Sursa originală
Pe scurt
Obiecțiile la canonizarea lui Arsenie Boca au privit statutul lui canonic, o presupusă căsătorie, trecutul politic și doctrina. Comisia teologică a Mitropoliei Ardealului le-a examinat din 2016, pe documente, iar Sfântul Sinod a hotărât canonizarea în ședința din 11-12 iulie 2024, cu titulatura Sfântul Cuvios Mărturisitor Arsenie de la Prislop.
- 01Obiecțiile erau pe masa comisiei teologice din 2016, nu la capătul procedurii: la 31 octombrie 2016, părintele profesor Vasile Vlad a prezentat un referat despre un memoriu critic trimis Patriarhului.
- 02Acuzația de caterisire nu se confirmă pe actul Episcopiei Aradului nr. 2407/1959, care îl îndepărtează din mănăstire fără caterisire, după regulamentul monahal impus de Departamentul Cultelor în decembrie 1958.
- 03Presupusa căsătorie cu fosta stareță Zamfira apare într-o notă informativă din 5 februarie 1965 ca zvon, cu formula „unii spuneau”, nu ca fapt consemnat.
- 04Apartenența la Mișcarea Legionară nu este documentată ca formală; prima notă, din 5 iunie 1943, îl numește „înfocat legionar”, iar el a negat consecvent, în 1948 și în ancheta din 1955.
- 05Institutul „Elie Wiesel” a contestat canonizările din 2024 numind trei clerici, Ilarion Felea, Ilie Lăcătușu și Dumitru Stăniloae; părintele Arsenie Boca nu este între ei.
- 06Referatele comisiilor nu au ediție publică, deci răspunsurile date punct cu punct nu se pot citi din afară.
Un dosar de canonizare nu se judecă numai pe ce susțin cei care îl cer. Obiecțiile la canonizarea lui Arsenie Boca au intrat în lucru din primul an al comisiei, în 2016, și au fost examinate pe documente, nu respinse din oficiu. Capitolul le ia una câte una, așa cum au fost formulate, împreună cu răspunsurile primite.
Ce obiecții s-au ridicat la canonizarea lui Arsenie Boca?
Patru familii de obiecții, plus una care nu îl privește pe el. Prima a privit statutul lui canonic, adică întrebarea dacă fusese caterisit și dacă își ținuse voturile monahale. A doua a privit viața personală, cu zvonul unei căsătorii. A treia a privit trecutul politic, adică apartenența la Mișcarea Legionară. A patra a privit doctrina și pictura, cu acuzația de practici ezoterice și de erminie greșită a icoanelor. A cincea, cea mai nouă, nu privește omul, ci ceea ce s-a construit în jurul numelui lui.
Ordinea aceasta nu este a noastră. Ea se citește în structura singurei lucrări care le-a luat pe toate la rând, volumul profesorului Sergiu Ciocârlan, doctor în filologie, „Chipul Cuviosului Părinte Arsenie Boca. Premisele unei dezbateri pentru canonizare”, apărut la Editura Andreiana a Arhiepiscopiei Sibiului în 2021, cu 313 pagini. Recenzia din „Revista Teologică”, publicația oficială a Mitropoliei Ardealului, enumeră cele șase narațiuni pe care autorul le tratează una câte una: izolarea și întreruperea comuniunii, neascultarea de un povățuitor duhovnicesc, nerespectarea voturilor monahale, practicile ezoterice, atitudinea de compromis față de puterea politică și confundarea chipului autentic cu „fenomenul Arsenie Boca”.
Datarea contează la fel de mult. Obiecțiile nu au venit la capătul procedurii, ca o piedică de ultim moment; ele erau pe masa comisiei în primul an de lucru. În ședința de la Mănăstirea Prislop, din 31 octombrie 2016, părintele profesor Vasile Vlad a prezentat un referat în care analiza un memoriu critic la adresa părintelui Arsenie, trimis Patriarhului de Andreea Neacșu, lector la Universitatea de Arhitectură din București. Un dosar care își citește contestatarii atât de devreme nu a fost scris ca pledoarie.
Cine a formulat obiecțiile la canonizarea lui Arsenie Boca?
Aici trebuie spus limpede cum arată arhiva întrebării, fiindcă de asta atârnă tot ce urmează. Obiecțiile au circulat în broșuri, în memorii adresate ierarhilor, în cercuri monahale și pe pagini de internet. Niciuna dintre aceste forme nu are ediție critică, autor cu răspundere academică sau aparat de note. Ce se poate citi astăzi, într-un text care răspunde pentru ce scrie, este în bună parte replica, cu obiecția citată înăuntrul ei. Golul este al izvoarelor contestării, nu al cercetării.
