Rempartul Lutetiei gale, găsit sub spitalul Hôtel-Dieu din Paris

Sub curtea spitalului Hôtel-Dieu, la câțiva pași de Notre-Dame, arheologii au scos la lumină 20 de metri dintr-un zid de apărare gal, ars până la cărbune. Datările cu radiocarbon îl așază între 200 și 10 î.Hr., adică exact în epoca în care Caesar scria despre orașul parisilor. Ministerul francez al Culturii a anunțat descoperirea pe 23 septembrie 2026 și o numește una dintre cele mai importante mărturii despre Lutetia gală.

Ce au găsit arheologii sub curtea spitalului

Săpătura preventivă a început în februarie 2026, înaintea restructurării spitalului Hôtel-Dieu, aflat în administrarea Asistenței Publice a Spitalelor din Paris. În vara acestui an, sub nivelul actual al curții, echipele au ajuns la o construcție care nu semăna nici cu zidăriile romane, nici cu fundațiile medievale de deasupra ei: blocuri mari de piatră prinse într-un sistem de bârne de lemn încrucișate, tehnică specifică fortificațiilor galice.

Din zid s-au păstrat aproximativ 20 de metri. În spatele lui, arheologii au identificat o platformă artificială de nisip și pietriș, groasă de circa doi metri, care sprijinea construcția. La baza zidului a apărut un vârf de lance galic, un argument în plus pentru interpretarea defensivă.

Peste tot se văd urmele unui incendiu violent: parament carbonizat, semințe arse și rămășițele unei clădiri de lemn mistuite de flăcări chiar în fața zidului. Analizele cu radiocarbon făcute pe lemn dau un interval între 200 și 10 î.Hr.

Tehnica are un nume în arheologia europeană: murus gallicus, zidul galic descris chiar de Caesar, în care pietrele și grinzile alternează, iar lemnul din interior dă construcției elasticitatea care o face greu de spart cu berbecul. Astfel de ziduri sunt cunoscute din zeci de așezări fortificate din Galia și din Europa Centrală, dar până acum niciunul nu fusese identificat în inima Parisului.

De ce contează un zid ars pentru originile Parisului?

Pentru că, până acum, Lutetia gală era o așezare cunoscută aproape exclusiv din texte antice. Pe Île de la Cité s-a construit neîntrerupt timp de două mii de ani, iar pivnițele, fundațiile și lucrările edilitare au distrus sau au făcut inaccesibile nivelurile cele mai vechi. Arheologii găsiseră până acum obiecte și fragmente, nu o construcție care să poată fi numită fortificație.

O fortificație galică, arsă, datată în intervalul potrivit și aflată exact pe insula pe care textele antice o pomenesc schimbă natura dovezii. Nu mai e vorba de indicii răzlețe, ci de o structură care se poate măsura, data și interpreta.

Miza nu este doar una de orgoliu local. Întrebarea unde își aveau parisii așezarea principală decide cum se scrie primul capitol din istoria orașului: pe o insulă ușor de apărat, la un vad al Senei, sau într-o câmpie deschisă, la câțiva kilometri în amonte. De răspuns depind și lucruri mai concrete, de la traseul drumurilor antice la locul în care se aștepta cineva să găsească un port fluvial.

Ce scrie Caesar despre Lutetia?

Caesar o descrie scurt și precis. În cartea a VII-a a „Războiului galic”, el povestește cum, în anul 52 î.Hr., l-a trimis pe legatul Titus Labienus cu patru legiuni împotriva orașului parisilor, „așezat pe o insulă a fluviului Sena”. Comanda galilor a fost dată unui bătrân aulerc, Camulogenus, ales pentru priceperea lui militară.

Când situația s-a înrăutățit, galii au luat o decizie radicală, consemnată de Caesar într-o singură frază.

Poruncesc ca Lutetia să fie incendiată, iar podurile orașului să fie tăiate.

Caesar, Războiul galic, cartea a VII-a

Tentația de a lega zidul ars de acel incendiu este mare, iar ministerul francez al Culturii o semnalează explicit. Intervalul radiocarbon, 200-10 î.Hr., acoperă anul 52 î.Hr., dar nu îl izolează. Cu alte cuvinte, datarea este compatibilă cu relatarea lui Caesar, fără să o confirme.

Ce spun arheologii și Ministerul Culturii

Săpătura a fost făcută împreună de serviciul arheologic al orașului Paris și de Institutul național de cercetări arheologice preventive, sub coordonarea științifică a Direcției regionale de afaceri culturale Île-de-France. Responsabil de șantier este arheologul David Couturier, de la serviciul arheologic al orașului.

Este posibil să avem în față unul dintre cele mai importante vestigii descoperite vreodată pentru înțelegerea Lutetiei gale.

Catherine Pégard, ministrul francez al Culturii

În același comunicat, ministra adaugă și partea mai puțin spectaculoasă: prudența științifică cere ca funcția și cronologia construcției să fie verificate, chiar dacă, spune ea, convergența indiciilor este remarcabilă. Este exact genul de formulare care lipsește de obicei din titlurile de presă.

Prudența are un motiv tehnic. Un zid de piatră și lemn, ars și acoperit apoi de două milenii de construcții, se datează prin lemnul păstrat, iar lemnul poate fi mai vechi decât zidul, dacă a fost refolosit. Radiocarbonul spune când a crescut arborele, nu neapărat când a fost ridicat zidul. De aceea arheologii cer confirmări din stratigrafie, din materialul arheologic și din analizele care urmează.

De ce se credea că așezarea parisilor era la Nanterre?

Pentru că la Nanterre, la vest de Paris, s-a săpat efectiv o aglomerare galică, în timp ce pe insulă nu se găsise nimic comparabil. Primele săpături preventive au avut loc la mijlocul anilor 1990, înaintea lucrărilor la autostrada A86, sub conducerea lui Jean-Claude Durand, iar cercetările au continuat la începutul anilor 2000, cu Antide Viand, de la institutul de arheologie preventivă.

Rezultatul: o locuire întinsă a parisilor, organizată pe axe de drumuri, cu zone de locuit și zone de meșteșugari, datată în secolul I î.Hr., peste un cimitir mai vechi, din secolele IV-III î.Hr. Institutul francez de arheologie preventivă formulează prudent concluzia: Nanterre ar fi fost, dacă nu capitala, măcar o așezare de prim rang a acestui popor galic.

Descoperirea de la Hôtel-Dieu nu șterge Nanterre de pe hartă. Ea readuce însă insula în discuție, cu un argument de teren, nu doar cu un citat din Caesar.

Ce rămâne de lămurit despre Lutetia gală?

Lista întrebărilor deschise este, deocamdată, mai lungă decât lista certitudinilor. Ministerul Culturii enumeră explicit ce urmează să fie verificat.

• funcția exactă a construcției: fortificație propriu-zisă sau amenajare masivă a malului
• data precisă a ridicării zidului și momentul în care a fost abandonat
• împrejurările incendiului și dacă acesta are vreo legătură cu anul 52 î.Hr.
• relația dintre zid și platforma de nisip și pietriș din spatele lui
• nivelurile de locuire mai vechi, aflate sub construcție

O altă problemă este practică: adâncimea la care se află zidul complică păstrarea lui pe loc, în proiectul de reamenajare a spitalului. Direcția regională de afaceri culturale a prescris continuarea cercetării, iar o parte dintre răspunsuri vor veni abia după publicarea rapoartelor de săpătură.