La 14 octombrie se prăznuiește Cuvioasa Parascheva de la Iași, cu moaștele aduse în Moldova în 1641, împreună cu mucenicii milanezi Nazarie, Ghervasie, Protasie și Chelsie. În calendarul popular ziua se cheamă Vinerea Mare și e sărbătoare femeiască ținută aspru. În aceeași zi, la 1802, Vrancea a dat cel mai puternic cutremur cunoscut din România, iar la 1944 au fost împușcați 29 de români la Moisei.
Sinaxar
Sfinții pomeniți în această zi, așezați în istoria lor.
Cum citim Sinaxarul: viețile sfinților au fost scrise pentru credincioși, de multe ori la mult timp după evenimente, și păstrează felul de a povesti al vremii lor. Aici le punem în contextul istoric: cine a fost fiecare, unde și când a trăit, de ce a fost persecutat sau cinstit și când a fost trecut în rândul sfinților. Spunem deschis ce se sprijină pe documente și ce ne-a rămas doar prin tradiție.
Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iași
Parțial documentatVeacul al XI-lea bizantin e cadrul în care se poate verifica ceva. Epivata, satul ei de pe malul tracic al Mării Marmara, se afla la o zi de drum de Constantinopol, iar fratele ei Eftimie a ajuns episcop de Madit, scaun cunoscut în ierarhia patriarhală. Partea cu adevărat datată a dosarului nu e însă viața, ci drumul moaștelor, și fiecare mutare are în spate un fapt politic știut. În 1235 au fost duse la Târnovo de Ioan Asan al II-lea (1218-1241), în anul în care țaratul lui obținea recunoașterea patriarhiei de Târnovo. În 1393, după căderea Târnovei în mâna lui Baiazid I, au ajuns la Belgrad, în despotatul sârbesc. În 1521, anul în care Soliman Magnificul a luat Belgradul, au fost mutate la biserica Patriarhiei din Constantinopol. În 1641 patriarhul Partenie I (1639-1644) le-a dăruit Moldovei lui Vasile Lupu (1634-1653), care plătise datoriile Patriarhiei ecumenice, și au fost așezate la ctitoria domnească a Sfinților Trei Ierarhi. În 1889 mitropolitul Iosif Naniescu le-a mutat în catedrala nouă a Mitropoliei din Iași, unde se află.
Ce spun izvoarele: Strămutările se pot data, fiindcă se leagă de căderea Târnovei, de luarea Belgradului și de datoriile Patriarhiei ecumenice, fapte cunoscute din alte izvoare. Viața, în schimb, nu are izvor contemporan: copilăria din Epivata, cei cinci ani din Heracleea Pontului, anii din pustia Iordanului, numele tatălui, Nichita, și vârsta de 27 de ani vin dintr-o Viață alcătuită veacuri după moartea ei. Numele mamei nu s-a păstrat nici în acel izvor.
Canonizare: Cinstirea nu pornește de la un act: izvoarele o arată prăznuită înainte de mutarea moaștelor la Târnovo, în 1235. O dată de canonizare nu apare în sursele consultate.
Sfinții Mucenici Nazarie, Ghervasie, Protasie și Chelsie
Parțial documentatCadrul verificabil al acestei pomeniri nu e Roma lui Nero, ci Milanul lui Ambrozie, trei veacuri mai târziu. În iunie 386, în plin conflict cu curtea ariană a lui Valentinian al II-lea și a împărătesei Iustina pentru stăpânirea bazilicilor milaneze, episcopul Ambrozie a dezgropat la bazilica Sfinților Felix și Nabor două trupuri pe care le-a numit Ghervasie și Protasie, și le-a strămutat în bazilica sa nouă. Ambrozie scrie el însuși despre aflare surorii lui, Marcelina, iar Augustin, care se afla atunci la Milan și tocmai se apropia de botez, o pomenește în Mărturisiri și în Cetatea lui Dumnezeu. Sunt doi martori contemporani, lucru rar la mucenicii primelor veacuri. Pe Nazarie l-a aflat același Ambrozie în jurul anului 395 și l-a așezat în bazilica Apostolilor. Biografia din Sinaxar, cu mama Perpetua botezată de Apostolul Petru, cu botezul primit de la episcopul Lin al Romei și cu drumurile prin Placenția și Melia, vine din Pătimiri alcătuite în veacurile al V-lea și al VI-lea.
