Sursa originală
Pe scurt
Ce se știe sigur despre Arsenie Boca stă pe acte: patru rețineri între 1945 și 1955, niciuna încheiată cu sentință, și peste paisprezece luni în unități de muncă, pe baza deciziei nr. 150 din 14 octombrie 1950. Hotărârea de canonizare a Sfântului Sinod este din 11-12 iulie 2024, iar Tomosul s-a citit la Prislop pe 28 noiembrie 2025.
- 01Pe acte emise și păstrate stau patru rețineri, între 1945 și 1955, și peste paisprezece luni de unitate de muncă, fără nicio sentință.
- 02Aproape toată biografia se sprijină pe mărturie: o cronologie devoțională și trei volume de mărturii apărute la Făgăraș între 2004 și 2008.
- 03Hotărârea Sinodului este din 11-12 iulie 2024, Tomosul s-a citit la 4 februarie 2025, iar proclamarea locală la Prislop pe 28 noiembrie 2025.
- 04O canonizare nu este un verdict istoric: Sinodul nu a publicat o biografie și nu a validat profețiile care circulă sub numele lui.
- 05Rămân deschise nouă lucruri, printre ele lanțul coloniilor din 1951-1952, rechizitoriul din 1955 și studiul-document al comisiei, netipărit.
- 06Bibliografia serioasă se descarcă gratuit: Altarul Reîntregirii, Revista Teologică, Codrul Cosminului, Caietele CNSAS.
Douăsprezece capitole mai târziu, întrebarea cu care a început dosarul rămâne singura care contează: unde scrie, cine a notat și când. Capitolul de față așază laolaltă ce se poate dovedi cu actul în mână, ce se sprijină pe mărturia unui om și ce este hotărâre a Bisericii, trei lucruri care nu se măsoară cu aceeași unitate. La final arătăm, pe cote, pe fonduri și pe reviste, cum poate verifica singur oricine fiecare rând din dosar.
Cele trei coloane ale dosarului
Un dosar de istorie nu se încheie cu o concluzie, ci cu un inventar. După unsprezece capitole despre Arsenie Boca, materialul adunat se așază de la sine în trei coloane care nu se amestecă: ce stă pe un act emis și păstrat, ce stă pe mărturia unui om și ce stă pe hotărârea unei instituții. Fiecare coloană răspunde la altă întrebare, iar greșeala cea mai răspândită este citirea lor de parcă ar răspunde la aceeași.
Deosebirea nu este o subtilitate de metodă. Un act dovedește că o instituție a cerut ceva, la o dată anume, cu un număr de înregistrare. O mărturie dovedește că un om a spus ceva, la o dată anume, în fața cuiva. O hotărâre bisericească dovedește că Biserica a hotărât ceva, după reguli proprii, vechi și scrise. Niciuna dintre cele trei nu arată, singură, ce s-a petrecut în trupul sau în sufletul unui om.
Grila documentului a fost scrisă în capitolul al treilea, grila mărturiei în al șaselea. Aici se aplică amândouă pe tot materialul, o singură dată, ca să se vadă cât de mare este fiecare coloană și unde se termină.
Ce stă pe document?
Pe acte emise, numerotate și păstrate stă mai puțin decât s-ar crede, dar ceea ce stă este ferm. Se pot data cu zi, lună și an cele patru rețineri, lanțul administrativ care l-a dus în colonia de muncă, îndepărtarea din mănăstire în 1959, o conferință preoțească din 1943 și hotărârile Bisericii din anii 2024-2025.
Reținerile sunt patru: 17 iulie 1945, cu eliberare la 30 iulie; 14 mai 1948; noaptea de 15 spre 16 ianuarie 1951; 20 septembrie 1955. Niciuna nu s-a încheiat cu sentință de tribunal. Lanțul din 1950 se citește act cu act: adresa nr. 72 din 29 mai 1950 a Secției Administrativ-Politice a Comitetului Central, referatul Securității din 2 iunie 1950, apoi decizia Ministerului Afacerilor Interne nr. 150 din 14 octombrie 1950, care fixează douăsprezece luni de unitate de muncă. Eliberarea vine la 19 martie 1952, deci peste paisprezece luni petrecute efectiv. Aritmetica actelor între ele spune și cât de prost se potrivește cuvântul condamnat: nu a existat condamnare, a existat încadrare administrativă.
