia, lângă Antiohia, și povestește cum omul, plecat din părțile Nisibei, a căzut rob la beduini și a scăpat din robie împreună cu o femeie creștină, trăind amândoi mai departe în curăție. Cadrul e cât se poate de real: granița romano-persană din veacul al IV-lea, cu prădăciunile de la marginea pustiei, era un loc din care oamenii dispăreau în robie cu adevărat. Carion este un monah egiptean din Patericul egiptean, culegerea de cuvinte ale părinților pustiei, pomenit acolo ca tatăl monahului Zaharia, cu care a trăit în Schit; capitolul care îi poartă numele e una dintre puținele mărturii despre un părinte care și-a crescut copilul în mănăstire.
Ce spun izvoarele: Amândoi vin din scrieri ale veacurilor IV-V, nu din pomeniri târzii, și atât e un câștig. Dar niciunul dintre cele două texte nu e o relatare de arhivă: Viața lui Malhus e o scriere cu rost de pildă, iar Patericul adună cuvinte trecute din gură în gură înainte de a fi scrise. Anii lor de naștere și de moarte nu se cunosc din sursele consultate.
Canonizare: Pomeniți din vechime în Sinaxar; data unei canonizări nu apare în sursele consultate.
- Sursă bisericeascăPatriarhia Română, Calendarul creștin ortodox, sinaxarul zilei ↗
Sfântul Ermoghen, episcopul Acragandelor
Tradiție, fără izvoare contemporaneAcragas, cetatea grecească de pe coasta de sud a Siciliei, se numește azi Agrigento. Scaunul ei episcopal e bine cunoscut în istoria creștinismului răsăritean din Sicilia, aceea a insulei care a rămas în orbita Constantinopolului mult după ce restul Italiei s-a desprins, și care a dat Bisericii mai mulți ierarhi trecuți în Sinaxar. Cel mai cunoscut dintre ei este Grigorie al Acragandelor, pomenit cu o zi înainte, la 23 noiembrie, și despre care avem o Viață grecească scrisă de un Leontie, pusă de cercetători în veacurile VIII-IX. Ermoghen este pomenit în aceeași serie, dar fără nimic în jurul numelui: nici anii, nici împrejurările, nici o scriere a lui.
Ce spun izvoarele: Dincolo de nume, de scaun și de ziua pomenirii, sursele consultate nu dau nimic: nici veacul, nici împrejurările morții, nici o mărturie din vremea lui. Apropierea de Grigorie al Acragandelor, pomenit la 23 noiembrie, explică de ce cele două nume stau alături în calendar, dar nu lămurește cine a fost Ermoghen.
Canonizare: Data canonizării nu apare în sursele consultate.
- Sursă bisericeascăPatriarhia Română, Calendarul creștin ortodox, sinaxarul zilei ↗
Sfinții Filumen și Hristofor
Tradiție, fără izvoare contemporanePomenirea îi așază în veacul al III-lea, adică în vremea prigoanelor care au urmat una după alta de la Deciu la Aurelian, deceniile în care Imperiul Roman a încercat pentru prima dată o prigoană purtată pe tot cuprinsul lui, prin poruncă dată provinciilor. Cadrul acela e bine cunoscut din izvoare: edictul lui Deciu din 250 a cerut fiecărui locuitor să aducă jertfă și să ia dovadă scrisă, iar cei care au refuzat au fost judecați în orașele lor, nu la Roma. Prigoana lui Valerian, din 257 și 258, a lovit anume clerul și locurile de adunare, iar cea a lui Aurelian, pe la 275, a rămas mai mult o amenințare decât o punere în lucrare. În acest cadru real se așază pomenirea celor doi. Despre faptele lor înseși, însă, nu avem acte de judecată, nici mărturii din vremea lor.
