Armistițiul de la Villa Giusti, 3 noiembrie 1918: ieșirea Austro-Ungariei

La 3 noiembrie 1918, la Villa Giusti del Giardino, lângă Padova, delegația austro-ungară a semnat armistițiul care a scos monarhia dunăreană din Primul Război Mondial. Textul nu era o pace, ci o capitulare militară: armata se reducea la cel mult 20 de divizii, flota se predă bucată cu bucată, iar armatele aliate primeau drept de trecere pe drumurile, căile ferate și apele imperiului. Șase zile mai târziu, în Iași, regele Ferdinand I semna decretul de remobilizare a armatei române.

Ce s-a semnat la Villa Giusti pe 3 noiembrie 1918?

Villa Giusti este o vilă venețiană din Padova, în localitatea Mandria. Acolo, la 3 noiembrie 1918, autoritățile militare italiene și cele austro-ungare au semnat armistițiul, după câteva zile de negocieri purtate în vecinătate. Documentul are, în publicarea lui oficială, două capitole și nouăsprezece clauze, împărțite între prevederi militare și prevederi navale și maritime.

Drumul până la masa aceea a fost lung și umilitor. Ofensiva italiană începută la 24 octombrie, la Vittorio Veneto, a rupt frontul, iar imperiul nu mai avea nici bani, nici coeziune: cererile de independență ale naționalităților se rostiseră deja. Potrivit notelor studiului lui Ronald W. Hanks din „Austrian History Yearbook”, între prima încercare a delegației de a trece liniile italiene și primirea textului de armistițiu de la Versailles au trecut 103 ore.

Ce prevedea armistițiul de la Villa Giusti?

Clauzele militare lăsau Austro-Ungaria fără armată de război. Efectivele scădeau la cel mult 20 de divizii, aduse la nivelul de dinainte de 1914. Jumătate din artileria diviziilor și a corpurilor de armată trecea la învingători, iar restul artileriei, cea care nu intra în aceste unități, se predă fără nicio excepție. Textul nu dă un număr de tunuri; socoteala urma să se facă pe teren.

Clauzele navale sunt, în schimb, numărate bucată cu bucată. Lista cuprinde 15 submarine construite între 1910 și 1918, 3 cuirasate, 3 crucișătoare ușoare, 9 distrugătoare, 12 torpiloare, o navă de mine și 6 monitoare de Dunăre. Articolul 4 dădea armatelor aliate dreptul de liberă circulație pe drumurile, căile ferate și căile navigabile ale teritoriului austro-ungar, cu dreptul de a ocupa puncte strategice și de a rechiziționa, cu plată.

• Cel mult 20 de divizii, reduse la efectivele de dinainte de război.
• Jumătate din artileria diviziilor și a corpurilor de armată se predă; restul artileriei, fără excepție.
• 49 de nave de război predate, între care 15 submarine și 6 monitoare de Dunăre.
• Evacuarea teritoriilor până la o linie care cuprindea Dalmația și mai multe insule adriatice, ocupate apoi de trupe aliate și americane.
• Liberă navigație pentru Aliați în Adriatica, în apele teritoriale și pe Dunăre.
• Trenurile militare aliate aveau prioritate, iar căile ferate rămâneau conduse de angajați austro-ungari, sub comisari aliați.

Când a încetat de fapt focul?

Nu în clipa semnării, și aici stă nenorocirea acelei zile. Textul spune limpede că ostilitățile încetează pe toate fronturile austro-ungare la 24 de ore după semnare. Comandamentul austro-ungar, Armeeoberkommando, a dat însă ordinul de încetare a focului încă în primele ceasuri ale zilei de 3 noiembrie.

Ora exactă a acelui ordin este ea însăși disputată. Documentul, Secret Operations nr. 2101, poartă însemnarea 3 și 35 de minute dimineața, în vreme ce căpitanul Kamillo Ruggera, membru al delegației, o pune între ora 1 și ora 2. Hanks consideră cronologia lui Ruggera mai exactă. Rezultatul practic a fost că trupele austro-ungare au încetat să mai lupte, iar notele studiului arată că armata a evitat lupta de pe la ora 16 a zilei de 3 noiembrie, în timp ce italienii, pentru care armistițiul nu era încă în vigoare, au continuat să înainteze.

Ostilitățile vor înceta pe toate fronturile austro-ungare 24 de ore după semnare.

Protocolul armistițiului cu Austro-Ungaria, 3 noiembrie 1918, în traducere din textul englez

Ce legătură are armistițiul cu România?

Una directă și una ocolită. Cea ocolită: armistițiul nu pomenește nici România, nici frontul de est. Singura trimitere la România din actele acelor zile apare în convenția militară cu Ungaria, semnată la Belgrad la 13 noiembrie 1918, a cărei clauză 16 cere Ungariei să rupă legăturile cu Germania și să oprească strict trecerea trupelor germane spre România.

Legătura directă este cronologică. Prăbușirea frontului austro-ungar a deschis drumul reintrării României în război, după pacea separată de la București din 24 aprilie 1918 pe stil vechi. Regele Ferdinand I a semnat decretul de mobilizare la Iași, la 27 octombrie 1918 pe stil vechi, cu 28 octombrie ca prima zi de mobilizare, adică 10 noiembrie pe stil nou. Armata chemată atunci avea un efectiv real de 163.240 de oameni, cu 180 de batalioane, 260 de baterii și 98 de escadroane, și se puteau mobiliza numai vreo zece divizii.

Ce am citit și ce nu am putut citi

Clauzele de mai sus vin din publicarea oficială a protocolului în colecția de documente diplomatice a Departamentului de Stat al Statelor Unite, pe care am citit-o. Studiul lui Ronald W. Hanks, „Vae Victis! The Austro-Hungarian Armeeoberkommando and the Armistice of Villa Giusti”, apărut în „Austrian History Yearbook”, vol. 14, 1978, paginile 94-114, are textul închis în spatele unui abonament: din el am putut citi doar rezumatul și notele, de unde vin numele delegației și orele ordinului de încetare a focului. Spun asta limpede, pentru că o citare completă poate părea riguroasă tocmai când nu este.

La fel, din articolul lui Ali Servet Öncü și M. Seyfettin Erol despre armistițiu, publicat în „Journal of Gazi Academic View”, am citit numai rezumatul. De altfel, chiar acest rezumat are o nepotrivire internă: descrie documentul o dată cu opt prevederi militare și unsprezece navale, iar a doua oară cu zece militare și nouă navale, deși numărul total de clauze rămâne nouăsprezece.

Ce rămâne neclar

Numărul prizonierilor luați de italieni în răgazul dintre ordinul austro-ungar și intrarea în vigoare a armistițiului. Cifrele care circulă sunt de ordinul sutelor de mii, dar nu am găsit niciuna într-o sursă pe care să o fi citit, așa că nu o scriu aici. Un total credibil cere statistica oficială italiană a campaniei, pe care nu am putut-o consulta.

Al doilea gol este ora semnării. Sursele consultate dau ziua, 3 noiembrie 1918, și regula celor 24 de ore, dar nu ora la care s-a pus semnătura, de care atârnă tocmai momentul încetării focului. Al treilea: componența exactă a delegației austro-ungare. Din notele lui Hanks reiese generalul de infanterie Weber în frunte, colonelul Karl Schneller, locotenent-coloneii Viktor Seiler și Franz Nyekhegyi, căpitanul Kamillo Ruggera și doi ofițeri de marină rămași nenumiți; dacă generalul von Laxa a făcut parte din ea nu se poate spune din rezumat.