Sursa originală
Pe scurt
Capturarea lui Atahualpa a avut loc pe 16 noiembrie 1532, în piața orașului Cajamarca, din Anzii peruani, unde câteva sute de spanioli conduși de Francisco Pizarro l-au prins pe împăratul incaș în mijlocul oștii lui. Episodul a pornit de la o carte întinsă de călugărul Vicente de Valverde și ajunsă pe pământ.
- 01Pe 16 noiembrie 1532, în piața din Cajamarca, spaniolii l-au capturat pe Atahualpa în mijlocul oștii lui.
- 02Episodul a pornit de la o carte ajunsă pe pământ, întinsă incașului de călugărul dominican Vicente de Valverde.
- 03Requerimiento, formula care justifica juridic cucerirea, fusese scrisă în 1513 de juristul Juan López Palacios Rubios.
- 04Prima relatare autorizată este a lui Francisco de Jerez, 1534, notarul public numit de Pizarro pentru expediție.
- 05Izvoarele nu se pun de acord nici cine a aruncat cartea, nici dacă era breviar, Biblie sau Summa.
- Parțial adevărat
„Atahualpa a aruncat Biblia la pământ, iar acesta a fost semnalul atacului spaniol”
Gestul apare astfel în relatarea notarului Francisco de Jerez, din 1534, dar Garcilaso de la Vega scrie că Valverde a scăpat cartea când s-a ridicat speriat de pe scaun, iar Titu Cusi Yupanqui spune că incașul răspundea unei profanări din ziua precedentă.
- Nu se poate verifica
„Cartea pe care Valverde i-a întins-o lui Atahualpa era Biblia”
Izvoarele vorbesc, după caz, despre un breviar tipărit, despre Biblie sau despre o Summa, iar Garcilaso de la Vega recunoaște deschis că fiecare poate alege titlul după propria plăcere.
- Fals
„Relatarea lui Francisco de Jerez este o mărturie neutră de martor ocular”
Jerez a fost ales de Pizarro notar public al expediției, iar relatarea lui, tipărită la Sevilla în 1534, este prima versiune autorizată a cuceririi, scrisă ca elogiu providențialist al ei.
- Exagerat
„Atahualpa nu a înțeles ce i s-a citit fiindcă incașii nu cunoșteau scrisul”
Obstacolul documentat este traducerea, nu alfabetizarea: termenii teologici din requerimiento, între care Treimea, nu aveau corespondent gata făcut în quechua, iar Garcilaso a transformat această dificultate reală într-un argument despre inferioritatea limbii.
Pe 16 noiembrie 1532, în piața orașului Cajamarca, din Anzii peruani, o ceată de câteva sute de spanioli a pus mâna pe împăratul incaș Atahualpa, prinzându-l în mijlocul propriei lui oști. Totul a început cu o carte ajunsă pe pământ. Numai că izvoarele nu se pun de acord nici cine a aruncat-o, nici ce carte era.
Ce s-a întâmplat la Cajamarca pe 16 noiembrie 1532?
Scheletul întâmplării, așa cum îl rețin toate relatările, este scurt. În piața din Cajamarca se întâlnesc Atahualpa, conducătorul incaș, și călugărul dominican Vicente de Valverde, și par să stea de vorbă. Preotul ține o cruce într-o mână și o carte în cealaltă. Dintr-odată, cartea nu mai e în mâna călugărului, ci pe pământ. În timpul acestui moment, sau imediat după, izbucnește lupta, conducătorul incaș este luat prizonier, iar mulți dintre oamenii lui sunt uciși.
De aici încolo încep deosebirile. Patricia Seed, de la Rice University, a arătat în Latin American Research Review că nu avem o singură relatare a zilei, ci mai multe, scrise din poziții diferite și cu scopuri diferite, iar diferențele dintre ele nu sunt detalii de memorie: sunt argumente.
Ce era requerimiento și de ce conta un text citit înaintea atacului?
Capturarea lui Atahualpa nu a fost o ambuscadă fără acte. Ea a avut o procedură. La cererea regelui Ferdinand, juristul castilian Juan López Palacios Rubios a alcătuit în 1513 o formulă scrisă, menită să justifice cucerirea oricărui trib sau imperiu din Lumea Nouă pe baza posesiei credinței creștine. Textul făcea cunoscute pretențiile monarhilor spanioli la stăpânire asupra popoarelor de acolo și trebuia citit în clipele dinaintea atacului. Pe acest text, numit requerimiento, se sprijină juridic și pretenția spaniolă de suveranitate asupra lui Atahualpa, la Cajamarca.