Ce spun izvoarele: Cadrul istoric, adică prigoanele veacului al III-lea, e verificabil; întâmplările acestor doi mucenici nu. Sursele consultate nu dau nici locul pătimirii, nici numele judecătorului, nici anul, iar numele Hristofor se repetă în chiar aceeași zi, la o altă pomenire, semn că ne aflăm în partea de calendar crescută prin adăugiri succesive, unde două liste vechi au fost cusute laolaltă.
Canonizare: Data canonizării nu apare în sursele consultate.
- Sursă bisericeascăPatriarhia Română, Calendarul creștin ortodox, sinaxarul zilei ↗
Sfântul Evghenie
Tradiție, fără izvoare contemporaneNumele Evghenie, de la grecescul eugenes, cel de neam bun, e purtat de mai mulți sfinți din calendar, printre care un mucenic pomenit în ianuarie împreună cu Valerian, Candid și Achila, pătimit la Trapezunt, și un episcop. Pomenirea de la 24 noiembrie nu spune care dintre ei este, nici dacă e un altul. Așa arată, de altfel, straturile cele mai vechi ale calendarului: o însemnare de o linie, un nume și o zi, păstrate dintr-o listă locală de pomeniri care nu a ajuns până la noi. Sinaxarele bizantine s-au alcătuit prin copierea unor astfel de liste, iar cel mai vechi dintre cele păstrate, Sinaxarul Bisericii Constantinopolului, pus de cercetători în veacul al X-lea, are deja multe pomeniri reduse la nume și zi, semn că la data aceea amintirea din care crescuseră se pierduse.
Ce spun izvoarele: Sursele consultate dau numele și ziua, nimic altceva: nici veacul, nici locul, nici felul sfârșitului. Un nume atât de răspândit în calendar nu se poate lega de o persoană anume fără o mărturie din vremea ei, iar aceea lipsește. Golul se cuvine spus, nu umplut cu viața altui Evghenie.
Canonizare: Data canonizării nu apare în sursele consultate.
- Sursă bisericeascăPatriarhia Română, Calendarul creștin ortodox, sinaxarul zilei ↗
Sfinții Procopie și Hristofor
Tradiție, fără izvoare contemporanePomenirea aceasta e a doua din aceeași zi în care apare numele Hristofor, ceea ce spune ceva despre felul în care s-a alcătuit calendarul. Sinaxarele nu au fost scrise o dată, de un singur om: ele au crescut prin alipirea unor liste de pomeniri venite din locuri diferite, din Constantinopol, din Ierusalim, din mănăstirile Asiei Mici, iar când două liste aveau la aceeași zi nume asemănătoare, copiștii le-au păstrat pe amândouă, de teamă să nu piardă pe cineva. Numele Procopie îl purta și un mucenic mult mai cunoscut, pătimit la Cezareea Palestinei în 303, cel dintâi mucenic al prigoanei lui Dioclețian din acea provincie, pomenit însă la 8 iulie.
Ce spun izvoarele: Nici despre acești doi sursele consultate nu dau veac, loc sau împrejurări. Repetarea numelui Hristofor în aceeași zi și asemănarea cu Procopie de la 8 iulie sunt motive de prudență, nu temeiuri de a-i identifica: a lipi pomenirea de la 24 noiembrie de mucenicul din 303 ar însemna să inventăm o legătură pe care izvoarele nu o fac.
Canonizare: Data canonizării nu apare în sursele consultate.
- Sursă bisericeascăPatriarhia Română, Calendarul creștin ortodox, sinaxarul zilei ↗
Sfântul Mucenic Alexandru din Corint și Cuviosul Grigorie
Tradiție, fără izvoare contemporaneCorintul pomenirii nu e cetatea grecească veche, ci cea romană: vechiul Corint fusese ras de romani în 146 înainte de Hristos, iar cetatea pe care o știm din vremea creștină a fost întemeiată din nou de Iulius Cezar, ca colonie romană, și a ajuns capitala provinciei Ahaia. Acolo a propovăduit apostolul Pavel și acolo s-a iscat, pe la anul 96, răzvrătirea împotriva preoților pentru care a scris Clement al Romei scrisoarea pomenită în aceeași zi; potrivirea e a calendarului, nu a istoriei, dar leagă frumos ziua. Despre Alexandru și Grigorie înșiși, pomenirea nu spune nici veacul, nici împrejurările.