A patra reținere are un amănunt pe care numai hârtia îl păstrează. Omul este luat la 20 septembrie 1955, iar mandatul Procuraturii Militare Timișoara se eliberează la 24 septembrie, patru zile mai târziu, pentru omisiune de denunț. Urmează arestul Securității Timiș, penitenciarul Timișoara, Jilava, apoi Oradea, de unde iese la 7 aprilie 1956 cu calitatea de prevenit, adică fără judecată.
Anul 1959 stă în arhive bisericești, nu în cele ale Securității. Încunoștiințarea de a părăsi mănăstirea în douăzeci și patru de ore este din 22 aprilie 1959, adresa prin care episcopul Andrei Magieru cere Miliției regionale măsuri este din 14 mai 1959 și poartă numărul 2710/1959. Studiul publicat în 2024 de Răzvan Perșa, lector la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, lucrează pe Arhiva Arhiepiscopiei Aradului filă cu filă: Clasa III, dosarul 317/1949, Clasa V, dosarul 196/1931, Clasa I, dosarul 13/1950, precum și registrul de intrări din 1959. Potrivit notelor studiului, scrisoarea episcopului din 23 septembrie 1955 este prezentată acolo pentru prima dată, iar rapoartele arată peste 1.200 de monahi și monahii scoși din mănăstiri înainte de decretul 410, emis abia la 28 octombrie 1959. Aceleași note spun că la Prislop au rămas zece monahii după excluderile din octombrie.
Cel mai curat exemplu de document care susține o vorbă a lui vine din altă arhivă. Conferința preoțească ținută la Făgăraș în martie 1943 are trei hârtii în spate, la Arhiva Mitropoliei Ardealului, dosarul III-26-1943, cu numărul 2264 din 8 martie 1943, între care încuviințarea cu o interdicție scrisă negru pe alb. Tot pe act stau și scrisorile Zoricăi Lațcu, aproximativ nouăzeci și trei la număr, între 8 iunie 1944 și 27 octombrie 1948, păstrate la Arhiva Mănăstirii Brâncoveanu, dosarul 2600.
Limita acestei coloane a fost enunțată în capitolul al treilea și rămâne valabilă pentru fiecare filă: un dosar de poliție politică arată cu precizie ce a făcut aparatul, iar despre om arată numai atât cât a înțeles aparatul.
Ce stă pe mărturie?
Aproape toată biografia. Reperele vieții, de la naștere la anii petrecuți la Sinaia, vin dintr-o cronologie devoțională care își declară singură sursa, un volum de mărturii apărut la Făgăraș în 2004, continuat în 2005 și în 2008. Profețiile și cea mai mare parte a minunilor atribuite vin din aceeași familie de texte.
Volumele acelea au un merit pe care broșurile fără autor nu îl au: numesc martorii. Maria Matronea din Sibiu, Chiș Aurelia din comuna Boiu, de nouăzeci și trei de ani, Nicolae Streza din Făgăraș, de optzeci și patru, Septimia Manis din Codlea. Un nume, o vârstă și o localitate transformă o vorbă anonimă într-o mărturie care se poate cântări. Ce nu se poate cântări sunt verigile: relatarea care începe cu formula mi-a mai povestit cineva are trei mâini între faptă și cititor și nici un document la capăt.
Există și mărturie măsurată, iar ea este tot mărturie. Cercetarea de teren a lui Mirel Bănică, din zilele de 26-29 noiembrie 2010, estimează între treizeci de mii și cincizeci de mii de oameni la Prislop în jurul pomenirii. Ancheta Mădălinei Giușcă, cu o sută de respondenți intervievați în iulie și septembrie 2019, arată că 82% veniseră pentru mormânt. Diferența față de un volum de povestiri nu este tema, ci procedura: se spune cine a întrebat, pe cine, când și cum.
Mărturia are loc și în rânduiala Bisericii, la vedere. În relatarea Mitropoliei Ardealului despre ziua de 28 noiembrie 2025 se consemnează că preotul Dănuț Suciu, din San Antonio, Texas, a depus mărturie despre o vindecare, iar despre mormântul de la Prislop textul spune că „se arată izvor nesecat de minuni făcător”. Aceasta este o mărturie cu nume, cu dată și cu loc, consemnată de instituție. Ce se poate verifica dintr-o asemenea mărturie și ce nu a fost arătat în capitolul al șaselea.
Grija pentru dovadă nu este o invenție a istoricilor de astăzi, iar aici dosarul datorează o precizare. În lucrarea tipărită la Iași în 1682, patriarhul Nectarie al Ierusalimului scrie că minunile sunt necesare pentru dovedire, dar că ele „pot fi fabricate sau supra-dimensionate”, de unde nevoia altor elemente doveditoare. Mai devreme cu un mileniu, canonul 63 al Sinodului trulan cerea ca martirologiile plăsmuite să fie date focului. Exigența vine dinăuntru, nu din afară.
