La 23 noiembrie sunt pomeniți Sfântul Cuvios Antonie de la Iezerul Vâlcii, sihastru vâlcean mutat la Domnul în 1719, Sfântul Amfilohie, episcopul Iconiei, căruia Sfântul Vasile cel Mare i-a închinat tratatul despre Duhul Sfânt, și Sfântul Grigorie, episcopul Acragandelor. În aceeași zi, la 1473, Ștefan cel Mare a încunjurat Cetatea Dâmboviței, iar la 1864 Alexandru Ioan Cuza a întemeiat Muzeul Național de Antichități.
Sinaxar
Sfinții pomeniți în această zi, așezați în istoria lor.
Cum citim Sinaxarul: viețile sfinților au fost scrise pentru credincioși, de multe ori la mult timp după evenimente, și păstrează felul de a povesti al vremii lor. Aici le punem în contextul istoric: cine a fost fiecare, unde și când a trăit, de ce a fost persecutat sau cinstit și când a fost trecut în rândul sfinților. Spunem deschis ce se sprijină pe documente și ce ne-a rămas doar prin tradiție.
Sfântul Cuvios Antonie de la Iezerul Vâlcii
Documentat istoricViața lui se așază între două domnii care se pot data: Matei Basarab, 1632-1654, și Constantin Brâncoveanu, 1688-1714. Nevoința i-a fost la poalele munților Căpățânii, pe malul stâng al pârâului Cheia, acolo unde este astăzi Mănăstirea Iezer, în satul Cheia al orașului Băile Olănești. Înainte de călugărie s-a ocupat cu negoțul, amănunt neobișnuit într-o viață de pustnic și semn al unei lumi de târg în creștere. Schitul pe care l-a găsit era ctitoria lui Mircea Ciobanul și a doamnei Chiajna, din 1552-1553, ajunsă metoc al Episcopiei Râmnicului și surpată; refacerea s-a lucrat cu episcopul Ilarion, care a păstorit la Râmnic între 1693 și 1705, iar zugrăvirea, după inscripție, în martie 1714, în zilele episcopului Damaschin. Cererea lui de a pleca la Muntele Athos, oprită de episcop, arată cum lucra atunci legătura dintre sihăstriile carpatice și Athos: plecarea avea nevoie de binecuvântare, iar episcopul putea să o refuze pentru folosul eparhiei. Biserica schitului are hramul Vovideniei, la 21 noiembrie, astfel încât pomenirea Cuviosului cade două zile după hramul locului în care s-a nevoit.
Ce spun izvoarele: Viața i-a fost scrisă de ucenicul său, ieromonahul Nicolae, iar pe la 1806 ieromonahul Chiriac Râmniceanu, strănepot al Cuviosului, a cercetat peștera de la Iezer și a adunat documente găsite în satul Dobroceni, din Vâlcea. Arhiepiscopia Râmnicului dă mutarea lui la 23 noiembrie 1719, în ceasul al nouălea din zi, la 92 de ani, după 28 de ani de sihăstrie. Inscripția bisericii de la Iezer, din martie 1714, îl pomenește drept „Antonie Schimonahul”, ajutător al episcopului Ilarion la refacerea locașului. Pe document stau, așadar, locul, ctitoria și legătura cu doi episcopi ai Râmnicului. Prin tradiție a rămas cronologia lăuntrică a nevoințelor: anii petrecuți în peșteră, vârsta și arătările de după îngropare vin din viața scrisă de ucenic, nu din acte.
Canonizare: Pomenirea îi este înscrisă în calendarul Bisericii Ortodoxe Române la 23 noiembrie, cu cruce albastră, iar Arhiepiscopia Râmnicului îl are între sfinții ocrotitori ai eparhiei; data hotărârii de canonizare nu apare în sursele consultate.