Ce spun izvoarele: Locul, adică Corintul roman, e bine cunoscut din izvoare și din săpături; persoanele nu. Sursele consultate nu dau anul, nici numele stăpânirii care l-ar fi judecat pe Alexandru, nici vreo lămurire despre cine a fost Grigorie sau de ce e pomenit alături de el.
Canonizare: Data canonizării nu apare în sursele consultate.
- Sursă bisericeascăPatriarhia Română, Calendarul creștin ortodox, sinaxarul zilei ↗
Sfântul Mucenic Teodor din Antiohia
Tradiție, fără izvoare contemporaneAntiohia Siriei, azi Antakya în Turcia, era a treia cetate a Imperiului Roman după Roma și Alexandria și unul dintre cele patru mari scaune ale Bisericii din primele veacuri; acolo, spune cartea Faptelor, ucenicii s-au numit pentru prima dată creștini. Tot acolo s-a format, către anul 350, școala de tâlcuire a Scripturii care avea să stea față în față cu cea alexandrină. O pomenire de mucenic legată de Antiohia cade, așadar, într-un cadru dintre cele mai bine cunoscute ale istoriei creștine. Numele Teodor, de la theodoros, darul lui Dumnezeu, e însă unul dintre cele mai purtate din calendar, iar pomenirea de la 24 noiembrie nu îl deosebește de ceilalți.
Ce spun izvoarele: Cetatea e documentată din belșug, omul nu. Sursele consultate nu dau anul pătimirii, nici prigoana în care ar fi căzut, nici un izvor antiohian care să îl pomenească. Mulțimea sfinților cu numele Teodor în calendar face ca orice identificare fără izvor să fie o presupunere, nu o informație.
Canonizare: Data canonizării nu apare în sursele consultate.
- Sursă bisericeascăPatriarhia Română, Calendarul creștin ortodox, sinaxarul zilei ↗
Sfântul Mucenic Hrisogon și Sfântul Cuvios Marcu Triglinul
Parțial documentatHrisogon a pătimit, după tradiție, în prigoana lui Dioclețian, pe la anul 304, iar cinstirea lui se arată devreme și în locuri care se pot arăta cu degetul pe hartă: la Aquileia, cetatea din nordul Adriaticii unde era îngropat, și la Roma, unde o biserică din Trastevere, San Crisogono, îi purta numele încă din veacul al V-lea, iar numele lui a intrat în Canonul roman al Liturghiei, lista scurtă de mucenici rostită la fiecare slujbă. Marcu Triglinul vine din altă lume și din alt veac: era monah la Trigleia, în Bitinia, pe coasta asiatică a Mării Marmara, în veacul al IX-lea, adică în vremea celei de a doua lupte pentru icoane, pornită de împăratul Leon al V-lea Armeanul în 815 și încheiată în 843, când cinstirea icoanelor a fost așezată definitiv. Mănăstirile Bitiniei au fost tocmai vatra împotrivirii față de iconoclasm, iar mulți monahi de acolo au plătit-o cu surghiunul.
Ce spun izvoarele: La Hrisogon, cinstirea e documentată, viața nu: basilica din Trastevere, mormântul de la Aquileia și Canonul roman dovedesc un cult vechi, dar actele pătimirii, care îl leagă de Sfânta Anastasia, sunt o scriere târzie și de nivel de legendă. La Marcu, cadrul e sigur, iar fapta nu: lupta pentru icoane din 815-843 și rolul mănăstirilor bitiniene sunt dintre cele mai bine documentate capitole bizantine, dar sursele consultate nu dau anii lui, nici ce anume a pătimit.
