La 26 noiembrie se pomenesc Sfântul Cuvios Alipie Stâlpnicul, nevoitor în Paflagonia, Sfântul Cuvios Nicon, propovăduitor în Creta și în Peloponez, și Sfântul Cuvios Stelian Paflagonul, cinstit la noi ca ocrotitor al copiilor. În istoria românilor, data poartă documentul din 1332 în care Basarab este numit fiul lui Thocomerius, precum și masacrul legionar de la Jilava, din noaptea de 26 spre 27 noiembrie 1940.
Sinaxar
Sfinții pomeniți în această zi, așezați în istoria lor.
Cum citim Sinaxarul: viețile sfinților au fost scrise pentru credincioși, de multe ori la mult timp după evenimente, și păstrează felul de a povesti al vremii lor. Aici le punem în contextul istoric: cine a fost fiecare, unde și când a trăit, de ce a fost persecutat sau cinstit și când a fost trecut în rândul sfinților. Spunem deschis ce se sprijină pe documente și ce ne-a rămas doar prin tradiție.
Sfântul Cuvios Alipie Stâlpnicul
Parțial documentatPatria lui este cetatea Adrianopole din Paflagonia, provincie bizantină de pe coasta sudică a Mării Negre, și nu Adrianopolul trac de pe Marița, cu care se confundă des; locul se află azi la Eskipazar, în provincia Karabük din Turcia, unde ruinele cetății antice Hadrianopolis sunt cercetate arheologic. Viața lui îl arată crescut pe lângă episcopul Teodor al cetății, pus econom al bisericii și hirotonit diacon, iar apoi retras pe un stâlp, unde a petrecut zeci de ani. În jurul stâlpului s-a adunat o obște: între cele care și-au lăsat averile se numără mama lui, rânduită diaconiță, și femei de bun neam din cetate, pomenite cu numele Eufimia și Euvula. Cadrul este cel al Imperiului bizantin de la cumpăna veacurilor VI și VII, când stâlpnicia era o formă de nevoință răspândită în Asia Mică și în Siria, iar Paflagonia dădea Constantinopolului episcopi și monahi. Ultimii paisprezece ani i-a petrecut culcat pe o parte, din pricina unei boli a picioarelor.
Ce spun izvoarele: Viața lui, păstrată în greacă și intrată în colecțiile de vieți ale stâlpnicilor, este singurul izvor amănunțit. Cadrul geografic și instituțional se verifică din alte surse: cetatea Adrianopole a Paflagoniei, scaunul episcopal, rânduiala diaconițelor. Anii nașterii și ai morții nu se pot fixa, iar vârsta foarte înaintată care i se dă în sinaxar rămâne a tradiției; calendarul Patriarhiei Române nu îi dă ani.
Canonizare: Pomenirea lui este veche în Biserica de Răsărit, din vremea de dinaintea rânduielilor moderne de canonizare; data proclamării nu apare în sursele consultate.
- Sursă bisericeascăPatriarhia Română, Calendar creștin-ortodox, 26 noiembrie ↗
Sfântul Cuvios Nicon, zis Pocăiți-vă
Documentat istoricSupranumele vine din singurul cuvânt cu care își începea predica, Metanoeite, adică Pocăiți-vă. Dintre sfinții zilei, el se așază cel mai bine în istorie: Viața lui, scrisă la mănăstirea sa din Sparta, este citită de bizantinologi ca izvor de prim rang pentru Peloponezul veacului X. S-a născut în ținutul Pontului și a ajuns în Creta îndată după recucerirea insulei de către Nichifor Focas, în 960-961, când Imperiul bizantin lua Creta de la emiratul arab care o stăpânise din veacul IX; a lucrat acolo aproape douăzeci de ani la reașezarea vieții creștine într-o insulă trecută prin stăpânire musulmană. A trecut apoi în Peloponez, pe la Corint, Argos, Nauplia și Sparta, unde a ridicat o biserică și unde a și murit. Viața lui dă amănunte rare despre orașe, dregători, negoț și comunități din Peloponez, de aceea este folosită și ca document.
