Pe 31 octombrie, în istoria României, se ține Ziua Arhivelor Naționale, legată de unirea serviciilor de arhivă ale celor două principate în 1862, iar în 1869 a fost inaugurată calea ferată București-Giurgiu, cea întâi din Țara Românească. În lume, Martin Luther a trimis în 1517 cele 95 de teze arhiepiscopului de Mainz. Biserica Ortodoxă îi prăznuiește pe șase dintre cei șaptezeci de apostoli și pe Sfântul Mucenic Epimah.
Sinaxar
Sfinții pomeniți în această zi, așezați în istoria lor.
Cum citim Sinaxarul: viețile sfinților au fost scrise pentru credincioși, de multe ori la mult timp după evenimente, și păstrează felul de a povesti al vremii lor. Aici le punem în contextul istoric: cine a fost fiecare, unde și când a trăit, de ce a fost persecutat sau cinstit și când a fost trecut în rândul sfinților. Spunem deschis ce se sprijină pe documente și ce ne-a rămas doar prin tradiție.
Sfântul Apostol Stahie, episcop al Vizanției
Parțial documentatNumele lui se citește într-un document sigur: lista de salutări din capitolul 16 al Epistolei către Romani, scrisă de Pavel în jurul anului 57, unde stă „Îmbrățișați pe Urban, împreună-lucrător cu mine în Hristos, și pe Stahie, iubitul meu”. Atât se poate verifica. Restul vine din tradiție: Sfântul Apostol Andrei l-ar fi hirotonit episcop al Vizanției. Cadrul geografic este însă real și merită lămurit, fiindcă el arată de ce s-a născut tradiția. Vizanția veacului I era o colonie grecească de mărime mijlocie pe Bosfor, întemeiată de megarieni în veacul al VII-lea înainte de Hristos, un port bun de taxat corăbii și nimic mai mult, fără nicio greutate bisericească. Însemnătatea ei începe abia după anul 330, când Constantin cel Mare o reîntemeiază drept Constantinopol. Atunci noua capitală a avut nevoie de o obârșie apostolică, așa cum Roma o avea prin Petru și Pavel, iar listele episcopilor Vizanției de dinainte de Constantin se alcătuiesc în compilațiile bizantine târzii, nu în izvoarele veacurilor I-III. Legătura cu spațiul românesc trece prin același Andrei, pe care tradiția îl trimite să propovăduiască în Scythia Minor, Dobrogea de astăzi.
Ce spun izvoarele: Persoana este atestată documentar, în Epistola către Romani. Episcopatul nu: el apare în listele apostolice bizantine târzii, întocmite după ce Vizanția ajunsese capitală, și nu are sprijin în izvoare din veacurile I-III. Anul și locul morții nu apar în sursele consultate.
Canonizare: Data canonizării nu apare în sursele consultate: cinstirea vine din cultul vechi al celor șaptezeci de ucenici, dinaintea procedurilor formale de canonizare.
Sfântul Apostol Amplie, episcop la Odyssopolis
Parțial documentatPavel îl salută pe nume: „Îmbrățișați pe Ampliat, iubitul meu în Domnul” (Romani 16, 8). Numele este latinesc și de felul celor purtate de liberți, adică de robi eliberați, ceea ce se potrivește cu ce se știe despre alcătuirea comunității creștine din Roma veacului I, în bună parte oameni de rând. Tradiția îl trimite episcop la Odyssopolis, cetate identificată de regulă cu Odessos, portul milesian de pe litoralul vestic al Mării Negre, pe locul Varnei de astăzi. Aici pomenirea zilei atinge cel mai de aproape pământul românesc: în veacurile I-III Odessos făcea parte din provincia romană Moesia Inferior, aceeași provincie în care intrau și cetățile dobrogene Tomis, Histria și Callatis, până când Dioclețian desprinde din ea Scythia Minor, la cumpăna veacurilor III-IV. Creștinismul de pe acest litoral se documentează însă abia din veacul al IV-lea, prin inscripții și prin participări la sinoade; un episcop din veacul I nu este atestat nici la Odessos, nici la Tomis. Deci cadrul provincial se verifică, scaunul apostolic nu.
Ce spun izvoarele: Numele stă în Scriptură; scaunul episcopal vine din listele apostolice târzii. Pentru Odessos nu avem episcop atestat în veacul I, ci doar din veacul al IV-lea înainte. Anul și felul morții lipsesc din sursele consultate.
Canonizare: Data canonizării nu apare în sursele consultate: cinstirea vine din cultul vechi, dinaintea procedurilor formale de canonizare.
Sfântul Apostol Urban, episcop în Macedonia
Parțial documentatPavel îl numește, în aceeași listă, „împreună-lucrător cu mine în Hristos” (Romani 16, 9), iar formula nu este de politețe: Pavel o folosește pentru cei care munceau alături de el la propovăduire. Urbanus era un nume roman obișnuit, iar omul se afla, la scrierea epistolei, în Roma. Tradiția îl trimite apoi episcop pentru Macedonia. Cadrul acesta este, dintre toate ale zilei, cel mai bine documentat: Macedonia a fost întâiul câmp de misiune al lui Pavel în Europa, iar scrisorile lui către tesaloniceni și către filipeni, scrise în jurul anilor 50-52, sunt cele mai vechi scrieri creștine păstrate, mai vechi decât Evangheliile. Faptele Apostolilor, la capitolele 16 și 17, povestesc întemeierea comunităților din Filipi, Tesalonic și Berea. Tocmai de aceea se vede limpede și partea care nu stă: titlul de „episcop al Macedoniei” este un anacronism. Macedonia era o provincie romană cu multe cetăți, iar rânduiala unui singur episcop peste o provincie nu exista în veacul I; ea se închegă între veacurile II și IV, pe tiparul provinciilor imperiale, și a fost apoi citită înapoi în timp.