Canonizare: Amândoi cinstiți din vechime, înainte de rânduiala canonizărilor formale; data canonizării nu apare în sursele consultate.
- Sursă bisericeascăPatriarhia Română, Calendarul creștin ortodox, sinaxarul zilei ↗
Tradițiile zilei
Pe ziua de 24 noiembrie, culegerile clasice de etnografie românească nu consemnează niciun obicei al zilei. Căutarea a fost făcută în textul integral al celor două volume din Sărbătorile la români ale lui Simion Florea Marian, în amândouă volumele din Datinele și credințele poporului român ale Elenei Niculiță-Voronca, care urmăresc anul întreg, și în Sărbătorile la români. Crăciunul a lui Tudor Pamfile: numele Clement, în toate formele lui vechi, nu apare în niciunul dintre ele. Ziua nu are, așadar, nici sfânt cu nume popular, nici datină proprie. Ce o definește în calendarul țărănesc este răstimpul în care cade.
Pe internet, zilele din a doua jumătate a lui noiembrie sunt adesea puse în legătură cu Filipii, iar 24 noiembrie apare uneori printre ele. Datele culese nu susțin asta, și se poate arăta cu zilele în mână. Simion Florea Marian tipărește, în notele capitolului despre Filipii de iarnă, un răspuns cules de Grigore Tocilescu și publicat în Revista pentru istorie, arheologie și filologie în 1884: „De la 10 noiembre țin Filipii șapte: trei înainte de lăsatul de sec și patru în post. La 21 noiembre, în ziua Intrării în biserică, zic că-i Filipul cel șchiop. Alți șapte Filipi de la 25 ianuarie până la 2 februarie. Alți trei Filipi, ce se zic Berbecari, toamna, de la 26 septembre.” Un alt răspuns, dat la chestionarul lui Nicolae Densușianu de la Râjleța-Vierroși, în județul Olt, și tipărit de Marian în aceleași note, spune și mai scurt: „Filipii sau Pilipii se serbează pe fiecare an de la 15-21 novembre, 30 ianuarie, 1 și 2 februarie”. Amândouă mărturiile încheie șirul de toamnă la 21 noiembrie, ziua Intrării în biserică a Maicii Domnului, cel din urmă Filip fiind numit chiar Filipul cel șchiop. Pe 24 noiembrie, așadar, Filipii au trecut de trei zile. Se vede și din oprelistea cea mai caracteristică a lor, aceea de a nu toarce, ca să nu se tragă lupii la casă: Elena Niculiță-Voronca numește Filipii „zilele de la începutul postului” și scrie că femeile „torc toate câșlegile și tot postul pân' la Crăciun”, iar „numai de Filipi nu torc”. Prin urmare, în jurul datei de 24 noiembrie torsul și șezătorile sunt tocmai îndeletnicirea serilor, nu oprirea lor. A doua confuzie, mai rară, vine din partea bisericească: Clement al Romei, pomenit la 24 noiembrie, e luat drept Clement al Ancirei, care se pomenește la 23 ianuarie.
- Culegere etnograficăElena Niculiță-Voronca, Datinele și credințele poporului român, vol. I ↗
- Culegere etnograficăElena Niculiță-Voronca, Datinele și credințele poporului român, vol. II ↗
- Culegere etnograficăSimion Florea Marian, Sărbătorile la români, vol. I ↗
- Culegere etnograficăSimion Florea Marian, Sărbătorile la români, vol. II ↗
- Culegere etnograficăAnuarul Muzeului Etnografic al Moldovei, 2010, Editura Palatul Culturii ↗
În Postul Crăciunului, după trecerea Filipilor
Ziua de 24 noiembrie cade în Postul Crăciunului, care începe la 15 noiembrie și ține aproape șase săptămâni. Elena Niculiță-Voronca descrie limpede cumpăna: câșlegile de toamnă, cele mai lungi ale anului și vremea celor mai multe nunți, „după strânsul din cîmp, căci este cu ce; toamna e bogată”, se încheie la 15 noiembrie, iar înainte de intrarea în post se fac, în trei sâmbete, pomeniri pentru morți. După ce trec Filipii, de care se leagă oprirea torsului, serile intră în rânduiala lor de iarnă: femeile torc tot postul până la Crăciun, iar torsul se face în șezători, la care vin și flăcăii, cu cântece și povești, ca să nu le fie somn. Reperul bisericesc cel mai apropiat înaintea acestei zile este Ovidenia, la 21 noiembrie, ținută, după Voronca, pentru lumini și pentru vedere, cu lumânări date de pomană celor morți fără lumină; cel de după ea este Sfântul Andrei, la 30 noiembrie. Dacă ziua cade în zi de miercuri sau de vineri, postul este mai aspru decât în celelalte zile ale săptămânii, după rânduiala Postului Nașterii Domnului.