Partea bisericească a dezbaterii are, în schimb, semnături. În cuvântul de binecuvântare al volumului din 2021, mitropolitul Laurențiu al Ardealului scrie că lucrarea se înscrie în dezbaterea privind sfințenia marelui duhovnic „prin demontarea extrem de bine argumentată a tuturor acuzelor și a mistificărilor care sunt invocate ca argumente împotriva canonizării Cuviosului”. Cartea este însoțită și de un cuvânt al Preasfințitului Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, care nădăjduia ca paginile ei să aducă o limpezire duhovnicească în inimile celor apăsați, cum scrie el, de norii îndoielii. Anunțul apariției, publicat de Mitropolia Ardealului la 25 mai 2021 și semnat de doctorandul Sorin-Gabriel Pomană, spune că volumul „încearcă să ofere un răspuns bine documentat la toate acuzele ce i se aduc Părintelui Arsenie Boca”.
Recenzia din „Revista Teologică”, semnată de Cristian Vaida, numește cealaltă tabără cu o formulă care merită reținută: în procedura de canonizare „s-au făcut auzite și unele voci sceptice sau chiar denigratoare”. Cuvântul „sceptice” lasă loc întrebărilor de bună-credință, iar „denigratoare” le separă de celelalte. Autorul volumului își definise ținta și mai larg: voia să restituie o înțelegere nebruiată „de suspiciuni și de reticențe, de mistificările agenților de influență ai Securității sau de atitudinea idolatră și pietistă a unui important segment al obștii creștine”. Aceeași carte răspunde, deci, și acuzatorilor, și admiratorilor fără măsură.
A fost Arsenie Boca caterisit?
Documentele cunoscute spun că nu. Caterisirea este scoaterea din preoție prin hotărâre a unei instanțe bisericești, iar în cazul de la Prislop măsura a venit din altă parte și a avut altă formă. În decembrie 1958, Departamentul Cultelor a impus un nou regulament monahal, pe temeiul căruia viețuitorii de la Prislop au fost obligați să părăsească monahismul, iar mănăstirea a fost închisă; în locul ei s-a instalat un cămin de bătrâni, care a funcționat până în 1976. În mai 1959, prin actul Episcopiei Aradului nr. 2407/1959, părintele Arsenie a fost îndepărtat din mănăstire, iar maicile obligate, în formula actelor vremii, „să intre în lume”.
Formularea pe care o dă conferențiarul Florian Bichir, într-un studiu publicat în 2021 în periodicul „Misiunea”, aflat sub egida Academiei Oamenilor de Știință din România, este scurtă și verificabilă pe acel act: „Fără a fi caterisit, i se interzice să mai slujească și chiar să mai poarte haina monahală”. Ce a urmat se citește în angajări: pictor secund la Biserica Sfântul Elefterie din București, pe lângă meșterul Vasile Rudeanu, iar din 1961 la Atelierul de Pictură al Patriarhiei, de la Schitul Maicilor. Un om căruia Patriarhia îi dă de lucru în atelierul ei propriu nu este un om scos din Biserică.
Aici specialiștii nu spun același lucru
Istoricul Ionuț Biliuță, de la Institutul „Gheorghe Șincai” al Academiei Române din Târgu Mureș, scrie altfel. În eseul publicat la 30 iulie 2024 pe platforma Public Orthodoxy a Centrului de Studii Creștine Ortodoxe al Universității Fordham, el îl descrie pe părintele de la Prislop drept un ieromonah caterisit la sfârșitul anilor 1950 și exclus din monahism pentru pretinsă neascultare, imoralitate și heterodoxie. Cele trei capete enumerate acolo sunt chiar primele trei dintre obiecțiile pe care volumul din 2021 le tratează pe rând, semn că ele au continuat să circule și după ce li s-a răspuns.
Deosebirea dintre cele două lecturi nu este de nuanță, fiindcă de ea atârnă un criteriu. Prin hotărârea sinodală nr. 78, din 2021, Sfântul Sinod a cerut, între cele opt condiții pentru mărturisitorii din perioada comunistă, să nu fi existat sancțiuni disciplinare bisericești. Dacă actul din 1959 este o sancțiune bisericească, criteriul cade; dacă este aplicarea unei măsuri de stat printr-o eparhie, nu. Bichir scrie că, pentru procesul de canonizare, chestiunea a fost lămurită „printr-o simplă hârtie administrativă a Episcopiei Devei și Hunedoarei”. Hârtia aceea nu are ediție publică, iar asta rămâne limita a tot ce se poate spune din afară.
Căsătoria cu stareța Zamfira: ce spun documentele?