Cum arăta în practică această procedură a descris-o istoricul Lewis Hanke, într-un pasaj pe care Seed îl citează:
A fost citit copacilor și colibelor goale. Căpitani îi mormăiau frazele teologice în barbă la marginea așezărilor indiene adormite, sau chiar la o leghe depărtare, înainte de a porni atacul oficial. Căpitani de corabie puneau să fie citit de pe punte, în timp ce se apropiau de o insulă
Lewis Hanke, The Spanish Struggle for Justice, 1949, p. 33-34, citat de Patricia Seed
Cu alte cuvinte, forma era respectată, nu conținutul. Cartea din mâna lui Valverde, la Cajamarca, este punctul în care această procedură de hârtie atinge un om în carne și oase.
Cine a aruncat cartea? Patru versiuni ale aceluiași gest
Seed pune față în față prima relatare spaniolă larg răspândită cu trei versiuni ulterioare, scrise de autori din lumea andină. Rezultatul este acesta:
- Francisco de Jerez, în Verdadera relación de la conquista del Perú, 1534: Atahualpa a lovit mâna călugărului care încerca să deschidă cartea pentru el, apoi a azvârlit-o la pământ. O insultă neprovocată, semn de trufie.
- Titu Cusi Yupanqui, autor neo-incaș: Atahualpa a aruncat cartea pe pământ fiindcă spaniolii profanaseră, cu o zi înainte, un obiect sacru al lui. Un răspuns, nu o insultă.
- Garcilaso de la Vega, mestiz, nepot de incași: Valverde a scăpat cartea. S-a ridicat prea repede de pe scaunul de pe care vorbea cu Atahualpa, fiindcă indienii dăduseră un strigăt brusc și i-a fost frică, iar crucea i-a căzut din mână și cartea i-a căzut din poală.
- Guaman Poma de Ayala, în Nueva crónica y buen gobierno, 1615, descendent al unei familii de nobili andini învinși de incași: versiunea cea mai pitorească și, spune Seed, probabil apocrifă. La el, darurile lui Atahualpa nu sunt nici semn de supunere, nici ospitalitate obișnuită, ci mită, menită să-i convingă pe spanioli să plece din Peru.
Trufia nu apare doar la Jerez. Hernando Pizarro, în raportul oficial trimis Audienței din Santo Domingo la 23 noiembrie 1533, scrie că l-a interogat pe incaș, deja închis, de ce „a aruncat cartea și a arătat atâta trufie”. Iar Miguel de Estete, în Noticia del Perú, 1535, pune insulta în gura călugărului, care aproape aleargă la Pizarro întrebându-l de ce își pierde vremea cu politețuri și cu requerimientos „pentru câinele acesta trufaș”. Cuvântul apare și în prima relatare tipărită, La conquista del Perú llamada Nueva Castilla, publicată anonim de Cristóbal de Mena în 1534.
De ce versiunea spaniolă a devenit versiunea oficială?
Fiindcă a fost scrisă întâi, de un om plătit să scrie. Francisco de Jerez a fost ales de Pizarro ca notar public al expediției în Peru. A fost de față la mai toate evenimentele centrale ale cuceririi, inclusiv la capturarea lui Atahualpa, iar relatarea lui a apărut la Sevilla la câteva săptămâni după ce a ajuns acolo, în 1534, semn că fusese scrisă în mare parte la cald. Prologul este nedezvinovățit: scrie, zice el, pentru slava lui Dumnezeu și pentru cinstea împăratului, fiindcă spaniolii au învins „ajutați de mâna Lui dumnezeiască”.
Peste autoritatea aceasta s-a așezat apoi un obicei al scrisului istoric. Relatările de martor ocular au fost preferate sistematic, dar, observă Seed, „martor ocular” a însemnat în practică mărturia care a ajuns în scris. În primele întâlniri dintre europeni și locuitorii Americii, numai europenii aveau acces la scrierea alfabetică. Rezultatul este un mecanism care slăbește din start credibilitatea versiunilor locale: cuceritorii au scris, cei cuceriți nu, iar când aceștia din urmă au început să scrie, trecuseră ani sau decenii, iar autorii nu mai erau martori. Sabine G. Mac Cormack, care a analizat același episod în Revista de Indias, formulează problema de fond, așa cum apare în rezumatul publicat al studiului ei: un fapt istoric în sine și mijloacele sau motivele prin care este prezentat într-o formă inteligibilă nu sunt neapărat același lucru.