Ce spun izvoarele: Numele și calitatea de împreună-lucrător sunt documentate în Epistola către Romani. Episcopatul nu: titlul reflectă o organizare bisericească de mai târziu. Anul și locul morții nu apar în sursele consultate.
Canonizare: Data canonizării nu apare în sursele consultate: cinstirea vine din cultul vechi, dinaintea procedurilor formale de canonizare.
Sfântul Apostol Narcis, episcop al Atenei
Tradiție, fără izvoare contemporaneAici textul scripturistic cere o precizare pe care puține calendare o fac. Pavel scrie „Îmbrățișați pe cei din casa lui Narcis, care sunt în Domnul” (Romani 16, 11), adică salută oamenii din casa lui Narcis, nu pe Narcis însuși, și nu spune nicăieri că stăpânul casei era creștin. Tradiția îl ia totuși drept unul dintre cei șaptezeci și îl pune episcop al Atenei, ucis pentru credință. Cadrul atenian este real: Faptele Apostolilor, la capitolul 17, versetele 22-34, povestesc cuvântarea lui Pavel în Areopag, una dintre puținele propovăduiri ale lui soldate cu puțini ucenici. Problema este că aceeași tradiție dă Atenei un alt întâi episcop, pe Dionisie Areopagitul, pomenit la 3 octombrie, cel care se convertește chiar la acea cuvântare. Deci Narcis intră într-un șir care avea deja un început, semn de tradiții locale puse una peste alta. Cei mai vechi episcopi ai Atenei cunoscuți din izvoare sunt din veacul al II-lea, prin Eusebiu de Cezareea, nu din veacul I.
Ce spun izvoarele: Scriptura pomenește casa lui Narcis, nu pe el, și nu îl arată creștin. Episcopatul atenian și martiriul vin din tradiție și se suprapun unui alt întâi episcop al Atenei. Nici anul, nici felul morții nu apar în sursele consultate.
Canonizare: Data canonizării nu apare în sursele consultate: cinstirea vine din cultul vechi, dinaintea procedurilor formale de canonizare.
Sfântul Apostol Apelie, episcop al Heracleei
Parțial documentatPavel îl salută cu singurul amănunt personal pe care Scriptura îl păstrează despre el: „Îmbrățișați pe Apelie, cel încercat în Hristos” (Romani 16, 10). Cuvântul grecesc din spate, dokimos, înseamnă trecut prin probă și primit bun, cum se zicea despre aurul verificat, iar în limbajul lui Pavel el trimite de obicei la o încercare trăită, nu la o virtute generală. Tradiția îl pune apoi episcop al Heracleei, și aici izvoarele lasă o nesiguranță care se cuvine spusă, nu acoperită: Heraclea a fost numele multor cetăți din lumea greacă, între care Heraclea Pontica, pe litoralul bithynian al Mării Negre, Heraclea Lyncestis din Macedonia, pe locul orașului Bitola, și Heraclea Thraciae, vechiul Perint, de pe Propontida. Sursele consultate nu spun despre care este vorba, iar o alegere făcută de noi ar fi o presupunere dată drept știre. Tot aici se cuvine despărțit un nume de altul: Apelie, apostolul zilei, nu are nicio legătură cu Apelian, ighemonul din pătimirea Sfântului Epimah, pomenit în aceeași zi; asemănarea numelor este o întâmplare.
Ce spun izvoarele: Numele și lauda lui Pavel sunt documentate în Epistola către Romani. Scaunul episcopal vine din tradiție, iar cetatea nu poate fi identificată cu sursele consultate. Anul morții lipsește.
Canonizare: Data canonizării nu apare în sursele consultate: cinstirea vine din cultul vechi, dinaintea procedurilor formale de canonizare.
Sfântul Apostol Aristobul, episcop al Britaniei
Tradiție, fără izvoare contemporaneCa la Narcis, textul lui Pavel vorbește despre o casă, nu despre un om: „Îmbrățișați pe cei ce sunt din casa lui Aristobul” (Romani 16, 10). Tradiția îl ia drept unul dintre cei șaptezeci și îl trimite episcop în Britania, unde ar fi fost ucis pentru credință. Cadrul istoric se poate măsura, și măsurarea lui este partea de folos a fișei. Cucerirea romană a Britaniei începe în anul 43, sub împăratul Claudiu, iar în tot veacul I provincia rămâne o margine de imperiu cu război aproape neîntrerupt, de la răscoala reginei Boudica, în anii 60-61, până la campaniile din nord. Creștinismul britanic se documentează mult mai târziu: prin mucenicul Alban, pe care izvoarele îl așază în prigoanele târzii, și mai cu seamă prin cei trei episcopi din Britania prezenți la sinodul de la Arles, în anul 314, care este cea dintâi urmă documentară sigură a unei Biserici organizate acolo. O misiune apostolică în Britania în veacul I nu este atestată de nimic; tradiția despre Aristobul apare în listele apostolice grecești târzii și a fost preluată în scrisul britanic medieval, alături de legendele Glastonbury.