Ce spun izvoarele: Documentate sunt aflarea moaștelor și cultul milanez, pentru anii 386 și 395, prin Ambrozie și Augustin. Datarea în vremea lui Nero nu are sprijin în niciun izvor din veacul întâi și rămâne tradiție. Nu se poate spune nici dacă trupurile aflate în 386 erau ale unor mucenici, cu atât mai puțin ale unora purtând aceste nume: identificarea e a lui Ambrozie, într-un moment în care avea nevoie de ea pentru a-și întări poziția împotriva curții ariene, iar asta nu o infirmă, dar o pune în context.
Canonizare: Cinstire veche, dinainte de orice procedură de canonizare. În locul unui act stă strămutarea din 386, însemnată de Ambrozie.
Sfântul Mucenic Petru Avselamul
Documentat istoricNumele se citește mai limpede în forma grecească, Apselamos, și sub ea apare la un martor direct. Eusebiu din Cezareea, în Despre mucenicii din Palestina, pomenește un Apselamos din satul Anea, în ținutul Eleuteropolisului, ars pe rug la Cezareea Maritimă în vremea guvernatorului Firmilian. Cadrul e cel mai bine documentat dintre toate persecuțiile din primele veacuri. Cezareea era capitala provinciei Palestina, sediul guvernatorului și locul unei biblioteci creștine la care Eusebiu însuși lucra, iar edictele din 303-304 cereau predarea cărților sfinte și jertfa publică, deci pricina judecăților era scrisă. Eusebiu a fost de față la procese și a scris despre ele la puțini ani după, pentru cititori care trăiseră aceleași lucruri. Pentru mucenicul de la 14 octombrie avem astfel ceea ce lipsește celor mai mulți: un izvor din aceeași generație, cu nume de sat, de ținut și de guvernator.
Ce spun izvoarele: Persoana și felul morții stau pe un izvor contemporan. Ziua de pomenire nu stă pe el: Eusebiu dă cadrul, nu calendarul, iar așezarea la 14 octombrie vine din alcătuirea sinaxarelor bizantine, câteva veacuri mai târziu. Supranumele Avselamul e o formă românizată a aceluiași nume, nu un al doilea nume de familie.
Canonizare: Cinstire veche, fără act de canonizare. Data canonizării nu apare în sursele consultate.
Sfântul Mucenic Silvan
Parțial documentatMineiul nu-i dă nici locul, nici anii, iar numele Silvan e purtat de mai mulți mucenici din aceeași persecuție, ceea ce face identificarea nesigură. Cadrul în care se așază pomenirea se cunoaște însă bine. Persecuția pornită de Dioclețian în 303 a fost dusă în Palestina de guvernatorii Urban și Firmilian, iar una din pedepsele obișnuite nu era moartea, ci munca silnică la minele de aramă de la Fenan, în sudul Mării Moarte, unde mărturisitorii ajungeau după ce le era tăiat un tendon al piciorului și scos un ochi, ca să nu poată fugi și să fie recunoscuți. Eusebiu din Cezareea, care a trăit persecuția, pomenește în Despre mucenicii din Palestina un Silvan episcop, ucis la Fenan împreună cu un grup de mărturisitori în anul 311. Dacă e același, atunci pomenirea are un martor contemporan.
Ce spun izvoarele: Cadrul e documentat, persoana nu. De la o potrivire de nume nu se poate trece la o identificare, iar Mineiul nu spune despre care Silvan vorbește. Golul e însemnat aici tocmai pentru că celelalte calendare îl umplu de obicei cu amănunte luate de la un alt Silvan.
Canonizare: Cinstire veche, fără act. Data canonizării nu apare în sursele consultate.