Ce nu se poate stabili despre ziua de la Cajamarca
Nu se poate stabili ce carte era. Izvoarele vorbesc, după caz, despre un breviar tipărit, despre Biblie sau despre o Summa. Garcilaso de la Vega taie nodul într-un mod care îl deconspiră: scrie că fiecare poate alege ce carte ținea Valverde în mână după propria plăcere. Observația lui, notează Seed, nu invalidează doar judecata celorlalți istorici, ci subminează orice posibilitate de a ști cu certitudine despre ce carte vorbim, inclusiv a lui.
Nu se poate stabili nici ce a înțeles Atahualpa. Traducerea a fost făcută de un interpret pe care izvoarele îl numesc Felipillo. Garcilaso dă vina pentru neînțelegere nu pe călugăr și nu pe spanioli, ci pe limba quechua, iar Seed arată că argumentul acesta nu e o constatare lingvistică, ci o ierarhie strecurată în text: Garcilaso scria pentru un public spaniol și, în momentul crucial, a așezat quechua mai jos decât castiliana. Problema reală nu a fost analfabetismul nimănui, ci faptul că termenii teologici din requerimiento, între care Treimea, nu aveau corespondent gata făcut în limba în care trebuiau rostiți.
Seed însăși alege să lase deoparte „întrebarea imposibilă” despre ce s-a petrecut în realitate în ziua aceea și cercetează în schimb cum au fost construite versiunile. Pentru un cititor de istorie, concluzia e folositoare: la Cajamarca nu avem o relatare adevărată și trei false, avem patru texte scrise fiecare dintr-un interes, iar sarcina noastră este să le citim pe toate patru.
Ce rămâne de reținut din 16 noiembrie 1532
Capturarea lui Atahualpa a deschis cucerirea spaniolă a Imperiului Incaș. Asta este sigur și e enorm. Ce nu rezultă din episodul cărții este explicația prăbușirii. Tahuantinsuyu era un stat mare și organizat, cu drumuri întreținute pe mii de kilometri, cu depozite de stat, cu o administrație care număra oameni și mărfuri fără să folosească scrierea alfabetică, și cu o armată care își învinsese vecinii. Faptul că nu avea tipar și hârtie nu îl face primitiv: îl face un stat care rezolvase altfel aceleași probleme. Iar faptul că un conducător nu s-a minunat la vederea unei cărți, lucru care l-a scos din sărite pe Jerez, nu spune nimic despre inteligența lui, ci despre așteptările celui care scria.
Pentru cine vrea să continue, dosarul se deschide cu studiul lui Patricia Seed din 1991, cu articolul lui Sabine G. Mac Cormack din Revista de Indias și, pentru lista oamenilor care au fost efectiv acolo, cu cercetarea prosopografică a lui James Lockhart, The Men of Cajamarca, apărută la University of Texas Press în 1972.
Surse
- Patricia Seed, „Failing to Marvel”: Atahualpa’s Encounter with the Word, Latin American Research Review, vol. 26, nr. 1, 1991, p. 7-32, Cambridge University Press, DOI 10.1017/S0023879100034907:, https://www.cambridge.org/core/services/aop-cambridge-core/content/view/E1460E94078B978867919A43DFC8A10C/S0023879100034907a.pdf/failing_to_marvel_atahualpas_encounter_with_the_word.pdf
- Sabine G. Mac Cormack, Atahualpa y el libro, Revista de Indias, vol. 48, nr. 184, 1988, p. 693-714, Editorial CSIC, DOI 10.3989/revindias.1988.i184.693 (citat din rezumatul publicat de autoare):, https://doi.org/10.3989/revindias.1988.i184.693
- cIMeC, Institutul Național al Patrimoniului, Moneda în România. Monede medievale și moderne, secolele XVI-XVII:, https://cimec.ro/numismatica/B_Moneda%20in%20Romania/M_mediev_modern/index_med_mod.htm
✓ Ce știm sigur
- Atahualpa a fost capturat în piața din Cajamarca pe 16 noiembrie 1532, iar mulți dintre oamenii lui au fost uciși.
- Requerimiento a fost alcătuit în 1513, la cererea regelui Ferdinand, de juristul castilian Juan López Palacios Rubios.
- Francisco de Jerez a fost ales de Pizarro notar public al expediției și a fost de față la capturare.
