Județul Jaleș, 1385: cel mai vechi județ atestat din Țara Românească

Pe 3 octombrie 1385, voievodul Dan I întărește mănăstirii Tismana un șir de danii. Printre ele apare o formulă care a intrat apoi în toate istoriile administrative ale țării: grâul din județul Jaleșului, patru sute de găleți în fiecare an. Este cea mai veche mențiune cunoscută a unui județ în Țara Românească, cu șapte ani înaintea județului Vâlcea.

Ce scrie în hrisovul din 3 octombrie 1385?

Actul este un hrisov de danie și de întărire pentru mănăstirea Tismana, publicat în ediția academică Documenta Romaniae Historica, seria B, Țara Românească, volumul I, ca documentul 7. Partea care interesează istoria administrativă a țării este o înșiruire de venituri, iar prima dintre ele leagă mănăstirea de un teritoriu numit după o apă din Gorjul de azi.

Și mai întâi acestei mai sus-zise mănăstiri grâul din județul Jaleșului, patrusute de găleți în fiecare an

Hrisovul lui Dan I pentru mănăstirea Tismana, 3 octombrie 1385

Patru sute de găleți de grâu pe an nu sunt o cifră simbolică. Erau hrana unei obști de călugări și, în același timp, dovada că domnia știa de unde se strânge grâul acela, adică avea deja o unitate de socoteală pe teren. Formula „din județul Jaleșului” presupune un cadru în care cineva aduna, măsura și livra.

Hrisovul explică și de ce îl dă Dan I. În preambul, voievodul spune că a găsit mănăstirea neterminată: „la începutul domniei dăruite mie de Dumnezeu, am aflat în țara domniei mele, la locul numit Tismana, o mănăstire nu întru toate părțile terminată”. Mitropolia Olteniei arată același lucru despre actul din 1385, adăugând că, doi ani mai târziu, hrisovul lui Mircea cel Bătrân din 1387 vorbește tot despre lucruri rămase neisprăvite. Șantierul a ținut, așadar, prin trei domnii.

Mănăstirea fusese începută de călugărul Nicodim, născut la Prilep, în Macedonia, în anul 1315, potrivit volumului editat de Institutul de Cercetări Socio-Umane al Academiei Române. Arhiva acestei mănăstiri este motivul pentru care știm azi numele unui județ dispărut. Fără hrisovul din 1385, Jaleșul ar fi ieșit din istorie fără să fi intrat vreodată în ea.

Unde se afla județul Jaleș și de unde își ia numele?

Numele vine de la pârâul Jaleș, afluent al Sohodolului, în nordul Gorjului de astăzi. Studiul retrospectiv asupra organizării administrativ-teritoriale a României, depus în arhiva academică Munich Personal RePEc Archive, leagă limpede județul de această apă și de documentul dat de Dan I la Tismana.

În articolul publicat de Revista de Sociologie a Academiei Române, județul Jaleș este descris drept continuatorul unei cnezate de vale. Asta schimbă felul în care trebuie citită mențiunea din 1385: nu avem de-a face cu o unitate desenată de sus, pe hartă, ci cu o vale care își avea deja viața ei administrativă și care a fost preluată, cu nume și cu tot, în aparatul noului stat.

Cuvântul însuși spune cum funcționa. Judele era, în acea perioadă timpurie, un dregător cu atribuții judecătorești și administrative deopotrivă. Teritoriul pe care judeca a luat numele funcției, iar nu invers. Un județ medieval era, înainte de orice, raza de judecată a unui om.

• Jaleș, atestat în 1385, în hrisovul lui Dan I pentru Tismana
• Vâlcea, atestat în 1392, în dania lui Mircea cel Bătrân pentru Cozia
• Mehedinți, atestat în 1483, format prin unirea unei părți a județului de Baltă cu fostul județ al Motrului
• Jiul de Sus, Jiul de Jos, Gilort, Argeș, Muscel, Prahova, Săcuieni, Pădureți, Buzău, Râmnic, Brăila, Ialomița, Ilfov, Vlașca și Teleorman, pomenite în documentele de mai târziu

De ce se spune că Vâlcea este cel mai vechi județ?

Afirmația circulă de zeci de ani și se repetă la fiecare aniversare locală: Vâlcea ar fi cel mai vechi județ atestat documentar al României. Documentele pe care le-am putut citi arată altceva. Județul Vâlcea apare prima dată în 1392, când Mircea cel Bătrân dăruiește mănăstirii Cozia dreptul ca „în județul Vâlcea pe fiecare an să-și adune înșiși călugării albinăritul, să le fie mierea pentru nevoile mănăstirii”. Textul este publicat în același volum I al seriei B din Documenta Romaniae Historica, la documentul 17.

Șapte ani despart cele două mențiuni, iar ordinea lor nu este discutabilă. Partea adevărată a afirmației despre Vâlcea este alta și merită spusă limpede: Vâlcea este cel mai vechi județ care există și astăzi, cu același nume, pe aceeași vale. Jaleșul a dispărut de pe hartă, iar un județ care nu mai există nu mai are cine să îi sărbătorească atestarea.

Nu trebuie întors nici mitul pe dos. Faptul că Vâlcea nu este prima mențiune nu scade nimic din valoarea actului din 1392, care rămâne una dintre cele mai bogate mărturii despre economia mănăstirească a Olteniei medievale, cu albinăritul ei și cu veniturile lui.

Ce s-a întâmplat cu județele vechi ale Olteniei?

Harta administrativă a Olteniei nu a stat pe loc. Studiul semnat de Cezar Avram și Mihaela Bărbieru în Arhivele Olteniei, numărul 29 din 2015, arată mecanismul pe cazul Mehedinților: județul apare ca unitate administrativă în secolul al XV-lea, „atunci când a avut loc unificarea unei părți a județului de Baltă cu fostul județ al Motrului, fiind atestat în anul 1483”.

Același tip de contopire a înghițit și județul Jaleș, și județul Gilort, și județul Motru. Văile mici, bune pentru o cnezate, erau prea mărunte pentru fiscul unui stat care creștea. Numele au rămas pe ape și pe sate, iar unitățile s-au topit în Gorj și în Mehedinți. Pârâul Jaleș curge și astăzi, la câțiva kilometri de mănăstirea care i-a păstrat numele într-un hrisov.

Ce rămâne neclar

Hotarele județului Jaleș nu se pot trasa pe hartă din documentul din 1385, pentru simplul motiv că actul nu le descrie. Nu știm nici anul în care unitatea a încetat să fie pomenită ca județ de sine stătător, nici dacă termenul „județ”, în 1385, însemna deja un teritoriu cu margini sau doar raza de judecată a unui jude din vale.

Mai rămâne o rezervă de metodă. Monografia dedicată subiectului, studiul lui Vasile Carabiș despre Județul Jaleșului, apărut în revista Litua a Muzeului Județean Gorj în 1994, nu a putut fi deschisă în cursul acestei documentări. Ceea ce scriem aici stă pe ediția de documente și pe studiile pe care le-am citit, nu pe ea.