Ce spun izvoarele: Scriptura pomenește casa lui Aristobul, nu pe el. Misiunea britanică nu are sprijin documentar în veacul I și vine din liste apostolice târzii; cea mai veche dovadă a unei Biserici în Britania este sinodul de la Arles, 314. Anul și locul morții lipsesc din sursele consultate.
Canonizare: Data canonizării nu apare în sursele consultate: cinstirea vine din cultul vechi, dinaintea procedurilor formale de canonizare.
Sfântul Mucenic Epimah Egipteanul
Tradiție, fără izvoare contemporanePătimirea, așa cum o dă Mineiul, îl arată născut din părinți creștini în Egipt, retras în pustie, la muntele Pelusiului, apoi coborât la Alexandria când a aflat că acolo creștinii sunt chinuiți: a răsturnat jertfele și a sfărâmat idolii în vremea unei sărbători păgâne, a fost dus la ighemonul Apelian, aruncat în temniță, spânzurat și strujit cu fiare, bătut cu pietre și, la urmă, i s-a tăiat capul. Cadrul se poate verifica, episodul nu. Alexandria a cunoscut prigoane grele sub Deciu, în anul 250, sub Valerian, între 257 și 260, și mai ales sub Dioclețian, din 303: în Egipt aceasta din urmă a fost atât de aspră încât Biserica coptă își numără anii de la urcarea lui Dioclețian, din 284, numind acea socoteală era mucenicilor. Două amănunte cer prudență. Un prefect al Egiptului cu numele Apelian nu apare în listele documentate ale guvernatorilor provinciei, iar „muntele Pelusiului” sună ciudat, fiindcă Pelusium se afla în delta mlăștinoasă și joasă a Nilului, unde munte nu este. Apoi, retragerea organizată în pustie începe cu Antonie cel Mare, cam între 270 și 310, ceea ce, dacă amănuntul pustnicesc se păstrează, împinge episodul spre prigoana lui Dioclețian, nu mai înainte de ea.
Ce spun izvoarele: Pătimirea este cunoscută din Minei și din sinaxare, nu din acte de judecată. Lipsesc anul morții și numele unui guvernator care să se potrivească listelor documentate ale prefecților Egiptului; localizarea „muntele Pelusiului” nu se potrivește geografiei locului. Ce rămâne verificabil este numai cadrul prigoanelor alexandrine.
Canonizare: Data canonizării nu apare în sursele consultate: cinstirea vine din cultul vechi, dinaintea procedurilor formale de canonizare.
Sfântul Iacov, episcopul Migdoniei
Parțial documentatMineiul îl pomenește aici drept unul dintre cei 318 părinți de la Sinodul I Ecumenic, iar cadrul acesta este bine documentat. Sinodul a fost convocat de Constantin cel Mare și s-a deschis la 20 mai 325 la Niceea, în Bithynia, ca să limpezească pricina ridicată de preotul alexandrin Arie despre felul în care Fiul stă față de Tatăl; de la el vine partea cea mai veche a Crezului. Numărul 318 este el însuși o tradiție, nu o numărătoare: este luat din Facerea 14, 14, cei 318 slujitori ai lui Avraam, iar listele de semnături păstrate dau în jur de 220-250 de nume și nu se potrivesc între ele. Numele „Migdonia” deschide o problemă de identificare care merită spusă deschis: Migdonia era deopotrivă numele unui ținut din Macedonia, în preajma Tesalonicului, și al unui ținut din Mesopotamia, în preajma Nisibei. Iacob al Nisibei se află între participanții documentați la Niceea. Dacă Iacov pomenit la 31 octombrie este acela, sursele consultate nu o spun, iar o potrivire de ținut nu înlocuiește o dovadă.
Ce spun izvoarele: Sinodul și anul lui sunt documentate; participarea acestui Iacov nu se poate verifica în listele păstrate, care oricum nu sunt complete și nu se potrivesc între ele. Ținutul numit Migdonia are două înțelesuri, iar sursele consultate nu aleg între ele. Anul morții nu apare.
Canonizare: Data canonizării nu apare în sursele consultate: cinstirea vine din cultul vechi, dinaintea procedurilor formale de canonizare.
Sfinții Ștefan, Barnaba, Trofim, Dorimedont, Cosma, Damian, Sava, Vas, Avramie și cei împreună cu ei
Tradiție, fără izvoare contemporanePomenirile de obște ca aceasta spun ceva despre felul în care s-a alcătuit calendarul, și acela este lucrul care se poate explica cinstit în locul unei povești care lipsește. Mineiul adună, sub un singur rând, nume venite din martirologii locale pentru care nu s-a păstrat nicio pătimire: calendarul ține minte numele acolo unde actul s-a pierdut. Calea prin care astfel de liste au ajuns la noi trece prin Sinaxarul Bisericii Constantinopolului, alcătuit în veacul al X-lea, apoi prin Mineiele slavone și prin Mineiele românești tipărite în principate din veacul al XVIII-lea, la Râmnic, la Buzău și la Neamț. Mai multe nume de aici au pomenirea lor de căpătâi în altă zi: Barnaba la 11 iunie, Trofim și Dorimedont la 19 septembrie, Cosma și Damian la 1 noiembrie și la 1 iulie. Repetarea nu este greșeală de calendar, ci urma unor cinstiri locale care au intrat de două ori în calendarul general, pe drumuri deosebite. Pentru grupul acesta sursele consultate nu dau nici loc, nici an, nici împrejurare.