Sfântul Cuvios Eftimie de la Tesalonic
Parțial documentatAici se cere o deosebire, fiindcă lămurirea din calendar nu se potrivește cu omul. Sfântul Eftimie cel Nou de la Tesalonic, cu care pomenirea se identifică de obicei, s-a născut pe la anul 823 în ținutul Ancirei, a fost monah la Olimpul bitinian și apoi în Athos, și a murit în 898 la Ierissos. Viața lui a fost scrisă de ucenicul său Vasile, ajuns arhiepiscop al Tesalonicului, deci de un contemporan, ceea ce îl pune între sfinții cel mai bine documentați ai veacului al IX-lea. Numai că iconoclasmul s-a încheiat în 843, cu restaurarea cinstirii icoanelor, când el era încă tânăr, și nu mai era nimic de apărat. Mărturisitorul pentru icoane care purta acest nume e altul: Eftimie, episcop de Sardes, mort în 831 în surghiun, în al doilea iconoclasm, sub Mihail al II-lea. Cele două persoane se amestecă în calendare de multă vreme.
Ce spun izvoarele: Viața scrisă de ucenicul Vasile al Tesalonicului dă ani, locuri și nume de mănăstiri și se poate verifica pe firul istoriei athonite. Identificarea pomenirii de la 14 octombrie cu el rămâne însă cea mai probabilă, nu sigură, tocmai fiindcă supranumele din Minei nu i se potrivește. Nu se poate spune dacă amestecul vine din Minei sau dintr-o copiere mai nouă.
Canonizare: Cinstire veche, fără act de canonizare. Data canonizării nu apare în sursele consultate.
Sfinții 40 de mucenici din Egipt și Palestina
Tradiție, fără izvoare contemporaneMineiul îi trece fără nume și fără an, și așa rămân: o pomenire de grup, din cele multe pe care sinaxarele bizantine le-au strâns sub o singură zi. Cadrul e totuși real și se cunoaște bine. Egiptul și Palestina au fost cele două provincii în care persecuția pornită în 303 și reluată cu asprime între 306 și 311 a dat cel mai mare număr de condamnări. Eusebiu din Cezareea scrie despre Tebaida că execuțiile se țineau cu zecile într-o singură zi, iar despre creștini egipteni care treceau în Palestina ca să sprijine pe cei osândiți la mine, și care erau judecați la Cezareea împreună cu ei. Cifra patruzeci, în schimb, e dintre cele rotunde care se repetă în sinaxare, de la cei 40 de mucenici din Sevastia încoace, și nu se citește ca un număr de recensământ.
Ce spun izvoarele: Lipsesc numele, locul și anul, deci pomenirea nu se poate verifica la nicio sursă. Se documentează numai cadrul, persecuția din Egipt și Palestina între 303 și 311, prin Eusebiu din Cezareea, martor al ei. Cifra patruzeci e cel mai probabil o rotunjire de sinaxar.
Canonizare: Cinstire veche de grup, fără act. Data canonizării nu apare în sursele consultate.
Tradițiile zilei
Ziua are, în calendarul popular românesc, un nume al ei: Vinerea Mare. Simion Florea Marian o trece așa în lista sărbătorilor cu dată fixă, „Vinerea Mare, cuv. Paraschiva, 14 octombre”, iar Elena Niculiță-Voronca scrie că poporul din Bucovina și din Moldova numește Sfânta Vineri pe Cuvioasa Parascheva de la Iași. Pentru ziua exactă culegerile clasice consemnează obiceiuri, nu doar o descriere de lună: oprirea de la lucru ca la o sărbătoare femeiască, postul ținut de femei, oprirea semănatului de secară între Vinerele și o prevestire a vremii până la Sfântul Dumitru.