Ce stă pe hotărârea Bisericii?
Patru acte, toate publicate de instituția care le-a emis. Hotărârea Sfântului Sinod din 11-12 iulie 2024, Tomosul citit în Catedrala Patriarhală la 4 februarie 2025, aprobarea proiectelor de texte liturgice din 6 februarie 2025 și proclamarea locală de la Mănăstirea Prislop, din 28 noiembrie 2025.
Comunicatul din 6 februarie 2025 este scurt și exact. Sfântul Sinod, întrunit în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” sub președinția Patriarhului Daniel, „a aprobat proiectele de texte pentru slujba” a trei acatiste, printre ele Acatistul Sfântului Cuvios Mărturisitor Arsenie de la Prislop, cu ziua de 28 noiembrie. Cronologia merită citită încet: textele au fost aprobate ca proiecte două zile după ce Tomosul fusese citit, iar acatistul a ajuns între coperți abia în noiembrie 2025, la Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, alcătuit de Departamentul Carte de Cult, într-o culegere pentru cei șaisprezece sfinți români pe care pagina editurii îi numește „canonizați în anul 2024”.
Ziua de 28 noiembrie 2025 se poate reconstitui din relatarea Mitropoliei Ardealului. Liturghia s-a slujit la Altarul de vară al Mănăstirii „Sfântul Evanghelist Ioan” de la Prislop. Lista soborului cuprinde douăzeci și opt de ierarhi, în frunte cu mitropolitul Laurențiu, la care se adaugă Preasfințitul Daniil Stoenescu. Tomosul sinodal „a fost citit de Preasfințitul Părinte Episcop Andrei”, cuvântul de învățătură l-a rostit mitropolitul Irineu al Olteniei, cuvântul de binecuvântare mitropolitul Laurențiu, iar cel de încheiere episcopul Nestor. Răspunsurile le-a dat corala „Sacerdotes”. Titulatura folosită este cea din Tomos, Sfântul Cuvios Mărturisitor Arsenie de la Prislop.
Ce este, în fond, un asemenea act? Studiul de șaizeci și opt de pagini al aceluiași Răzvan Perșa, apărut în Altarul Reîntregirii, numărul 2 din 2023, la paginile 45-112, duce întrebarea până la izvoare. Despre primul mileniu creștin autorul constată că „nu au existat anumite criterii canonice recunoscute și niciun proces delimitat canonic”, la pagina 49. Despre Nuvela 88 a împăratului Leon Filosoful scrie că este „mai mult un act statal de recunoaștere a unei realități deja trăite liturgic”, la pagina 52. Despre tomosul din 1368 pentru Sfântul Grigorie Palama arată că actul sinodal a fost emis „pentru generalizarea cultului”, la pagina 58, cultul fiind până atunci local.
De aici urmează lucrul care se încurcă cel mai des, și nu numai la acest dosar. O canonizare nu este un verdict istoric și nu se dă drept verdict istoric. Sinodul nu a publicat o biografie, nu a stabilit câte luni a stat omul în colonie, nu a hotărât în ce an a început pictura de la Drăgănescu și nu a validat niciuna dintre profețiile care circulă. A hotărât altceva, în registrul lui propriu, pe criterii proprii, iar acele criterii au fost arătate în capitolul al șaptelea.
Unde se contrazic specialiștii?
În două puncte de fond și într-o serie de numărători. Pe amândouă punctele de fond se poate spune cine susține ce, cu numele și cu anul.
Primul este statutul canonic al măsurii din 1959. Florian Bichir scrie, în revista Misiunea a Academiei Oamenilor de Știință din România, că omul a fost oprit de la slujire „fără a fi caterisit”, iar actul invocat este cel al Episcopiei Aradului cu numărul 2407/1959. Ionuț Biliuță, de la Institutul „Gheorghe Șincai” al Academiei Române, îl descrie în eseul său din 30 iulie 2024, găzduit de Public Orthodoxy, ca ieromonah caterisit la sfârșitul anilor cincizeci. Miza nu este una de nuanță: criteriul al optulea din hotărârea sinodală nr. 78 din 2021 cere lipsa sancțiunilor disciplinare bisericești. Hârtia care ar închide discuția, actul administrativ al Episcopiei Devei și Hunedoarei, nu are ediție publică.
