Sari la conținut
Ultimele
HISTORIX.RO
Ziua în istorie

27 noiembrie

La 27 noiembrie, calendarul Bisericii Ortodoxe Române pomenește pe Sfântul Mare Mucenic Iacob Persul, dregător la curtea regilor Persiei sasanide, ucis în anul 421, și pe Cuvioșii Natanael și Pinufrie, doi nevoitori ai pustiei egiptene cunoscuți din izvoare scrise la începutul veacului al V-lea. În istoria românilor, ziua adună patru documente de cancelarie din veacurile al XV-lea, al XVI-lea și al XVII-lea, printre care hrisovul prin care Matei Basarab a scos lavrele domnești de sub închinarea la mănăstirile grecești, apoi ședința Sfatului Țării din 1918 care a votat unirea necondiționată a Basarabiei și asasinatele legionare din 1940.

Actualizată la

Pe scurt: 27 noiembrie

La 27 noiembrie, Biserica Ortodoxă Română îi prăznuiește pe Sfântul Mare Mucenic Iacob Persul, ucis în Persia sasanidă în anul 421, și pe Cuvioșii Natanael și Pinufrie, nevoitori ai pustiei egiptene. În istoria românilor, ziua este marcată de hrisovul lui Matei Basarab din 1640, care a scos lavrele domnești de sub închinarea la mănăstirile grecești, și de asasinatele legionare de la Jilava, Snagov și Strejnic, din 1940.

Calendarul ortodox

Sinaxar

Sfinții pomeniți în această zi, așezați în istoria lor.

Cum citim Sinaxarul: viețile sfinților au fost scrise pentru credincioși, de multe ori la mult timp după evenimente, și păstrează felul de a povesti al vremii lor. Aici le punem în contextul istoric: cine a fost fiecare, unde și când a trăit, de ce a fost persecutat sau cinstit și când a fost trecut în rândul sfinților. Spunem deschis ce se sprijină pe documente și ce ne-a rămas doar prin tradiție.

Sfântul Mare Mucenic Iacob Persul

Dregător de rang înalt la curtea regilor Persiei sasanide, ucis pentru credință prin tăierea pe rând a mădularelor. · Mort în anul 421, veacul al V-lea
Parțial documentat

Episodul se petrece în Imperiul Sasanid, nu în cel roman, și tocmai asta îl face așezabil în istorie. Sinaxarul Patriarhiei îl arată pe Iacob dregător la curtea lui Isdegherd I (399-420), care îl rânduise mai-mare al palatelor sale; creștin din strămoși și însurat cu o creștină, el s-a lepădat de credință atunci când regele a pornit război împotriva creștinilor, iar mama și soția lui s-au despărțit de el și l-au mustrat prin scrisori. Prigoana nu s-a stins cu moartea regelui: fiul său, Bahram al V-lea (420-438), a domnit exact peste anii în care comunitățile creștine din Persia au fost lovite cel mai greu, iar înaintea lui a venit Iacob să își mărturisească din nou credința. Patima este pusă la 27 noiembrie 421, în cetatea Gundișapur din Huzistan, pe care Patriarhia o identifică cu Dezful, în Iranul de azi. Partea verificabilă este deci cadrul: două domnii cu anii lor, o prigoană pornită de la curte și un oraș care se poate arăta pe hartă. Amănuntele execuției stau pe Pătimire. În țară se află părți din moaștele lui, la Mănăstirea Dragomirna, iar altele în Muntele Athos, în Cipru și în Rusia.

Ce spun izvoarele: Se sprijină pe izvoare istorice cadrul în care se petrece totul: cele două domnii persane pe care sinaxarul le dă cu anii lor, Isdegherd I, adică Yazdegerd I (399-420), și fiul său Bahram al V-lea (420-438), precum și prigoana împotriva creștinilor pornită prin hotărâre regală la sfârșitul domniei celui dintâi. Prin tradiție au ajuns la noi amănuntele patimii: felul execuției, scrisorile de mustrare ale mamei și ale soției, cuvintele rostite. Acestea vin din Pătimirea păstrată în sinaxare, nu dintr-un act de cancelarie și nu dintr-o cronică a vremii. Numele sub care sfântul e cunoscut în apus, Iacob Intercisus, adică cel tăiat în bucăți, s-a născut din chiar felul morții povestit acolo, ceea ce arată cât de mult a cântărit relatarea hagiografică în formarea pomenirii.

