1234: scrisoarea papei Grigore IX despre românii din episcopia cumanilor

La 14 noiembrie 1234, din Perugia, papa Grigore al IX-lea i-a scris lui Bela, fiul cel mare al regelui Ungariei, despre niște oameni numiți „walathi” care trăiau în episcopia cumanilor și primeau toate tainele bisericești de la ierarhi pe care cancelaria papală îi numește „pseudoepiscopi” de rit grec. Scrisoarea este citată de obicei ca cea mai veche mărturie papală despre o ierarhie ortodoxă a românilor din afara Transilvaniei. Cercetarea din ultimele decenii arată însă că documentul spune ceva mai complicat, iar episcopia cumanilor este cheia.

Ce scrie, de fapt, în scrisoarea din 14 noiembrie 1234?

Textul s-a păstrat în registrele papale și a fost tipărit în ediții de documente încă din secolul al XIX-lea. Partea care interesează istoria românilor sună, în latina cancelariei, așa:

In Cumanorum episcopatu, sicut accepimus, quidam populi, qui Walathi vocantur, existunt, qui etsi censeantur nomine christiano, sub una tamen fide varios ritus habentes et mores, illa committunt, que huic sunt nomini inimica.

Grigore al IX-lea, scrisoare din 14 noiembrie 1234

În românește: în episcopia cumanilor, după cum am aflat, se află niște popoare numite walathi, care, deși sunt socotite cu nume creștinesc, având sub o singură credință rituri și obiceiuri felurite, săvârșesc cele ce sunt potrivnice acestui nume. Mai departe, documentul spune lucrul cu adevărat important: acei walathi nu primesc tainele de la episcopul cumanilor, care este episcopul locului, ci de la niște „pseudoepiscopi” care țin ritul grecilor. Iar oameni veniți din regatul Ungariei, unguri, germani și alții, se mută între ei, se fac „un singur popor” cu ei și primesc tainele de la aceiași ierarhi.

Grija papei nu este, deci, că walathii ar fi păgâni. Este că o ierarhie care nu ascultă de Roma atrage la ea catolicii coloniști. Soluția pe care o cere Grigore al IX-lea este tot administrativă: episcopul cumanilor să numească, după rânduiala Conciliului al IV-lea Lateran, un episcop catolic potrivit acelei „națiuni”, care să îi fie vicar și să îi rămână supus.

Cum a apărut episcopia cumanilor și unde se afla?

Episcopia cumanilor a fost creată în 1228, direct subordonată Romei și nu unei arhiepiscopii din Ungaria. Numele Cumania apare pentru prima dată ca țară distinctă într-o scrisoare a aceluiași papă, din 31 iulie 1227. Primul episcop a fost Theoderic, fost prior al provinciei dominicane a Ungariei.

Limitele exacte nu se cunosc. Istoricii socotesc însă că episcopia cuprindea Moldova centrală și de sud până la Siret, precum și Muntenia de est până la Olt. Reședința lui Theoderic se afla undeva pe valea Milcovului, în jurul Odobeștilor sau al Focșanilor de astăzi; după 1347, episcopia va fi refăcută chiar cu numele Milcovia. Atât despre localizare: restul, inclusiv o „catedrală” anume, ține de reconstituire, nu de document.

Contextul este o expansiune. Între 1228 și 1232 regatul ungar a organizat Banatul de Severin, iar primul ban cunoscut cu siguranță, Luca, apare într-un act din 22 august 1233. În 1236, Bela al IV-lea își ia titlul de rege al Cumaniei. Scrisoarea din 1234 cade exact la mijlocul acestui șir.

Cine erau „pseudoepiscopii” din document?