Vinerelele și oprirea semănatului de secară
Elena Niculiță-Voronca scrie că în satele de pe lângă Cernăuți se serbau două Sfinte Paraschive, cea dintâi la 14 octombrie, pe care unele femei o posteau, și a doua după Sfântul Dumitru, numindu-le pe amândouă „Vinerelele”. Între Vinerele nu se semăna secară, iar motivul spus la Mihalcea și la Mahala era cel mai aspru cu putință, că mori. În Mihalcea unii dădeau numele de Vinerele și vinerilor Sâmbetelor Morților de toamnă, pe care femeile le posteau pentru boli.
Sărbătoare femeiască, ținută mai aspru decât cele bărbătești
În culegerea Voronca, Cuvioasa Parascheva, numită în grai Nicuvioasa, intră în rândul sărbătorilor femeiești, alături de Chirica, Marina și Catrina, iar despre ele se spunea limpede că trebuie păzite mai tare decât cele bărbătești. Lămurirea culeasă în Bucovina merge pe o socoteală a firii: la o sărbătoare bărbătească, precum Sfântul Gheorghe sau Sfântul Nicolae, cine lucrează nu pățește nimic, fiindcă bărbatul e mai îngăduitor, ca Sfântul Soare care luminează mereu; la una femeiască nu se îndrăznea, ca la lună, care se pișcă.
Vremea de la Cuvioasa până la Sfântul Dumitru
O prevestire culeasă la Botoșani leagă ziua de hotarul următor al calendarului pastoral: cum va fi vremea la Cuvioasa Parascheva, așa va ține până la Sfântul Dumitru, adică până la 26 octombrie. Prevestirile de acest fel nu sunt meteorologie, ci felul în care calendarul popular măsoară răstimpuri: ziua de 14 octombrie e capătul dinspre toamnă al unei perioade de douăsprezece zile, iar Sâmedrul e capătul dinspre iarnă.
Toaca sfințește seara
Marian consemnează ziua și în astronomia populară. Fiecare grup de stele „sfințește”, adică apune, într-o anumită vreme a anului, iar Toaca sfințește seara pe la Vinerea Mare, la 14 octombrie; cu puțin mai târziu decât Toaca sfințește Crucea, și pe urmă Capul de bou. Pentru oamenii care nu aveau ceas, aceste potriviri între stele și sărbători erau însuși calendarul, iar ziua de 14 octombrie e unul din reperele lui.
Cea mai răspândită confuzie a zilei e chiar numele ei. Vinerea Mare din calendarul popular cade la 14 octombrie și e ziua Cuvioasei Parascheva, în vreme ce Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor, dinainte de Paști, e o altă zi, cu dată mișcătoare. Marian le trece pe amândouă în aceeași lucrare, pe cea de toamnă în lista sărbătorilor cu dată fixă, iar pe cea de primăvară în capitolul despre vinerea cea de pe urmă din Postul mare, numită și Vinerea Paștilor, Vinerea Patimilor sau Vinerea seacă. Amândouă numirile sunt adevărate, dar obiceiurile nu se mută de la una la alta: postul negru, oprirea coacerii pâinii și înconjurarea casei cu tămâie sunt culese pentru vinerea dinaintea Paștilor, nu pentru 14 octombrie. A doua confuzie e între Paraschive: Cuvioasa Parascheva de la Iași, prăznuită la 14 octombrie, nu e Sfânta Mucenică Parascheva, pomenită la 26 iulie. Voronca arată că până și în sate se țineau două Paraschive, ceea ce explică de ce amestecul e vechi și nu se rezolvă doar spunând că una e greșită.
