Gara de Nord, 25 septembrie 1872: ce s-a deschis, de fapt, în ziua aceea

Pe 25 septembrie 1872 se deschidea, în marginea de nord a Bucureștiului, o gară care nu se numea încă Gara de Nord. În același an intrau în exploatare peste 600 de kilometri de cale ferată, cu 39 de stații. Iar linia care apare de obicei în calendarele istorice, București-Ploiești, circula deja de aproape doi ani.

Ce s-a deschis pe 25 septembrie 1872?

Gara de Nord a fost inaugurată pe 25 septembrie 1872, la patru ani după punerea pietrei de temelie. Nu a fost, însă, doar inaugurarea unei clădiri, ci a unei rețele: în același an au fost date în exploatare peste 600 de kilometri de linie, cu 39 de stații, pe traseele Pitești-București-Buzău și Galați-Tecuci-Roman. Gara din București era nodul acestei rețele și capul de linie pentru trenurile care mergeau spre nord și spre est.

Clădirea avea atunci șapte linii, ateliere și birouri, și era construită în formă de U: două corpuri paralele, unite de un al treilea, perpendicular. Modelul recunoscut a fost Gare du Nord din Paris, deschisă în 1866, cu șase ani înainte. De acolo vine și numele pe care gara bucureșteană îl va primi mai târziu.

De ce data apare uneori ca 13 septembrie?

Pentru că România folosea pe atunci calendarul iulian, stilul vechi, rămas în urmă cu douăsprezece zile față de cel gregorian. Documentele și cronologiile care păstrează datarea de epocă dau 13 septembrie 1872. Calendarele de azi, care aduc datele pe stil nou, dau 25 septembrie. Este aceeași zi, numărată în două feluri.

Confuzia se vede și în surse serioase: paginile de cronologie feroviară pun uneori una, uneori alta, fără să explice diferența. Aceeași grijă e nevoie și pentru piatra de temelie. Ea a fost pusă pe 10 septembrie 1868, în prezența domnitorului Carol I. Data aceasta apare pe unele pagini drept dată de inaugurare a gării, ceea ce e greșit: între temelie și primul tren au trecut patru ani.

A fost București-Ploiești prima cale ferată din România?

Nu, și asta din două motive. Prima linie de cale ferată de pe teritoriul de azi al României este Oravița-Baziaș, în Banat, deschisă pe 20 august 1854, pe 62,5 kilometri, la început numai pentru transportul cărbunelui. Banatul se afla atunci în Imperiul Habsburgic, deci linia nu era a României, dar este cea mai veche de pe pământul românesc de azi.

Prima linie construită în Principatele Unite este București-Giurgiu, deschisă pe 26 august 1869 și executată de englezul John Trevor Barkley. Iar linia București-Ploiești nu a început să circule pe 25 septembrie 1872: mergea provizoriu din noiembrie 1870. Ce s-a întâmplat în 1872 a fost darea în exploatare definitivă, odată cu gara și cu restul rețelei.

Cine a construit Gara de Nord?

Concesiunea pentru construirea rețelei feroviare, cu gara inclusă, a fost dată consorțiului german Strousberg de Ministerul Lucrărilor Publice. Terenul fusese cumpărat de la Zoe Racoviță, care îl primise ca dotă la căsătoria cu Effingham Grant, în 1850. Traseul mare aprobat de Parlament în 1866, Vârciorova-Roman, avea 915 kilometri; porțiunea Vârciorova-Pitești s-a deschis abia pe 9 mai 1878.

Contractul cu Strousberg a devenit una dintre cele mai disputate afaceri publice ale epocii, iar administrarea privată a liniilor nu a ținut mult. În ianuarie 1880, Parlamentul a votat trecerea rețelei în administrarea statului și s-au înființat Căile Ferate Române.

De ce se numea Gara Târgoviștei?

După strada de lângă ea. Calea Târgoviștei era artera principală din zonă, iar gara a luat numele ei. În 1878, strada a fost redenumită Calea Griviței, nume pe care îl poartă și azi. Gara și-a păstrat însă vechea denumire încă zece ani, iar numele Gara de Nord îi este dat în 1888, odată cu prima extindere mare.

Ce a mai trecut peste ea: extinderi, Orient Expres și un plan de demolare

Gara a fost mărită de mai multe ori. În 1888 a primit prima extindere importantă și numele actual. Între 1895 și 1896 i s-a adăugat o aripă nouă, cu salonul regal. În 1907 au fost trase încă două linii. Între 1930 și 1932 a fost modernizată, cu porticul de șase coloane de la intrare, semnat de arhitectul Victor G. Ștefănescu, și cu 16 linii, de la zece.

• 1868: piatra de temelie, în prezența lui Carol I.
• 1872: inaugurarea, sub numele Gara Târgoviștei, cu șapte linii.
• 1877: sosirea țarului Alexandru al II-lea, în timpul războiului de la Dunăre.
• 1883: prima oprire a Orient Expresului la București.
• 1888: prima extindere și noul nume, Gara de Nord.
• 1930-1932: porticul de șase coloane și 16 linii.
• 1997-1999: restaurarea clădirii, monument istoric.

Cel mai aproape de dispariție gara a fost, după relatările publicate, în anii dictaturii: Nicolae Ceaușescu ar fi vrut să o demoleze și să ridice o gară nouă la marginea orașului, cu termen 1992. Clădirea a supraviețuit, a fost restaurată între 1997 și 1999 și este înscrisă în lista monumentelor istorice.

Ce rămâne de verificat

Două lucruri, la o lectură atentă a surselor. Primul: cifrele de la 1872, cei peste 600 de kilometri și cele 39 de stații, se repetă din pagină în pagină, în documentare de presă și pe paginile companiei feroviare, fără trimitere la un document primar. Al doilea: planul de demolare din vremea lui Ceaușescu este cunoscut din relatări publicate, nu dintr-un act normativ citat.

Restul stau în picioare și se verifică în mai multe surse independente: data, pe cele două stiluri, numele vechi al gării, concesiunea Strousberg, traseele deschise și șirul extinderilor. Gara de Nord a rămas, de la 1872 încoace, cel mai important nod feroviar al țării, iar povestea ei începe cu o zi care se poate scrie în două feluri.