Aici se desparte lectura populară de cea a cercetării recente. Cuvântul „pseudoepiscop” pare să însemne „episcop fals”, adică necanonic prin însăși credința lui. Alexandru Madgearu arată, într-un studiu din 2022, că termenul are un sens de drept canonic: acei ierarhi nu erau socotiți falși pentru că erau schismatici, ci pentru că slujeau în dioceza altui episcop. Iar dacă așa stau lucrurile, ei aparțineau arhiepiscopiei bulgare de la Târnovo.

Explicația se potrivește cu politica anului. În 1234, raporturile Țaratului lui Ioan Asan al II-lea cu Roma și cu Patriarhia de la Niceea erau încurcate. După alianța încheiată la Gallipoli cu Ioan al III-lea Vatatzes, Asan renunțase la pretenția asupra Constantinopolului și trecuse de partea Ortodoxiei, dar, cât timp Niceea nu trimisese încă recunoașterea oficială a patriarhiei autocefale, arhiepiscopia de la Târnovo rămânea formal subordonată Romei. Teama papei ar fi fost atunci că legăturile bisericești dintre românii din Cumania și țaratul bulgar puteau primejdui stăpânirea ungară de acolo și din Banatul de Severin. Peste câțiva ani, în ianuarie 1238, același Grigore al IX-lea îi va cere lui Bela al IV-lea o cruciadă împotriva Bulgariei.

Ce rămâne sigur și ce a crescut peste document

Ce spune actul, fără nicio îndoială: la 1234 trăiau în episcopia cumanilor oameni pe care cancelaria papală îi numește walathi, erau creștini, aveau rit grecesc și o ierarhie proprie de care se țineau, iar puterea lor de atracție era atât de mare încât unguri și germani așezați printre ei treceau la acel rit. Pentru un document redactat la Perugia de o cancelarie ostilă, mărturia aceasta cântărește mult: nimeni nu inventează, într-o plângere oficială, credincioși care îți pleacă.

Ce nu spune actul: nu numește niciun scaun episcopal românesc, niciun nume de ierarh, nicio localitate. De aici vine deosebirea. Faptul că românii aveau, la 1234, o viață bisericească organizată de rit bizantin este bine așezat pe document. Faptul că ierarhia care îi slujea era a lor, și nu una venită de la sud de Dunăre, este o interpretare, iar astăzi este o interpretare contestată.

Deosebirea nu micșorează nimic. Un document papal care se plânge că stăpânirea catolică pierde credincioși, nu îi câștigă, spune despre lumea românească de la 1234 mai mult decât ar fi spus o laudă.

De ce i-a păsat unui papă de la Perugia ce se întâmpla pe Milcov?

Pentru că episcopia cumanilor nu era o chestiune de credință, ci de frontieră. Ea fusese creată ca instrument: creștinarea cumanilor rămași păgâni, care primejduiau Christianitas, și, în aceeași mișcare, înaintarea regatului ungar la est și la sud de Carpați. O populație creștină cu alt rit, așezată chiar acolo, strica mecanismul. Scrisoarea din 14 noiembrie 1234 este, citită astfel, un raport despre o piedică.

Până în 1238 se putea crede că noua provincie va rămâne o margine a regatului, ca Banatul de Severin, cu populația trecută la creștinătatea latină. Valul mongol a încheiat socoteala: în 1238 începe marele refugiu al cumanilor, iar în 1241 invazia mătură întreaga alcătuire. Episcopia cumanilor dispare, iar numele ei se întoarce abia în 1347, ca episcopie a Milcoviei.

• 14 noiembrie 1234, Perugia: Grigore al IX-lea scrie lui Bela, fiul cel mare al regelui Ungariei.
• Documentul numește walathi oameni creștini de rit grecesc din episcopia cumanilor.
• Episcopia fusese întemeiată în 1228, subordonată direct Romei, cu primul episcop Theoderic.
• Cercetarea recentă leagă „pseudoepiscopii” de arhiepiscopia bulgară de la Târnovo.
• Alcătuirea se destramă la invazia mongolă din 1241; numele revine în 1347, ca Milcovia.