- Culegere etnograficăSimion Florea Marian, Sărbătorile la români, vol. I, text integral scanat ↗
- Culegere etnograficăElena Niculiță-Voronca, Datinele și credințele poporului român, vol. I, 1903, text integral scanat ↗
- Culegere etnograficăElena Niculiță-Voronca, Datinele și credințele poporului român, vol. II, 1903, text integral scanat ↗
Cislegile de toamnă, pe drumul spre Sâmedru
Ziua de 14 octombrie cade în cislegile de toamnă. Marian lămurește cuvântul fără ocolișuri: românul numește cislegi toate zilele de rupt sau de dulce de peste an, adică răstimpurile dintre posturi. Cele de toamnă vin după strânsul din câmp și țin până la 15 noiembrie, când intră Postul Crăciunului, și sunt vremea nunților. Hotarul următor al calendarului pastoral e Sâmedrul, la 26 octombrie, iar o legendă din Transilvania culeasă de Marian îl așază pe acesta alături de Baba Paraschiva: când vine Sâmedru cu caii săi, sparge lanțul lui Sânt-Ion și intră în iarnă, iar îndată după el vine Baba Paraschiva, așa cum Sân-Toader deschide primăvara și e urmat de Baba Dochia.
Știi o tradiție legată de ziua asta, din satul sau din familia ta? Povestește-ne.
Pe 14 octombrie, în istoria României
-
1465
Radu cel Frumos, domnul Țării Românești (1462-1475), emite un act la București, socotit de o parte a lucrărilor drept prima mențiune a orașului ca reședință domnească. Data e de luat cu grijă: prima atestare documentară a Bucureștilor rămâne hrisovul lui Vlad Țepeș din 20 septembrie 1459, iar deosebirea dintre cele două nu e de ani, ci de ce anume se numește întâi atestată, cetatea sau scaunul domnesc. Citește →
-
1778
Se naște la Țigănești, în ținutul Tecuciului, Costache Conachi, boier moldovean, poet și unul dintre cei care au lucrat la Regulamentul Organic al Moldovei. Pe el se sprijină cea mai veche dată românească sigură a acestei zile. Citește →
-
1802
Cel mai puternic cutremur cunoscut din România, cu izvorul în Vrancea. Documentele românești îl datează 14 octombrie, stil vechi, adică 26 octombrie pe stil nou, și rețin că a căzut chiar în ziua Cuvioasei Parascheva. A ținut două minute și jumătate, de la ora 12:55, iar catalogul ROMPLUS îi dă magnitudinea 7,9, intensitatea maximă IX și adâncimea de 150 de kilometri. Turnul Colțea din București, înalt de 54 de metri și ridicat între 1709 și 1714, cel mai înalt edificiu al orașului, a fost avariat grav. Au fost sute de răniți și doar patru morți, iar o însemnare din documentele bisericești spune că, fiind zi de praznic, dacă s-ar fi întâmplat la vremea adunării la rugăciune, urmările ar fi fost altele. Citește →
-
1916
Armata a 4-a română, comandată de generalul Constantin Prezan, ocupă poziții pe crestele Carpaților Orientali, în campania de apărare a trecătorilor care a urmat intrării României în Primul Război Mondial. Citește →
-
1929
Generalul Henri Mathias Berthelot, șeful misiunii militare franceze din România în Primul Război Mondial, vizitează Cimitirul eroilor Eternitatea din Iași. Citește →
-
1944
Masacrul de la Moisei: unități militare ungare aflate în retragere împușcă 29 de cetățeni români la ieșirea din comuna Moisei, în Maramureș. Citește →
-
1912
Începe al doilea guvern condus de Titu Maiorescu, care va rămâne în funcție până la 31 decembrie 1913, deci peste al doilea război balcanic și pacea de la București. Citește →
Pe 14 octombrie, în lume
-
996
Al-Hakim bi-Amr Allah ajunge calif fatimid, la unsprezece ani, primul conducător al dinastiei născut în Egipt și cel mai disputat dintre ei. Citește →
-
1066
Bătălia de la Hastings: oastea normandă a lui Wilhelm Cuceritorul învinge oastea anglo-saxonă, iar regele Harold al II-lea cade în luptă. De aici începe cucerirea normandă a Angliei. Citește →
-
1322
La Old Byland, Robert Bruce îl învinge pe Eduard al II-lea al Angliei și îl silește să primească, de fapt, independența Scoției. Citește →
-
1582
Această zi nu a existat în Italia, Polonia, Portugalia și Spania: la trecerea de la calendarul iulian la cel gregorian, zilele dintre 5 și 14 octombrie au fost sărite. Țările românești au rămas pe stilul vechi, de unde și datele îndoite ale evenimentelor de dinainte de 1919. Citește →
-
1586
Maria Stuart, regina Scoției, e judecată pentru conspirație împotriva reginei Elisabeta I a Angliei. Citește →
-
1676
După ce oastea otomană nu reușește să străpungă apărarea polonă a lui Jan Sobieski la Żurawno, comandantul otoman începe negocierile care vor duce la pacea de la Żurawno. Citește →
-
1758
Războiul de Șapte Ani: Frederic cel Mare al Prusiei suferă una dintre rarele lui înfrângeri, la Hochkirch. Citește →
-
1773
În Uniunea polono-lituaniană se înființează Comisia Educației Naționale, socotită primul minister al învățământului din Europa. Citește →
-
1933
Germania se retrage din Liga Națiunilor și din Conferința Mondială pentru Dezarmare. Citește →
-
1947
Pilotul american Chuck Yeager trece pentru prima dată bariera sunetului, cu avionul Bell X-1. Citește →
Întrebări frecvente
Ce sfinți sunt pe 14 octombrie?