Canonizare: Pomenire veche, dinaintea procedurilor formale de canonizare; data unui act de canonizare nu apare în sursele consultate. Cultul e atestat de prezența lui în sinaxare și de faptul că se pomenește la 27 noiembrie atât în Răsărit, cât și în Apus.

Sfântul Cuvios Natanael

Nevoitor din pustia nitrică a Egiptului, care nu a mai trecut pragul chiliei sale zeci de ani, după ce a înțeles că mutarea dintâi fusese lucrarea ispitei. · Veacul al IV-lea după izvorul cel mai vechi; a doua jumătate a veacului al VI-lea după sinaxarul românesc
Parțial documentat

Pustia nitrică, Nitria, era cea dintâi dintre marile așezări monahale ale Egiptului de jos, alături de Chilii și de Schit, iar de acolo a plecat felul de viețuire pe care l-au luat mai târziu mănăstirile din Răsărit. Paladie a străbătut aceste locuri începând din anii 380 și, la bătrânețe, a scris ce a văzut și ce a auzit. Despre Natanael mărturisește că nu l-a prins în viață. Monahii care îi împărtășiseră nevoința i-au arătat chilia, rămasă pustie fiindcă era prea aproape de lume, ridicată la vremea când sihaștrii erau încă puțini, și i-au spus povestea care lămurește de ce omul nu a mai ieșit din ea: amăgit la început, Natanael s-a mutat într-o chilie nouă, mai aproape de un sat; după trei sau patru luni a venit noaptea cel care îl scosese din cea veche și a început să pocnească din bici ca să îl scoată și din aceasta; atunci a înțeles că mutarea fusese chiar lucrarea ispitei, s-a întors în cea dintâi și nu i-a mai trecut pragul treizeci și șapte de ani. Nu se povestește o minune, se povestește o hotărâre, iar tocmai de aceea a fost ținută minte.

Ce spun izvoarele: Aici izvoarele nu spun același lucru, iar deosebirea se poate măsura. Singurul izvor vechi despre Natanael este Istoria lausiacă a lui Paladie, episcop de Helenopolis, scrisă în 419-420 pentru Lausus, cubicularul curții imperiale. Paladie spune limpede că nu l-a apucat în viață, fiindcă murise cu cincisprezece ani înainte de venirea lui în Egipt, și că a aflat cele scrise de la monahii care trăiseră împreună cu el, care i-au și arătat chilia. Acolo nevoința ține treizeci și șapte de ani. Sinaxarul românesc dă treizeci și opt de ani și îl așază în a doua jumătate a veacului al VI-lea. Martorul mai apropiat de fapte este Paladie, iar socoteala lui, cu cei cincisprezece ani înaintea sosirii sale, îl duce pe Natanael în veacul al IV-lea, nu în al VI-lea. Deosebirea nu se poate împăca, deci o lăsăm scrisă așa cum este.

Canonizare: Pomenire veche, dinaintea procedurilor formale de canonizare; data canonizării nu apare în sursele consultate.

Sfântul Cuvios Pinufrie

Preot și întâistătător al unei mănăstiri mari din Egipt, care și-a părăsit de două ori locul ca să fie primit, necunoscut, ca începător în altă obște. · A doua jumătate a veacului al IV-lea și începutul celui de-al V-lea
Documentat istoric