A doua obiecție ajunsă formal în atenția Sfântului Sinod a fost o presupusă căsătorie cu fosta stareță de la Prislop, Zamfira, pe numele de mirean Julieta Constantinescu. Bichir scrie că Sinodul a fost informat despre două impedimente, caterisirea și o posibilă căsătorie după ieșirea silită din cinul monahal. A doua are o singură urmă documentară cunoscută, iar urma aceea este instructivă.
Într-o notă din 5 februarie 1965, agentul cu numele conspirativ „Florică” scria despre perioada de după 1959, când părintele venise la București împreună cu fosta stareță: „Unii spuneau chiar că Arsenie Boca este căsătorit cu aceasta”. Aceeași notă adaugă că el nu mai umbla în haine clericale și nici nu mai purta barbă, că era angajat la atelierul de pictură al Patriarhiei, că nu avea încă buletin de București și că se ferea de legăturile cu credincioșii care voiau să stea de vorbă cu el.
Ori de câte ori am vorbit cu el, mi-a spus că lumea i-a făcut o falsă reclamă, a exagerat anumite lucruri și din această cauză a avut de suferit.
Nota informativă a agentului „Florică”, 5 februarie 1965
Deci documentul nu consemnează o căsătorie. El consemnează un zvon, cu formula „unii spuneau”. Capitolul al treilea al dosarului a arătat de ce deosebirea asta este totul: o notă informativă dovedește că o vorbă circula, nu că faptul din spatele ei s-a petrecut. Bichir citește nota într-un sens mai larg, și anume că Securitatea avea interes să înlocuiască imaginea ascetului cu barbă bogată printr-una de om de lume, bărbierit și căsătorit. Interpretarea aceasta este a lui; în document stau zvonul, barba lipsă și lipsa buletinului.
A fost Arsenie Boca legionar?
Nicio apartenență formală nu este documentată, iar acuzația este cea mai veche din dosarul lui. Prima notă păstrată, din 5 iunie 1943, îl cataloghează drept „un înfocat legionar și credem că face chiar parte din conducerea clandestină legionară”. Editorii ediției de documente observă pe marginea ei că „termeni tari, precum înfocat legionar, îi vom găsi destul de des folosiți de aparatul represiv, tocmai pentru a da greutate informațiilor furnizate”, și că problema legionarismului a fost „unul din cele mai comode capete de acuzare” nu numai în cazul lui, ci al multor persoane incomode ale perioadei, fiindcă permitea o încadrare juridică ușoară pentru pornirea anchetei.
Ce a răspuns el însuși se citește în declarațiile date Siguranței. Într-una din 10 iunie 1948 scrie că în toată perioada de la 1940, de când venise la mănăstire, nu se ținuse „cu știrea sau încuviințarea mea nici o ședință legionară” și că nu ar fi îngăduit asta „nici în ruptul capului”. Mai mult, declară că ceruse verbal, în repetate rânduri, comandantului Legiunii de Jandarmi Făgăraș un post fix de control lângă mănăstire, ca aceasta să fie cruțată „de implicații într-un domeniu neîngăduit”. Un stareț care cere jandarmi la poartă nu se ascunde de jandarmi.
Acuzația a revenit totuși în fiecare anchetă. În arestarea administrativă din 1951, tratată în capitolul al doilea, motivele oficiale spun că „sus numitul înainte de 23 august a făcut parte din Mișcarea Legionară” și că în 1947 ar fi găzduit la Prislop un legionar urmărit de organele de stat; pe acest temei a fost încadrat în colonie de muncă pe 12 luni, prin decizia Ministerului Afacerilor Interne nr. 150 din 14 octombrie 1950. În ancheta din 1955, când a fost întrebat despre legăturile cu Antonie Plămădeală, Nicolae Bordașiu, Nichifor Crainic și principesa Ileana, răspunsul lui a fost tot acela: „Precizez că eu nu m-am încadrat în organizația legionară și nici nu mi s-au făcut propuneri în acest sens”. Prietenia cu principesa Ileana a României a fost cercetată separat de Paul-Ersilian Roșca, în „Arhiva Someșană”, numărul XVIII din 2019, pe documente inedite.
Ce a conchis comisia și ce susține cercetarea critică
Sociologa Monica Ciobanu, profesoară la Universitatea de Stat din New York la Plattsburgh, a descris lucrul comisiei într-un studiu publicat la 19 februarie 2018 în Cultures of History Forum, periodicul Colegiului Imre Kertész de la Universitatea din Jena. Potrivit ei, comisia condusă de mitropolitul Laurențiu urmărea trei lucruri: potrivirea ideilor lui religioase cu învățătura Bisericii, credibilitatea mărturiilor despre profeții și minuni, și legătura cu Mișcarea Legionară. Pe ultimul punct, scrie ea, cercetarea în arhivele Securității și ediția de documente apărută la Sibiu duseseră până atunci la concluzia că legăturile lui fuseseră „circumstanțiale și neformalizate în niciun fel”. Un exemplu de legătură de acest tip: în 1942 sunt documentate contacte cu legionari închiși la Aiud, cărora le-ar fi trimis texte din Filocalia, strecurate de familiile lor.
