Două topoare de corn de cerb din epoca bronzului, găsite în Scania

Arheologii suedezi au scos din două gropi, la marginea localității Löddeköpinge, în Scania, două topoare tăiate din corn de cerb. Datarea preliminară le așază în epoca bronzului, adică între 1700 și 500 î.Hr. Interesul nu vine din obiect, ci din locul unde a apărut: în Danemarca se cunosc 155 de topoare de corn din epoca bronzului, iar în Suedia doar câteva.

Ce s-a găsit, de fapt

Descoperirea a fost anunțată de Arkeologerna, serviciul de arheologie al Muzeelor Naționale de Istorie din Suedia, care a făcut cercetarea preliminară a unei așezări preistorice de lângă Löddeköpinge, în sudul Scaniei. Cele două topoare au apărut în gropi, nu într-un mormânt și nici într-o zonă umedă.

Unul dintre topoare este puternic degradat și spune puțin. Al doilea s-a păstrat bine și arată limpede ce este: are gaura de înmănușare străpunsă prin corn și un tăiș tăiat, apoi șlefuit. Instituția nu a comunicat dimensiunile pieselor.

Datarea este deocamdată preliminară și vine din contextul gropilor, nu dintr-o analiză de laborator publicată. Arkeologerna o anunță ca atare, cu intervalul larg al epocii bronzului, 1700-500 î.Hr.

De ce e neobișnuită piesa

Toporul de corn de cerb este, în mod obișnuit, o unealtă a mezoliticului. În neolitic aproape dispare din inventare, în epoca bronzului reapare într-o formă puțin schimbată, iar în epoca fierului iese din uz. Tocmai de aceea o piesă din epoca bronzului atrage atenția: tipul are o istorie întreruptă, nu una continuă.

Instituția suedeză notează că mai multe descoperiri asemănătoare s-au făcut în Danemarca, dar că în Suedia se cunosc doar câteva. Harta acestor piese este, deci, foarte neuniformă, iar fiecare exemplar nou din Suedia schimbă puțin imaginea.

Ce spun studiile despre materialul danez

Cea mai completă privire de ansamblu vine din Danemarca. Într-un studiu publicat în Praehistorische Zeitschrift, Lise Frost a adunat topoarele de corn daneze din epoca bronzului și le-a însoțit de o serie de datări noi cu radiocarbon. Concluzia, potrivit rezumatului publicat de autoare, este că tipul nu a fost o modă scurtă: apare constant atât în bronzul timpuriu, cât și în cel târziu.

Al doilea studiu, semnat de Lise Frost, Gry Hoffmann Barfod și Marie Kanstrup în revista Kuml, arată și cum s-a putut face datarea fără să fie distruse obiectele. Echipa a lucrat în doi pași: mai întâi o mostră minusculă, de 5-20 de miligrame, care verifică dacă materialul s-a păstrat suficient de bine, și abia apoi aproximativ 100 de miligrame pentru datarea propriu-zisă. O datare obișnuită pe corn sau pe os cere între 600 și 800 de miligrame.

Rezultatele au răsturnat o presupunere comodă. Acolo unde două topoare fuseseră găsite aproape unul de altul, datările au arătat că nu au fost depuse împreună, ci la distanță de zeci sau sute de ani. Exemplele vin din sedimente dragate din râuri, de la Ryå și de la Odense Å, dintr-o turbărie la Jorløse Mose și dintr-un lac asanat, Søborg Sø. Cu alte cuvinte, aceleași locuri au fost folosite repetat, de generații diferite.

Cât privește folosirea lor, Arkeologerna amintește experimentele făcute în Danemarca, la Lejre, cu replici: topoarele de corn taie copaci, despică lemn uscat și fac surcele fără probleme. În același timp, instituția scrie că multe indicii trimit și spre o funcție rituală, mai ales fiindcă piesele daneze ajung de regulă în apă și în zone umede, depuse una câte una.

Ce nu se știe încă

Nu se știe la ce au folosit cele două topoare de la Löddeköpinge. Nu se știe nici dacă gropile în care au ajuns sunt o depunere intenționată sau pur și simplu gunoi de așezare, iar deosebirea aceasta schimbă toată interpretarea. Dimensiunile nu au fost comunicate, iar datarea rămâne preliminară până la o analiză cu radiocarbon.

O precizare de metodă, fiindcă se cuvine spusă: pentru acest articol am citit anunțul instituției în întregime, iar cele două studii daneze doar în rezumatele publicate de autori, nu integral.