Ce îl deosebește pe Pinufrie nu este o minune, este un martor, și martorul acesta ne privește direct. Ioan Casian, născut pe la anul 360 în Dobrogea, la Casian, adică Casimcea de astăzi, și pomenit de Biserica Ortodoxă Română la 28 și 29 februarie împreună cu Sfântul Gherman, a plecat de tânăr spre Țara Sfântă și s-a închinoviat într-o mănăstire de lângă Betleem. Acolo, scrie el, a fost primit ca începător un bătrân necunoscut, rânduit de egumen să îi fie tovarăș de chilie; abia când un oaspete venit din Egipt l-a recunoscut s-a aflat că era Pinufrie, preot și întâistătător al unei obști mari de lângă Panefisis, fugit de cinstirea cu care îl împovărau oamenii pentru vârsta, viața și preoția lui. Era a doua fugă: mai înainte se ascunsese în adâncul Tebaidei și apoi într-o mănăstire din insula Tabenna, de unde fusese descoperit și adus îndărăt. A fost adus îndărăt și de la Betleem. Mai târziu, Casian și Gherman l-au căutat ei înșiși în Egipt, în ținutul Panefisisului, și au fost găzduiți în chilia lui. Așa se închide cercul: cel mai bine documentat sfânt al zilei este documentat de un om născut între Dunăre și Mare.

Ce spun izvoarele: Pinufrie este, dintre cei trei pomeniți în ziua aceasta, cel mai bine sprijinit pe izvor, și izvorul este unul singur: scrierile Sfântului Ioan Casian, care l-a cunoscut personal și a locuit în aceeași chilie cu el. Casian îl pomenește în Așezămintele mănăstirești, cartea a IV-a, capitolele 30-32, și îi dedică a douăzecea Convorbire. Editorii ediției englezești a operelor lui Casian spun chiar atât, în notă: nimic mai mult nu se cunoaște despre Pinufrie decât ce se adună din aceste pagini. Nu avem, prin urmare, nici anul nașterii, nici anul morții, nici un act de canonizare, dar avem un martor care l-a văzut, lucru rar pentru un sfânt al pustiei. Veacul al IV-lea, pe care îl dă sinaxarul românesc, se potrivește cu cronologia lui Casian.

Canonizare: Pomenire veche, dinaintea procedurilor formale de canonizare; data canonizării nu apare în sursele consultate.

Credințe și obiceiuri populare

Tradițiile zilei

Pentru 27 noiembrie, culegerile clasice de etnografie nu consemnează niciun obicei legat de ziua însăși. Nici Simion Florea Marian, nici Elena Niculiță-Voronca, nici Tudor Pamfile nu dau o datină a acestei zile, iar Sfântul Iacob Persul nu apare în calendarul popular cu nume de zi, cu interdicție de lucru sau cu petrecere. Un singur lucru cade pe 27 noiembrie, și acela numai în unii ani: când ziua este vineri, ea este cea dintâi dintre cele douăsprezece vineri mari ale anului, vinerea dinaintea Sfântului Andrei. În rest, ce se face la 27 noiembrie se face pentru că ziua e înăuntrul postului Crăciunului, nu pentru că e 27 noiembrie. Dacă pe internet găsiți un obicei dat pe ziua aceasta, mai cu seamă Filipii ținuți împotriva lupilor, el nu se află în culegerile acestea pe ziua aceasta.

Vinerea dinaintea Sfântului Andrei, în anii în care 27 noiembrie cade vineri

Niculiță-Voronca a cules în Bucovina șirul celor douăsprezece vineri mari de peste an, zile în care, pe lângă vinerile obișnuite ale săptămânii, se cuvenea ca omul să nu mănânce nimic până a doua zi; alții luau spre seară o bucățică de pâine și apă, iar toată ziua o petreceau în post și rugăciune. Se posteau cu scop anume, iar fetele le posteau ca să se mărite. Culegerea arată limpede de unde pornește șirul: vinerile acestea se încep de la Sfântul Andrei, iar cea dintâi este vinerea dinaintea Sfântului Andrei. La Broscăuți fiecare dintre ele avea rostul ei, iar aceasta se postea pentru fapt, adică împotriva vrăjii făcute cuiva; informatoarea, Anastasia Constantinovici, nu le mai știa pe toate celelalte. Cum Sfântul Andrei cade la 30 noiembrie, vinerea dinaintea lui este 27 noiembrie numai atunci când ziua aceasta cade vineri, adică în anii în care 30 noiembrie este luni; altminteri se mută, după cum se așază săptămâna.