Biliuță susține altceva, și o face dintr-o poziție academică bine stabilită. Studiul lui „Constructing Fascist Hagiographies: The Genealogy of the Prison Saints Movement in Contemporary Romania” a apărut în „Contemporary European History”, volumul 31, numărul 3, din august 2022, la paginile 435-455; potrivit rezumatului publicat de editură, el urmărește premisele interbelice și comuniste pe care au fost construite biografiile martirilor fasciști propuși spre canonizare și strategiile narative ale acestei hagiografii. În eseul din iulie 2024 el scrie că toți cei trei clerici aprobați atunci la propunerea Patriarhului, între care părintele de la Prislop, ar fi simpatizat cu Mișcarea Legionară sau ar fi făcut parte din ea.
Aici intervine un amănunt pe care dezbaterea publică l-a trecut adesea cu vederea. Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”, instituția de stat care a contestat public canonizările din 2024, a numit în comunicatul său din 17 iulie 2024 exact trei nume, iar părintele Arsenie Boca nu este între ele. Institutul a adus în discuție biografiile preoților Ilarion Felea, care fusese șef al cuibului legionar „Sf. Ioan” din Academia Teologică Ortodoxă din Arad și scrisese în „Biserica și școala”, numărul 7 din 1940, despre un program care viza și „distrugerea parazitismului iudaic”, Ilie Lăcătușu, care luase parte la rebeliunea legionară din ianuarie 1941, și Dumitru Stăniloae, cu texte din „Telegraful român”, numărul 39 din 1940. Întrebarea finală a comunicatului este formulată ca întrebare, nu ca verdict: dacă ridicarea între sfinți a unor persoane care au împărtășit valorile fascismului „este consonantă cu etica creștină”.
Chestiunea nu este, de altfel, doar istoriografică. Legea nr. 217/2015, care modifică Ordonanța de urgență nr. 31/2002, interzice promovarea cultului persoanelor vinovate de infracțiuni contra păcii și omenirii, iar Ciobanu arată că tocmai de aceea Biserica a avut de împăcat două cerințe care nu se întâlnesc ușor: evlavia unor comunități întregi și o lege a statului.
Ce îi cere un canonist unui dosar din perioada comunistă?
O grilă, nu o impresie. Canonistul Răzvan Perșa, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, a propus în 2023, la finalul studiului său de 68 de pagini din „Altarul Reîntregirii”, treisprezece verificări pentru dosarele viitoare, între care apartenența sau neapartenența la mișcarea legionară între 1938 și 1945, eventualele convingeri antisemite, colaborarea cu instituțiile represive, lipsa sancțiunilor disciplinare bisericești și cercetarea temeinică a minunilor atribuite. Lista întreagă, împreună cu cele opt criterii din hotărârea nr. 78, a fost dată în capitolul al șaptelea.
Pusă lângă obiecțiile de mai sus, lista se suprapune aproape punct cu punct. Obiecția despre caterisire este criteriul sancțiunilor bisericești; cea despre legionarism, a treia verificare; cea despre minuni și profeții, a treisprezecea; cea despre doctrină, cerința dreptei credințe. Un dosar serios nu primește obiecțiile ca atac: le primește ca pe lista propriilor lui verificări, scrisă de altcineva.
Perșa marchează însă limitele propriei poziții, iar onestitatea aceea trebuie reluată aici: el scrie din afară, pe documente publicate, nu pe dosarele din Cancelaria Sfântului Sinod. Observația lui că 6 din cei 12 propuși spre canonizare în 2021 au dosar de rețea privește grupul acela de doisprezece, în care părintele Arsenie Boca nu se afla, fiindcă dosarul lui venise pe drumul lui propriu, de la Sibiu.
Obiecțiile de doctrină: pictura, harismele și „practicile ezoterice”
Obiecția doctrinară este cea mai greu de prins în documente, fiindcă nu se sprijină pe un act, ci pe lectura unor texte și a unor scene pictate. Răspunsul părții bisericești a fost, de aceea, unul de metodă: se discută numai ce se poate atribui cu certitudine. Anunțul Mitropoliei Ardealului din 2021 precizează că volumul care răspunde acuzelor a fost construit pe documentele de arhivă publicate până atunci și pe cele patru scrieri autentice ale duhovnicului, adică „Cărarea Împărăției”, „Cuvinte vii”, „Scrieri inedite” și „Practica vieții monahale”. Ce circulă în afara acestei liste nu intră în discuție ca text al lui, iar despre industria atribuirilor va fi vorba în capitolul al unsprezecelea.