Ce spun izvoarele: Viața Sfântului Nicon, scrisă în greacă la mănăstirea lui din Sparta, este folosită de bizantinologi ca izvor istoric pentru Peloponezul veacului X, nu doar ca text duhovnicesc. Cadrul se datează din izvoare bizantine independente: recucerirea Cretei de către Nichifor Focas în 960-961. Anul morții, dat de obicei 998, rămâne aproximativ. Atenție la nume: unele calendare îl trec drept Cuviosul Mucenic Nicon, dar Nicon cel de la 26 noiembrie nu a pătimit martiric, iar calendarul Patriarhiei Române pune Sfântul Cuvios Mucenic Nicon și cei 199 de ucenici ai lui la 23 martie.
Canonizare: Cinstit ca sfânt în Peloponez îndată după moarte, la mănăstirea ridicată de el la Sparta; data unei proclamări formale nu apare în sursele consultate.
Sfântul Cuvios Stelian Paflagonul
Tradiție, fără izvoare contemporaneSinaxarul îl arată ca pe un bogat care și-a împărțit averea la săraci, s-a făcut monah și a trăit apoi într-o peșteră, primind darul tămăduirii, mai ales în vreme de molime care loveau copiii. De aici vine și locul lui în evlavia românească: este cinstit ca ocrotitor al copiilor, iar numele Stelian s-a răspândit la noi ca nume de botez tocmai prin acest cult. O parte din moaștele lui se află la biserica Sfântul Stelian-Lucaci din București. Cadrul verificabil este Paflagonia bizantină, provincie din nordul Asiei Mici, și epidemiile care treceau prin Imperiu; tot restul se sprijină numai pe sinaxar. Chiar textul Patriarhiei Române spune limpede că nu se cunoaște timpul viețuirii sale și pune doar ca presupunere domnia împăratului Heraclie, între 610 și 641, ceea ce este o cinste pentru sursă și un avertisment pentru cine îl așază cu siguranță într-un veac.
Ce spun izvoarele: Aici golul îl recunoaște chiar sursa bisericească: textul sinaxarului tipărit de Patriarhia Română spune că nu se cunoaște timpul viețuirii sale și dă domnia lui Heraclie, între 610 și 641, numai ca socotință a unora. Nu avem acte, nici izvoare narative datate despre el; ce se poate verifica este cadrul, Paflagonia bizantină și molimele care treceau prin Imperiu, și prezența unei părți din moaștele lui la biserica Sfântul Stelian-Lucaci din București.
Canonizare: Cinstire veche, dinaintea rânduielilor moderne de canonizare; data nu apare în sursele consultate.
- Sursă bisericeascăPatriarhia Română, Calendar creștin-ortodox, 26 noiembrie ↗
Cuviosul Acachie, cel din Scară
Parțial documentatNu se cunoaște dintr-o viață proprie, ci dintr-o pagină a Scării Sfântului Ioan Scărarul, igumen la mănăstirea din Sinai, carte scrisă pe la anul 600, în cuvântul despre ascultare. Acolo este dat drept pildă un frate care a răbdat nouă ani asprimea unui povățuitor nemilostiv și despre care se spune că, întrebat la mormânt, ar fi răspuns că nu poate muri cel ce a fost ascultător. Partea verificabilă este textul: Scara are autor cunoscut, loc cunoscut și o datare strânsă, a fost una din cărțile cele mai citite în mănăstirile bizantine și a trecut, prin traduceri slavone și apoi românești, în viața monahală de la noi, unde se citește în post. Episodul lui Acachie este însă povestire duhovnicească dintr-o carte de învățătură, nu însemnare de cronică: nu avem nici anii lui, nici locul mănăstirii în care a trăit.