Surcica strânsă în fiecare zi a postului

Un obicei al răstimpului, nu al zilei, dar unul care cere ceva anume în fiecare zi a postului, deci și la 27 noiembrie. Niculiță-Voronca îl dă din Siret: în postul Crăciunului, cum se începe, fata să strângă câte o surcică în fiecare zi, dar să facă singură focul în toată dimineața; cu surcelele strânse să facă foc în ziua de ajun și să fiarbă crupe fără sare, pe care le pune pe masă, iar seara vine umbra ursitorului pe cahlă și mănâncă. Pamfile dă același obicei, cu surcelele numite pui, aduse în casă numai în ajunul Crăciunului; pe alocuri sunt puse pe foc anume ca să sară scântei, iar scânteile se citeau ca semn că la casa aceea va fi sloată în bucate, dobitoace și bani. Numărătoarea aceasta zilnică este singurul fel în care 27 noiembrie intră, cu drepturi depline, într-un obicei cules.

De unde vine

De ce nu are 27 noiembrie o datină a ei și de unde vine încurcătura. Întâi, despre izvoare: cele trei volume din Sărbătorile la români ale lui Simion Florea Marian, Cârnilegile, Păresimile și Cincizecimea, urmăresc ciclul de la Anul Nou până la Rusalii, așa cum se vede din cuprinsul lor, care începe la Sfântul Vasile; sfârșitul lui noiembrie rămâne în afara lucrării. Marian nu tace despre 27 noiembrie, pur și simplu nu ajunge până acolo, iar cine îl citează pentru ziua aceasta citează ce nu se află în carte. Al doilea, despre Filipi, cei mai des atribuiți greșit zilelor din jur: Filipii de toamnă, zilele ținute împotriva lupilor, se încheie înainte de 27 noiembrie. Răspunsul cules de Gr. G. Tocilescu și tipărit în 1884, pe care Marian îl dă în notele capitolului despre Filipi, spune că de la 10 noiembrie se țin șapte filipi, trei înainte de lăsatul de sec și patru în post, iar la 21 noiembrie, în ziua Intrării în biserică, cade Filipul cel Șchiop; alți șapte sunt de la 25 ianuarie la 2 februarie, iar alți trei, numiți Berbecari, toamna, de la 26 septembrie. Un răspuns la chestionarul lui Nicolae Densușianu, din comuna Rijlete-Vieroși, județul Olt, strânge rândul de toamnă la 15-21 noiembrie. Oricare dintre cele două socoteli o iei, Filipii s-au sfârșit până la 27 noiembrie. Al treilea, ziua lupilor propriu-zisă este Sfântul Andrei, la 30 noiembrie, și acolo se adună tot greul credințelor de la capătul lui noiembrie, nu la 27.

Ritmul anului

Postul Crăciunului, între sfârșitul Filipilor și Sfântul Andrei

27 noiembrie cade bine înăuntrul postului Crăciunului, care se deschide la 15 noiembrie, când se încheie cislegile de toamnă, cel mai lung răstimp de dulce al anului și vremea nunților de după strânsul din câmp. Niculiță-Voronca pune rânduiala cap la cap: cislegile țin până la 15 noiembrie, înainte de intrarea în post se face pomenire pentru morți în trei sâmbete, iar de Filipi cade lăsatul secului de postul Crăciunului, post care ține aproape șase săptămâni. Ce rămâne de făcut în zilele acestea nu este petrecere: Tudor Pamfile scrie că în postul Crăciunului hori și nunți nu se fac prin sate mai nicăieri, iar singurele prilejuri de adunare sunt șezătorile, furcăriile și clăcile de noapte, unde se lucrează de obicei puțin și se petrece îndestul. Postul are însă o lucrare a lui, și una care privește tocmai zilele acestea: de îndată ce s-a lăsat sec, copiii de la șapte sau opt ani în sus încep să își caute tovarăși și să își lege cetele pentru umblatul cu colindul. Ion H. Ciubotaru descrie același mecanism la Arborea, în Bucovina: practicile de înspre Sântandrei vesteau apropierea sărbătorilor de iarnă, iar răpăitul tobelor, pocnetele harapnicelor, clopotele și tălăngile puneau stăpânire pe nopțile din postul Crăciunului, în vreme ce se formau cetele de colindători și începeau pregătirile pentru alaiurile din ultima noapte a anului. Așezat în acest răstimp, 27 noiembrie nu este o zi cu datină proprie, este o zi de lucru în pregătirea iernii. Reperele mari din jur: Filipii de toamnă încheiați la 21 noiembrie, Sfântul Andrei la 30 noiembrie, iar mai departe Sâmedrul la 26 octombrie și Sângiorzul la 23 aprilie, hotarele anului pastoral.