Al doilea este întinderea legăturilor cu Mișcarea Legionară. Monica Ciobanu, de la Universitatea de Stat din New York la Plattsburgh, scria în februarie 2018 că cercetarea în arhivele Securității și ediția de documente de la Sibiu duseseră la concluzia unor legături „circumstanțiale și neformalizate în niciun fel”. Biliuță susține contrariul pentru clericii propuși de Patriarh. Un reper util vine din altă direcție: comunicatul Institutului Național pentru Studierea Holocaustului „Elie Wiesel” din 17 iulie 2024 numește exact trei nume dintre cei canonizați, iar Arsenie Boca nu este între ele.
Numărătorile se contrazic mai des decât tezele, și tocmai de aceea trebuie ținute minte. Nouă luni de colonie în cronologia devoțională față de peste paisprezece luni în acte. Cinci sute douăzeci și cinci de zile de închisoare în referatul prezentat comisiei în 2016. Două arestări într-un loc, patru în literatura de specialitate. Cincisprezece ani de lucru la Drăgănescu după o socoteală, douăzeci și unu după alta. Cincisprezece titulaturi în Tomos pentru șaisprezece sfinți, fiindcă doi dintre ei stau într-o singură intrare. Notele studiului din 2024 semnalează chiar și o nepotrivire de dată într-o ediție de documente, 22 aprilie 1959 față de 24 aprilie 1958.
O singură nepotrivire aparentă nu este contradicție, ci scurtătură de limbaj. Pagina editurii Patriarhiei vorbește despre sfinți „canonizați în anul 2024”, iar relatarea de la Prislop vorbește despre proclamarea din 2025. Amândouă au dreptate: hotărârea s-a luat în iulie 2024, proclamarea generală s-a făcut în februarie 2025, iar cea locală la aproape un an și jumătate după hotărâre.
Ce rămâne deschis după douăsprezece capitole?
Nouă lucruri, iar pentru fiecare se poate numi documentul care l-ar închide. Un gol scris pe hârtie se umple mai repede decât un gol despre care nu vorbește nimeni.
Lanțul coloniilor de muncă dintre ianuarie 1951 și martie 1952 nu este stabilit: coloniile exacte s-ar afla din fișa matricolă penală și din registrele coloniilor. Rechizitoriul anchetei din 1955 nu a fost publicat. Statutul canonic al măsurii din 1959 așteaptă tipărirea actului administrativ al Episcopiei Devei și Hunedoarei. La Drăgănescu lipsesc proiectul de pictură, aprobările, datele de început și de sfârșit și raportul de restaurare, iar ansamblul nu are monografie de specialitate: o singură scenă a fost analizată într-o revistă de istoria artei.
Seria pe ani a numărului de pelerini nu există, deși s-ar putea reconstitui din rapoartele de ordine publică. Studiul-document întocmit de comisia mitropolitană, referatele membrilor și avizul Subcomisiei sinodale nu au ediție publică. Inventarul invers, adică lista citabilă a textelor care circulă sub numele lui și nu sunt ale lui, nu a fost întocmit de nimeni. Decretul 178 din 1948, una dintre pietrele de temelie ale controlului statului asupra cultelor, „nu este tratat și dezbătut în literatura academică românească”, scrie Perșa într-o notă a studiului său din 2024.
Al nouălea ține de rânduială, nu de arhivă. Pasul cu aducerea moaștelor, ungerea cu Sfântul Mir și așezarea în raclă nu s-a petrecut, iar mormântul a rămas unde era.
Niciunul dintre cele nouă nu este un verdict. Sunt goluri ale izvoarelor și ale cercetării, iar un gol se numește gol, nu contrariu.
Cum poate verifica singur un cititor?
Mai ușor decât s-ar crede. Cea mai mare parte a bibliografiei serioase a acestui dosar se descarcă de pe internet, fără plată, iar arhivele se citează în forme pe care le poate folosi oricine.
Revistele care se descarcă
Altarul Reîntregirii se prezintă drept revista științifică a Facultății de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia, publicată la Editura Reîntregirea, sub egida Arhiepiscopiei Ortodoxe Române de Alba Iulia, cu ISSN 1584-8051 și ISSN online 2457-9394, indexată în CEEOL, Index Copernicus, Electronic Journals Library și în categoria B a Consiliului Național al Cercetării Științifice. Situl își pune conținutul sub licență Creative Commons și listează arhiva începând cu 2001. Acolo stau cele două studii mari ale lui Răzvan Perșa, cel despre canonizare și ediția corespondenței.
