Castrul roman Jidova: băile comandantului, dezvelite de arheologi la Câmpulung

La castrul roman Jidova, de lângă Câmpulung, arheologii au dezvelit în această vară latura de nord a unei clădiri încălzite prin pardoseală, o mică baie construită pentru locuința comandantului. Săpăturile, desfășurate între 4 august și 7 septembrie 2026, arată că praetoriul a fost extins la mijlocul secolului al III-lea, cu doar câțiva ani înainte ca fortificația să fie părăsită.

Ce au descoperit arheologii la castrul roman Jidova în 2026?

Răspunsul scurt: o baie romană cu hipocaust, adică cu sistem de încălzire sub podea, lipită de praetorium, clădirea în care locuia comandantul trupei. Echipa a dezvelit latura de nord a construcției, care are în total aproximativ 116 metri pătrați, cu laturile de 19,30 și 8,47 metri.

Potrivit rezultatelor campaniei, făcute publice pe 19 septembrie 2026, arheologii au găsit pilele hipocaustului, micii stâlpi de cărămidă pe care stătea podeaua, segmente de ziduri din cărămidă și tuburi de lut prin care circula aerul cald. Au mai apărut fragmente de pardoseală din opus signinum, un mortar cu cărămidă pisată, o absidă încălzită și un canal de scurgere cu pereții căptușiți cu țiglă.

Lângă zona încălzită se aflau două încăperi fără încălzire, cu pardoseli hidroizolante de tip cocciopesto, groase de 14-25 de centimetri. Grosimea lor arată că acolo se lucra cu multă apă, ceea ce se potrivește cu funcția de baie.

• pilele hipocaustului și tuburi de lut pentru aerul cald;
• o absidă încălzită și un canal de scurgere căptușit cu țiglă;
• două încăperi neîncălzite, cu pardoseli hidroizolante;
• via quintana, strada care mărginea praetoriul la nord;
• o porțiune din zidul de incintă, păstrată pe 1,40 metri înălțime și groasă de 1,74 metri.

Cum funcționa o baie cu hipocaust într-un castru roman?

Hipocaustul era încălzirea centrală a romanilor. Un cuptor aflat în afara încăperii împingea aer fierbinte în spațiul gol de sub podea, susținută de pile, iar aerul urca apoi prin tuburi de lut zidite în pereți. Podeaua și zidurile se încălzeau uniform, iar camera putea deveni o sală caldă sau chiar o saună.

În castrele de la marginea Imperiului, băile mari ale garnizoanei erau de obicei construite în afara zidurilor, din cauza pericolului de incendiu. O instalație mică, lipită de locuința comandantului, era un privilegiu al ofițerului și al familiei sale. Arheologii o descriu ca pe o mică instalație balneară care deservea praetoriul castrului.

Zidul de incintă cercetat în aceeași campanie este făcut din bolovani de râu legați cu mortar, nu din blocuri de piatră cioplită.

De ce contează datarea la mijlocul secolului al III-lea?

Pentru că arată că romanii încă investeau în acest castru foarte târziu. Echipa a stabilit că transformările au avut loc la mijlocul secolului al III-lea d.Hr., când praetoriul a fost extins. Ca să facă loc, constructorii au demolat porțiuni din via sagularis, drumul de serviciu care înconjura interiorul castrului, și din agger, valul de pământ sprijinit de zid.

Datarea se potrivește cu ce arătaseră campaniile anterioare. Raportul campaniei din 2023, publicat în Cronica cercetărilor arheologice din România, descria deja instalații balneare cu hipocaust la est de praetorium, construite după zidul de incintă și val, după toate probabilitățile după anul 235.

Contextul face descoperirea interesantă. Potrivit Institutului de Arheologie „Vasile Pârvan”, castrul de piatră a fost construit în jurul anilor 214-215, sub împăratul Caracalla, și a fost distrus de carpi în timpul lui Filip Arabul, între 245 și 247. Dacă ambele datări se confirmă, băile comandantului au fost folosite doar câțiva ani, într-o perioadă în care frontiera de la est de Olt era tot mai amenințată.

Ce era castrul roman Jidova și cine îl apăra?

Castrul roman Jidova se află în cartierul Pescăreasa al municipiului Câmpulung, în județul Argeș, și făcea parte din Limes Transalutanus, linia de fortificații ridicată de romani la est de Olt. Fortificația de piatră măsoară 132,35 pe 98,65 metri și avea patru porți flancate de turnuri, alte zece turnuri pe curtine și două șanțuri de apărare.

La aproximativ 300 de metri spre sud există un castru mai vechi, de pământ, de 65 pe 60 de metri, pe care cercetătorii îl pun, cu prudență, în legătură cu războaiele lui Traian cu dacii.

Garnizoana este cunoscută dintr-o ștampilă pe cărămidă găsită în pardoseala unei barăci: cohors I Flavia Commagenorum, o unitate auxiliară recrutată inițial din Commagene, în nordul Siriei de azi. Institutul de Arheologie subliniază că este prima trupă al cărei nume se cunoaște dintr-un castru al acestei linii de frontieră.

Numele locului vine din folclor. Localnicii au pus zidurile groase pe seama unor uriași, jidovii, iar numele a rămas. Săpăturile moderne au început în 1962, sub conducerea lui Emilian Popescu, și au fost continuate din 1978 de Constantin C. Petolescu, împreună cu muzeul județean. Între 1981 și 1990, zidurile au fost conservate și parțial refăcute.

Din iulie 2024, castrul face parte din situl UNESCO „Frontierele Imperiului Roman, Dacia”. În iunie 2026, Consiliul Județean Argeș a anunțat un proiect de aproape 7,94 milioane de euro pentru restaurarea sitului, un muzeu nou și trasee de vizitare, cu termen în decembrie 2029.

Ce spun sursele despre noile descoperiri

Informațiile provin din rezultatele campaniei făcute publice de echipa de cercetare și preluate de presa locală din Argeș pe 19 septembrie 2026. Responsabilul științific al șantierului este prof. univ. dr. Constantin C. Petolescu, membru corespondent al Academiei Române. Din echipă mai fac parte dr. Florian Matei-Popescu, de la Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” din București, și dr. Ion Dumitrescu și Claudiu Lăzărică, de la Muzeul Județean Argeș, care administrează situl.

Formulările echipei sunt prudente. Arheologii vorbesc despre o mică instalație balneară și despre extinderi ale praetoriului, nu despre o descoperire care schimbă istoria provinciei. Presa locală a titrat că descoperirea schimbă imaginea fortificației, o interpretare mai largă decât cea a cercetătorilor.

Ce nu se știe încă

Clădirea nu a fost încă dezvelită complet. Arheologii au cercetat doar latura ei de nord, așa că împărțirea exactă a încăperilor și locul cuptorului care alimenta hipocaustul rămân de stabilit.

Datarea la mijlocul secolului al III-lea se sprijină, deocamdată, pe relațiile dintre ziduri, drumuri și val. Un raport complet, cu materialul arheologic, monedele și ceramica din straturi, va permite o datare mai strânsă. La fel de deschisă rămâne întrebarea dacă extinderea praetoriului a fost un proiect de confort sau o reorganizare a castrului în anii tensionați dinaintea abandonării frontierei.