Unelte de piatră aduse de la 23 de kilometri, găsite pe fundul mării la Murujuga

Scafandri arheologi și rangeri aborigeni au cartat două locuri scufundate în largul peninsulei Burrup, în nord-vestul Australiei, acolo unde marea a acoperit uscatul după ultima epocă glaciară. Unul se strânge în jurul unui izvor de apă dulce, celălalt stă la poalele unei înălțimi stâncoase care domina o albie veche. O parte dintre uneltele ridicate de pe fund sunt lucrate din rocă ce apare la circa 23 de kilometri depărtare, semn că oamenii cărau materia primă prin peisajul de atunci.

Ce s-a găsit și unde

Locurile se află în Murujuga, numele aborigen al arhipelagului Dampier și al peninsulei Burrup, o zonă intrată în patrimoniul mondial. Cercetătorii au documentat două situri cu caracter diferit. Primul se adună în jurul unui izvor de apă dulce, resursa care, într-un ținut sec, aduna lumea laolaltă. Al doilea se leagă de o înălțime stâncoasă de deasupra unui canal de râu vechi, deci de un cu totul alt fel de folosire a locului, pe vremea când insulele de azi erau legate prin uscat.

Analiza materiei prime e partea cea mai concretă. O parte dintre piese sunt lucrate din rocă ce apare în jurul insulei Rosemary, la circa 23 de kilometri de punctul în care au fost găsite. Nu e o distanță uriașă, dar e o dovadă directă că piatra bună circula, într-un peisaj care astăzi se află sub apă.

Murujuga este cunoscut mai ales pentru gravurile lui rupestre, zeci de mii de imagini bătute în stânca roșiatică a peninsulei. Descoperirile de acum arată că peisajul cultural nu se oprește la linia țărmului de azi, ci continuă pe fundul mării, acolo unde oamenii au trăit înainte ca apa să urce.

Cât de vechi sunt, de fapt

Aici trebuie citit cu atenție. Siturile au fost acoperite de mare acum cel puțin 9.000 de ani, iar asta dă o limită: obiectele nu pot fi mai noi de atunci. Cât sunt de vechi peste această limită nu se poate spune din datele publicate până acum, iar comunicatul universității o spune limpede, folosind formula că piesele ar putea fi considerabil mai vechi.

Contextul general e cunoscut: după sfârșitul ultimei glaciațiuni, peste două milioane de kilometri pătrați din platforma continentală a Australiei au fost înghițiți de mare. Generații întregi au trăit pe acele întinderi înainte ca ele să dispară sub apă.

Cercetarea sub apă are o dificultate pe care săpătura obișnuită nu o are: nu poți deschide o secțiune și nu poți citi straturile la fel de comod. Se lucrează pe sectoare cartate dinainte, cu scufundări repetate, iar fiecare piesă ridicată de pe fund trebuie legată de un punct exact, altfel îți rămâne în mână un obiect fără context. De aceea contează că piesele au putut fi grupate în două ansambluri cu înțeles diferit, nu doar adunate la grămadă.

Cine a lucrat sub apă

Scufundările au fost făcute de o echipă în care arheologii de la Universitatea Flinders, Universitatea din Australia de Vest, Universitatea James Cook și Universitatea din York au lucrat împreună cu Murujuga Aboriginal Corporation. Doi rangeri ai corporației, Malik Churnside și Richard Variakojis, s-au calificat ca scafandri științifici, au participat la cercetare și sunt coautori ai studiului. Unele dintre descoperiri le aparțin.

Ngarda-Ngarli au avut grijă de Murujuga de cel puțin 50.000 de ani. Ce arată cercetarea asta este că peisajul nostru cultural se întinde mult dincolo de linia țărmului.

Vincent Adams, director, Murujuga Aboriginal Corporation

Ce spun sursele

Datele de mai sus vin din comunicatul Universității Flinders din 14 octombrie 2026 și din fișa bibliografică a studiului. Lucrarea a apărut în Quaternary Science Reviews, sub semnătura a douăzeci de autori, cu Jonathan Benjamin ca prim autor. Nu am putut citi articolul integral, deci cifrele de aici sunt cele date public de universitate, nu citite de noi în textul științific.

Cercetarea continuă o linie începută în 2020 și 2023, când aceeași echipă a anunțat primele situri aborigene scufundate din Australia. Noutatea de acum e că acelea nu erau descoperiri izolate, ci părți dintr-un peisaj cultural scufundat mai larg.

Ce nu se știe încă

• Vârsta propriu-zisă a uneltelor. Cei 9.000 de ani sunt o limită dată de nivelul mării, nu o datare a pieselor.
• Dacă cele două locuri au fost folosite în același timp sau la distanță de secole unul de altul.
• Cât de întins e, în realitate, peisajul scufundat. Pe platforma australiană, cercetarea subacvatică de felul acesta abia a început.