Cutremurul din 14 octombrie 1802, cel mai puternic cunoscut din România

Pe 14 octombrie 1802, stil vechi, în ziua Cuvioasei Parascheva, pământul s-a mișcat sub Țara Românească și Moldova vreme destul de lungă încât martorii să socotească minutele. Catalogul seismic al statului român îi dă magnitudinea de moment 7,9 și face din el cel mai puternic cutremur cunoscut de la noi, în o mie de ani de însemnări. Cifra aceea, însă, este o estimare, iar seismologii nu cad de acord asupra ei.

Ce s-a întâmplat pe 14 octombrie 1802?

Catalogul ROMPLUS, ținut de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, trece evenimentul la ora 10:55 în timp universal, cu epicentrul la 45,70 grade latitudine nordică și 26,60 grade longitudine estică, în zona seismică Vrancea, la 150 de kilometri adâncime. La București, ora locală era puțin înainte de 13:00.

Data e scrisă în izvoarele românești 14 octombrie, pe stil vechi. Pe stilul nou, aceeași zi se numește 26 octombrie, iar literatura seismologică internațională folosește a doua formă. Nu sunt două cutremure, ci unul singur, cu două date. Ziua a căzut pe praznicul Cuvioasei Parascheva, amănunt pe care însemnările vremii îl repetă aproape toate.

Institutul pentru Fizica Pământului arată că zguduirea s-a resimțit pe mai mult de două milioane de kilometri pătrați, de la Itaca, în Marea Ionică, până la Sankt Petersburg și Moscova. În București au izbucnit incendii. S-au deschis crăpături în pământ, iar din unele a ieșit apă neagră. Însemnările transmit sute de răniți și patru morți.

Lista pagubelor trece dincolo de capitală: mănăstiri avariate, ruinate sau prăbușite la Putna, Antim, Stavropoleos, Comana și Curtea de Argeș, biserici lovite la Bârlad și la Vaslui, stricăciuni în Muntenia, în Moldova și în Transilvania.

Ce spune catalogul seismic al României

ROMPLUS acoperă intervalul 984-2026 și cuprinde aproape 39.600 de evenimente. Dintre toate, 37 au magnitudinea de moment 7,0 sau mai mare. Unul singur trece peste 7,7, iar acela este cutremurul din 1802. Pe locul al doilea stau, la egalitate, zguduirile din 11 iunie 1738 și din 10 noiembrie 1940.

• 26 octombrie 1802: Mw 7,9, adâncime 150 km
• 11 iunie 1738: Mw 7,7
• 10 noiembrie 1940: Mw 7,7
• 23 ianuarie 1838: Mw 7,5
• 4 martie 1977: Mw 7,4
• 26 noiembrie 1829: Mw 7,3

Catalogul reține și ce a urmat. Pe același epicentru apar încă patru zguduiri: una în seara de 26 octombrie, la 20:30, apoi câte una pe 27 octombrie, pe 28 octombrie și pe 7 noiembrie. Niciuna nu are magnitudine estimată. Așa arată un șir de replici văzut prin ochii martorilor, nu prin aparate: se știe că au fost, nu se știe cât de mari.

Fiecare rând vechi are, în catalog, o literă de calitate. Pentru 1802 scrie Q=D, litera pusă și celorlalte evenimente cunoscute numai din izvoare scrise; cutremurul din 1940 are deja Q=C. Institutul care ține catalogul spune, prin litera asta, că 7,9 este o estimare, nu o măsurătoare.

Cât de puternic a fost cutremurul din 1802?

Răspunsul se schimbă după catalogul pe care îl deschizi. Arhiva europeană a cutremurelor istorice, AHEAD, ținută de Institutul Național italian de Geofizică și Vulcanologie, pune evenimentul alături de estimările date pe rând de fiecare școală seismologică, și ele nu se potrivesc.

• catalogul european SHEEC: Mw 7,90, cu o eroare de 0,30
• catalogul românesc al lui Oncescu și al colaboratorilor, 1999: Mw 7,90
• catalogul lui Costantinescu și Mârza, 1980: magnitudine 7,70
• catalogul lui Kondorskaia și Șebalin, 1982: magnitudine 7,40

Jumătatea de grad dintre 7,4 și 7,9 nu este o nuanță, fiindcă scara magnitudinii nu crește în pași egali de energie. Toate aceste valori se sprijină pe același fel de dovadă: efectele descrise în izvoare, așezate pe hartă și traduse în grade de intensitate. AHEAD numără 81 de puncte macroseismice pentru 1802, intensitatea maximă observată 9 și intensitatea în epicentru 10.