Lista celor patru s-a lungit între timp, pe cale de cercetare. În „Revista Teologică”, doctorandul Sorin-Gabriel Pomană a publicat textul integral al unei conferințe preoțești ținute de părintele Arsenie la Făgăraș, la 31 martie 1943, cu titlul „Misticismul sau forțele naturale, care din acestea pot duce la o regenerare a neamului?”, descoperită în fondul de carte al Bibliotecii Mitropolitane din Sibiu, și îi argumentează autenticitatea cu documente din arhiva Mitropoliei Ardealului și cu argumente interne. În același studiu se citează o declarație a părintelui din 16 iunie 1948, păstrată la Arhiva Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, fondul Informativ, dosarul 2637, volumul 2, fila 311: „mi s-a întâmplat un lucru pe care nu l-am urmărit: o mare influență în popor, o faimă de predicator și de preot…”.
Pictura și icoana sunt două obiecte diferite
Obiecția despre pictura de la Drăgănescu a fost una dintre cele mai stăruitoare, iar capitolul al patrulea al dosarului a arătat ce se vede efectiv pe acei pereți. Pentru procedura de canonizare a contat însă altceva: nu pictura făcută de el, ci icoana făcută pentru el. Prin decizia sinodală nr. 6370 din 29 octombrie 2010, aprobarea icoanelor de către Comisia de Pictură a Patriarhiei Române devenise obligatorie înainte de prezentarea lor Sfântului Sinod. Piesa aceasta lipsea din plicul trimis în 2019, iar la 12 iulie 2024, în ziua hotărârii, icoanele noilor sfinți au fost date publicității. Cu alte cuvinte, obiecția adusă picturii lui nu a oprit aprobarea icoanei lui, fiindcă ele nu sunt același lucru și nu trec prin aceeași comisie.
Despre teologia din scenele de la Drăgănescu a vorbit public chiar cel care a condus comisia. La 25 noiembrie 2021, în conferința „Părintele Arsenie Boca, omul lui Dumnezeu”, găzduită online de Organizația Tinerilor din Sibiu, mitropolitul Laurențiu a legat pregătirea lui de preocuparea care a stârnit cele mai multe suspiciuni, aceea pentru legătura dintre păcat și boală: „a făcut câțiva ani de Medicină, a căutat ani la rândul o carte, după cum mi-a spus, ca să pătrundă mai adânc în relația dintre păcat și boală”. Ierarhul precizează și limita afirmației: „sunt unele boli, nu toate, care sunt consecințe ale păcatului și pot produce suferințe”. Precizarea aceasta este deosebirea dintre o observație pastorală și o teorie despre toate bolile.
„Fenomenul Arsenie Boca”: obiecția care nu îl privește pe el
Ultima familie de obiecții nu îl acuză pe el, ci pe noi. Ea spune că între omul din documente și ceea ce s-a adunat în jurul numelui lui a apărut o distanță, și că a doua realitate a început să fie luată drept prima. Volumul din 2021 o numește confundarea chipului autentic al Cuviosului cu „fenomenul Arsenie Boca”, iar autorul își așezase printre ținte, de la început, „atitudinea idolatră și pietistă a unui important segment al obștii creștine”. Obiecția aceasta a venit, deci, și dinspre partea care cerea canonizarea.
Cum arăta presiunea se poate măsura. Ciobanu enumeră actorii care au cerut insistent canonizări de foști deținuți: Fundația Sfinții Închisorilor, Fundația Creștină Arsenie Boca, Fundația Profesor George Manu, Asociația Rost și gruparea Areopag a scriitorului Danion Vasile. În 2014 campania a atins un vârf, cu o petiție online pornită de jurnalistul Victor Roncea și cu cererea oficială a Asociației Foștilor Deținuți Politici din România. Comisia specială a fost numită după aceea, nu înainte. Un sondaj al Institutului Român pentru Evaluare și Strategie, din august 2015, arăta că peste 90 la sută dintre români auziseră de el, că mai mult de jumătate credeau că ar trebui canonizat și că peste 34 la sută îl numeau deja sfânt.
Faptul că părintele însuși nu a încurajat nimic din asta este consemnat tot de cel care a condus comisia. În conferința din 2021, mitropolitul Laurențiu spune că darul lui „nu l-a arătat oricui” și că pe cei care vorbeau unde nu trebuie, mai ales în anii de la Drăgănescu, „i-a certat, le spunea să fie umili, să fie atenți, calmi și să se bucure de ceea ce Dumnezeu le-a dat”. Mărturia nu dovedește sfințenia; dovedește că obiecția despre cult nu se poate întoarce împotriva lui ca o vină personală.
