Cel mai mare tezaur de denari din vremea lui Hadrian, găsit lângă Köln

Un căutător amator cu detector de metale a scos la iveală, pe un câmp de lângă Wesseling, la sud de Köln, 934 de denari romani de argint. Este cel mai mare tezaur monetar din vremea împăratului Hadrian descoperit vreodată în Germania. Monedele cântăresc peste trei kilograme și acoperă aproape trei secole de emisiuni.

Cine a găsit tezaurul de denari romani de lângă Köln?

Oliver Riedl, căutător amator aflat într-o căutare autorizată, a găsit primele monede de argint pe un câmp de la marginea localității Wesseling, câteva zeci de kilometri la sud de Köln. Nici după cincisprezece monede scoase din pământ detectorul nu a încetat să sune. Riedl nu a săpat mai departe, ci a anunțat imediat oficiul de patrimoniu, gest care a salvat contextul arheologic al descoperirii.

Mi-a fost clar că în pământ e ceva mai mare. De aceea am anunțat imediat oficiul.

Oliver Riedl, descoperitorul tezaurului

Săpătura a fost făcută de LVR-Amt für Bodendenkmalpflege im Rheinland, serviciul de arheologie al regiunii Rinului, prin filiala sa de la Nideggen. Monedele au fost studiate de Rahel Otte, referent științific al aceluiași serviciu. Tezaurul a fost ridicat în bloc, cu pământul din jur, și dus în atelierul de restaurare al LVR-Landesmuseum din Bonn, unde blocul a fost mai întâi radiografiat, înainte să fie desfăcut. Descoperirea a fost făcută publică pe 22 septembrie 2026.

Diferența dintre o groapă săpată în grabă și o săpătură profesionistă este exact ceea ce se poate spune astăzi despre tezaur: că a fost îngropat intenționat, probabil într-un vas de ceramică căptușit cu paie. Dacă monedele ar fi fost scoase una câte una de un căutător grăbit, informația aceasta ar fi dispărut.

Ce monede sunt în tezaur și cât de vechi sunt?

934 de denari de argint, cu o greutate totală de peste trei kilograme. Cea mai veche monedă a fost bătută în anul 148 înainte de Hristos, în vremea Republicii romane. Cele mai recente sunt din anii 124 și 125 după Hristos, adică din primii ani ai domniei lui Hadrian, care a condus între 117 și 138.

Între aceste două capete sunt aproape 270 de ani. Grosul tezaurului vine însă din secolul I după Hristos, în special din emisiunile împăraților flavieni, Vespasian, Titus și Domițian, care au condus între anii 69 și 96.

Amestecul nu este o ciudățenie. Denarul de argint își păstra valoarea în circulație zeci de ani, așa că o pungă de bani din anii 120 conținea firesc monede bătute cu un secol și jumătate mai devreme. Structura tezaurului spune că proprietarul a strâns banii treptat, nu că i-a primit dintr-o dată; serviciul arheologic al regiunii Rinului presupune că averea a fost adunată în jurul anului 100 și îngropată abia în vremea lui Hadrian.

Pentru numismați, tocmai amestecul acesta este partea folositoare. Moneda cea mai recentă dintr-un tezaur dă limita de jos a momentului îngropării, iar proporțiile dintre emisiuni arată ce circula efectiv prin mâinile oamenilor la data aceea, nu ce ieșea în anul acela din monetărie.

Cât valorau 934 de denari în secolul al II-lea?

Rahel Otte dă un reper simplu: un soldat de rând din legiune câștiga, în acea vreme, 300 de denari pe an, dar aproximativ jumătate din sumă i se reținea pentru hrană și echipament. Tezaurul de la Wesseling înseamnă așadar cam trei solde anuale întregi, iar un legionar ar fi trebuit să pună deoparte tot banul care îi rămânea vreme de circa șase ani, ca să adune atâta argint.

Cele 934 de monede însumează 3,1 kilograme de argint. Valoarea istorică se măsoară altfel: potrivit serviciului arheologic al regiunii Rinului, este cel mai mare tezaur din vremea lui Hadrian din Germania și al cincilea ca mărime din lume, dintre cele din aceeași epocă. Tezaurul este acum expus la LVR-LandesMuseum din Bonn, unde poate fi văzut pentru prima dată.