- Sursă bisericeascăCalendarul Patriarhiei Române, pomenirea de la 23 noiembrie ↗
- Sursă bisericeascăArhiepiscopia Râmnicului, Sfântul Antonie de la Iezerul Vâlcii ↗
- Sursă bisericeascăMănăstirea Iezer, Istoria Sfintei Mănăstiri Iezer ↗
- Sursă bisericeascăBasilica, agenția de presă a Patriarhiei Române, Calendar ortodox 23 noiembrie ↗
Sfântul Ierarh Amfilohie, episcopul Iconiei
Documentat istoricLumea lui este Asia Mică a veacului al patrulea, iar scaunul lui, Iconiul, astăzi Konya, în Turcia, era capitala provinciei Lycaonia, desprinsă din Galatia. Ajunge episcop în 373, în anii în care disputa despre dumnezeirea Duhului Sfânt se afla în miezul ei. Îi stă alături Sfântul Vasile cel Mare, episcopul Cezareei Capadociei, care îi închină tratatul Despre Duhul Sfânt și îi scrie scrisorile canonice, iar rudenie apropiată îi este Sfântul Grigorie de Nazianz. Sinaxarul spune că s-a împotrivit arienilor, lui Eunomiu și lui Macedonie, și aici cadrul se verifică: la Sinodul al doilea ecumenic, ținut la Constantinopol în 381, aceste învățături sunt osândite, iar edictul împăratului Teodosie din 30 iulie 381, păstrat în Codicele Teodosian, îl numește pe Amfilohie al Iconiei, împreună cu Optim al Antiohiei Pisidiei, drept episcop de referință pentru dreapta credință în diecezele Asiei. Spre sfârșitul vieții a prezidat un sinod la Side, în Pamfilia, împotriva mesalienilor. Sora lui, Teodosia, a crescut-o pe Cuvioasa Olimpiada, diaconița Sfântului Ioan Gură de Aur, legătură pe care o pomenește și sinaxarul Patriarhiei.
Ce spun izvoarele: Pe el îl țin documentele, nu numai Sinaxarul. Sfântul Vasile cel Mare i-a închinat tratatul Despre Duhul Sfânt, iar scrisorile canonice ale Sfântului Vasile, între care epistolele 188, 199 și 217, îi sunt adresate și au intrat în dreptul canonic al Bisericii de Răsărit; textele se citesc în ediția Nicene and Post-Nicene Fathers, seria a doua, volumul 8. Episodul cu împăratul Teodosie și cu fiul lui, Arcadie, nu vine din Sinaxar, ci din Istoria bisericească a lui Teodoret al Cirului, cartea a cincea, deci de la un istoric de la o generație după fapte, iar cadrul i se poate data, pentru că Arcadie a fost făcut august în ianuarie 383. Hirotonia săvârșită de îngeri, în schimb, rămâne numai în viețile de sfinți și nu are sprijin documentar.
Canonizare: Pomenire veche, dinainte de rânduiala canonizărilor formale; este înscris la 23 noiembrie în sinaxarele bizantine și în calendarul Bisericii Ortodoxe Române.
- Sursă bisericeascăCalendarul Patriarhiei Române, pomenirea de la 23 noiembrie ↗
- DocumentSfântul Vasile cel Mare, Scrisorile și Despre Duhul Sfânt, în Nicene and Post-Nicene Fathers, seria a doua, vol. 8 ↗
- Sursă bisericeascăBasilica, agenția de presă a Patriarhiei Române, Calendar ortodox 23 noiembrie ↗
Sfântul Ierarh Grigorie, episcopul Acragandelor
Parțial documentatAcragas, în latinește Agrigentum, astăzi Agrigento, este o cetate grecească din sudul Siciliei, întemeiată în veacul al șaselea înainte de Hristos și cunoscută acum pentru Valea Templelor. În veacurile al șaselea și al șaptelea după Hristos, Sicilia era provincie bizantină, cu o populație care vorbea și grecește și latinește, iar episcopii ei se aflau la întâlnirea dintre autoritatea Romei și stăpânirea de la Constantinopol; de aceea Viața scrisă de un presbiter roman despre un episcop sicilian nu are nimic neobișnuit. Drumul pe care îl dă sinaxarul, Cartagina, Antiohia, Ierusalimul și Constantinopolul, înainte de întoarcerea în cetatea de naștere, descrie rețeaua reală a Mediteranei bizantine dinainte de cucerirea arabă: Cartagina era încă bizantină, Ierusalimul cade la perși în 614 și la arabi în 638, iar Antiohia trece la arabi în 637-638. Aceasta este partea care se poate pune pe hartă și pe cronologie. Faptele personale, în schimb, atârnă de un singur izvor.