Ce spun izvoarele: Nu avem pătimire, loc, an sau prigoană anume pentru acest grup. Mai multe nume se suprapun cu sfinți pomeniți în alte zile, ceea ce arată o cinstire intrată de două ori în calendar. Tot ce se poate spune cu temei este despre felul în care se alcătuiesc astfel de pomeniri.
Canonizare: Data canonizării nu apare în sursele consultate: cinstirea vine din cultul vechi, dinaintea procedurilor formale de canonizare.
Sfântul Mucenic Pes
Tradiție, fără izvoare contemporaneNumele are formă coptă, din seria celor purtate de mucenicii Egiptului, aceeași lume din care vine și Epimah, pomenit în ziua aceasta cu pătimire întreagă. Mineiul dă însă numele singur, iar cinstea față de cititor cere să se spună atât. Ce se poate lămuri este de ce tocmai în Egipt rămân atâtea nume fără povestiri. Prigoana lui Dioclețian, începută în 303, a lovit Egiptul mai greu decât oricare altă provincie, într-atât încât Biserica coptă își numără anii de la urcarea acelui împărat, din 284, și numește socoteala era mucenicilor. Numărul mare al celor uciși a făcut ca multe comunități să țină minte un nume și o zi, fără să aibă cine să scrie actul; listele acelea au trecut apoi în sinaxare, nume după nume. Așa se explică o fișă care nu are ce să cuprindă: nu lipsa cercetării, ci pierderea actului încă din veacul al IV-lea.
Ce spun izvoarele: Sursele consultate dau numai numele și ziua. Nu avem loc, an, prigoană, pătimire sau vreo urmă de cult local care să poată fi arătată. Orice amănunt în plus ar fi scornit.
Canonizare: Data canonizării nu apare în sursele consultate: cinstirea vine din cultul vechi, dinaintea procedurilor formale de canonizare.
Sfinții Mucenici Seleuc și Stratonichia
Tradiție, fără izvoare contemporaneMineiul îi pomenește împreună și nu adaugă nimic, iar singurul lucru care se poate citi cu temei este numele lor. Amândouă sunt nume de casă domnească elenistică: Seleuc era întemeietorul regatului seleucid, iar Stratonice a fost numele purtat de mai multe regine ale aceleiași case. Numele de acest fel au rămas în folosință pe cuprinsul fostului regat, în Asia Mică și în Siria, veacuri după ce Roma l-a desființat, în anul 64 înainte de Hristos, iar asta arată mai degrabă un spațiu decât o dată: răsăritul grecesc al imperiului, unde prigoanele veacului al III-lea și ale începutului veacului al IV-lea au lăsat cele mai multe pomeniri. Mai departe nu se poate merge. A lipi acestei perechi o prigoană anume, un guvernator sau un an ar însemna să dăm drept știre o potrivire de nume, care nu este dovadă.
Ce spun izvoarele: Nu avem pătimire, loc, an sau prigoană pentru această pereche. Numele îngăduie o bănuială despre spațiul de obârșie, răsăritul grecesc, dar o bănuială nu se scrie ca fapt. Legătura dintre cei doi, dacă au fost soți, nu este spusă limpede în sursele consultate.
Canonizare: Data canonizării nu apare în sursele consultate: cinstirea vine din cultul vechi, dinaintea procedurilor formale de canonizare.
Sfântul Mucenic Gordian
Tradiție, fără izvoare contemporaneNumele este roman, purtat în veacul al III-lea de trei împărați, iar Mineiul îl dă aici singur, fără nicio împrejurare. Un lucru se poate totuși arăta, și el este de folos tocmai pentru că nimeni nu îl spune: în calendarul de la 31 octombrie stau laolaltă un Gordian și un Epimah numit Romanul, iar tradiția latină pomenește și ea un Gordian împreună cu un Epimah, însă în altă zi. Potrivirea celor două nume în aceeași pomenire nu este lucru de trecut cu vederea, dar nici de rezolvat din presupunere: dacă este vorba despre una și aceeași cinstire, ajunsă pe două drumuri și așezată de două ori, sursele consultate nu o spun. Cât despre cadru, cinstirea mucenicilor Romei se cunoaște mai ales din topografia îngropărilor în catacombe și din listele de pomenire alcătuite în veacul al IV-lea, iar și acolo numele fără povestire sunt multe.
Ce spun izvoarele: Sursele consultate dau numai numele și ziua. Apropierea de pomenirea latină a unui Gordian împreună cu un Epimah este o observație asupra calendarului, nu o identificare: nu avem act, loc, an sau prigoană.
Canonizare: Data canonizării nu apare în sursele consultate: cinstirea vine din cultul vechi, dinaintea procedurilor formale de canonizare.
Sfântul Mucenic Epimah Romanul
Tradiție, fără izvoare contemporaneZiua de 31 octombrie poartă doi Epimah: cel egiptean, cu pătimire întreagă în Minei, și acesta, numit Romanul, cu numele singur. Dublarea este partea interesantă și se cuvine lămurită, fiindcă ea este cea care încurcă cel mai des calendarele. O cinstire se poate dubla când moaștele unui mucenic călătoresc: el rămâne pomenit la locul morții și începe să fie pomenit și la locul unde a fost așezat, iar calendarul ajunge cu două intrări pentru un singur om, deosebite printr-un adaos de loc, cum este chiar „Romanul” de aici. Dacă asta s-a petrecut în cazul de față, sursele consultate nu o spun, și de aceea nu se scrie ca fapt. Ce se poate vedea este limpede: Mineiul îi așază pe amândoi în aceeași zi, unul egiptean și unul roman, iar în tradiția latină un Epimah este pomenit alături de un Gordian, întocmai ca aici. Atât se arată, mai departe nu se trece.
