46 de cranii din Abydos, recitite după o sută de ani

În anii 1920, Flinders Petrie a săpat mormintele secundare din jurul incintelor funerare regale de la Umm el-Qaab, lângă Abydos, în Egipt. A scris atunci că oasele nu arătau nicio rană la cap. Un studiu publicat la 5 octombrie 2026 în Frontiers in Environmental Archaeology a luat la mână cele 46 de cranii care s-au păstrat și a ajuns la o concluzie diferită: 18 dintre ele au fracturi produse în jurul momentului morții.

Ce colecție a fost reexaminată

Autoarea este Roselyn A. Campbell, de la Departamentul de Antropologie al Universității Purdue. Materialul pe care a lucrat se află în Colecția Duckworth, la Cambridge: 46 de cranii, la care se adaugă doi indivizi păstrați numai prin mandibule. Ele provin din mormintele care înconjoară incintele funerare ale primei dinastii, legate de Djer, Djet și Merneith, într-un interval pe care studiul îl plasează în jurul anilor 3078-2900 î.Hr.

Colecția este un fragment. Craniile reprezintă, după estimarea autoarei, între 5 și 15 la sută din populația înhumată la fiecare incintă. Restul scheletelor a fost reîngropat laolaltă și nu mai este disponibil pentru studiu. În plus, multe cranii sunt acoperite cu un strat de parafină, care ascunde detaliile suprafeței.

Ce arată oasele

Dintre cele 46 de cranii, 18, adică 39 la sută, prezintă traume perimortem potențial letale, adică produse în jurul momentului morții. Cele mai multe sunt fracturi liniare, toate pe oasele parietale. Există și câteva leziuni produse de obiecte ascuțite: o rană penetrantă în partea laterală a capului și o lovitură de tăiere în zona ochiului. Unele cranii au și leziuni mai vechi, vindecate.

Autoarea susține că Petrie a văzut, cel mai probabil, aceste fracturi, fiindcă parafina a fost aplicată în jurul lor, dar le-a pus pe seama deteriorării din pământ. Datarea fracturilor s-a făcut după criterii de medicină legală: răspunsul elastic al osului, fracturile în balama, caracteristicile marginilor, prezența osului reactiv.

În eșantion sunt atât bărbați, cât și femei, fără copii și cu foarte puțini adulți vârstnici. Titlurile de pe stelele funerare arată funcționari de rang mic și mijlociu și meșteșugari, nu demnitari de vârf și nu membri ai familiei regale.

De ce nu este, totuși, o dovadă de sacrificiu

Aici studiul este prudent, iar prudența merită citată. Autoarea scrie limpede că „nu există nicio cale de a dovedi că aceste leziuni au provocat moartea”, fiindcă o traumă perimortem poate să apară și imediat după deces. Despre ipoteza sacrificiului de însoțitori spune doar că „ipoteza inițială a lui Petrie privind sacrificiul de însoțitori ar putea fi corectă”, iar aportul propriu îl descrie ca o cunoaștere în plus despre felul în care unii dintre acești oameni ar fi putut muri.

Studiul respinge totuși o explicație veche. Uciderea cu buzduganul, scena clasică a faraonului care lovește, nu se potrivește: fracturile liniare sunt mai degrabă urma unui obiect plat și ușor decât a unui buzdugan. Faptul că fracturile se află deasupra liniei imaginare a borului de pălărie, zona în care rănile accidentale apar rar, pledează pentru lovituri intenționate. Analiza poziției și a articulării scheletelor contrazice ideea unei înhumări secundare, iar varianta oamenilor îngropați de vii este descrisă drept greu de susținut, fără a fi declarată imposibilă.

Ce rămâne neclar

Oasele de sub craniu lipsesc, deci o parte a oamenilor din aceste morminte ar putea să fi murit din cauze naturale; studiul nu susține că fiecare însoțitor a fost ucis și notează că unele cranii nu au nicio urmă de traumă. Dacă acești oameni au mers de bunăvoie la moarte rămâne, scrie autoarea, de neștiut. Un studiu mai vechi, al lui Keita și Boyce, din 2006, a găsit o sănătate mai bună în copilărie la cei înhumați lângă incinte decât la cei din mormintele regale, ceea ce complică ierarhia de statut propusă de Petrie.

Autoarea precizează și scopul lucrării: nu să demonstreze punctul despre traume, publicat separat în 2024, ci să arate că o colecție veche merită recitită. Datele brute nu sunt încă publice, fiind pregătite pentru o altă publicație.