Deosebirea trebuie ținută până la capăt, fiindcă este chiar miezul capitolului. O obiecție împotriva a ceea ce se vinde în numele unui om nu este o obiecție împotriva omului. Prima se verifică numărând broșuri și comparând citate; a doua se verifică în arhive. Comisiile au avut de făcut a doua muncă, iar prima îi rămâne cititorului.
Ce stă în picioare și ce rămâne deschis
Pe document stau: regulamentul monahal impus de Departamentul Cultelor în decembrie 1958 și închiderea Prislopului; actul Episcopiei Aradului nr. 2407/1959, prin care a fost îndepărtat din mănăstire fără a fi caterisit; angajarea, din 1961, la Atelierul de Pictură al Patriarhiei; nota din 5 iunie 1943 cu formula „înfocat legionar”; declarațiile lui din 10 iunie 1948 și din ancheta anului 1955; nota agentului „Florică” din 5 februarie 1965, cu zvonul căsătoriei; referatul părintelui Vasile Vlad din 31 octombrie 2016; și comunicatul Institutului „Elie Wiesel” din 17 iulie 2024, cu cele trei nume pe care le cuprinde.
Rămâne în dispută între specialiști statutul canonic al măsurii din 1959. Bichir o citește drept măsură de stat aplicată prin eparhie, deci fără caterisire; Biliuță scrie despre o caterisire și o excludere din monahism. Disputa nu se tranșează cu o opinie, ci cu actul din 1959 pus alături de hârtia Episcopiei Devei și Hunedoarei. Rămâne deschisă și întinderea legăturilor cu Mișcarea Legionară, între concluzia „circumstanțiale și neformalizate” și lectura lui Biliuță.
Nu se poate citi din afară ce au răspuns comisiile, punct cu punct, la fiecare obiecție. Studiul-document, referatele de specialitate și avizul Subcomisiei sinodale nu au ediție publică; ele se păstrează la Cancelaria Sfântului Sinod și în arhiva Mitropoliei Ardealului. Metodologia din 2002 cere ca rezultatele cercetărilor să fie publicate în presa eparhială și în revistele bisericești, deci acolo se caută ce a ieșit la lumină. Absența unui document publicat nu spune nimic despre ce s-a cercetat înăuntru.
Ce poate verifica singur un cititor este, în schimb, aproape toată rama: studiul lui Răzvan Perșa, cu criteriile și verificările; recenzia volumului lui Sergiu Ciocârlan, cu structura lui pe capitole; studiul lui Florian Bichir, cu documentele citate; studiul lui Monica Ciobanu, cu obiectivele comisiei; eseul lui Ionuț Biliuță, cu poziția contrară; comunicatul Institutului „Elie Wiesel”, cu cele trei biografii pe care le discută; și cele trei volume de documente apărute la Editura Agnos. Cu acestea în mână, obiecțiile la canonizarea lui Arsenie Boca se pot citi fără crezare pe cuvânt, nici a celor care le-au ridicat, nici a celor care le-au respins.
Surse
- Răzvan Perșa, „Canonizarea sfinților în Biserica Ortodoxă. Act de proclamare sau de recunoaștere a sfințeniei?”, Altarul Reîntregirii, nr. 2/2023, pp. 45-112, https://altarulreintregirii.ro/wp-content/uploads/AR/2023/nr2/2023-2-4.-Razvan-Persa-45-112.pdf
- Ionuț Biliuță, „Constructing Fascist Hagiographies: The Genealogy of the Prison Saints Movement in Contemporary Romania”, Contemporary European History, vol. 31, nr. 3, august 2022, pp. 435-455 (citat după rezumatul publicat de editură), https://doi.org/10.1017/S0960777321000424
- Monica Ciobanu, „Criminals, Martyrs or Saints? Romania’s Prison Saints Debate Revisited”, Cultures of History Forum, Colegiul Imre Kertesz, Universitatea din Jena, 19 februarie 2018, DOI 10.25626/0081, https://www.cultures-of-history.uni-jena.de/debates/criminals-martyrs-or-saints-romanias-prison-saints-debate-revisited
- Florian Bichir, „Părintele Arsenie Boca în arhivele Securității. Temeiuri pentru o canonizare așteptată”, Misiunea, anul VIII, nr. 1 (8), 2021, pp. 215-221, periodic sub egida Academiei Oamenilor de Știință din România, https://www.aos.ro/wp-content/misiunea/MISVol8Art.30.pdf