- Culegere etnograficăElena Niculiță-Voronca, Datinele și credințele poporului român, vol. I ↗
- Culegere etnograficăElena Niculiță-Voronca, Datinele și credințele poporului român, vol. II ↗
Știi o tradiție legată de ziua asta, din satul sau din familia ta? Povestește-ne.
Pe 24 noiembrie, în istoria României
-
1473
Ștefan cel Mare cucerește Cetatea Dâmboviței, cetatea de scaun a Țării Românești de pe locul Bucureștilor, după ce îl învinsese pe Radu cel Frumos la Cursul Apei. Grigore Ureche scrie că domnul Moldovei a intrat în cetate „miercuri 24 ale aceștii luni”, a luat visteria, veșmintele și steagurile, a luat-o pe fiica lui Radu, Voichița, de doamnă, și a petrecut acolo trei zile; în locul lui Radu l-a lăsat domn pe Laiotă Basarab, care a ținut scaunul o lună. Zilele săptămânii date de cronicar se verifică: pe calendarul iulian, 24 noiembrie 1473 a căzut într-adevăr miercuri, iar 18 noiembrie, ziua bătăliei, joi.
-
1529
Moise voievod întărește, prin hrisov dat la Târgoviște, lui Drăghici mare comis și lui Udriște postelnic vinăriciul domnesc din Mărgineni, Filipești, Călinești și Cricoveni. Actul, scris în slavonă, se păstrează la Arhivele Naționale și e tipărit în colecția de documente a Academiei Române. Vinăriciul era dijma domnească din vin, una dintre cele mai bănoase dări ale țării, iar dăruirea ei unor boieri de curte arată cum se plătea credința politică într-o domnie scurtă: Moise a ținut scaunul numai în 1529 și 1530.
-
1537
Radu Paisie întărește lui Dan paharnic, fraților și fiilor lui satele Ciurilești și Zgădești, ca ocină veche și dedină. Hrisovul, păstrat în original la Biblioteca Academiei, își înșiră temeiurile: cărțile lui Vlad Călugărul, ale lui Basarab, ale lui Radu, ale lui Moise și ale lui Vlad Vintilă. E un exemplu limpede de felul în care se dovedea proprietatea înainte de registre funciare, prin lanțul actelor domnilor dinainte, pe care cancelaria le cerea și le citea.
-
1580
Mihnea voievod întărește, prin hrisov pe pergament, o ocină de zestre cumpărată și închinată, din Cernești și din satele dimprejur, cu vie, pădure și pământ. Actul e scris, spune însuși grămăticul, „eu, Vâlcul, fiul popii Neagul, în cetatea de scaun, care se zice București”. Formula contează: la 1580 Bucureștii sunt numiți de cancelaria domnească cetate de scaun, iar mâna care scrie în slavonă e a fiului unui preot de mir, nu a unui călugăr.