Ce spun izvoarele: Izvorul este un text datat și cu autor cunoscut, Scara Sfântului Ioan Scărarul, igumen la Sinai, scrisă pe la anul 600, ceea ce face solidă existența mărturiei. Episodul însuși este însă povestire de învățătură duhovnicească, nu însemnare de cronică: nu avem anii lui Acachie, nici numele mănăstirii. De aceea nivelul rămâne parțial, nu documentat.
Canonizare: Pomenire sinaxarială, fără act de canonizare cunoscut; data nu apare în sursele consultate.
Cuviosul Iacov Pustnicul
Tradiție, fără izvoare contemporaneSinaxarele îl pomenesc ca pustnic nevoitor în părțile Feniciei, pe coasta răsăriteană a Mediteranei, unde viața sihăstrească este bine cunoscută din izvoarele veacurilor V și VI. Istoria lui este de tipul pocăinței după o cădere grea: o greșeală cumplită, apoi anii de plângere într-un mormânt părăsit și iertarea arătată prin darul tămăduirii. Cadrul monahal este real și documentat din alte izvoare, de la așezările din pustia Iudeii până la cele de pe coasta feniciană, iar închiderea în morminte părăsite este o practică despre care vorbesc și alte vieți; persoana lui, însă, nu apare în nici un document. Numele cere grijă: calendarul Patriarhiei Române trece Sfântul Mare Mucenic Iacob Persul la 27 noiembrie, adică a doua zi, iar pe Cuviosul Iacob Sihastrul la 28 ianuarie, așa că cele trei pomeniri se amestecă lesne.
Ce spun izvoarele: Persoana lui nu apare în nici un document, ci numai în însemnarea sinaxarială. Ce se poate verifica din alte izvoare este cadrul: monahismul din Fenicia și din pustia Iudeii în veacurile V și VI și practica închiderii în morminte părăsite. Numele cere grijă, fiindcă în același calendar stau alți doi purtători ai lui, la o zi și la câteva luni distanță.
Canonizare: Pomenire sinaxarială, fără act de canonizare cunoscut; data nu apare în sursele consultate.
Cuviosul Sil, numit în Minei episcopul Corintului din Persia
Tradiție, fără izvoare contemporaneFormularea din Minei, episcopul Corintului din Persia, adună două determinări care nu stau împreună: Corintul este în Peloponez, iar Persia la celălalt capăt al lumii vechi. Sinaxarele grecești îl trec de obicei între ierarhii din Persia, iar forma românească pare o încheiere de copist, din cele care se fixează în carte și se repetă apoi din tipar în tipar. Cadrul cu adevărat verificabil este altul și merită spus: Biserica din Imperiul Sasanid, așezată sub catolicosul de la Seleucia-Ctesifon, a trecut prin prigoane grele în veacurile IV și V, sub Șapur al II-lea și sub Iazdgard al II-lea, și de acolo vin cei mai mulți sfinți purtând numele Sila sau Sil. Care anume dintre ei se pomenește la 26 noiembrie nu se poate spune din sursele consultate, iar lipsa aceasta se cuvine mărturisită.
Ce spun izvoarele: Golul se cuvine scris, nu acoperit: formularea din Minei alătură Corintul și Persia, două determinări care nu stau împreună, iar sursele consultate nu arată care este forma veche și care este încheierea de copist. Nu avem pentru el nici act, nici izvor narativ datat. Ce rămâne verificabil este cadrul Bisericii din Imperiul Sasanid și prigoanele din veacurile IV și V.
Canonizare: Pomenire sinaxarială, fără act de canonizare cunoscut; data nu apare în sursele consultate.