Revista Teologică se declară publicație oficială a Mitropoliei Ardealului, editată în parteneriat cu Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, sub egida Centrului de Cercetare Teologică al Facultății de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna”, cu ISSN 1222-9695 și ISSN online 2069-8895, indexată în ERIH PLUS și EBSCO și cotată în categoria B la ultima evaluare. Revista se declară întemeiată în 1907, iar numerele dintre 1936 și 1956 se deschid de pe biblioteca digitală a Universității din Cluj. Acolo au apărut restituirea conferinței din 1943 și recenzia volumului din 2021 despre premisele dezbaterii.
Tabor apare lunar, neîntrerupt din aprilie 2007, sub egida Mitropoliei Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului, figurează în baza de date CEEOL și se distribuie prin abonament. Cele două părți ale biografiei documentare semnate de Adrian Nicolae Petcu au apărut acolo în 2023.
Codrul Cosminului, revista Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, cu ISSN 1224-032X și EISSN 2067-5860, pune pe pagina ei o declarație fără echivoc: tot conținutul revistei este disponibil gratuit pentru cititor și pentru instituția lui. Studiul de referință despre tipologia dosarelor Securității a apărut acolo.
Caietele CNSAS este revista semestrială a Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, apărută la Editura CNSAS, cu ISSN 1844-6590, lansată în 2008, iar numerele se consultă online la un an după apariția tipărită. Redacția stă pe strada Matei Basarab 55-57, sectorul 3, București, codul 030671, iar revista se declară indexată în Zenodo și în Biblioteca Digitală. O nepotrivire merită știută, fiindcă arată cât de ușor se strecoară o cifră: versiunea română a paginii de prezentare spune că s-a ajuns în 2022 la numărul 30, iar versiunea engleză a aceleiași pagini vorbește despre numărul 34, în 2024.
Arhivele și felul în care se citează
Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității se prezintă ca autoritate administrativă autonomă cu personalitate juridică, aflată sub controlul Parlamentului, condusă de un Colegiu de unsprezece membri numiți de Parlament, iar drept lege inițială de funcționare numește Legea nr. 187 din 7 decembrie 1999. Sala de studiu are program afișat: pentru petenți, de luni până joi între orele 09.00 și 16.00, vineri între 09.00 și 13.00; pentru cercetătorii acreditați, luni între 09.00 și 16.00, marți, miercuri și joi între 09.00 și 18.00, vineri între 09.00 și 13.00.
O parte se citește deja de pe ecran. Instituția anunță peste 14.000 de file digitizate din dosarele privind reeducarea de la Pitești, între care dosarul Penal nr. 1114, în douăzeci și patru de volume, și dosarul Penal nr. 1126, în zece volume; dosarul anchetei din 1968, cu cota D 19, în douăzeci și patru de volume; și 6.509 documente normative ale ministerului și ale Securității, ordonate cronologic începând cu 1948. Fondul de bibliotecă numără, după inventariere, 8.645 de volume, din care 6.513 preluate la 19 decembrie 2005, iar inventarul se consultă pe sit.
Forma citării este simplă și o poate verifica oricine: fond, dosar, volum, filă. Dosarul lui stă în fondul Penal, dosarul 13928, și în fondul Informativ, dosarele 2637, 2710 și 230654. Arhivele bisericești se citează pe clase: Arhiva Arhiepiscopiei Aradului, Clasa III, dosarul 317/1949; Arhiva Mitropoliei Ardealului, dosarul III-26-1943; Arhiva Mănăstirii Brâncoveanu, dosarul 2600. Pentru cercetare în fondurile Consiliului se cere acreditare, iar studiul din 2024 își declară în prima notă acreditarea prin decizia nr. P954/17, alături de calitatea de cercetător al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc.
Ce nu se citește de acasă
Trei lucruri, și sunt tocmai cele mai căutate. Studiul-document cu argumentele canonizării, referatele comisiei și avizul Subcomisiei sinodale se află la Cancelaria Sfântului Sinod și în arhiva Mitropoliei Ardealului, fără ediție tipărită. Ce se știe despre ședințele comisiei din 2016 vine din comunicatele bisericești și din relatarea unui membru al comisiei. Actele eparhiale invocate în dezbaterea despre statutul canonic se citează, dar nu se pot deschide. Golul este al ediției, nu al cercetării: hârtiile există, numai că nu au fost tipărite.
S-a schimbat ceva până în noiembrie 2026?
Nu, și merită spus limpede, fiindcă la asemenea subiecte starea de fapt se schimbă prin hotărâre, nu prin trecerea timpului.