- Sorin-Gabriel Pomană, „Restituirea unei cuvântări uitate a Cuviosului Arsenie Boca”, Revista Teologică, publicație oficială a Mitropoliei Ardealului, pp. 118-146, https://www.revistateologica.ro/wp-content/uploads/Restituirea-unei-cuvantari-uitate-a-Cuviosului-Arsenie-Boca.pdf
- Cristian Vaida, recenzie la Sergiu Ciocârlan, „Chipul Cuviosului Părinte Arsenie Boca. Premisele unei dezbateri pentru canonizare”, Editura Andreiana, Sibiu, 2021, 313 p., ISBN 978-606-989-091-2, în Revista Teologică, pp. 100-101, https://www.revistateologica.ro/wp-content/uploads/Sergiu-Ciocarlan-Chipul-Cuviosului-Parinte-Arsenie-Boca.-Premisele-unei-dezbateri-pentru-canonizare.pdf
- Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”, „Comunicat de presă: decizia Sf. Sinod al BOR de a canoniza 16 clerici”, 17 iulie 2024, https://www.inshr-ew.ro/canonizare-clerici/
- Mitropolia Ardealului, „Apariție inedită la Editura Andreiana: Chipul Cuviosului Părinte Arsenie Boca. Premisele unei dezbateri pentru canonizare”, 25 mai 2021, https://mitropolia-ardealului.ro/aparitie-inedita-la-editura-andreiana-chipul-cuviosului-parinte-arsenie-boca-premisele-unei-dezbateri-pentru-canonizare/
- Mitropolia Ardealului, „IPS Laurențiu a conferențiat despre părintele Arsenie Boca, omul lui Dumnezeu”, 25 noiembrie 2021, https://mitropolia-ardealului.ro/ips-laurentiu-a-conferentiat-despre-parintele-arsenie-boca-omul-lui-dumnezeu/
- Ionuț Biliuță, „Fascist Hagiographies: The Recent Canonizations of Fascist Saints in the Romanian Orthodox Church”, Public Orthodoxy, Centrul de Studii Creștine Ortodoxe, Universitatea Fordham, 30 iulie 2024, https://publicorthodoxy.org/2024/07/30/fascist-hagiographies/
- Adrian Nicolae Petcu, „Părintele Arsenie Boca (o biografie documentară) I”, Tabor. Revistă de cultură și spiritualitate românească, anul XVII, nr. 2/2023, pp. 5-35 (citat după rezumatul publicat), https://www.ceeol.com/search/article-detail?id=1118056
- Paul-Ersilian Roșca, „Principesa Ileana și ieromonahul Arsenie Boca. O prietenie în zorii instalării regimului comunist”, Arhiva Someșană, nr. XVIII/2019, pp. 205-224 (citat după rezumatul publicat), https://www.ceeol.com/search/article-detail?id=812413
- Florian Bichir, Romeo Petrașciuc, Raluca Toderel (ed.), „Părintele Arsenie Boca în arhivele Securității: opis de documente”, Editura Agnos, Sibiu, 3 volume, 2013, 2014 și 2016, https://www.aos.ro/wp-content/misiunea/MISVol8Art.30.pdf
✓ Ce știm sigur
- Actul Episcopiei Aradului nr. 2407/1959 l-a îndepărtat din mănăstire în mai 1959, cu interdicția de a sluji și de a purta haina monahală, fără caterisire.
- Din 1961 a fost angajat la Atelierul de Pictură al Patriarhiei, de la Schitul Maicilor.
- Prima notă a Siguranței care îl numește legionar este din 5 iunie 1943; el a negat apartenența în declarația din 10 iunie 1948 și în ancheta din 1955.
- Prin decizia Ministerului Afacerilor Interne nr. 150 din 14 octombrie 1950 a fost încadrat în colonie de muncă pe 12 luni.
- Volumul lui Sergiu Ciocârlan, apărut la Editura Andreiana în 2021, tratează pe rând șase narațiuni critice, cu binecuvântarea mitropolitului Laurențiu al Ardealului.
- Comunicatul Institutului „Elie Wiesel” din 17 iulie 2024 discută trei biografii, iar părintele Arsenie Boca nu este între ele.
? Ce rămâne neclar
- Statutul canonic al măsurii din 1959 rămâne în dispută: Florian Bichir o citește drept măsură de stat aplicată prin eparhie, Ionuț Biliuță scrie despre o caterisire pentru neascultare, imoralitate și heterodoxie.
- Întinderea legăturilor cu Mișcarea Legionară rămâne disputată, între concluzia „circumstanțiale și neformalizate” și lectura cercetării critice.
- Hârtia administrativă a Episcopiei Devei și Hunedoarei prin care chestiunea caterisirii a fost lămurită pentru dosar nu are ediție publică.