Sfântul Nou Mucenic Gheorghe din Hios
Parțial documentatFace parte dintre neomartiri, adică din creștinii care au pătimit sub stăpânirea otomană, cei mai bine documentați sfinți ai epocii târzii, fiindcă au murit în vremuri cu martori, cu acte și cu tipar. Sinaxarele îl dau mort în anul 1807, la Chidonia, oraș de pe coasta Asiei Mici numit azi Ayvalik, în fața insulei Lesbos; era din Hios, insulă cu puternică viață grecească și cu o școală vestită în acei ani. Cadrul se datează cu ușurință: Imperiul otoman trecea prin reformele și tulburările de la începutul veacului XIX, iar faptele neomartirilor au fost strânse în martirologii grecești pornite de Nicodim Aghioritul la sfârșitul veacului XVIII și continuate după el, de unde a trecut pomenirea și în Mineiele românești.
Ce spun izvoarele: Neomartirii sunt, ca grup, cei mai bine documentați sfinți ai epocii târzii: au murit în vremuri cu martori, cu acte și cu tipar, iar faptele lor au fost strânse în martirologii grecești pornite de Nicodim Aghioritul la sfârșitul veacului XVIII. Pentru Gheorghe din Hios, anul 1807 și locul, Chidonia, vin din însemnările sinaxariale; amănuntele pătimirii se pot urmări în edițiile acelor martirologii, pentru cine duce cercetarea mai departe. De aceea nivelul rămâne parțial.
Canonizare: Cinstit ca neomartir în Biserica greacă îndată după moarte; data unei proclamări formale nu apare în sursele consultate.
Tradițiile zilei
Pentru ziua de 26 noiembrie, culegerile clasice nu consemnează niciun obicei al zilei. Simion Florea Marian, în Sărbătorile la români, Elena Niculiță-Voronca, în Datinele și credințele poporului român, și Tudor Pamfile, în volumul despre Crăciun, nu au la această dată nici praznic popular, nici practică gospodărească, nici credință legată de vreme; nici studiile de calendar din Anuarul Muzeului Etnografic al Moldovei nu o ating. Ce se poate scrie cu temei despre 26 noiembrie este rostul răstimpului în care cade ziua, nu un obicei închipuit pentru ea.
Două confuzii pun obiceiuri pe această zi fără drept. Prima vine de la cuvântul stâlpnic: credințele despre stâlpnicul care ține cerul și pământul, despre vrabiile care își fac boierescul și despre vremea care arată cum va fi anul întreg sunt culese de Niculiță-Voronca la Simion Stâlpnicul, pe 1 septembrie, nu la Alipie Stâlpnicul, pe 26 noiembrie; ea însăși scrie limpede: Simion Stâlpnicul cade la începutul toamnei, în ziua de 1 septembrie. A doua vine de la Sfântul Stelian: cinstirea lui ca ocrotitor al copiilor este reală și veche, însă este cult bisericesc, cu moaște la biserica Sfântul Stelian-Lucaci din București și cu rugăciune pentru sănătatea copiilor, nu obicei de calendar popular; în culegerile clasice numele Stelian nu apare deloc legat de vreo practică a zilei. Cine caută obiceiuri în preajmă le găsește la zilele mari din jur: Ovidenia, pe 21 noiembrie, și Sfântul Andrei, pe 30 noiembrie, iar lăsatul secului, pe care Niculiță-Voronca îl leagă de Filipi, deschide postul Crăciunului la 15 noiembrie.