Ce spun izvoarele: Nu avem pătimire, an sau împrejurare. Legătura cu Epimah Egipteanul, pomenit în aceeași zi, nu este lămurită în sursele consultate: rămâne o întrebare deschisă, nu o identificare. Adaosul „Romanul” arată un loc de cinstire, nu o biografie.
Canonizare: Data canonizării nu apare în sursele consultate: cinstirea vine din cultul vechi, dinaintea procedurilor formale de canonizare.
Sfântul Nou Mucenic Nicolae din Chios
Parțial documentatDintre toate pomenirile zilei, aceasta singură stă în istorie modernă, cu an. Nicolae a fost ucis în 1754 în insula Chios, din Marea Egee, aflată atunci sub stăpânire otomană și locuită de o populație grecească ortodoxă numeroasă, cu statutul de supus nemusulman al Porții. Locul lui este în șirul noilor mucenici: creștini ortodocși uciși între căderea Constantinopolului, în 1453, și veacul al XIX-lea, cel mai adesea pentru că se întorceau la creștinism după o trecere la islam, lucru pe care legea otomană îl pedepsea cu moartea. Ceata aceasta este mult mai bine documentată decât mucenicii veacurilor întâi, și asta pentru un motiv care se poate verifica: viețile lor au fost strânse în Noul Martirologiu, tipărit în 1799 prin grija lui Nicodim Aghioritul, la mai puțin de o jumătate de veac de la faptele cele mai noi, uneori după martori. Așadar, pentru 31 octombrie, trecerea de la pomenirile din veacul I, care stau pe tradiție, la aceasta, care stă pe scris apropiat de fapte, este singura trecere de la cinstire la document pe care ziua o îngăduie.
Ce spun izvoarele: Sursele consultate dau ziua pomenirii și anul morții, 1754, iar cadrul noilor mucenici și al Noului Martirologiu din 1799 se verifică. Textul pătimirii nu a fost deschis pentru pagina aceasta: de aceea cadrul se afirmă, iar amănuntele faptei nu. Locul de obârșie și vârsta nu apar în sursele consultate.
Canonizare: Data canonizării nu apare în sursele consultate. La noii mucenici cinstirea se încheagă de obicei local, îndată după moarte, și este primită apoi în calendarul general, nu printr-un act de canonizare cu dată.
Tradițiile zilei
Pentru 31 octombrie, culegerile clasice de etnografie românească nu consemnează niciun obicei legat de ziua însăși. Nu este o scăpare de căutare: pentru pagina aceasta au fost citite integral, prin text căutabil, Sărbătorile la români a lui Simion Florea Marian, Datinele și credințele poporului român a Elenei Niculiță-Voronca și Crăciunul lui Tudor Pamfile, iar data de 31 octombrie nu apare în niciuna. Lipsa are și o explicație de alcătuire: Marian și-a așezat lucrarea pe ciclul mișcător al anului, iar volumele tipărite, Cârnilegile și Păresimile, nu ajung până la zilele lui octombrie; Voronca a scris pe teme, nu pe zile, și dă rostul răstimpului. Dacă pe internet circulă un obicei pus pe seama zilei de 31 octombrie, el nu se găsește în aceste culegeri. Ce se poate spune cu temei ține de răstimpul în care cade ziua, iar acela este descris limpede în izvoare, uneori chiar cu ziua săptămânii drept condiție.
A doua Vinerea, când 31 octombrie cade vineri
Niculiță-Voronca scrie că poporul numește Sfântă Vineri pe Sfânta Parascheva de la Iași, iar că în satele de pe lângă Cernăuți se serbau două Sfinte Parascheve, numite amândouă „Vinerelele”: cea dintâi la 14 octombrie, pe care unele femei o posteau, și a doua după Sâmedru, adică în vinerea care urmează datei de 26 octombrie. Reperul este deci ziua săptămânii, nu o dată fixă: în anii în care 31 octombrie cade vineri, el este acea a doua Vinerea; altminteri ea cade mai devreme, între 27 și 30 octombrie, sau în zilele de început ale lui noiembrie. Culegerea dă socoteala, nu data, și așa trebuie și citită.
Între Vinerele nu se seamănă secară
Pentru răstimpul cuprins între cele două Vinerele, adică între 14 octombrie și vinerea de după Sâmedru, Voronca a cules la Mihalcea și la Mahala o oprire limpede: între Vinerele să nu semeni secară, că mori. Ziua de 31 octombrie cade în acest răstimp sau chiar la capătul lui, după cum se nimerește vinerea. Oprirea se leagă de rostul agricol al zilelor: la sfârșitul lui octombrie semănatul de toamnă era pe sfârșite, iar culegătoarea însemnează la Mihalcea că unii spuneau „Vinerele” și vinerilor dinaintea Sâmbetelor Morților de toamnă, pe care femeile le posteau pentru boale.