Știi o tradiție legată de ziua asta, din satul sau din familia ta? Povestește-ne.

Evenimente

Pe 27 noiembrie, în istoria României

  1. 1487

    La București, în cetatea de scaun, Vlad Călugărul voievod întărește lui Ștefan cu fiii lui și lui Ion cu fratele său Neagul a șaptea parte din satul Lălești și a șaptea parte din muntele Coarnele, pentru că le cumpăraseră de la Precopie pe doi cai buni, de 600 de aspri; domniei i-au dat un cal bun, de 300 de aspri. Documentul pune în act două lucruri rar explicate: prețul socotit în cai, nu în bani gata, și clauza prădălicii, prin care ocina nu se întoarce la domnie câtă vreme se mai află dintre urmașii cumpărătorilor măcar o fiică. A fost scris de Radul gramatic la 27 noiembrie, anul 6996 de la facerea lumii. Originalul, pe pergament, cu pecetea căzută, se afla la muzeul din Târgu Jiu. Editat critic în Documenta Romaniae Historica, seria B, volumul I, documentul 209.

  2. 1570

    Alexandru al II-lea Mircea voievod întărește jupânesei Calea de la Brâncoveni, cu feciorii ei, satul Brâncovenii, jumătate din balta Brâncovenilor și calea din jos dintre Olturi, după o judecată în care doisprezece boieri jurători i-au hotărât partea, lăsând celeilalte părți, Tudor și sora lui Bădeasa de la Hotărani, numai cealaltă jumătate de baltă. Actul arată cum lucra, înaintea oricărei instanțe scrise, jurământul cu megiași: pricina nu se tăia după hârtii, ci după cei doisprezece oameni puși să jure înaintea domnului, iar hotărârea lor era apoi întărită prin hrisov. Moșia aceasta este cuibul familiei care l-a dat, peste un veac, pe Constantin Brâncoveanu. Documenta Romaniae Historica, seria B, volumul VI, documentul 252.

  3. 1640

    Vladul din Jigălia vinde lui Preda mare spătar din Brâncoveni partea lui de ocină din sat, a patra parte din funie fără rumâni, cu 500 de aspri. Precizarea că funia se vinde fără rumâni nu este un amănunt de formular: la 1640 pământul și oamenii legați de el se puteau înstrăina împreună sau despărțit, iar prețul era cu totul altul. Vânzarea e mică, dar arată mecanismul prin care o familie boierească își rotunjea moșia bucată cu bucată, și cine strângea pământ la Brâncoveni în anii aceia. Documenta Romaniae Historica, seria B, volumul XXVII, documentul 510.

  4. 1640

    La Târgoviște, în al optulea an de domnie, Matei Basarab voievod dă, dinaintea adunării a toată țara și cu voia soborului, duhovnicesc și mirenesc, hrisovul prin care scoate de sub închinarea la mănăstirile din Țara Grecească și de la Sfântul Munte lavrele domnești pe care, spune actul, le supuseseră metoașe dajnice, pentru mită și fără știrea sfatului, domni și vlădici străini: Tismana, Argeșul, Brădetul, Dealul, Glăvăciogul, Snagovul, Mislea, Valea, Tânganul, Potocul, Râncăciovul și Menedicul. Hotărârea nu este o lovitură dată în bloc călugărilor greci, și asta se citește în chiar textul ei: mănăstirile pe care le-au închinat înșiși ctitorii lor rămân închinate, după tocmeala scrisă în cărțile de închinăciune, neschimbată. Ce se desface este închinarea făcută peste capul ctitorului. Hrisovul cere și predarea cărților de închinare obținute astfel, iar dacă ar fi scoase mai târziu la iveală, să nu fie crezute niciodinioară. Documenta Romaniae Historica, seria B, volumul XXVII, documentul 511.