Ce spun izvoarele: Tot ce se povestește despre el vine dintr-un singur text, Viața scrisă de Leontios, presbiter la mănăstirea Sfântului Sava din Roma. Ediția critică, cu studiul introductiv, îi este datorată lui Albrecht Berger, Leontios Presbyteros von Rom. Das Leben des heiligen Gregorios von Agrigent, Berlin, 1995, și se poate consulta la biblioteca digitală a Universității Heidelberg; cercetarea așază scrierea Vieții mult după anii despre care povestește. Un amănunt al povestirii nu se împacă nici cu propria ei cronologie: Sinaxarul spune că a combătut erezia monotelită, dar disputa monotelită se deschide în anii 630, iar Ecthesis-ul împăratului Heraclie este din 638, adică după anul 630, pe care același Sinaxar îl dă ca an al mutării lui. Verificabil rămâne cadrul, nu amănuntul biografic.
Canonizare: Pomenire veche, trecută în sinaxarele bizantine și în calendarul Bisericii Ortodoxe Române la 23 noiembrie; nu există un act de canonizare, fiindcă rânduiala aceasta este mai târzie.
- Sursă bisericeascăCalendarul Patriarhiei Române, pomenirea de la 23 noiembrie ↗
- StudiuAlbrecht Berger, Leontios Presbyteros von Rom. Das Leben des heiligen Gregorios von Agrigent, ediție critică, Berlin, 1995 ↗
- Sursă bisericeascăBasilica, agenția de presă a Patriarhiei Române, Calendar ortodox 23 noiembrie ↗
Cuviosul Sisinie Mărturisitorul
Tradiție, fără izvoare contemporanePomenirea lui vine din Minei, cartea de slujbă care adună cântările fiecărei zile, iar acolo numele stă fără viață desfășurată. Cadrul pe care îl deschide titlul de mărturisitor se poate însă descrie. Biserica a deosebit de la început mucenicul, cel care a murit în chinuri, de mărturisitorul, cel care a mărturisit credința sub prigoană și a rămas în viață, adesea schilodit, trimis la ocnă sau surghiunit; deosebirea avea urmări practice, fiindcă mărturisitorii se bucurau în comunitate de o cinste care uneori intra în conflict cu autoritatea episcopului. Prigoanele care au dat cei mai mulți mărturisitori sunt cele de la începutul veacului al patrulea, hotărâte de împăratul Dioclețian prin edictele din 303 și 304 și urmate în Răsărit de Galeriu și de Maximin Daia până la 311-313. Un Sisinie, episcop de Cizic, cetate de pe malul Propontidei, este pomenit în sinaxare ca mărturisitor din acei ani, dar pomenirile adăugate ale zilei nu dau nici locul, nici anii, așa încât identificarea rămâne o presupunere.
Ce spun izvoarele: Îl dă Mineiul, la pomenirile adăugate ale zilei, fără viață desfășurată, fără cetate și fără ani. Numele Sisinie este purtat în sinaxare de mai multe persoane, între care un episcop de Cizic, mărturisitor în prigoana lui Dioclețian, dar pomenirile zilei de 23 noiembrie nu dau amănuntele care ar îngădui o identificare cu temei. Ce se poate spune sigur ține de titlu, nu de biografie: mărturisitor înseamnă în limbajul vechi al Bisericii cel care a mărturisit credința sub prigoană fără să moară în chinuri.
Canonizare: Pomenire din Minei, dinainte de rânduiala canonizărilor formale; data nu apare în sursele consultate.
- Sursă bisericeascăCalendarul Patriarhiei Române, pomenirea de la 23 noiembrie ↗
- Sursă bisericeascăBasilica, agenția de presă a Patriarhiei Române, Calendar ortodox 23 noiembrie ↗
Sfântul Ishirion, episcopul
Tradiție, fără izvoare contemporaneNumele îl așază în lumea Egiptului creștin, acolo unde Biserica a numărat cei mai mulți mucenici din tot imperiul, într-atât încât copții și-au socotit anii de la 284, anul urcării lui Dioclețian pe tron, numindu-i era martirilor. Cadrul se poate descrie chiar și fără biografie. Egiptul veacurilor al treilea și al patrulea avea Alexandria drept scaun patriarhal și o mulțime de scaune episcopale mici pe valea Nilului, fiecare cu o comunitate de câteva mii de credincioși, iar prigoanele l-au lovit în trei valuri: cea a lui Deciu, în 250-251, cea a lui Valerian, în 257-260, și cea a lui Dioclețian, pornită în 303 și urmată în Egipt de guvernatori care au lăsat în urmă liste lungi de pătimitori. Episcopii erau cei vizați întâi, pentru că edictele cereau predarea cărților de slujbă și jertfa la altarele împărătești, iar răspunsul trecea prin ei. Atât se poate spune despre felul lumii în care se pomenește un episcop Ishirion; despre omul însuși, pomenirea zilei tace.
