O clădire de piatră din secolul al X-lea, dezvelită la palatul lui Otto cel Mare

Pe dealul Kleine Klaus, la marginea orașului Lutherstadt Eisleben, arheologii au dezvelit o clădire de piatră de aproximativ 9 pe 5 metri, cu pivniță și cu scara de acces încă în stare bună. Piesele găsite în ea o datează sigur în secolul al X-lea, ceea ce o face una dintre cele mai vechi construcții civile de piatră din Saxonia-Anhalt. Clădirea stă chiar lângă palatul regal al lui Otto cel Mare, redescoperit de aceeași echipă în urmă cu câțiva ani.

Ce s-a găsit în campania din 2026

Săpătura este condusă de profesorul Felix Biermann și aparține Oficiului pentru Protecția Monumentelor și Arheologie al landului Saxonia-Anhalt. Campania a început pe 31 august 2026 și se încheie pe 24 octombrie, deci rezultatele comunicate acum sunt preliminare. La lucru au fost și circa 20 de voluntari, neplătiți.

Pe lângă clădirea de piatră, echipa a descoperit pe latura de est a palatului o terasă căptușită cu piatră, din aceeași vreme. Oficiul avansează ideea potrivit căreia terasa ar fi putut sluji ca scenă pentru adunările ținute în aer liber, acolo unde regele se arăta oamenilor.

Lista obiectelor este bogată: monede de argint din secolele X-XV, bijuterii otoniene, printre care cercei și fibule emailate, una dintre ele în formă de semilună și neobișnuită ca tip, vârfuri de săgeată din fier, ceramică decorată cu valuri, un fluier de os aproape funcțional și un fragment de cutie din corn, cu decor în cercuri cu punct, datat în jurul anului 1000.

Unde se află Helfta și de ce conta

Locul apare pentru prima dată în registrul de dijme al mănăstirii din Hersfeld, din secolul al IX-lea, sub numele Helphideburc. Izvoarele din vremea respectivă numesc complexul curtis imperialis, adică o curte a împăratului. Nu era o reședință permanentă, ci una dintre stațiile pe care un rege medieval le străbătea întruna, fiindcă puterea se exercita prin deplasare, nu dintr-o capitală.

Prin acte și cronici sunt atestate șederi la Helfta ale lui Otto cel Mare (912-973), ale fiului său Otto al II-lea (955-983) și ale cronicarului Thietmar, episcop de Merseburg, mort în 1018. Biserica închinată Sfintei Radegunda, identificată de echipă în 2021 și 2022, fusese întemeiată de Otto cel Mare înainte de anul 969 și avea cimitirul său.

Casele oamenilor de rând și atelierele

Lângă clădirile de piatră stăteau locuințele celorlalți. Sunt bordeie dreptunghiulare, de 3-5 metri pe latură, cu pereți de nuiele și lut, vatră de piatră și acoperiș de paie sau de lemn. În ele au locuit oamenii de rând și au funcționat atelierele curții.

Ce se lucra acolo se vede din obiecte: greutăți de război de țesut, deci textile, creuzete, deci prelucrarea metalelor neferoase, și un cuptor de var, deci material de construcție pregătit pe loc. Un palat regal nu era doar o sală de ospețe, era și un mic sat de meșteșugari.

Cetatea familiei Hackeborn

În secolul al XII-lea, pe același deal, familia nobiliară Hackeborn a ridicat o cetate. Nucleul este oval, înconjurat de șanț, cu un diametru de circa 50 de metri, iar în fața lui se întinde o curte exterioară mai mare. Donjonul dreptunghiular fusese dezvelit în 2023, iar în 2026 au apărut zidul de incintă, pivnițe, pragurile unor case cu schelet de lemn și o clădire mai mare, de tip palat.

Comunicatul adaugă, cu prudență, că aici s-ar fi putut naște călugărițele cisterciene de la Helfta, Gertrud (1232-1292) și Mechthild von Hackeborn (1241-1299). Formularea folosită de instituție este „posibil”, nu una de certitudine.

Voluntarii au mai găsit urme de stâlpi dintr-o palisadă din prima epocă a fierului, ziduri și șanțuri, precum și un al doilea tunel subteran, un Erdstall, din evul mediu târziu.

Ce nu se știe încă

Cel mai important lucru care lipsește este rostul clădirii de piatră. Oficiul propune două variante și nu alege între ele: casă de oaspeți pentru suita regelui sau locuința unui burgraf, adică a omului care conducea locul atunci când regele era în altă parte. Deosebirea e mare, fiindcă prima ar vorbi despre ceremonie, a doua despre administrație.

Nici structura socială și economică a așezării medievale nu este încă limpede; instituția spune că ea se va clarifica pe măsură ce analizele avansează. Iar fiindcă săpătura se încheie abia pe 24 octombrie 2026, cifrele și interpretările de acum se pot schimba.