Problema de fond este că formula care leagă intensitatea de magnitudine a fost scrisă, la început, pentru cutremurele de crustă, cele cu focar aproape de suprafață. Vrancea nu produce așa ceva: focarele stau la 60-180 de kilometri. Un studiu din 2021, semnat de N. G. Mokrușina și R. E. Tatevosian, strânge informație macroseismică nouă din izvoare originale și recalculează magnitudinea cu o formulă făcută anume pentru cutremurele adânci carpatice. Din rezumatul publicat de autori reiese că formula pentru cutremure de crustă duce la deosebiri însemnate de estimare. Textul integral nu ne-a fost accesibil, așa că nu dăm aici cifra lor.

A ținut într-adevăr două minute și jumătate?

Durata de două minute și jumătate apare la Institutul pentru Fizica Pământului și vine din însemnările vremii. E cifra pe care o repetă toate povestirile despre cutremurul din 1802, și merită privită cu atenție, fiindcă nu măsoară același lucru pe care îl măsoară astăzi aparatele.

Florin Pavel și George Nica au analizat, într-un studiu din 2023 publicat în revista Geosciences, aproximativ 200 de înregistrări de la cinci cutremure vrâncene de adâncime intermediară produse între 1977 și 2004, toate cu magnitudine de la 6,0 în sus. Durata semnificativă a mișcării, aceea în care se eliberează partea cea mai mare a energiei, are o medie de circa 9 secunde, iar raportul dintre intervalul lung și cel scurt de măsurare stă în jur de 2,8. Distanța până la focar și felul terenului cântăresc mai mult decât magnitudinea.

Deosebirea nu desființează mărturia. Un om care simte pământul mișcându-se numără altfel decât un accelerograf: numără și începutul slab, și legănarea lungă de după, și spaima. Ce se poate spune cinstit este că două minute și jumătate descriu cât a durat spaima, nu cât au durat secundele de zguduire tare.

A dărâmat cutremurul Turnul Colței?

Turnul Colței era, la 1802, cea mai înaltă clădire a Bucureștiului, ridicată în prima jumătate a secolului al XVIII-lea în ansamblul Colțea, cu ceasornic și clopote, iar din 1847 avea să slujească drept foișor de foc. Povestea spusă cel mai des este că marele cutremur l-a dărâmat. Documentele spun altceva, mai precis și mai interesant.

care era podoaba orașului cu ceasornic

Dionisie Eclesiarhul, despre clopotnița prăbușită la 1802, citat de Magdalena Dorojan

Dionisie Eclesiarhul scrie că vestita clopotniță cu ceasornic a căzut și s-a spart. Un manuscris grecesc anonim, pus de cercetători fie pe seama lui Constantin Erbiceanu, fie a lui Alexandru Văcărescu, spune despre turn că rezistase cutremurelor dinainte, dar atunci „a cedat, recunoscându-se învins, și-a înclinat vârful său”. Deci partea de sus a cedat, nu turnul întreg.

Studiul Magdalenei Dorojan, apărut în anuarul Muzeului Municipiului București, urmărește ce a urmat: turnul a fost lovit din nou de cutremurele din 1829 și 1838, biserica a fost dreasă în 1841 cu antreprenorul Conrad Schwink, iar spitalul, rămas în stare de ruină după 1802, a fost dărâmat în 1836 și clădit din nou în 1842. Turnul a stat în picioare încă opt decenii. A fost desființat în 1888, ca să fie lărgită strada Colței, azi bulevardul I. C. Brătianu. Până în 1986 un contur de piatră în carosabil îi mai arăta locul.

Faptul că legenda se îndreaptă nu scade nimic din ce a însemnat turnul. O construcție de zid care primește trei cutremure mari și rămâne în picioare spune ceva despre meșterii care au ridicat-o. Ce a doborât-o la urmă a fost o hotărâre de edilitate, nu seismul.

De ce au murit doar patru oameni?

Patru morți la un cutremur de mărimea asta pare o cifră imposibilă, și tocmai de aceea trebuie citită cu grijă. Institutul pentru Fizica Pământului pune la socoteală felul caselor de atunci: construcții joase de lemn, nuiele și lut, destul de elastice, multe îngropate în parte în pământ, și așezate la distanțe mari una de alta, în curți largi.

A contat și ora. Fiind zi de praznic, o însemnare bisericească notează că, dacă zguduirea ar fi venit la vremea adunării la rugăciune, urmările ar fi fost cu totul altele. Ce cade însă greu peste toate aceste explicații este altceva: la 1802 nimeni nu număra morții într-un registru central. Cifra de patru este ce au transmis cei care scriau, nu rezultatul unei socoteli.