- Nu se poate citi din afară ce a răspuns fiecare comisie la fiecare obiecție, fiindcă referatele se păstrează în arhive fără ediție.
- Izvoarele contestării nu au ediție critică, deci o acuzație anume nu se poate urmări până la primul ei formulator.
Contextul românesc
Dosarul s-a lucrat în întregime în spațiul românesc: comisia teologică s-a întrunit la Deva și la Mănăstirea Prislop, din județul Hunedoara, în 2016, documentația a plecat de la Mitropolia Ardealului din Sibiu, iar hotărârea a fost luată de Sfântul Sinod la București, în iulie 2024. Obiecțiile și răspunsurile la ele s-au tipărit tot aici, la Editura Andreiana a Arhiepiscopiei Sibiului și în „Revista Teologică”. Singura instituție de stat care a contestat public canonizările din 2024, Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”, a numit alte trei nume, nu pe al părintelui de la Prislop.
Întrebări frecvente
De ce a fost amânat dosarul de canonizare al lui Arsenie Boca în 2019?
Prin decizia nr. 9612 din 29 octombrie 2019, Sfântul Sinod a retrimis documentația spre reanalizare Subcomisiei sinodale de canonizare. Metodologia din 2002 prevede întoarcerea unui dosar care trebuie completat, deci retrimiterea face parte din procedură și nu este un vot împotrivă.
Arsenie Boca a fost scos din monahism printr-o hotărâre a Bisericii?
Potrivit documentelor citate de Florian Bichir, îndepărtarea din mănăstire s-a făcut în mai 1959, prin actul Episcopiei Aradului nr. 2407/1959, pe temeiul regulamentului monahal impus de Departamentul Cultelor în decembrie 1958, fără caterisire. Istoricul Ionuț Biliuță scrie, în schimb, despre o caterisire.
Ce criterii a cerut Sfântul Sinod pentru canonizarea mărturisitorilor din perioada comunistă?
Opt, fixate prin hotărârea sinodală nr. 78 din 2021: viață sfântă, dreapta credință atestată, misiune în timpul prigoanei comuniste, deplină ascultare față de Biserică, fără apartenență la partide sau mișcări politice, fără sancțiuni disciplinare bisericești, plus cinstirea adusă de credincioși.
Institutul Elie Wiesel a contestat canonizarea lui Arsenie Boca?
Nu. În comunicatul din 17 iulie 2024, institutul a adus în discuție biografiile a trei clerici, preoții Ilarion Felea, Ilie Lăcătușu și Dumitru Stăniloae, cu citate din publicații interbelice. Numele părintelui Arsenie Boca nu apare în acel comunicat.
Care sunt scrierile autentice ale lui Arsenie Boca?
Patru, potrivit Mitropoliei Ardealului: „Cărarea Împărăției”, „Cuvinte vii”, „Scrieri inedite” și „Practica vieții monahale”. Lor s-a adăugat, prin cercetare, textul unei conferințe preoțești ținute la Făgăraș la 31 martie 1943, regăsită în Biblioteca Mitropolitană din Sibiu.
Câți români credeau, înainte de canonizare, că Arsenie Boca ar trebui trecut în rândul sfinților?
Un sondaj al Institutului Român pentru Evaluare și Strategie, din august 2015, arăta că peste 90 la sută dintre români auziseră de el, că mai mult de jumătate credeau că ar trebui canonizat și că peste 34 la sută îl numeau deja sfânt.
Unde se păstrează referatele comisiei de canonizare a lui Arsenie Boca?
Studiul-document, referatele de specialitate și avizul Subcomisiei sinodale nu au ediție publică. Ele se păstrează la Cancelaria Sfântului Sinod și în arhiva Mitropoliei Ardealului, iar metodologia din 2002 cere ca rezultatele cercetărilor să apară în presa eparhială și în revistele bisericești.
Povestea întreagă a lui Dracula, pe izvoare
Cartea urmărește drumul de la Vlad Țepeș, domnul din documente, la contele din roman, cu izvoarele puse cap la cap. O primești întreagă, în PDF, dacă te abonezi la scrisoarea de sâmbătă, sau o cumperi de pe Amazon.
Linkul către Amazon este link de afiliat: dacă cumperi prin el, Historix primește un comision mic, fără niciun cost în plus pentru tine.
Ți-a plăcut? Primește ce e mai bun, o dată pe săptămână
Sâmbătă dimineața trimitem ce s-a publicat pe Historix, cu un rând despre ce merită citit. Fără reclame și fără senzaționalism. Vezi ce conține scrisoarea.
Laurențiu Dicu
Fondator, editor, pasionat de istorie
Vezi pagina autorului →