Ce spun izvoarele: Mineiul îl dă episcop, atât. Numele, Ishirion, în forma grecească Ischyrion, de la ischyros, puternic, apare în pomenirile Egiptului creștin și este purtat de mai multe persoane trecute în calendarul ortodox la alte date. Pomenirea de la 23 noiembrie nu dă nici scaunul, nici anii, nici felul sfârșitului, iar izvoarele deschise nu îngăduie legarea lui cu temei de vreunul dintre ceilalți purtători ai numelui. Golul este în izvor, nu în povestire: aici nu se poate spune mai mult fără a trece de la pomenire la presupunere.
Canonizare: Pomenire din Minei, dinainte de rânduiala canonizărilor formale; data nu apare în sursele consultate.
- Sursă bisericeascăCalendarul Patriarhiei Române, pomenirea de la 23 noiembrie ↗
- Sursă bisericeascăBasilica, agenția de presă a Patriarhiei Române, Calendar ortodox 23 noiembrie ↗
Sfântul Elen, episcopul Tarsului
Documentat istoricTarsul, cetatea în care se născuse Apostolul Pavel, era în veacul al treilea capitala Ciliciei, provincie romană de la întâlnirea Asiei Mici cu Siria. Elen apare în două dintre cele mai mari certuri ale vremii lui, amândouă consemnate de Eusebiu. Întâi în cearta despre botezul ereticilor: episcopii Răsăritului, Elen al Tarsului și Firmilian al Cezareei Capadociei în frunte, susțineau că cei veniți din erezie trebuie botezați din nou, iar episcopul Ștefan al Romei a amenințat cu ruperea împărtășirii cu ei, cu toată Cilicia, Capadocia și Galatia, ceea ce face din acest episod una dintre cele mai vechi tensiuni limpezi între Roma și Răsărit. Apoi în procesul lui Pavel de Samosata, episcopul Antiohiei acuzat de învățătură greșită despre dumnezeirea lui Hristos: sinoadele de la Antiohia, din anii 264-268, l-au osândit, iar din relatarea lui Eusebiu se înțelege că la cel din urmă a prezidat Elen, după ce Firmilian murise pe drum. Pomenirea lui din 23 noiembrie ține astfel de un episcop care se poate urmări în izvoare, nu numai în sinaxare.
Ce spun izvoarele: Aici izvorul este tare și vechi: pe Elen al Tarsului îl numește Eusebiu de Cezareea în Istoria bisericească, în cartea a șasea, capitolul 46, și în cartea a șaptea, capitolele 5, 28 și 30, citând scrisorile lui Dionisie al Alexandriei. De acolo vin și anii: episcop cel mai târziu în 252, în viață încă după 265. Textul se citește în ediția Nicene and Post-Nicene Fathers, seria a doua, volumul 1. Pomenirea lui la 23 noiembrie vine din Minei, iar Mineiul nu adaugă nimic la ce spune Eusebiu; tot restul, acolo unde apare, ține de tradiție.
Canonizare: Pomenire veche, din Minei, dinainte de rânduiala canonizărilor formale; data nu apare în sursele consultate.
Tradițiile zilei
Pe ziua de 23 noiembrie, culegerile clasice ale calendarului popular nu consemnează niciun obicei. Căutarea în textul integral al celor patru volume de referință, Sărbătorile la români ale lui Simion Florea Marian și Datinele și credințele poporului român ale Elenei Niculiță-Voronca, nu dă nicio apariție a datei și niciuna a sfinților zilei. Ziua nu este însă în afara calendarului popular: ea cade în Postul Crăciunului, între Ovidenia, la 21 noiembrie, și Sfânta Ecaterina, la 25 noiembrie, iar rânduielile acelui răstimp o cuprind. Dacă pe internet se pune vreun obicei pe seama zilei de 23 noiembrie, el nu se găsește în aceste culegeri și aparține aproape sigur unei date vecine.