  5. 1918

    Sfatul Țării de la Chișinău se întrunește în ședință extraordinară, la 27 noiembrie pe stilul vechi, votează legea reformei agrare pregătită de comisia prezidată de Anton Crihan și apoi pune la vot moțiunea prin care Basarabia renunță la condițiunile de unire stipulate în actul de la 27 martie, declarând unirea necondiționată cu România. Hotărârea a fost semnată de Pantelimon Halippa ca președinte, de V. Bâtcă și G. Buruiană ca vicepreședinți și de A. Scobiolă ca secretar; în urma votului, Sfatul Țării s-a dizolvat, iar Consiliul Directorilor a demisionat. Pe stilul nou ziua a fost 10 decembrie 1918, fiindcă în 1918 deosebirea dintre calendare era de treisprezece zile; o parte din scrieri dau însă 9 decembrie, folosind o deosebire de douăsprezece zile, valabilă pentru veacul al XIX-lea, nu pentru al XX-lea.

  6. 1919

    La Neuilly-sur-Seine, în primăria orașului, se semnează tratatul de pace dintre Puterile Aliate, România între ele, și Bulgaria. Pentru noi, articolul care contează este cel despre frontiere: Bulgaria înapoiază Dobrogea, pe care Tratatul de la București din 1918 i-o dăduse în parte, iar restul fusese trecut Puterilor Centrale, și granița se restabilește pe linia hotărâtă la București în 1913, deci cu sudul Dobrogei, Cadrilaterul, și cu Silistra de partea României. Tratatul nu a adus un teritoriu nou: a adus recunoașterea internațională a unei granițe pe care România o avea de drept din 1913 și o pierduse de fapt în vremea ocupației. Bulgariei i s-au impus, în plus, reducerea armatei la 20.000 de oameni și despăgubiri de 100 de milioane de lire sterline.

  7. 1940

    Masacrul de la Jilava. În noaptea de 26 spre 27 noiembrie, echipe legionare intră în închisoarea de la Jilava și ucid în celule foști demnitari și oameni de ordine ai regimului lui Carol al II-lea, aflați acolo în așteptarea procesului. Cifra victimelor nu este aceeași în toate izvoarele, și deosebirea se vede chiar în izvoarele cele mai serioase: Raportul final al Comisiei Internaționale pentru Studierea Holocaustului în România dă șaizeci și cinci de uciși și așază fapta la 27 noiembrie; cronologia publicată de Institutul Național de Statistică pe situl recensământului vorbește de 26-27 noiembrie și de aproape 66 de personalități; publicația oficială apărută în 1941, pe care Raportul final o citează, se chema chiar Asasinatele de la Jilava, Snagov și Strejnicul, 26-27 noiembrie 1940. Nu alegem una dintre cifre: deosebirea vine din felul în care se numără și din faptul că uciderile s-au petrecut peste miezul nopții, iar ea se vede în titlul însuși al dosarului.

  8. 1940

    Virgil Madgearu, economist, fost ministru țărănist și profesor la Academia de Înalte Studii Comerciale și Industriale din București, este ridicat de acasă de o echipă legionară și împușcat în pădurea Snagovului. Uciderea lui a intrat în același dosar oficial cu cele de la Jilava și cu cea de la Strejnic: publicația din 1941 le-a pus pe toate trei sub aceeași dată, 26-27 noiembrie 1940, iar numele celor trei locuri stă în titlul ei.