Ce se pune de obicei greșit pe 31 octombrie se poate arăta pe puncte, cu datele adevărate. Întâi, Halloweenul: el nu are nicio rădăcină în calendarul popular românesc, vine din ajunul Tuturor Sfinților din lumea apuseană și a intrat în România ca petrecere după 1990. Al doilea, legătura cu Vlad Țepeș și cu Castelul Bran: pagina oficială a castelului spune că Dracula este un personaj din romanul lui Bram Stoker, tipărit în 1897, că Stoker nu a vizitat niciodată România și că a ocolit anume o legătură istorică între personajul său și domnitorul Țării Românești, iar numele vine de la Ordinul Dragonului, nu de la o poveste cu strigoi. Al treilea, Filipii, zilele ținute pentru lupi: ei nu cad pe 31 octombrie. După Marian, se țin șapte Filipi de la 25 ianuarie până la 2 februarie, iar într-un răspuns cules de Grigore Tocilescu și tipărit în 1884 stau laolaltă Filipii de la 10 noiembrie, Filipul cel șchiop de la 21 noiembrie și alți trei, numiți Berbecari, toamna, de la 26 septembrie. Al patrulea, Sâmbetele Morților de toamnă: Voronca dă pentru Bucovina trei, două înaintea Sâmedrului și una înaintea Sfinților Arhangheli, de la 8 noiembrie, socoteală în care 31 octombrie nu intră niciodată; în alt loc aceeași culegătoare spune doar că pomenirea se face în trei sâmbete înainte de intrarea în post. Cele două socoteli nu se potrivesc între ele, iar lucrul acesta se cuvine spus, nu netezit.
- Culegere etnograficăElena Niculiță-Voronca, Datinele și credințele poporului român adunate și așezate în ordine mitologică, vol. I, Cernăuți, 1903, p. 235-236 ↗
- Culegere etnograficăSimion Florea Marian, Sărbătorile la români. Studiu etnografic, vol. I, Cârnilegile, București, Editura Academiei Române, 1898, p. 185-186 ↗
- Site de profilCastelul Bran, pagina oficială „Count Dracula” ↗
Cîșlegile de toamnă, vremea nunților de după strânsul din câmp
Ziua de 31 octombrie cade în cîșlegile de toamnă, iar acesta este rostul ei adevărat în calendarul popular. Marian lămurește cuvântul: românul numește cîșlegi toate zilele de dulce de peste an. Voronca dă răstimpul cu capetele lui: cîșlegile de toamnă încep de la Sfânta Maria, adică de la 15 august, când se încheie postul Adormirii, sunt cele mai lungi din an și țin până la 15 noiembrie; atunci se fac și cele mai multe nunți, după strânsul din câmp, „căci este cu ce; toamna e bogată”. La capătul lor cade lăsatul secului, iar din 15 noiembrie intră postul Crăciunului, care ține aproape șase săptămâni. De ce contează pentru 31 octombrie: ziua stă în ultimele două săptămâni ale acestui răstimp, adică în vremea cea mai bună de nuntă a anului, fiindcă odată intrat postul lucrurile se schimbă dintr-o dată. Pamfile o scrie limpede: în postul Crăciunului hori și nunți nu se fac prin sate, mai nicăieri, iar singurele adunări rămân șezătorile și clăcile de noapte. Așadar 31 octombrie nu este o zi cu datină proprie, ci o zi din partea încărcată a anului, între Sâmedrul care închide anul pastoral, la 26 octombrie, și postul care închide petrecerile, la 15 noiembrie.
- Culegere etnograficăElena Niculiță-Voronca, Datinele și credințele poporului român adunate și așezate în ordine mitologică, vol. I, Cernăuți, 1903, p. 235-236 ↗
- Culegere etnograficăSimion Florea Marian, Sărbătorile la români. Studiu etnografic, vol. I, Cârnilegile, București, Editura Academiei Române, 1898, p. 185-186 ↗
- Culegere etnograficăTudor Pamfile, Sărbătorile la români. Crăciunul, București, 1914, cap. I ↗
Știi o tradiție legată de ziua asta, din satul sau din familia ta? Povestește-ne.
Pe 31 octombrie, în istoria României
-
1499
La București, Radu cel Mare, fiul lui Vlad Călugărul, întărește mănăstirii Tismana ocina Vârful Vladului, după o judecată purtată de față, în fața domnului, între călugări și un om numit Nicula. Domnul spune în act că a cercetat cărțile moșului său, Mircea voievod, și ale tatălui său, Vlad voievod, și a aflat în ele că ocina era veche și de moștenire a mănăstirii. Actul s-a păstrat în original, pe hârtie, cu pecete aplicată, și a fost scris de Stanciul gramatic „în cetatea București”. Un amănunt al scrisului merită știut: copistul a pus întâi ziua 29, apoi a șters-o și a scris 31 alături, lucru însemnat de editori în ediția critică.
-
1529
Moise voievod, fiul lui Vladislav voievod, întărește Mitropoliei din Târgoviște satul Aninoasa în întregime, cu tot hotarul, după o pâră purtată înaintea domnului de Vladul, Bercea și Stoica, fiul lui Milco. Actul arată că satul fusese cumpărat încă de răposatul Basarab voievod de la același Stoica pentru 30.000 de aspri și dăruit Mitropoliei, iar cei trei au rămas de lege. Documentul s-a păstrat în original, pe hârtie, cu pecete timbrată, iar ispravnic al lui a fost Mogoș logofăt. Domnia lui Moise a fost scurtă, în 1529-1530, ceea ce face din acest act una dintre puținele urme ale ei.