Rânduiala postului în care cade ziua, obicei de răstimp, nu de zi
Niculiță-Voronca descrie socoteala populară a anului astfel: cîșlegile de toamnă încep de la Sfânta Maria și sunt cele mai lungi, atunci se fac cele mai multe nunți, după strânsul din câmp, iar ele țin până la 15 noiembrie. Înainte de intrarea în post se face în trei sâmbete pomenire pentru morți, iar de Filipi cade lăsatul secului de postul Crăciunului, care ține aproape șase săptămâni. Același izvor spune că acest post nu se ține atât de aspru ca Postul Mare: se poate mânca și pește, afară de miercuri și de vineri. Aici se vede de ce ziua de 23 noiembrie poate purta în calendar dezlegare la pește, deși este zi de post.
Opreliștea de la Ovidenie până la Sângiorz, răstimp care cuprinde ziua
Culegere din Mahala, în Bucovina, de la Dochița Hurghiș: de la Ovidenie, adică de la 21 noiembrie, până la Sfântul Gheorghe, femeile nu bat cămășile cu maiul, pentru cei înecați, fiindcă se credea că Maica Domnului nu-i mai poate scoate cu volocul făcut din fuiorul de la Bobotează, iar când bat femeile, cei înecați cad mai în fund. Opreliștea este una dintre puținele rânduieli culese care sunt în lucrare chiar în ziua de 23 noiembrie, nu pentru că ziua ar avea ceva al ei, ci pentru că răstimpul început cu două zile mai înainte o cuprinde.
Nopțile postului, când se închegă cetele
Anuarul Muzeului Etnografic al Moldovei arată că nopțile Postului Crăciunului sunt vremea în care se formează cetele de colindători și încep pregătirile pentru alaiurile de la cumpăna anului: recuzita se coboară din poduri, se repară și se completează, se aleg vătafii și se împart rolurile, iar larma tobelor, a harapnicelor și a tălăngilor crește de la Sântandrei încoace. Același studiu observă că ierarhia populară a sfinților din colinde urmează chiar ordinea sărbătorilor din Postul Crăciunului, de la Andrei și Nicolae la Crăciun, Vasile și Ion, semn că postul nu este în calendarul popular o pauză, ci un șir rânduit.
Golul de pe 23 noiembrie are o explicație care se poate arăta cu datele în față. Reperele lunii în calendarul popular sunt Filipii și lăsatul secului în jurul datei de 15 noiembrie, Ovidenia la 21 noiembrie, Sfânta Ecaterina, numită și Cătălina, la 25 noiembrie, și Sân-Andrei la 30 noiembrie; între Ovidenie și Ecaterina, culegătorii nu au găsit nimic legat anume de 23 noiembrie. Când un obicei este pus pe seama acestei zile, el aparține de obicei unei date vecine: lumânările și colacii dați pentru cei morți fără lumânare, apa pusă la priveghiat peste noapte și spălatul ochilor sunt rânduieli de Ovidenie, la 21 noiembrie, culese de Niculiță-Voronca în satele de pe lângă Cernăuți, iar usturoiul și opreliștile legate de lupi sunt de Sân-Andrei, la 30 noiembrie. A doua pricină a confuziei este numele sfântului. Antonie cel Mare, pomenit la 17 ianuarie, are în jurul lui un dosar folcloric bogat, pe când Cuviosul Antonie de la Iezerul Vâlcii, pomenit la 23 noiembrie, are un cult monahal și local, legat de Mănăstirea Iezer din Vâlcea, nu un strat de obiceiuri de calendar. Cele două nu se amestecă. Un lucru al zilei rămâne totuși, dar el este de rânduială bisericească, nu de folclor: calendarul însemnează 23 noiembrie cu cruce albastră și cu dezlegare la pește, pentru rangul pomenirii Cuviosului Antonie.