  9. 1940

    Nicolae Iorga, istoric, fost prim-ministru și întemeietorul mai multor institute de cercetare, este ridicat de la Sinaia de o echipă legionară și împușcat lângă Strejnic, în apropierea Ploieștilor. Institutul pe care îl înființase la 1 aprilie 1937, ca Institut pentru Studiul Istoriei Universale, astăzi Institutul de Istorie Nicolae Iorga al Academiei Române, scrie despre propriul său început că a fost condus de Iorga până în noiembrie 1940, când a fost asasinat de o echipă de legionari. Ziua exactă nu este scrisă la fel în toate izvoarele: dosarul oficial din 1941 și cronologia Institutului Național de Statistică o pun la 26-27 noiembrie, în vreme ce Raportul final al Comisiei Internaționale pentru Studierea Holocaustului în România spune că legionarii l-au împușcat două zile după Jilava. Deosebirea se explică prin ora târzie a răpirii și prin ziua în care a fost găsit trupul.

Evenimente

Pe 27 noiembrie, în lume

  1. 43 î.Hr.

    La Roma, adunarea poporului votează lex Titia, legea care dă celor trei, Octavian, Marcus Antonius și Lepidus, puteri extraordinare pe cinci ani pentru reașezarea statului. Deosebirea față de înțelegerea dintre Caesar, Pompeius și Crassus este de fond: aceea fusese o alianță privată între trei oameni puternici, aceasta este o magistratură votată, cu temei legal, de unde și formula care apare pe monede și pe inscripții, triumviri rei publicae constituendae.

  2. 25

    Împăratul Guangwu declară Luoyang capitală, deschizând perioada Han de Răsărit, a doua jumătate a celei mai lungi dinastii din istoria Chinei.

  3. 176

    Marcus Aurelius îi dă fiului său Commodus titlul de imperator și comanda supremă a legiunilor. Hotărârea vine în plin război marcomanic, pe un front care trecea chiar la nordul Daciei romane, și rupe șirul de aproape un veac al împăraților ridicați prin adopție, înlocuindu-l cu moștenirea pe linie de sânge.

  4. 395

    Rufinus, prefectul pretorian al Orientului, este ucis de mercenarii goți aflați sub comanda lui Gainas. Episodul arată cât de adânc intraseră deja comandanții goți în treburile curții de la Constantinopol, la numai câțiva ani după așezarea lor în Imperiu.

  5. 511

    Moare Clovis I la Lutetia, adică la Paris, și este îngropat în biserica Sfintei Genoveva, iar regatul franc se împarte între cei patru fii ai lui: Theuderic, Chlodomer, Chlotar și Childebert. Împărțirea aceasta a devenit regula dinastiei merovingiene și una dintre pricinile slăbirii ei.

  6. 602

    Împăratul bizantin Mauriciu și fiii lui sunt uciși de oamenii uzurpatorului Focas. Moartea lui are urmări directe pentru spațiul de la Dunărea de Jos: Mauriciu fusese cel care a dus campaniile de reașezare a limesului danubian, iar sub el a fost pus în scris Strategikonul. Într-o campanie din 587 cronicarii vremii au notat strigătul torna, torna, fratre, cel mai discutat petec de vorbire din Balcanii epocii: unii văd în el o comandă militară latinească, alții cea mai veche mărturie a unei limbi romanice răsăritene, iar discuția nu e încheiată. După răsturnarea lui Mauriciu, apărarea Dunării s-a prăbușit, iar slavii s-au așezat în Balcani.

  7. 1095

    La sinodul de la Clermont, papa Urban al II-lea cheamă la prima cruciadă. Chemarea a fost rostită înaintea unei adunări de clerici și laici, însă cronicarii care au scris despre ea nu dau același text al cuvântării, așa că formula exactă a apelului rămâne o problemă deschisă.

  8. 1237

    Frederic al II-lea, împărat romano-german, înfrânge Liga Lombardă în bătălia de la Cortenuova, una dintre izbânzile care au părut, pentru o vreme scurtă, să îi dea stăpânirea nordului Italiei.

  9. 1895

    La clubul suedezo-norvegian din Paris, Alfred Nobel semnează testamentul prin care lasă aproape toată averea pentru premiile care îi poartă numele. Primele premii au fost acordate în 1901, iar ceremonia se ține la 10 decembrie, ziua morții lui.