-
1630
Stanumir, împreună cu frații săi Chirca și Stănilă, din satul Păușești, în ținutul Vâlcii, vinde lui Sima logofăt o livadă de sub via logofătului, pentru 140 de bani. Zapisul, scris de un logofăt de sat și întărit de martori, printre ei popa Stoica și popa Zaharia, nu e hrisov domnesc, ci act între oameni de rând, iar tocmai de aceea arată ce rar se păstrează: prețul unei livezi și numele vecinilor care au iscălit.
-
1633
Matei Basarab întărește lui Voia, sutaș de roșii din Rășciori, în ținutul Ialomiței, ocini în Căzăneștii de Jos și Căzăneștii de Sus, cu pământ din apă până în hotar, cu pădure, cu vad de moară și cu silișetea satului. Roșii erau călărimea de țară care își plătea slujba cu pământ, iar un sutaș al lor întărit în ocină în primul an al domniei lui Matei Basarab arată pe ce se sprijinea domnul când a venit la scaun.
-
1640
Nepoții Soreștilor fac schimb cu mănăstirea Banul, metoh al mănăstirii Dușca Tricala din Grecia, pentru patrusprezece pogoane de vie din dealul Verneștilor, scutite de vinărici. Actul atinge o rană a veacului: mănăstirile închinate la locurile grecești scoteau din țară venituri pe care domnia abia le putea urmări, iar Matei Basarab avea să le ia în față trei zile mai târziu, la 27 noiembrie 1640, când a scos de sub închinare, cu soborul țării, douăzeci și cinci de mănăstiri.
-
1843
Mihail Kogălniceanu rostește la Academia Mihăileană din Iași Cuvântul introductiv la cursul de istorie națională, textul în care așază istoria drept temei al conștiinței naționale. Cursul nu a fost dus la capăt. Într-o însemnare pusă de el însuși sub text, Kogălniceanu scrie: „Acest curs s-a ținut în semestrul de iarnă al anului 1843, în care am tratat istoria Românilor până la întemeiarea principatelor. Deosebite persecuțiuni politice m-au silit să-l întrerup”. Data e cea a calendarului iulian, folosit atunci în Moldova, căreia îi răspunde 6 decembrie pe stil nou.
-
1879
Italia recunoaște independența României și se stabilesc relații diplomatice între cele două state. Data e dată în izvoare în ambele stiluri, 24 noiembrie pe stil vechi și 6 decembrie pe stil nou, fiindcă România a trecut la calendarul gregorian abia în 1919. Recunoașterea vine la un an și jumătate după proclamarea independenței, întârziată de condiția pusă de Marile Puteri la Berlin în privința cetățeniei și a schimbului teritorial din sudul Basarabiei.
-
1919
Partidul Național Român din Transilvania, Partidul Țărănesc, Partidul Naționalist Democrat, Partidul Țărănesc din Basarabia și alte grupări mai mici se coalizează în Blocul Parlamentar. Era prima alianță parlamentară a României întregite, formată îndată după cele dintâi alegeri cu vot universal masculin, și a adus pentru scurt timp la guvernare partidele din provinciile unite, nu pe liberalii din vechiul Regat.
-
1927
Moare la București Ion I. C. Brătianu, prim-ministru și președinte al Partidului Național Liberal, în urma unei infecții streptococice pornite după o operație de amigdalită. La conducerea partidului vine fratele lui, Vintilă Brătianu. Moartea lui, la șapte luni după cea a regelui Ferdinand, a scos din scenă omul care ținuse laolaltă sistemul politic de după Unire și a deschis anii de instabilitate care au urmat.
-
1989
Congresul al XIV-lea al Partidului Comunist Român îl realege pe Nicolae Ceaușescu secretar general, cu unanimitate de voturi, în timp ce regimurile vecine cădeau unul după altul. De la acel vot până la fuga lui de pe acoperișul Comitetului Central au trecut douăzeci și opt de zile.
-
2019
Klaus Iohannis câștigă al doilea mandat de președinte al României în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, cu 66,09 la sută față de 33,91 la sută pentru candidata Partidului Social Democrat, Viorica Dăncilă. Prezența la vot a fost de 54,86 la sută.