- Culegere etnograficăElena Niculiță-Voronca, Datinele și credințele poporului român, vol. I (Simion Stâlpnicul la 1 septembrie; cislegile de toamnă până la 15 noiembrie) ↗
- Culegere etnograficăElena Niculiță-Voronca, Datinele și credințele poporului român, vol. II ↗
- Culegere etnograficăSimion Florea Marian, Sărbătorile la români, vol. I ↗
- Culegere etnograficăSimion Florea Marian, Sărbătorile la români, vol. II ↗
- Culegere etnograficăTudor Pamfile, Sărbătorile la români. Crăciunul, 1914 ↗
În postul Crăciunului, între Ovidenie și Sfântul Andrei
Ziua de 26 noiembrie cade în postul Crăciunului, răstimpul care se deschide cu lăsatul secului de Filipi și ține aproape șase săptămâni, până la Naștere. Niculiță-Voronca îl așază limpede în anul gospodăresc: cislegile de toamnă, vremea nunților de după strânsul din câmp, țin până la 15 noiembrie, iar de Filipi cade lăsatul secului de postul Crăciunului. Ce urmează este un răstimp fără petreceri publice: Pamfile scrie că în postul Crăciunului hore și nunți nu se fac prin sate mai nicăieri, iar singurele prilejuri de adunare rămân șezătorile, furcăriile și clăcile de noapte, unde se lucrează puțin și se petrece în destul. Răstimpul nu este însă gol, ci de pregătire: de cum se lasă sec, copiii de la șapte-opt ani în sus încep să își caute tovarăși pentru cetele de colindători și pentru Bună-dimineața, iar flăcăii se adună seara la o casă ca să învețe colindele și să se deprindă cu jocul turcii. În acest cuprins, 26 noiembrie este o zi de lucru și de șezătoare, între Ovidenia, pe 21 noiembrie, și Sfântul Andrei, pe 30 noiembrie.
- Culegere etnograficăElena Niculiță-Voronca, Datinele și credințele poporului român, vol. I ↗
- Culegere etnograficăTudor Pamfile, Sărbătorile la români. Crăciunul, 1914 ↗
- Site de profilAnuarul Muzeului Etnografic al Moldovei, vol. X, 2010 (ciclul sărbătorilor de iarnă) ↗
Știi o tradiție legată de ziua asta, din satul sau din familia ta? Povestește-ne.
Pe 26 noiembrie, în istoria României
-
1332
Un act emis de Carol Robert, regele Ungariei, îl numește pe Basarab fiul lui Thocomerius, necredinciosul vlah al regelui. Este singurul izvor cunoscut care dă numele tatălui lui Basarab I, întemeietorul Țării Românești, și de la el pornește toată discuția istoricilor despre originea dinastiei Basarabilor și despre legătura cu Seneslau.
-
1542
Ioan Zalay și Toma Nádasdy poruncesc garnizoanei cetății Făgăraș ca, de îndată ce domnul Moldovei Petru Rareș ar începe asediul, să îi dea de știre că ostaticii rămași în cetate din asediul de la 1541 vor fi uciși câte unul pe zi. Documentul prinde Transilvania de după căderea Budei, când stăpânirea cetății Făgăraș și soarta lui Ștefan Mailat erau încă nelămurite.
-
1610
Prima atestare documentară a satului Ghidighici, așezare de pe Bâc aflată astăzi în municipiul Chișinău.
-
1636
Un document de această dată este între cele care numesc explicit Slănicul de Sus, pentru a-l deosebi de Slănicul de Jos, în ținutul Argeșului. Satul fusese pomenit nedespărțit în acte mai vechi, iar hrisovul din 21 aprilie 1599, ieșit din cancelaria lui Mihai Viteazul, este cel care îl desparte întâi.
-
1642
Prima atestare documentară a satului Florițoaia, din ținutul Ungheni, pe cursul de jos al Prutului.
-
1662
Un document consemnează reparațiile făcute de Vasile Lupu la Mănăstirea Hlincea, de lângă Iași, și spune că așezământul fusese pustiit din vremuri de demult, fără chilii, trapezărie, averi sau odăjdii. Actul numește ctitorul, vistiernicul Zota Țigara, și îndreaptă astfel pisania pictată în 1660, care îi uitase pe vechii ctitori și a dus în eroare cititorii asupra datei zidirii.