  10. 1971

    Modulul de coborâre al sondei sovietice Mars 2 se desprinde de pe orbita planetei Marte. Coborârea nu reușește și aparatul se zdrobește la impact, dar rămâne primul obiect făcut de om care atinge suprafața planetei.

Întrebări frecvente

Ce sfinți sunt pe 27 noiembrie?

Biserica Ortodoxă Română pomenește la 27 noiembrie pe Sfântul Mare Mucenic Iacob Persul, dregător la curtea regilor sasanizi ucis în anul 421 la Gundișapur, și pe Cuvioșii Natanael și Pinufrie, doi nevoitori ai pustiei egiptene. Părți din moaștele lui Iacob Persul se află la Mănăstirea Dragomirna. Pinufrie este cunoscut numai din scrierile Sfântului Ioan Casian, născut în Dobrogea, care i-a fost tovarăș de chilie la o mănăstire de lângă Betleem.

Ce s-a întâmplat pe 27 noiembrie în istoria României?

Ziua are documente de cancelarie din trei veacuri: un hrisov al lui Vlad Călugărul dat la București în 1487, întărirea satului Brâncoveni jupânesei Calea de către Alexandru al II-lea Mircea în 1570 și, în 1640, hrisovul prin care Matei Basarab a scos lavrele domnești de sub închinarea la mănăstirile grecești. În 1918, Sfatul Țării a votat unirea necondiționată a Basarabiei, iar în 1940 au avut loc asasinatele legionare de la Jilava, Snagov și Strejnic.

Ce obiceiuri are 27 noiembrie în calendarul popular?

Culegerile clasice nu dau niciun obicei al acestei zile. Ce se face la 27 noiembrie se face pentru că ziua cade în postul Crăciunului, început la 15 noiembrie: nu se fac hori și nunți, iar adunările sunt șezătorile, furcăriile și clăcile de noapte, în care se leagă cetele de colindători. Un obicei al postului atinge fiecare zi a lui, deci și aceasta: strânsul câte unei surcele în fiecare zi, pentru focul din ajunul Crăciunului.

Se țin Filipii pe 27 noiembrie?

Nu. Filipii de toamnă, zilele ținute împotriva lupilor, se încheie înainte. Răspunsul cules de Gr. G. Tocilescu și tipărit în 1884, pe care Marian îl dă în notele capitolului despre Filipi, îi pune de la 10 noiembrie, cu Filipul cel Șchiop la 21 noiembrie, de Intrarea în biserică; un răspuns la chestionarul lui Nicolae Densușianu, din județul Olt, îi strânge la 15-21 noiembrie. Ziua lupilor propriu-zisă este Sfântul Andrei, la 30 noiembrie.

Sfinții de la 27 noiembrie se confundă cu alții din calendar?

Da, cu doi, și confuzia e răspândită. Iacob Persul, de la 27 noiembrie, nu este niciunul dintre Apostolii numiți Iacob: Iacob al lui Zevedeu se pomenește la 30 aprilie, Iacob Alfeu la 9 octombrie, iar Iacob, ruda Domnului, la 23 octombrie. Iar Cuviosul Natanael, nevoitorul din Nitria, nu este Natanael din Evanghelia după Ioan, pe care tradiția îl socotește a fi Apostolul Bartolomeu, pomenit la 11 iunie.

Scrisoarea de sâmbătă

Ți-a plăcut? Primește ce e mai bun, o dată pe săptămână

Sâmbătă dimineața trimitem ce s-a publicat pe Historix, cu un rând despre ce merită citit. Fără reclame și fără senzaționalism. Vezi ce conține scrisoarea.

Vreau și

Prin abonare primești scrisoarea săptămânală Historix pe adresa de mai sus. Îi trimitem întâi un email de confirmare, iar abonarea începe abia după ce apeși linkul din el. Te poți dezabona oricând, dintr-un clic, din orice email. Politica de confidențialitate.

Urmărește Historix

Istoria, cu dovezi, în fiecare zi pe rețeaua ta preferată.