De ce a fost îngropat și de ce nu l-a mai luat nimeni

Erich Claßen, șeful serviciului arheologic al regiunii, spune că explicația cea mai probabilă este și cea mai banală: cineva a vrut să își pună banii la adăpost, iar bănci, în sensul de azi, nu existau. Pământul era seiful disponibil.

Îngroparea s-a făcut în al doilea sfert al secolului al II-lea, în vremea lui Hadrian. Zona era atunci liniștită și prosperă, în spatele frontierei renane, în apropierea orașului Colonia Claudia Ara Agrippinensium, din care a crescut Kölnul de azi. Nu avem, pentru acei ani, un război sau o invazie care să explice ascunderea banilor.

De ce nu a mai fost recuperat, nu se știe. Ipoteza obișnuită este că proprietarul a murit fără să apuce să spună cuiva unde îngropase vasul. Este o presupunere rezonabilă, dar rămâne o presupunere: un tezaur nerecuperat poate însemna la fel de bine o fugă, o mutare sau pur și simplu un reper pierdut pe un teren care și-a schimbat înfățișarea.

Ce legătură are tezaurul cu spațiul românesc?

Denarul roman de argint nu circula doar în interiorul imperiului. În spațiul de azi al României, tezaurele de denari romani republicani sunt numeroase, iar multe dintre ele au fost îngropate în lumea dacică, înainte de cucerirea romană.

Structura acestor tezaure seamănă izbitor cu cea de la Wesseling: monede bătute de-a lungul mai multor generații, păstrate laolaltă și îngropate într-un vas. Numismatul Mihai Dima arată că denarii republicani apar în toate tezaurele din Dacia încheiate în deceniul dinaintea primei campanii dacice a lui Traian, cu o pondere care merge de la circa 33 la sută, la Grădiștea de Munte „Sub Cununi”, până la 79 la sută, în tezaurul de la Orăștie, iar emisiunile din secolul al II-lea înainte de Hristos nu sunt deloc rarități acolo. Comparația ajută la citirea ambelor situri, pentru că un tezaur nu este fotografia unui an, ci a unui obicei de economisire.

Există și o a doua asemănare, mai puțin plăcută. Și în România, și în Germania, cele mai multe tezaure monetare ies la iveală prin detecție. Diferența o face ce se întâmplă în minutul următor: un obiect anunțat rămâne o sursă istorică, unul vândut devine doar argint vechi. În Renania de Nord-Westfalia, căutarea cu detectorul cere o autorizație a autorităților de patrimoniu, acordul proprietarului terenului și o instruire făcută de serviciile specializate, iar piesa descoperită intră în proprietatea landului; pentru că a respectat regulile, Oliver Riedl urmează să primească o recompensă de la ministerul de resort.

Ce spun instituțiile care au cercetat tezaurul

Cifrele și interpretările de mai sus vin din comunicatul serviciului arheologic al regiunii Rinului, instituția care a făcut săpătura și a inventariat monedele, iar piesele se află la muzeul din Bonn. Nu există încă un studiu numismatic publicat, cu catalogul complet al emisiunilor.

Presa germană și cea internațională au preluat anunțul pe 22 septembrie 2026. Formulările instituțiilor sunt prudente: ele spun că tezaurul este cel mai mare din epoca lui Hadrian găsit în Germania, nu cel mai mare tezaur roman din țară.

Ce nu se știe încă

• Cine era proprietarul banilor și din ce trăia. Suma exclude un om foarte sărac, dar nu indică o meserie anume.
• De ce nu a mai fost recuperat tezaurul, deși zona nu a trecut atunci printr-un conflict cunoscut.
• Dacă în apropiere există o așezare sau o fermă romană de care să fie legată depunerea.
• Compoziția exactă pe emisiuni și pe ateliere, care va fi cunoscută abia după publicarea catalogului numismatic.
• Dacă vasul de ceramică presupus poate fi reconstituit din fragmentele recuperate la săpătură.