- Culegere etnograficăSimion Florea Marian, Sărbătorile la români, vol. I, text integral ↗
- Culegere etnograficăSimion Florea Marian, Sărbătorile la români, vol. II, text integral ↗
- Culegere etnograficăElena Niculiță-Voronca, Datinele și credințele poporului român, vol. I, text integral ↗
- Culegere etnograficăElena Niculiță-Voronca, Datinele și credințele poporului român, vol. II, text integral ↗
- Site de profilAnuarul Muzeului Etnografic al Moldovei, X, 2010, ISSN 1583-6819, Editura Palatul Culturii ↗
Postul Crăciunului, între Ovidenie și Sân-Andrei
Ziua de 23 noiembrie cade în Postul Crăciunului, postul Nașterii Domnului, care începe la 15 noiembrie și ține aproape șase săptămâni, până în ajunul Crăciunului. În socoteala culeasă de Niculiță-Voronca, lăsatul secului pentru acest post cade de Filipi și închide cîșlegile de toamnă, cel mai lung răstimp de dulce al anului, vremea nunților de după strânsul din câmp, care ținea de la Sfânta Maria până la 15 noiembrie; înainte de intrarea în post se fac trei sâmbete de pomenire pentru morți. Postul nu se ține atât de aspru ca Postul Mare, fiindcă se poate mânca și pește, afară de miercuri și de vineri, iar calendarul Patriarhiei însemnează chiar ziua de 23 noiembrie cu dezlegare la pește, pentru rangul pomenirii Cuviosului Antonie de la Iezer. Răstimpul acesta nu este o așteptare goală: după mărturiile adunate în Anuarul Muzeului Etnografic al Moldovei, în nopțile postului se închegă cetele de colindători și se pregătesc alaiurile de la cumpăna anului, iar șirul sărbătorilor dinăuntrul lui, Andrei la 30 noiembrie, Nicolae la 6 decembrie, apoi Ignatul, dă chiar ordinea în care sfinții apar în colinde.
- Culegere etnograficăElena Niculiță-Voronca, Datinele și credințele poporului român, vol. I, text integral ↗
- Culegere etnograficăElena Niculiță-Voronca, Datinele și credințele poporului român, vol. II, text integral ↗
- Site de profilAnuarul Muzeului Etnografic al Moldovei, X, 2010, ISSN 1583-6819, Editura Palatul Culturii ↗
- Sursă bisericeascăCalendarul Patriarhiei Române, pomenirea de la 23 noiembrie ↗
Știi o tradiție legată de ziua asta, din satul sau din familia ta? Povestește-ne.
Pe 23 noiembrie, în istoria României
-
1406
Mircea cel Bătrân întărește Mănăstirii Tismana dreptul de pescuit pe râul Tismana și pășunatul vitelor din sat până în munte. Hrisovul îl pomenește ca boier hotarnic pe Brata, fost județ al Jiului, și este cea mai veche apariție în documente a ținutului de pe Jiul superior, din care se va desprinde Târgu-Jiu. Numele târgului însuși apare abia într-un hrisov al lui Dan al II-lea, din 24 martie 1426, dat aceleiași mănăstiri.
-
1473
Ștefan cel Mare încunjoară Cetatea Dâmboviței, scaunul de domnie al Țării Românești, aflat pe locul Bucureștilor de astăzi. În aceeași noapte Radu cel Frumos fuge la turci, lăsând în cetate pe doamna Maria și pe fiica lui, Voichița, pe care Ștefan o va lua doamnă în 1475. Letopisețul lui Grigore Ureche dă cucerirea a doua zi, miercuri 24 noiembrie, și pune apoi în scaun pe Basarab Laiotă, care a domnit o lună. Ureche însuși semnalează o deosebire între izvoare: letopisețul leșesc spune că Radu a fugit la cetate fără să dea trei zile de război, pe când letopisețul moldovenesc numără bătălia de la Cursul Apei de joi, 18 noiembrie, până sâmbătă seara.
-
1710
Începe a doua domnie a lui Dimitrie Cantemir în Moldova, după socoteala calendarelor care pun înscăunarea la 23 noiembrie. Sursele nu se potrivesc, iar deosebirea merită spusă: biografia publicată de Academia de Științe a Moldovei dă 14 noiembrie 1710 ca zi în care Cantemir a ajuns domn al Țării Moldovei, fiindcă acolo se numără numirea la Poartă, nu intrarea în scaunul de la Iași. Domnia a ținut până la 11 iulie 1711, când, după bătălia de la Stănilești, Cantemir a trecut în Rusia.