- Relatarea lui Jerez a apărut tipărită la Sevilla în 1534, la câteva săptămâni după sosirea lui acolo.
- Hernando Pizarro a trimis Audienței din Santo Domingo un raport oficial despre episod la 23 noiembrie 1533.
? Ce rămâne neclar
- Cum a ajuns cartea pe pământ: Jerez spune că Atahualpa a aruncat-o, Garcilaso spune că Valverde a scăpat-o.
- Ce carte era: izvoarele vorbesc, după caz, despre un breviar tipărit, despre Biblie sau despre o Summa.
- Ce a înțeles Atahualpa din textul tradus de interpretul Felipillo.
- Dacă episodul a fost semnalul atacului sau doar un moment petrecut în același timp cu el.
Contextul românesc
În 1532, când argintul și aurul incaș intrau în circuitul spaniol, piața monetară a Țării Românești și a Moldovei funcționa pe cu totul alt etalon. Potrivit sintezei de numismatică a cIMeC, parte a Institutului Național al Patrimoniului, între 1500 și 1580 asprul otoman de argint domina categoric circulația monetară în cele două țări, iar baza mărunțișului o dădeau dinarii ungurești, jumătățile de groși polonezi și asprii turcești. Piesele mari de argint din categoria talerului, cele în care circula argintul european de valoare mare, încep să se adune în tezaurele de la noi abia în ultimele două decenii ale secolului al XVI-lea. Sinteza nu discută proveniența metalului, așa că legătura nu se poate afirma; ce se poate spune este cronologia comparată: moneda mare de argint ajunge în buzunarele de aici cu aproximativ două generații întârziere față de ziua de la Cajamarca.
Întrebări frecvente
Cine l-a capturat pe Atahualpa?
Expediția condusă de Francisco Pizarro, în piața din Cajamarca, pe 16 noiembrie 1532. Prima relatare tipărită a evenimentului îi aparține lui Francisco de Jerez, notarul public numit de Pizarro pentru expediție, și a apărut la Sevilla în 1534, la doi ani după întâmplare.
Ce carte i-a dat Valverde lui Atahualpa?
Nu se poate stabili. Izvoarele vorbesc, după caz, despre un breviar tipărit, despre Biblie sau despre o Summa. Garcilaso de la Vega scria chiar că fiecare poate alege după propria plăcere ce carte ținea călugărul, formulare care subminează orice certitudine, inclusiv a lui.
De ce a izbucnit lupta la Cajamarca?
Relatările diferă. La Francisco de Jerez, gestul lui Atahualpa față de carte este o insultă neprovocată. La Garcilaso de la Vega, soldații spanioli, nerăbdători, încep lupta din proprie inițiativă, fără semnal de la comandant. La Titu Cusi Yupanqui, incașul răspunsese unei profanări din ziua precedentă.
Ce era requerimiento?
O formulă juridică scrisă în 1513 de juristul castilian Juan López Palacios Rubios, la cererea regelui Ferdinand, care justifica cucerirea popoarelor din Lumea Nouă prin posesia credinței creștine. Trebuia citită în clipele dinaintea atacului, iar istoricul Lewis Hanke a arătat cât de formal era citită în practică.
Cine a scris despre Cajamarca din partea incașilor?
Autorul neo-incaș Titu Cusi Yupanqui, mestizul Garcilaso de la Vega și Guaman Poma de Ayala, descendent al unei familii de nobili andini învinși de incași, care își scrie Nueva crónica y buen gobierno în 1615. Niciunul nu a fost martor ocular al zilei de 16 noiembrie 1532.
Povestea întreagă a lui Dracula, pe izvoare
Cartea urmărește drumul de la Vlad Țepeș, domnul din documente, la contele din roman, cu izvoarele puse cap la cap. O primești întreagă, în PDF, dacă te abonezi la scrisoarea de sâmbătă, sau o cumperi de pe Amazon.
Linkul către Amazon este link de afiliat: dacă cumperi prin el, Historix primește un comision mic, fără niciun cost în plus pentru tine.
Ți-a plăcut? Primește ce e mai bun, o dată pe săptămână
Sâmbătă dimineața trimitem ce s-a publicat pe Historix, cu un rând despre ce merită citit. Fără reclame și fără senzaționalism. Vezi ce conține scrisoarea.
Laurențiu Dicu
Fondator, editor, pasionat de istorie
Vezi pagina autorului →


