Cine l-a ucis pe arheologul Starkey: ce arată petițiile satului al-Qubayba

La 10 ianuarie 1938, James Leslie Starkey, directorul săpăturilor britanice de la Tell ed-Duweir, în sudul Palestinei mandatare, a fost oprit pe șosea și împușcat în drum spre Ierusalim. Autoritățile britanice au prezentat fapta ca un jaf întâmplător și au spus limpede că satul vecin nu are nicio vină. Un studiu publicat la 10 septembrie 2026 în Bulletin of the History of Archaeology strânge o petiție de sat, mărturii orale și dosare de arhivă care duc în altă direcție.

Ce s-a întâmplat pe șosea

Expediția britanică lucra la Tell ed-Duweir din 1932, cam șase luni pe an, din toamnă până în primăvară, și avea pe loc o casă de săpătură pentru cazare, depozit și prelucrarea pieselor. Movila se afla pe pământurile satului vecin al-Qubayba, așa că expediția a trebuit să cumpere sau să închirieze teren. Aproape o sută de săteni lucrau la săpătură.

La amiaza de luni, 10 ianuarie 1938, un taxi comandat dinainte a venit în tabără ca să îl ducă pe Starkey la Ierusalim. Drumul era unul singur: Tell ed-Duweir, Beit Jibrīn, Hebron, Ierusalim. Șoferul, un arab creștin al firmei de taxiuri Galop Brothers, a dat mărturie autorităților britanice, iar textul se păstrează în dosarul CO 733/369/11 de la Arhivele Naționale britanice și a fost publicat de cercetători. Cinci oameni înarmați, cu ștergarele trase peste partea de jos a feței, au oprit mașina. După ce Starkey a fost identificat ca director al săpăturii de antichități de la Tell ed-Duweir, șoferului i s-a spus să plece. În traducere: când se depărtase câțiva metri, a auzit două împușcături și, în oglinda retrovizoare, l-a văzut pe Starkey căzând.

Un conflict pentru pământ, ținut nouă ani

Studiul reface cronologia disputei din corespondența expediției și din actele administrației mandatare. Câteva repere, cu sumele scrise așa cum apar în acte, în lire palestiniene și mili:

• 1933: Starkey negociază luni de zile cumpărarea pământului de pe movilă și nu reușește.
• 31 ianuarie 1934: raportează un acord cu toți proprietarii, pentru 163.040, adică 163 de lire și 40 de mili, obținut după ce le-a spus că altfel pornesc procedurile de expropriere. O lună mai târziu proprietarii se retrag din acord, deși primiseră jumătate din bani.
• 12 aprilie 1934: Palestine Gazette nr. 433 anunță exproprierea movilei.
• 15 ianuarie 1935: Starkey trimite un cec de 210 lire pentru despăgubiri și scrie, în traducere, că se teme să nu trăiască destul ca să vadă sfârșitul acestei tranzacții.
• 5 octombrie 1936: o ceată de 20 de oameni înarmați atacă tabăra la ora zece seara, leagă paznicii, ia trei ceasuri și 2.135, adică două lire și 135 de mili, și amenință cu incendierea taberei la vizita următoare.
• 4 decembrie 1943: exproprierea se încheie, iar terenul este înscris pe numele Înaltului Comisar. Instanța funciară din Ierusalim îl evaluase la 254.385, expediția depusese 210 lire, guvernul a acoperit restul.

Petiția din 4 mai 1937

Documentul nou adus în discuție este o petiție înaintată Directorului Antichităților de la Ierusalim de Ṣāliḥ al-Ḥājj Ḥamad Abū ʿAwwād, proprietar din al-Qubayba. El scrie că i s-au luat, cu acordul lui, 48 de dunami de pământ, cu promisiunea unei despăgubiri stabilite de experți. În al doilea an suprafața a scăzut la 20 de dunami, în al treilea la 12, în al patrulea la 8, iar despăgubirea nu a venit niciodată.

Sunt un om sărac și slab, iar traiul meu atârnă în întregime de rodul acestui pământ. Dreptatea nu poate îngădui ca cineva să fie tratat astfel.

Ṣāliḥ al-Ḥājj Ḥamad Abū ʿAwwād, petiție din 4 mai 1937, în traducere

Răspunsul directorului antichităților, W. B. Kennedy-Shaw, a fost scurt și administrativ: orice corespondență viitoare despre Starkey să fie adresată fie lui Starkey, fie ofițerului de district al Hebronului.

Ce spun sursele despre cel care a tras

Sursele palestiniene, mărturiile orale și rapoartele de informații britanice și sioniste duc toate spre ʿĪsā Suleymān al-Baṭṭāṭ, șef de ceată înarmată din al-Ẓāhiriya, la sud de Hebron. Cronicarul palestinian Subḥī Yāsīn descrie uciderea ca prima operațiune mare a lui Baṭṭāṭ, iar fostul luptător Bahjat Abū Gharbīyah o pomenește la fel. Serviciul de informații al Haganei cerea, într-o notă din noiembrie 1940, o descriere completă a lui ʿĪsā al-Baṭṭāṭ și a uciderii lui Starkey.

Autorii observă și un detaliu de tactică. Starkey putea fi atacat oricând în preajma movilei, dar nu a fost. Lovitura a venit pe drum, departe de sat, iar asta arată o alegere calculată, menită să ferească al-Qubayba de pedepsele colective cu care britanicii răspundeau la uciderea funcționarilor, de la demolări de case la arestări în masă și amenzi pe sate întregi.

Ce nu se știe încă

Nimeni nu a fost condamnat pentru această ucidere. Razia militară britanică de după faptă l-a vizat pe Baṭṭāṭ, dar nu l-a prins. Pozițiile din literatură rămân diferite: David Ussishkin scria în 2019 că legătura cu Baṭṭāṭ este neclară și îndoielnică, Josef Mario Briffa ajungea în 2021 la concluzia opusă, iar Raz Kletter, într-o carte din 2025, merge în aceeași direcție. Studiul din 2026 nu aduce o hotărâre de instanță, ci un pachet de surse locale care, spun autorii, confirmă independent ipoteza unei execuții puse la cale în sat. Mărturiile orale au fost culese zeci de ani mai târziu, iar asta le limitează puterea de dovadă.

Articolul din 2026 este cu acces deschis și l-am citit integral. Cele trei studii mai vechi din Palestine Exploration Quarterly nu au putut fi deschise, fiindcă editura blochează accesul automat, iar pozițiile autorilor lor sunt redate aici așa cum le rezumă studiul din 2026.