-
1719
Moare la Schitul Iezer, în ținutul Vâlcii, Cuviosul Antonie, sihastrul care ajutase pe episcopul Ilarion al Râmnicului să refacă locașul ridicat de Mircea Ciobanul și de doamna Chiajna la 1553. Arhiepiscopia Râmnicului îi dă mutarea în ceasul al nouălea din zi, la 92 de ani, după 28 de ani de sihăstrie în peștera de deasupra schitului, iar viața i-a fost scrisă de ucenicul său, ieromonahul Nicolae.
-
1843
Ion Ghica deschide la Academia Mihăileană din Iași primul curs de economie politică din Principate, cu lecția intitulată „Despre importanța economiei politice”. Academia Mihăileană, instituție de învățământ preuniversitar și universitar, a funcționat până în 1847, când cursurile i-au fost suspendate, iar profesorii acuzați de propagandă.
-
1864
Alexandru Ioan Cuza întemeiază, prin decretul nr. 1648, Muzeul Național de Antichități, cea mai veche instituție de cercetare arheologică din țară. Începuturile îi urcă până la 1834, când domnitorul Alexandru Ghica a înființat la Colegiul Sfântu Sava un prim muzeu cu o importantă colecție arheologică. La conducerea muzeului s-au succedat Alexandru Odobescu, Grigore Tocilescu și Vasile Pârvan, iar din 1956 muzeul este secție a Institutului de Arheologie, numit din 1994 „Vasile Pârvan”. În colecțiile lui a stat și Tezaurul de la Pietroasa.
-
1940
Ion Antonescu semnează la Berlin aderarea României la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia.
-
2000
Sunt repatriate rămășițele pământești ale lui Nicolae Rădescu, prim-ministru al României între 6 decembrie 1944 și 28 februarie 1945, silit să demisioneze și plecat din țară în 1946.
-
2002
Președintele Statelor Unite George W. Bush ajunge la București, la câteva zile după summitul NATO de la Praga, unde România fusese invitată să intre în alianță. Este al patrulea președinte american care vizitează România, după Gerald Ford, Richard Nixon și Bill Clinton.
Pe 23 noiembrie, în lume
-
534 î.Hr.
Listele de calendar pun la această zi prima urcare pe scenă a lui Thespis din Icaria, socotită începutul teatrului ca interpretare a unui personaj. Anul, în jurul lui 534 î.Hr., este o socoteală după olimpiade, iar ziua vine din aceste liste moderne, nu dintr-un izvor antic.
-
1248
Ferdinand al III-lea de Castilia intră în Sevilla, după un asediu de mai bine de un an, încheind stăpânirea musulmană asupra celui mai mare oraș al Andaluziei.
-
1499
Perkin Warbeck, pretendentul care se dăduse drept fiul dispărut al lui Eduard al IV-lea al Angliei, este spânzurat, la șapte zile după condamnarea pentru înaltă trădare, împreună cu susținătorul lui John Atwater.
-
1644
John Milton publică Areopagitica, pledoaria împotriva cenzurii prealabile a cărților, scrisă ca discurs către Parlamentul Angliei.
-
1733
Începe răscoala robilor din insula Sfântul Ioan, în Indiile de Vest daneze, una dintre cele mai lungi răscoale de sclavi din America, ținută aproape un an.
-
1808
Trupele franceze și poloneze înfrâng armata spaniolă în bătălia de la Tudela, pe Ebru, deschizând drumul lui Napoleon spre Madrid.
-
1863
Începe bătălia de la Chattanooga, din Războiul Civil American: trupele Uniunii conduse de generalul Ulysses S. Grant întăresc pozițiile de la Chattanooga și contraatacă forțele confederate.
-
1867
Cei trei fenieni cunoscuți drept Martirii din Manchester sunt executați la Manchester, pentru uciderea unui polițist în timpul eliberării a doi membri ai Frăției Republicane Irlandeze.
-
1890
Moare regele Willem al III-lea al Țărilor de Jos, fără moștenitor pe linie bărbătească, iar o lege specială îngăduie fiicei lui, prințesa Wilhelmina, să îi urmeze la tron.
-
1924
Rezultatul lui Edwin Hubble, potrivit căruia nebuloasa Andromeda este de fapt o altă galaxie, aflată departe în afara Căii Lactee, apare pentru prima dată în presă. Măsurătoarea a mutat marginea universului cunoscut din interiorul galaxiei noastre în afara ei.