Calendarul creștin ortodox al Patriarhiei Române prăznuiește la 14 octombrie pe Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iași, cu cruce roșie, și pe Sfinții Mucenici Nazarie, Ghervasie, Protasie și Chelsie, cinstiți la Milan. Mineiul adaugă la aceeași dată pe Sfântul Mucenic Silvan, pe Sfântul Mucenic Petru Avselamul, pe Sfântul Cuvios Eftimie de la Tesalonic și pe cei 40 de mucenici din Egipt și Palestina.
Ce s-a întâmplat pe 14 octombrie în istoria României?
Două fapte se rețin înaintea celorlalte. La 1802, documentele datează pe 14 octombrie, stil vechi, cel mai puternic cutremur cunoscut din România, cu magnitudinea 7,9 și izvorul în Vrancea, care a avariat grav Turnul Colțea din București. La 1944, unități militare ungare în retragere au împușcat 29 de cetățeni români la ieșirea din Moisei, în Maramureș. În 1916, Armata a 4-a a generalului Prezan a ocupat poziții pe crestele Carpaților Orientali.
Ce obiceiuri are ziua de 14 octombrie?
Culegerile clasice dau obiceiuri pentru ziua exactă. Ea era ținută ca sărbătoare femeiască aspră, la care nu se lucra, iar unele femei o posteau. În satele de lângă Cernăuți se numeau Vinerele două Paraschive, cea de la 14 octombrie și cea de după Sfântul Dumitru, iar între ele nu se semăna secară. O prevestire din Botoșani spune că vremea de la Cuvioasa ține până la Sfântul Dumitru.
Vinerea Mare este pe 14 octombrie sau înainte de Paști?
Sunt două zile deosebite, cu același nume. În calendarul popular, Vinerea Mare cade la 14 octombrie și e ziua Cuvioasei Parascheva, așa cum o trece Simion Florea Marian în lista sărbătorilor cu dată fixă. Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor, dinainte de Paști, are dată mișcătoare și obiceiuri proprii, precum postul negru. Obiceiurile uneia nu se mută la cealaltă, iar numele singur nu le leagă.
Cutremurul din 1802 a fost pe 14 sau pe 26 octombrie?
Pe amândouă, și nu e o contradicție. Țările românești foloseau atunci calendarul iulian, iar însemnările din vreme îl datează 14 octombrie 1802. Pe calendarul gregorian, folosit azi, aceeași zi se scrie 26 octombrie, cu cele douăsprezece zile de deosebire ale veacului al XIX-lea. De aceea Institutul de Fizica Pământului scrie data îndoită, 14/26 octombrie, iar comemorările se țin la 26.
Ți-a plăcut? Primește ce e mai bun, o dată pe săptămână
Sâmbătă dimineața trimitem ce s-a publicat pe Historix, cu un rând despre ce merită citit. Fără reclame și fără senzaționalism.