Pe 24 noiembrie, în lume
-
380
Teodosiu I își face intrarea solemnă în Constantinopol, adventus, luând în stăpânire o capitală în care scaunul episcopal era încă în mâna arienilor. Anul următor convoacă acolo sinodul care întregește Crezul de la Niceea, iar legătura cu ziua aceasta nu e întâmplătoare: Petru al Alexandriei, pomenit tot la 24 noiembrie, îl oprise pe Arie cu șaptezeci de ani înainte.
-
1202
Oastea Cruciadei a patra cucerește Zara, cetate creștină de pe coasta Dalmației, pentru a-și plăti datoria față de Veneția. Papa Inocențiu al III-lea a excomunicat cruciații pentru asta, însă expediția a mers înainte și, doi ani mai târziu, a cucerit și a jefuit Constantinopolul.
-
1221
Genghis Han îl învinge pe prințul horezmian Jalal al-Din în bătălia de pe Indus, încheind cucerirea mongolă a Asiei Centrale. Douăzeci de ani mai târziu, aceeași mișcare avea să ajungă în Europa Centrală și să treacă prin spațiul românesc.
-
1227
La adunarea ducilor Piast de la Gąsawa, principele polon Leszek cel Alb este atacat de asasini în timp ce se afla la baie și ucis, iar ducele Henric Bărbosul e rănit. Moartea lui adâncește sfărâmarea Poloniei în ducate, din care țara avea să iasă abia după un veac.
-
1248
O prăbușire de versant pe latura nordică a muntelui Granier, în Savoia, distruge cinci sate într-o singură noapte. Este una dintre cele mai mari surpări de pantă stâncoasă consemnate vreodată în Europa.
-
1542
În bătălia de la Solway Moss, o oaste engleză înfrânge o forță scoțiană mult mai mare. Regele Iacob al V-lea al Scoției moare câteva săptămâni mai târziu, lăsând tronul unei fetițe de șase zile, Maria Stuart.
-
1642
Abel Tasman este primul european care vede insula numită de el Van Diemen's Land, cea care avea să se numească mai târziu Tasmania. Pentru olandezi era o călătorie de căutare a drumurilor de negoț, nu de descoperire.
-
1700
Ludovic al XIV-lea îl proclamă pe nepotul său, Filip de Anjou, rege al Spaniei, sub numele de Filip al V-lea. Hotărârea rupe echilibrul european și dezlănțuie Războiul pentru succesiunea spaniolă, care avea să țină treisprezece ani.
-
1750
Tarabai, regenta Imperiului Maratha, îl închide pe Rajaram al II-lea de Satara, care refuzase să îl înlăture pe Balaji Baji Rao din scaunul de peshwa. Episodul mută puterea de la raja la peshwa, adică la primul ministru, mutare care avea să hotărască soarta statului maratha.
-
1848
Papa Pius al IX-lea părăsește Roma îmbrăcat ca simplu preot și se refugiază la Gaeta, după uciderea ministrului său de interne, Pellegrino Rossi. Fuga lui pune capăt scurtei lui perioade liberale și deschide drumul Republicii Romane din 1849.
-
1859
Apare la Londra Despre originea speciilor, cartea lui Charles Darwin. Tirajul întâi, de 1.250 de exemplare, s-a epuizat în ziua apariției.
-
1963
Lee Harvey Oswald, acuzat de asasinarea președintelui John F. Kennedy, este împușcat de Jack Ruby în subsolul sediului poliției din Dallas, în fața camerelor de televiziune. Moartea lui, înainte de orice proces, a lăsat deschise întrebările despre asasinat.
-
1974
La Hadar, în Etiopia, este descoperit scheletul parțial al unei femele de Australopithecus afarensis, botezat Lucy. Cu patruzeci la sută din oase păstrate și o vechime de aproximativ 3,2 milioane de ani, a arătat că mersul biped este mult mai vechi decât creșterea volumului cerebral.