-
1796
O însemnare de această dată, pusă pe o cazanie de la biserica din Gura Văii-Ștefănești, arată că jupânul Hagi Țenea era fiul negustorului bucureștean Pătru Kalfiagiu Țeni. Astfel de însemnări pe cărți de slujbă sunt, pentru veacul XVIII, una din puținele căi de a lega între ele familiile de negustori și de boieri ai Argeșului.
-
1826
Se naște Alexandru Roman, lingvist și publicist, profesor de limba și literatura română la Universitatea din Budapesta și membru fondator al Societății Academice Române, viitoarea Academie Română.
-
1867
Este inaugurat primul gimnaziu din Galați, școala din care s-a dezvoltat Colegiul Național Vasile Alecsandri.
-
1909
La Teatrul Național din București are loc premiera piesei Viforul, de Barbu Ștefănescu Delavrancea, a doua parte a trilogiei despre Moldova lui Ștefan cel Mare și a urmașilor lui.
-
1909
Se naște la Slatina Eugen Ionescu, viitorul Eugène Ionesco, dramaturg de limbă franceză și unul dintre întemeietorii teatrului absurdului.
-
1917
România semnează armistițiul de la Focșani cu Puterile Centrale, după armistițiul ruso-german, iar frontul românesc intră practic în hibernare. Atenție la stil: data de 26 noiembrie este cea a calendarului iulian, folosit atunci în România, iar pe stil nou armistițiul a fost semnat la 9 decembrie 1917, cum arată ediția de documente diplomatice a Institutului Diplomatic Român.
-
1940
În noaptea de 26 spre 27 noiembrie, la închisoarea Jilava, legionari înarmați împușcă 64 de deținuți politici, foști demnitari ai regimului carlist și oameni implicați în represiunea antilegionară, între care fostul prim-ministru Gheorghe Argeșeanu, generalul Gabriel Marinescu și fostul ministru de justiție Victor Iamandi. A doua zi au fost uciși Nicolae Iorga și Virgil Madgearu.
-
1944
O delegație a ucrainenilor din Maramureș, condusă de prefectul Ion Odoviciuc, cere la Muncaci desprinderea Maramureșului de Regatul României și alipirea lui la Republica Sovietică Socialistă Ucraineană.
-
1957
Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite adoptă în unanimitate rezoluția inițiată de România, intitulată Bazele cooperării economice internaționale.
Pe 26 noiembrie, în lume
-
1346
Carol al IV-lea de Luxemburg este încoronat rege al romanilor la Bonn, și nu la Aachen, orașul încoronărilor, fiindcă acesta era ținut de partizanii rivalului său Ludovic de Bavaria.
-
1504
Moare Isabela I de Castilia, regina care, împreună cu Ferdinand de Aragon, a unit cele două coroane ale Spaniei și a sprijinit prima călătorie a lui Columb.
-
1778
Căpitanul James Cook ajunge la insula Maui, din arhipelagul Hawaii, fiind primul european care o atinge.
-
1832
La New York intră în serviciu linia de tramvai cu cai a căii ferate New York and Harlem, socotită primul tramvai de oraș din lume.
-
1922
Howard Carter și lordul Carnarvon intră pentru prima dată în mormântul faraonului Tutankhamon, din Valea Regilor, descoperit cu câteva săptămâni mai înainte.
-
1942
Filmul Casablanca, cu Humphrey Bogart și Ingrid Bergman, are premiera la New York.
-
1944
O rachetă germană V-2 lovește magazinul Woolworth din cartierul londonez New Cross și ucide 168 de oameni, unul dintre cele mai grele atacuri cu rachete asupra Londrei.
-
1949
Adunarea Constituantă a Indiei adoptă Constituția, prin care India devine republică federală; ziua este sărbătorită acolo ca Ziua Constituției.
-
1965
Franța lansează satelitul Astérix de la Hammaguir, în Algeria, cu o rachetă Diamant A, și devine a patra putere spațială a lumii, prima care ajunge pe orbită fără ajutor american sau sovietic.