Sfântul Sinod s-a întrunit la 29 octombrie 2026, iar comunicatul enumeră ce a hotărât: a declarat anul 2028 an omagial al folosirii textelor biblice în viața liturgică și an comemorativ al traducătorilor și tipografilor cărților biblice și liturgice; a aprobat șase proiecte de texte liturgice, între care Acatistul și Paraclisul Sfântului Sfințit Mucenic Vlasie, Slujba Sfinților Martiri Militari și Paraclisul Sfântului Preot Mucenic Liviu Galaction de la Cluj; a luat act cu preocupare despre grupările care se numesc ortodoxe fără a fi; a aprobat proiectul Codului pastoral de comunicare responsabilă; a analizat pastorația ortodocșilor străini din România; a luat act de aprobarea a șapte manuale noi de religie pentru clasa a noua; și a ales, prin vot secret, pe arhimandritul Nicodim Petre ca Episcop de Bălți. Nici Prislopul, nici Sfântul Arsenie nu apar în comunicat.
Noua biserică mare de la Mănăstirea Prislop nu este terminată. Mitropolitul Laurențiu a spus că lăcașul va primi moaștele „după finalizarea lucrărilor la noua biserică mare a Mănăstirii Prislop” și că ridicarea „a întâmpinat numeroase încercări”. Evidența eparhială păstrează denumirea oficială, Mănăstirea „Sfântul Evanghelist Ioan” din Silvașu de Sus, cu stareța stavrofora Veniamina Lazăr. Următoarea pomenire cade la 28 noiembrie 2026, întâia de după citirea Tomosului la Prislop.
Unde se oprește documentul
Dosarul se încheie cu o deosebire care nu este un compromis. Documentul și credința nu măsoară același lucru, deci nu se pot contrazice, oricât ar fi puse față în față.
Iată ce dă documentul, pe scurt. Un om reținut de patru ori în zece ani fără să fie judecat vreodată. Peste paisprezece luni petrecute în unități de muncă, pe baza unei decizii de minister care fixase douăsprezece, și vreo șapte luni de arest preventiv încheiate cu o eliberare, nu cu o sentință. O îndepărtare din mănăstire făcută în 1959 prin act bisericesc, sub presiune de stat, cu peste cinci luni înainte de decretul care avea să fie invocat drept temei. O supraveghere dusă până la ultimul raport din 1989, scris la patul lui. O biserică de sat pictată vreme de cincisprezece ani, care se vede astăzi exact așa cum a lăsat-o. Patru scrieri cu manuscris păstrat. Nu este puțin, și nimic din el nu atârnă de o poveste.
Iată ce nu dă documentul. Nu poate spune dacă o rugăciune a fost ascultată. Nu fiindcă răspunsul ar fi negativ, ci fiindcă întrebarea nu se pune într-un fond de arhivă, cum nu se pune nici într-un registru de stare civilă. Pentru întrebarea aceea Biserica are o procedură proprie, mai veche decât metodele noastre: tomosul din 1368, care cere mărturii sub jurământ, tratatul din 1682, care avertizează că minunile se pot fabrica, chestionarul din 1931, care cere comisii de clerici distinși și mireni vrednici de crezare publică.
Rămâne, la capătul a douăsprezece capitole, o singură regulă de citit. A arăta că o vorbă nu are proveniență nu scade nimic din omul care nu a rostit-o, iar a nu putea documenta ceva nu înseamnă a dovedi că nu s-a întâmplat. Absența unei dovezi se numește absență. Iar ceea ce se știe sigur despre Arsenie Boca, pe acte emise și păstrate, este destul de greu ca să nu avem nevoie de ce nu se poate dovedi.