-
1963
Televiziunea britanică difuzează primul episod al serialului Doctor Who, „An Unearthly Child”, care va deveni cel mai longeviv serial de science fiction din lume.
-
1971
Reprezentanții Republicii Populare Chineze participă pentru prima dată la lucrările Organizației Națiunilor Unite, inclusiv la Consiliul de Securitate, după votul din octombrie prin care locul Chinei i-a fost transferat.
-
1980
Un cutremur cu magnitudinea 6,9 lovește Irpinia, în sudul Italiei, cu intensitate maximă de gradul X, omorând între 2.483 și aproape 4.900 de oameni.
-
2003
Revoluția Trandafirilor: președintele georgian Eduard Șevardnadze demisionează după săptămâni de proteste de masă împotriva unor alegeri viciate.
Întrebări frecvente
Ce sfinți sunt pe 23 noiembrie?
Calendarul Bisericii Ortodoxe Române pune în frunte, cu cruce albastră, pe Sfântul Cuvios Antonie de la Iezerul Vâlcii, sihastru din ținutul Vâlcii, mutat la Domnul în 1719. Alături sunt pomeniți Sfântul Ierarh Amfilohie, episcopul Iconiei, și Sfântul Ierarh Grigorie, episcopul Acragandelor, adică al Agrigentului din Sicilia. Mineiul mai adaugă la această dată pe Cuviosul Sisinie Mărturisitorul, pe Sfântul Ishirion, episcopul, și pe Sfântul Elen, episcopul Tarsului.
Ce s-a întâmplat pe 23 noiembrie în istoria României?
La 1406, Mircea cel Bătrân a dat Mănăstirii Tismana hrisovul în care apare prima dată, în documente, ținutul de pe Jiul superior. La 1473, Ștefan cel Mare a încunjurat Cetatea Dâmboviței, de unde Radu cel Frumos a fugit în aceeași noapte. La 1719 a murit Cuviosul Antonie la Schitul Iezer, la 1843 Ion Ghica a deschis primul curs de economie politică din Principate, iar la 1864 Alexandru Ioan Cuza a întemeiat Muzeul Național de Antichități.
Ce obiceiuri sunt legate de 23 noiembrie?
Niciunul, dacă prin obicei se înțelege o rânduială legată anume de această zi. Căutarea în textul integral al celor patru volume de referință, Sărbătorile la români ale lui Marian și Datinele și credințele poporului român ale Elenei Niculiță-Voronca, nu dă nicio apariție a datei. Ce se ține în această zi vine din răstimpul în care cade: Postul Crăciunului, început la 15 noiembrie, și opreliștile deschise de Ovidenie, la 21 noiembrie, între care aceea de a nu bate cămășile cu maiul până la Sfântul Gheorghe.
Sfântul Antonie de la Iezer este același cu Sfântul Antonie cel Mare?
Nu, sunt doi sfinți deosebiți, la aproape două mii de kilometri și o mie patru sute de ani unul de altul. Antonie cel Mare, părintele monahismului egiptean, a trăit între aproximativ 251 și 356 și este pomenit la 17 ianuarie. Cuviosul Antonie de la Iezerul Vâlcii a fost un sihastru român din vremea lui Constantin Brâncoveanu, mutat la Domnul în 1719, și se pomenește la 23 noiembrie. Obiceiurile populare adunate în jurul numelui Antonie țin de ziua de 17 ianuarie.
Se poate mânca pește pe 23 noiembrie, în Postul Crăciunului?
Da, calendarul Patriarhiei Române însemnează ziua de 23 noiembrie cu dezlegare la pește, pentru rangul pomenirii Cuviosului Antonie de la Iezer, trecut în calendar cu cruce albastră. Ziua este zi de post, pentru că Postul Crăciunului începe la 15 noiembrie, dar postul acesta nu se ține cu asprimea Postului Mare. Aceeași socoteală apare și în culegerile etnografice: Niculiță-Voronca scrie că în postul Crăciunului se poate mânca pește, afară de miercuri și de vineri.
Ți-a plăcut? Primește ce e mai bun, o dată pe săptămână
Sâmbătă dimineața trimitem ce s-a publicat pe Historix, cu un rând despre ce merită citit. Fără reclame și fără senzaționalism. Vezi ce conține scrisoarea.