-
1989
Miloš Jakeš, secretarul general al Partidului Comunist din Cehoslovacia, demisionează împreună cu toată conducerea partidului, la o săptămână de la începutul Revoluției de Catifea.
Întrebări frecvente
Ce sfinți sunt pe 24 noiembrie?
Biserica Ortodoxă Română îi prăznuiește pe Sfinții Sfințiți Mucenici Clement, episcopul Romei, și Petru, episcopul Alexandriei. Mineiul mai pomenește la această dată pe Cuvioșii Malhus și Carion, pe Sfântul Ermoghen, episcopul Acragandelor, pe Sfinții Filumen și Hristofor, pe Sfântul Evghenie, pe Sfinții Procopie și Hristofor, pe Sfântul Mucenic Alexandru din Corint împreună cu Cuviosul Grigorie, pe Sfântul Mucenic Teodor din Antiohia și pe Sfântul Mucenic Hrisogon împreună cu Sfântul Cuvios Marcu Triglinul.
Ce s-a întâmplat pe 24 noiembrie în istoria României?
La 1473, Ștefan cel Mare a cucerit Cetatea Dâmboviței, cetatea de scaun de pe locul Bucureștilor. Ziua e bogată și în documente de cancelarie: hrisoave ale lui Moise voievod din 1529, ale lui Radu Paisie din 1537, ale lui Mihnea voievod din 1580 și ale lui Matei Basarab din 1633, plus un zapis de vânzare între țărani din 1630. La 1843, Mihail Kogălniceanu a rostit la Iași cuvântul de deschidere a cursului de istorie națională, iar la 1927 a murit Ion I. C. Brătianu.
Ce obiceiuri se țin pe 24 noiembrie?
Niciunul anume. Culegerile clasice de etnografie, Marian, Niculiță-Voronca și Pamfile, nu consemnează vreun obicei legat de această zi, iar numele Clement nu apare în ele. Ziua se definește prin răstimp, nu prin datină: cade în Postul Crăciunului, început la 15 noiembrie, după ce au trecut Filipii de toamnă. Este vremea torsului și a șezătorilor, care, după Niculiță-Voronca, țin tot postul până la Crăciun, între Ovidenia, la 21 noiembrie, și Sfântul Andrei, la 30 noiembrie.
Se țin Filipii pe 24 noiembrie?
Nu, au trecut. Un răspuns cules de Grigore Tocilescu în 1884 și tipărit de Simion Florea Marian spune: „De la 10 noiembre țin Filipii șapte: trei înainte de lăsatul de sec și patru în post. La 21 noiembre, în ziua Intrării în biserică, zic că-i Filipul cel șchiop.” Un alt răspuns, de la Râjleța-Vierroși, dă „de la 15-21 novembre”. Amândouă încheie șirul de toamnă la 21 noiembrie, deci pe 24 noiembrie Filipii sunt în urmă, iar torsul, oprit de Filipi, este iarăși îngăduit.
Sfântul Clement de la 24 noiembrie este același cu Sfântul Clement din 23 ianuarie?
Nu. La 24 noiembrie se pomenește Clement, episcopul Romei, ucenic al apostolilor și autorul scrisorii către corinteni de la anul 96. La 23 ianuarie se pomenește Clement, episcopul Ancirei, mucenic din vremea lui Dioclețian, împreună cu Agatanghel. Confuzia e veche și are o explicație neașteptată: cercetătorii au arătat că povestea ancorei legate de gâtul lui Clement al Romei s-ar fi putut naște din apropierea dintre grecescul ankyra, ancoră, și numele cetății Ankyra, adică Ancira.
Ți-a plăcut? Primește ce e mai bun, o dată pe săptămână
Sâmbătă dimineața trimitem ce s-a publicat pe Historix, cu un rând despre ce merită citit. Fără reclame și fără senzaționalism. Vezi ce conține scrisoarea.