Porta praetoria a castrului Apulum, găsită sub bastionul Capistrano din Alba Iulia

Arheologii Muzeului Național al Unirii din Alba Iulia au identificat porta praetoria, poarta principală a castrului legiunii a XIII-a Gemina de la Apulum. Fundația unuia dintre turnuri a apărut la patru metri adâncime, sub bastionul Capistrano al Cetății Alba Carolina. Este a doua poartă a castrului scoasă la lumină, după cea de sud, identificată în urmă cu patru decenii.

Ce au găsit arheologii sub bastionul Capistrano?

Descoperirea a fost anunțată pe 22 septembrie 2026 de Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia. Săpătura sistematică se desfășoară pe bastionul Capistrano, pe latura estică a Cetății Alba Carolina, adică exact peste latura de est a fortificației romane. Cercetarea este coordonată de dr. Anca Timofan și susținută de Consiliul Județean Alba, pe un teren aflat în concesiunea companiei Matias Group SRL.

La aproximativ patru metri adâncime a apărut platforma masivă de fundație a unuia dintre turnurile porții. Potrivit muzeului, această platformă oferă informațiile necesare pentru a reconstitui dimensiunile și planimetria porții romane. Pe baza ei, arheologii au identificat structura drept porta praetoria, intrarea principală a castrului.

Din echipă fac parte Teodor Muntean, care se ocupă de documentarea fotogrammetrică, și inginerul Cosmin Vesa, responsabil de topografia arheologică, alături de Iosif Năcreală, Gheorghe Pâclișan, Cosmin Tomotaș, Ciprian Florea și Lucrețiu Florea. La săpătură au lucrat și studenți de la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia: Alexandru Pîțan, Alexandru Ignea, Iustin Giurgiu, Sergiu Anghel și Alexandru Petrașcu.

Cum arăta porta praetoria a castrului Apulum?

Muzeul descrie o construcție cu două turnuri și două căi de trecere, ridicată din blocuri mari de calcar.

două turnuri rectangulare impunătoare, un zid median și două arcade de acces, construită în tehnica opus quadratum, din blocuri mari de calcar fasonate

Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia

Opus quadratum înseamnă zidărie din blocuri de piatră fasonate, așezate în rânduri regulate și îmbinate fără mortar. Este tehnica folosită de romani pentru structurile care trebuiau să reziste la greutate și la lovituri, cum sunt porțile unei tabere de legiune. Planul cu două turnuri rectangulare care flanchează două arcade de trecere este standardul porților principale din castrele legionare, iar la Apulum el se repetă: aceeași schemă fusese observată și la poarta de sud.

De ce contează descoperirea pentru planul castrului?

Castrul de la Apulum măsura în jur de 480 pe 432 de metri, aproape 21 de hectare, și era una dintre cele mai mari fortificații militare din Dacia romană. Legiunea a XIII-a Gemina, mutată aici de la Vindobona, adică Viena de azi, a ridicat mai întâi o fortificație de lemn și pământ, în jurul anului 107, sub Traian. Zidul de piatră a fost probabil terminat până în anul 125, sub Hadrian.

În jurul taberei a crescut cea mai mare aglomerare urbană din Dacia romană, cu două orașe distincte și cu reședința guvernatorului provinciei. Castrul nu era, prin urmare, o garnizoană oarecare, ci nucleul militar al unui centru de putere.

Un castru are patru porți: porta praetoria, intrarea principală, aici pe latura de est, porta principalis dextra la sud, porta principalis sinistra la nord și porta decumana la vest. Până acum, singura cercetată pe teren era cea de sud, identificată în 1986 și săpată apoi în mai multe campanii. Restul erau cunoscute doar prin deducție, prin analogie cu alte castre.

Fixarea porții de est fixează și traseul străzii principale. Prin porta praetoria se ajungea, pe via praetoria, la principia, clădirea comandamentului, cercetată în 2011 și 2012 și amenajată astăzi ca muzeu vizitabil. Cu două puncte sigure pe plan în loc de unul, reconstituirea rețelei de străzi a castrului devine mult mai puțin ipotetică.

Poarta romană, refolosită de cetatea medievală

Fundațiile romane nu au fost abandonate. Ele au fost reutilizate și integrate în structura Porții medievale Sfântul Gheorghe, iar cercetarea a scos la lumină și ansamblul defensiv de care ținea aceasta: un turn rectangular cu mai multe etaje, al cărui nivel de subsol a funcționat ca temniță, și o barbacană circulară din secolul al XVI-lea.

Cronicarul Wolfgang Bethlen scria în secolul al XVII-lea că cetatea avea două porți gemene, cea de răsărit fiind Poarta Sfântul Gheorghe. Pe ea se vedea, spune el, chipul lupoaicei cu Romulus și Remus, aproape sigur o piesă romană refolosită în zidărie.

Prin această poartă a intrat Mihai Viteazul în Bălgrad pe 1 noiembrie 1599. Muzeul amintește că pătrunderea într-o cetate era un act cu valoare de ritual, felul în care un cuceritor își arăta public stăpânirea asupra locului.

Săpătura traversează astfel mai multe epoci suprapuse: nivelul roman, faza medievală din secolele XV și XVI, perioada franciscană din secolul al XVIII-lea și amenajările habsburgice din secolul al XIX-lea. Tot aici au apărut și urme din zidul palestrei romane, acoperite de construcții medievale.

Ce spun cercetătorii

Muzeul Național al Unirii prezintă descoperirea ca o contribuție la clarificarea planimetriei castrului, nu ca pe o rescriere a istoriei Apulumului. Formularea contează: instituția nu anunță o clădire necunoscută, ci localizarea pe teren a unei structuri a cărei existență era sigură teoretic, dar care nu fusese niciodată văzută.

Deocamdată nu există un raport arheologic publicat și nici un studiu de specialitate. Informațiile provin din comunicarea muzeului, preluată de presă pe 22 și 23 septembrie 2026. Datele de detaliu, de la planul exact al porții la materialul arheologic asociat, urmează să fie publicate după încheierea campaniei.

Ce nu se știe încă

• Dimensiunile exacte ale porții și ale celor două turnuri, pentru că deocamdată a fost degajată platforma de fundație a unui singur turn.
• Dacă poarta a avut mai multe faze de construcție, așa cum are castrul în ansamblu, și cât de mult a fost refăcută în secolul al III-lea.
• Cât din structura romană s-a păstrat efectiv sub bastionul Capistrano și cât a fost distrus de șantierele medievale și habsburgice.
• Dacă au apărut inscripții sau ștampile de cărămidă care să dateze mai strâns momentul ridicării porții de piatră.
• Dacă și cum va putea fi pus în valoare vestigiul, dat fiind că se află la patru metri adâncime, sub un bastion al cetății și pe un teren concesionat.