Surse
- Răzvan Perșa, „Canonizarea sfinților în Biserica Ortodoxă. Act de proclamare sau de recunoaștere a sfințeniei?”, Altarul Reîntregirii, nr. 2/2023, pp. 45-112, https://altarulreintregirii.ro/wp-content/uploads/AR/2023/nr2/2023-2-4.-Razvan-Persa-45-112.pdf
- Răzvan Perșa, „Legal and Canonical Mechanisms for the Oppression of Orthodox Priests during the Communist Regime in Romania. Case Study: Father Arsenie Boca”, Annales Universitatis Apulensis Series Historica, 2024, https://auash.uab.ro/AUASH/article-432
- Sorin D. Ivănescu, „A Typology of Documents and Files created by Securitate between 1948-1964”, Codrul Cosminului, XX, nr. 1, 2014, pp. 167-180, http://atlas.usv.ro/www/codru_net/CC20/1/security.pdf
- Mădălina Giușcă, „Religious tourism and pilgrimage at Prislop Monastery, Romania”, Human Geographies, 14, nr. 1, 2020, pp. 149-167, http://humangeographies.org.ro/articles/141/a_141_9_giusca.pdf
- Florian Bichir, „Părintele Arsenie Boca în arhivele Securității. Temeiuri pentru o canonizare așteptată”, Misiunea, an VIII, nr. 1 (8), 2021, pp. 215-221, https://www.aos.ro/wp-content/misiunea/MISVol8Art.30.pdf
- Monica Ciobanu, „Criminals, Martyrs or Saints? Romania’s Prison Saints Debate Revisited”, Cultures of History Forum, 19 februarie 2018, https://www.cultures-of-history.uni-jena.de/debates/criminals-martyrs-or-saints-romanias-prison-saints-debate-revisited
- Ionuț Biliuță, „Fascist Hagiographies: The Recent Canonizations of Fascist Saints in the Romanian Orthodox Church”, Public Orthodoxy, 30 iulie 2024, https://publicorthodoxy.org/2024/07/30/fascist-hagiographies/
- Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, pagina instituției, https://www.cnsas.ro/
- Caietele CNSAS, pagina de prezentare a revistei, https://caietelecnsas.ro/despre-about/
- Patriarhia Română, „Noi hotărâri ale Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române”, ședința din 6 februarie 2025, https://patriarhia.ro/actualitatea-bisericii/comunicate/noi-hotarari-ale-sfantului-sinod-al-bisericii-ortodoxe-romane-2/
- Mitropolia Ardealului, „Proclamarea locală a canonizării Sfântului Cuvios Mărturisitor Arsenie de la Prislop”, 28 noiembrie 2025, https://mitropolia-ardealului.ro/proclamarea-locala-a-canonizarii-sfantului-cuvios-marturisitor-arsenie-de-la-prislop/
- Basilica, „Noua biserică de la Mănăstirea Prislop va primi moaștele Sfântului Arsenie”, https://basilica.ro/noua-biserica-prislop-moastele-sf-arsenie-mitropolitul-laurentiu/
- Basilica, „Acatistele Sfinților români proclamați cu prilejul Centenarului Patriarhiei Române”, https://basilica.ro/acatistele-16-sfinti-marturisitori-publicate-2025/
- Episcopia Devei și Hunedoarei, „Noi hotărâri ale Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române”, 29 octombrie 2026, https://episcopiadevei.ro/noi-hotarari-ale-sfantului-sinod-al-bisericii-ortodoxe-romane-19/
- Episcopia Devei și Hunedoarei, Mănăstiri și schituri ale eparhiei, https://episcopiadevei.ro/manastiri/
- Altarul Reîntregirii, pagina revistei Facultății de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia, https://altarulreintregirii.ro/
- Revista Teologică, publicație a Mitropoliei Ardealului și a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, https://www.revistateologica.ro/
- Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”, comunicat din 17 iulie 2024, https://www.inshr-ew.ro/canonizare-clerici/
✓ Ce știm sigur
- Cele patru rețineri și datele lor, luate din actele publicate: 17 iulie 1945, 14 mai 1948, noaptea de 15 spre 16 ianuarie 1951 și 20 septembrie 1955.
- Decizia Ministerului Afacerilor Interne nr. 150 din 14 octombrie 1950 a fixat douăsprezece luni de unitate de muncă, iar eliberarea a venit la 19 martie 1952.
- Îndepărtarea din mănăstire s-a făcut prin acte bisericești din 22 aprilie și 14 mai 1959, cu peste cinci luni înainte de decretul 410, din 28 octombrie 1959.
- Titulatura oficială, Sfântul Cuvios Mărturisitor Arsenie de la Prislop, cu cinstire la 28 noiembrie, și cele patru hotărâri bisericești care o însoțesc.
- Conferința preoțească de la Făgăraș, din martie 1943, este susținută de trei documente din Arhiva Mitropoliei Ardealului, dosarul III-26-1943.
? Ce rămâne neclar
- Lanțul exact al coloniilor de muncă între ianuarie 1951 și martie 1952; ar rezulta din fișa matricolă penală și din registrele coloniilor.
- Rechizitoriul anchetei din 1955, care nu a fost publicat.
- Statutul canonic al măsurii din 1959: Florian Bichir scrie că nu a fost caterisit, Ionuț Biliuță scrie că a fost, iar actul eparhial nu are ediție publică.
- Datele de început și de sfârșit ale picturii de la Drăgănescu, proiectul de pictură și raportul de restaurare.
- Studiul-document al comisiei mitropolitane, referatele membrilor și avizul Subcomisiei sinodale, fără ediție tipărită.
