Măștile romane de paradă găsite în România

Un chip de bronz, cât o față de om, scos din pietrișul Oltului sau din șanțul unui castru: asta a rămas din cel mai spectaculos echipament al cavaleriei romane. Măștile de paradă au fost făcute ca să acopere complet fața călărețului, lăsând doar două deschideri pentru ochi, și să lucească în soare în fața unui public. Nu sunt obiecte de mormânt și nu sunt podoabe: sunt piese de echipament militar, prinse de un coif, folosite în exercițiile numite de autorii antici hippika gymnasia.

În România s-au găsit, până acum, puține astfel de piese, iar fiecare are o istorie proprie. La Gherla, în 1835, au ieșit la lumină fragmentele a două armuri de paradă, cu tot cu apărătoarea de piept a unui cal. La Cincșor și la Reșca, în lunca Oltului, au apărut două măști de bronz cu chip de femeie. La Gilău, în 1980, o mască a fost ridicată din șanțul castrului, singura din țară scoasă într-o săpătură controlată. În 2022 un detector de metale a dat peste prima mască de fier din România, la Albeni, în Gorj. În 2023, la Islaz, două jumătăți ale aceluiași coif au fost găsite în apă, la patru luni distanță, de doi oameni care nu se cunoșteau între ei.

Dosarul acesta pune piesele una lângă alta și întreabă, la fiecare, ce se poate dovedi. Cine le-a purtat, dintre unitățile atestate pe inscripții. Cât cântărea și cât de subțire era foaia de metal, fiindcă de grosimea ei atârnă toată discuția despre luptă sau paradă. Ce arată analizele de laborator despre aliaj și despre reparațiile făcute în atelier. Și de ce atât de multe dintre ele sfârșesc în albia unui râu.

Pe fiecare dintre aceste întrebări specialiștii nu sunt de acord. Arrian, care scria pe la 136, spune limpede că asemenea coifuri se purtau la jocurile ecvestre. Masca de la Kalkriese, ridicată dintr-un câmp de bătălie, spune altceva. Unii cercetători susțin că un călăreț avea două coifuri, unul de lucru și unul de arătat; alții că piesele decorate mergeau și în luptă. Arătăm argumentele fiecărei părți, cu dovada pe care se sprijină, și separăm ce știm de ce presupunem.

Dosarul are opt capitole. Primul lămurește la ce folosea obiectul și cum au ajuns specialiștii să îl clasifice. Al doilea face inventarul pieselor din România, cu muzeu și număr de inventar, pentru că o parte din ele circulă în povești fără să aibă o publicație științifică în spate. Urmează câte un capitol pentru descoperirile mari, apoi tehnica de atelier, unitățile de cavalerie și, la sfârșit, întrebarea care rămâne deschisă: cum au ajuns măștile în râu.