-
1968
Este adoptată Convenția Organizației Națiunilor Unite asupra imprescriptibilității crimelor de război și a crimelor împotriva umanității.
-
2003
Ultimul zbor al unui avion Concorde încheie epoca transportului supersonic de pasageri.
-
2011
NASA lansează misiunea Mars Science Laboratory, cu roverul Curiosity, care a ajuns pe Marte la 6 august 2012.
-
2018
Sonda InSight a NASA aterizează în Elysium Planitia, pe Marte, pentru a cerceta pentru prima dată seismele planetei.
-
2021
Organizația Mondială a Sănătății identifică și numește varianta Omicron a virusului SARS-CoV-2.
Întrebări frecvente
Ce sfinți sunt pe 26 noiembrie?
Biserica Ortodoxă Română face pomenirea Sfântului Cuvios Alipie Stâlpnicul, nevoitor în Paflagonia, a Sfântului Cuvios Nicon, zis Pocăiți-vă, propovăduitor în Creta și în Peloponez, și a Sfântului Cuvios Stelian Paflagonul, cinstit la noi ca ocrotitor al copiilor. Mineiul adaugă la această dată încă patru pomeniri: Cuviosul Acachie, cel din Scară, Cuviosul Iacov Pustnicul, Cuviosul Sil și Sfântul Nou Mucenic Gheorghe din Hios.
Ce s-a întâmplat pe 26 noiembrie în istoria României?
Cel mai vechi fapt al zilei este actul din 1332 al regelui Carol Robert, singurul izvor care îl numește pe tatăl lui Basarab I, Thocomerius. Urmează atestări de sate și hrisoave: Ghidighici în 1610, Slănicul de Sus în 1636, Florițoaia în 1642 și documentul din 1662 care numește ctitorul Mănăstirii Hlincea. În veacul XX, data poartă armistițiul de la Focșani, pe stil vechi, și masacrul legionar de la Jilava, din 1940.
Ce obiceiuri se țin pe 26 noiembrie?
Pe ziua exactă, niciunul documentat. Simion Florea Marian, Elena Niculiță-Voronca și Tudor Pamfile nu consemnează la 26 noiembrie nici praznic popular, nici practică gospodărească. Ce se poate spune cu temei este rostul răstimpului: ziua cade în postul Crăciunului, când, scrie Pamfile, hore și nunți nu se fac prin sate mai nicăieri, iar adunările rămân șezătorile, furcăriile și clăcile de noapte, unde flăcăii învață colindele pentru sărbători.
Este Alipie Stâlpnicul același cu Simion Stâlpnicul?
Nu, sunt doi sfinți deosebiți, iar confuzia mută obiceiuri pe ziua greșită. Simion Stâlpnicul se pomenește la 1 septembrie, iar de el sunt legate credințele culese de Niculiță-Voronca despre stâlpnicul care ține cerul și pământul, despre vrăbiile care își fac boierescul și despre vremea care arată cum va fi anul. Alipie Stâlpnicul, pomenit la 26 noiembrie, a trăit în Paflagonia și nu are în culegeri niciun obicei al zilei.
Armistițiul de la Focșani a fost semnat pe 26 noiembrie sau pe 9 decembrie 1917?
Amândouă datele sunt corecte, pentru că sunt socotite în calendare diferite. România folosea atunci calendarul iulian, pe care l-a părăsit abia în 1919, așa că data din actele românești ale vremii este 26 noiembrie 1917. Pe stil nou, adică în calendarul gregorian folosit azi, armistițiul a fost semnat la 9 decembrie 1917, cum arată ediția de documente diplomatice a Institutului Diplomatic Român.
Ți-a plăcut? Primește ce e mai bun, o dată pe săptămână
Sâmbătă dimineața trimitem ce s-a publicat pe Historix, cu un rând despre ce merită citit. Fără reclame și fără senzaționalism. Vezi ce conține scrisoarea.