- Seria pe ani a numărului de pelerini la Prislop; nu există numărătoare oficială.
Contextul românesc
Dosarul se sprijină aproape numai pe arhive românești, iar ele se pot numi exact: fondurile Penal și Informativ ale Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, din București, Arhiva Arhiepiscopiei Aradului, Arhiva Mitropoliei Ardealului de la Sibiu și Arhiva Mănăstirii Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus. Mormântul și mănăstirea stau în Silvașu de Sus, județul Hunedoara, iar hotărârile Bisericii s-au luat în Aula Magna a Palatului Patriarhiei, din București. Pentru cine duce cercetarea mai departe, cea mai apropiată comparație românească este felul în care au fost pregătite primele canonizări de sfinți români, în octombrie 1955, cu referate, cu viețile publicate întâi în revistele teologice și cu un tipic stabilit dinainte.
Întrebări frecvente
A fost Arsenie Boca condamnat de un tribunal?
Nu. Documentele arată patru rețineri, între 17 iulie 1945 și 20 septembrie 1955, dar nicio sentință. Cele peste paisprezece luni petrecute în unități de muncă au venit din decizia Ministerului Afacerilor Interne nr. 150 din 14 octombrie 1950, o măsură administrativă, iar ancheta din 1955 s-a încheiat cu eliberare în calitate de prevenit.
Când a fost canonizat Arsenie Boca?
Sfântul Sinod a hotărât canonizarea în ședința din 11-12 iulie 2024. Tomosul sinodal a fost citit la 4 februarie 2025, în Catedrala Patriarhală, la centenarul Patriarhiei Române, iar proclamarea locală s-a făcut la Mănăstirea Prislop pe 28 noiembrie 2025, în fața unui sobor de douăzeci și opt de ierarhi.
Care este numele oficial al Sfântului Arsenie de la Prislop?
Titulatura din Tomos este Sfântul Cuvios Mărturisitor Arsenie de la Prislop, cu cinstire în ziua de 28 noiembrie. Cele două calificative spun ceva precis: monah și mărturisitor, nu mucenic. Numele leagă persoana de locul mormântului, nu de Sâmbăta de Sus, unde a fost stareț, sau de Drăgănescu, unde a pictat.
Unde se păstrează dosarul de Securitate al lui Arsenie Boca?
La Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în fondul Penal, dosarul 13928, și în fondul Informativ, dosarele 2637, 2710 și 230654. Consultarea pentru cercetare se face în sala de studiu a instituției, cu acreditare, iar citarea se dă pe fond, dosar, volum și filă.
Ce scrieri sunt cu adevărat ale lui Arsenie Boca?
Patru, cu manuscris păstrat: Cărarea Împărăției, Cuvinte vii, Scrieri inedite și Practica vieții monahale. Li se adaugă două articole din anii de studenție la Sibiu și textul conferinței preoțești ținute la Făgăraș în martie 1943, restituit pe baza a trei documente din Arhiva Mitropoliei Ardealului.
Au fost aduse moaștele Sfântului Arsenie la Prislop?
Nu. Pasul cu aducerea moaștelor, ungerea cu Sfântul Mir și așezarea în raclă nu s-a petrecut, iar mormântul a rămas unde era. Mitropolitul Laurențiu a anunțat că lăcașul va primi moaștele după finalizarea lucrărilor la noua biserică mare a mănăstirii, care nu este încă terminată.
Unde se pot citi gratuit studiile despre Arsenie Boca?
Cele două studii mari ale lui Răzvan Perșa stau în Altarul Reîntregirii, revista Facultății de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia, cu arhiva deschisă din 2001. Restituirea conferinței din 1943 a apărut în Revista Teologică, iar biografia documentară semnată de Adrian Nicolae Petcu în revista Tabor, în 2023.
Povestea întreagă a lui Dracula, pe izvoare
Cartea urmărește drumul de la Vlad Țepeș, domnul din documente, la contele din roman, cu izvoarele puse cap la cap. O primești întreagă, în PDF, dacă te abonezi la scrisoarea de sâmbătă, sau o cumperi de pe Amazon.
Linkul către Amazon este link de afiliat: dacă cumperi prin el, Historix primește un comision mic, fără niciun cost în plus pentru tine.
Ți-a plăcut? Primește ce e mai bun, o dată pe săptămână
Sâmbătă dimineața trimitem ce s-a publicat pe Historix, cu un rând despre ce merită citit. Fără reclame și fără senzaționalism. Vezi ce conține scrisoarea.
Laurențiu Dicu
Fondator, editor, pasionat de istorie
Vezi pagina autorului →