-
1594
La București, Mihai voievod, fiul lui Petrașcu voievod, adică Mihai Viteazul, întărește lui Radul și lui Lupul, cu fiii lor, jumătate din ocina Ujăștii, cumpărată de la Nan pentru 800 de aspri, împreună cu alte cumpărături la Băleni, la Raiculești și a treia parte dintr-un scoc de moară la Băiculești, plătită cu doi boi buni și 200 de aspri. Actul, scris de Vasilie în cetatea de scaun București, s-a păstrat în original, pe pergament. Data lui pune în lumină o împrejurare mare: este scris la mai puțin de două săptămâni înaintea ridicării de la 13 noiembrie 1594 din București, cu care Mihai a rupt ascultarea față de Poartă.
-
1784
Duminică, la biserica din Mesteacăn, în ținutul Zarandului, Crișan strânge între 500 și 600 de iobagi, după ce la 28 octombrie, la târgul săptămânal din Brad, vestise că Horea a adus porunci noi de la împărat. Crișan le arată o cruce aurită, pe care o dă drept semn primit de Horea de la împărat. Împrejurarea de fond era conscripția grănicerească pornită din porunca lui Iosif al II-lea, la care țăranii se înscriau ca să scape de slujba la stăpân, și anularea ei de către guvernatorul Transilvaniei. Răscoala propriu-zisă izbucnește trei zile mai târziu, la 2 noiembrie, la Curechiu, iar unele cronologii socotesc totuși adunarea de la Mesteacăn drept începutul ei.
-
1818
Se naște la Focșani pictorul Gheorghe Tattarescu, unul dintre oamenii care au adus în pictura românească felul academic învățat la Roma. A pictat biserici, a luat parte la mișcarea din 1848 și, împreună cu Theodor Aman, a pus bazele învățământului de arte frumoase din București. Portretul lui Nicolae Bălcescu, cel după care îl știe toată lumea pe revoluționar, este lucrarea lui.
-
1823
Se naște la Gârcina, în ținutul Neamțului, Melchisedec Ștefănescu, episcop și istoric, unul dintre ierarhii cu adevărat cărturari ai veacului al XIX-lea. A scris lucrări de istorie bisericească pe izvoare și a fost primit în Societatea Academică Română în 1876, apoi vicepreședinte al Academiei între 1882 și 1885.
-
1828
Moare la București medicul Constantin Caracaș, doctor al orașului, dintr-o familie de medici greci așezată în Țara Românească. El a stat la începutul spitalului Filantropia și s-a ocupat de refacerea spitalului Sfântul Pantelimon, iar numele lui se leagă de introducerea vaccinării împotriva vărsatului în Muntenia. Lucrarea lui despre starea sănătății și despre topografia Bucureștiului rămâne un izvor pentru istoria orașului.
-
1862
Se constituie Direcția Generală a Arhivelor Statului, cu sediul la București, prin care serviciile de arhivă ale celor două principate, înființate în mai 1831 în Țara Românească și în ianuarie 1832 în Moldova prin Regulamentele Organice, trec sub o singură conducere după Unirea Principatelor. Ziua aceasta este sărbătorită de atunci drept Ziua Arhivelor Naționale. Instituția avea să poarte numele de Arhivele Naționale abia din 1996. Citește →
-
1864
Intră în vigoare cel întâi regulament modern al arhivelor din România, iar Cezar Bolliac ajunge director general al instituției. Pasul vine în șirul reformelor lui Alexandru Ioan Cuza, în același an în care legea secularizării aduce în grija Arhivelor Statului documentele mănăstirilor, adică tocmai fondul din care se scrie astăzi istoria medievală a țării. Citește →
-
1869
Se inaugurează cu mare fast linia ferată București-Giurgiu, cea dintâi cale ferată construită în Țara Românească, la Gara Filaret. Din gară au plecat două garnituri, cea dintâi numită „Trenul de onoare Michaiu Bravu”, iar a doua „Trenul Dunărea”, condusă de Nicolae Tănase, socotit primul mecanic de locomotivă român. Pe stilul vechi, atunci în folosință în țară, ziua era 19 octombrie.
-
1871
Se deschide la București uzina de gaz de la Filaret, de la care orașul a ajuns în acel an la 785 de lămpi de stradă. Întreprinderea avea să treacă în 1880 la „Compagnie du gaz de Bucarest”. Data se dă în izvoare și dublu, 31 octombrie pe stil vechi și 12 noiembrie pe stil nou.
-
1881
Se naște la Fălticeni criticul și istoricul literar Eugen Lovinescu, întemeietorul cenaclului și al revistei Sburătorul, în 1919, și omul care a dat literaturii române teoria sincronismului. A murit în 1943.
-
1920
Parlamentul României aprobă legea pentru înființarea școlilor românești de studii superioare la Paris și la Roma, lege inspirată și susținută de istoricul Nicolae Iorga și de arheologul Vasile Pârvan. Școala de la Roma, Accademia di Romania, și-a început activitatea la 1 noiembrie 1922, într-un sediu provizoriu, cu Vasile Pârvan întemeietor și întâi director, iar clădirea din Valle Giulia a fost inaugurată în ianuarie 1933. Institutul Cultural Român dă pentru lege numai anul; ziua de 31 octombrie vine din cronologiile zilei. Citește →
Pe 31 octombrie, în lume
-
475
Romulus Augustulus este proclamat împărat al Imperiului Roman de Apus, ultimul care va purta acel titlu la Roma. Domnia lui se încheie în 476, iar data aceea este luată de obicei drept sfârșit convențional al Antichității în Apus. Pentru spațiul carpato-danubian, legătura este indirectă dar reală: stăpânirea romană se retrăsese din Dacia cu două veacuri mai înainte, sub Aurelian, iar limesul rămas pe Dunăre ținea de partea de răsărit a imperiului, care nu a căzut atunci.
-
802
La Constantinopol, împărăteasa Irina este înlăturată de la domnie și trimisă în surghiun la Lesbos, iar Nichifor I, ministrul finanțelor, este ridicat pe tron. Nichifor avea să cadă în 811 în luptele cu bulgarii, la nordul Balcanilor, adică în vecinătatea spațiului de la Dunărea de Jos.
-
1517
Martin Luther face cunoscute la Wittenberg cele 95 de teze, o chemare la dispută academică despre indulgențe. Ziua este socotită începutul Reformei și este sărbătorită de protestanți ca Ziua Reformei. Urmarea a ajuns repede și în Transilvania: sașii trec la luteranism în deceniile următoare, iar Reforma schimbă din temelii alcătuirea confesională a principatului. Citește →
-
1587
Se deschide biblioteca Universității din Leiden, întemeiată în 1575, una dintre cele mai vechi biblioteci universitare care funcționează fără întrerupere până astăzi.
-
1756
Giacomo Casanova izbutește să fugă din închisoarea Palatului Dogilor din Veneția, unde fusese închis pentru necuviință față de religie și față de bunele obiceiuri. Povestea evadării, scrisă de el însuși, a devenit una dintre cele mai citite pagini de memorialistică ale veacului al XVIII-lea.
-
1864
Nevada devine al 36-lea stat al Statelor Unite ale Americii, în plin Război Civil.
-
1922
Benito Mussolini este numit prim-ministru al Italiei, cel mai tânăr până atunci, la câteva zile după marșul asupra Romei. De aici începe statul fascist italian.
-
1956
Contraamiralul american George Dufek devine cel întâi om care aterizează cu un avion la Polul Sud, pas care a deschis drumul bazelor permanente din Antarctica.
-
1984
Indira Gandhi, prim-ministru al Indiei, este asasinată de doi membri ai gărzii sale de corp. Asasinatul a fost urmat de violențe în New Delhi și în alte orașe, în care au murit mii de sikhi.
-
1992
Papa Ioan Paul al II-lea declară că Galileo Galilei a fost judecat nedrept de Biserică, încheind oficial un dosar deschis cu 359 de ani mai înainte, la procesul din 1633.
-
2000
Pornește spre Stația Spațială Internațională misiunea Soiuz TM-31, cu cel întâi echipaj de locuit al stației. De atunci, stația a fost locuită fără întrerupere.
-
2011
Populația lumii atinge, după socoteala Organizației Națiunilor Unite, șapte miliarde de oameni, iar ziua este însemnată de atunci drept Ziua celor șapte miliarde.
Întrebări frecvente
Ce s-a întâmplat pe 31 octombrie în istoria României?
În 1862 serviciile de arhivă ale Țării Românești și ale Moldovei au fost unite sub o singură direcție generală, de unde vine Ziua Arhivelor Naționale. În 1869 s-a inaugurat la Gara Filaret calea ferată București-Giurgiu, cea întâi din Țara Românească. În 1920 Parlamentul a votat întemeierea școlilor române de la Roma și de la Paris.
Ce sfânt este pe 31 octombrie?
Biserica Ortodoxă îi prăznuiește pe Sfinții Apostoli Stahie, Amplie, Urban, Narcis, Apelie și Aristobul, dintre cei șaptezeci de ucenici ai Domnului, și pe Sfântul Mucenic Epimah din Pelusium, care a pătimit la Alexandria. Așa apar în calendarul publicat de agenția Basilica a Patriarhiei Române.
Ce s-a întâmplat pe 31 octombrie în lume?
În 1517 Martin Luther a trimis arhiepiscopului Albrecht de Magdeburg și de Mainz o scrisoare în latină, însoțită de cele 95 de teze despre indulgențe, ziua fiind socotită începutul Reformei. În 475 Romulus Augustulus a fost proclamat împărat al Imperiului Roman de Apus, iar în 1922 Mussolini a devenit prim-ministru al Italiei.
De ce se sărbătorește Ziua Arhivelor Naționale pe 31 octombrie?
Data este legată de anul 1862, când arhivele de la București și cele de la Iași au fost adunate sub o singură Direcție Generală a Arhivelor Statului, cu sediul în capitală și o sucursală la Iași. Serviciile de arhivă existau însă din 1831 în Țara Românească și din 1832 în Moldova.
A bătut Luther cele 95 de teze în ușa bisericii pe 31 octombrie 1517?
Nicio mărturie din 1517 nu susține scena. Povestea apare abia din anii 1540, într-o însemnare a lui Georg Rörer, și este preluată de Melanchthon în 1546, după moartea lui Luther. Ce este sigur pentru ziua aceea este scrisoarea latină trimisă arhiepiscopului de Mainz, păstrată azi la Stockholm.
Ți-a plăcut? Primește ce e mai bun, o dată pe săptămână
Sâmbătă dimineața trimitem ce s-a publicat pe Historix, cu un rând despre ce merită citit. Fără reclame și fără senzaționalism.